Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Sarbatori > Diverse Sarbatori
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 13.06.2012, 21:27:01
tabitha's Avatar
tabitha tabitha is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.04.2011
Locație: usa
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.956
Implicit

Propun ca anul viitor, după ce terminăm de scris toți sfinții [din sinaxar], să începem să vorbim despre ei.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 13.06.2012, 22:06:14
Adriana Cluj
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit maine 14 iunie

Paisprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Elisei.


Acesta a fost fiul lui Safat, din Aelmut, din pământul lui Ruben, și pentru el s-a făcut semn, căci atunci când s-a născut el în Galgala, juninca cea de aur ce era în Silom a zbierat tare, încât s-a auzit și în Ierusalim. Iar preotul a zis, din pricina arătării, că prooroc s-a născut astăzi în Ierusalim, care va strica cele cioplite, și va zdrobi cele vărsate. Și a făcut Dumnezeu multe semne prin mâna proorocului Elisei. Deci murind, a fost îngropat în Samaria, în Sevastopoli. Acesta a proorocit pentru venirea Domnului, și a vindecat apele din Ierihon, care erau sterpe și sărate, zicând: "Acestea zice Domnul: vindeca-voi apele acestea", și s-au vindecat. A înviat și morți, și a curățit de lepră pe Neeman Sirianul, și a făcut de s-a umplut de lepră Ghiezi, sluga lui, pentru iubirea de argint a lui, și pentru neascultare. Și mort fiind, a înviat pe un mort și a despărțit curgerea Iordanului, lovindu-l cu cojocul lui Ilie (prăznuit pe 20 iulie); încă și alte multe minuni a făcut.
Mai multe icoane cu sfântul profet Elisei.


Pomenirea celui între sfinți Părintelui nostru Metodie, arhiepiscopul Constantinopolului.


Sfântul Metodie, Patriarhul Constantinopolului, s-a născut în Sicilia, într-o familie bogată. Având vocația de a-I sluji lui Dumnezeu, Metodie s-a retras de tânăr într-o mănăstire din insula Kios, pe care a renovat-o din resursele proprii. În vremea iconoclastului Leon Armenianul (813-820), Metodie ocupa înalta funcție numită în greacă "apokrisiaros" ( adică avocat pe probleme bisericești) sub Sfântul Patriarh Nichifor (prăznuit în 2 iunie). Acesta l-a trimis într-o misiune papală la Roma și a rămas acolo. Între timp Leo l-a îndepărtat de la patriarhie pe Nichifor înlocuindu-l cu iconoclastul Teodot din Melissinea, care era poreclit "Kassiter" (adică "omul de tablă") (815-822). După moartea lui Leo Armeanul, Metodie s-a întors ca prezbiter și a luptat fără încetare împotriva ereziei iconoclaste.
Împăratul Mihail cel Bâlbâit (820-829) s-a dovedit la început părtinitor al celor întemnițați pentru venerarea icoanelor, eliberându-i din închisoare, dar s-a răzgândit după o vreme și a reînceput persecuția împotriva ortodoxiei. Sfântul Metodie a ajuns după gratii într-o temniță din Akrita. După moartea lui Mihail, conducător a fost Teofil (829-842), care deși iconoclast și el, l-a eliberat totuși pe Sf. Metodie din temniță, dovedindu-se un om de caracter și literat, care l-a apreciat pe Metodie pentru erudiția sa. Văzându-se liber, Sf. Metodie a reluat lupta împotriva ereticilor, tolerat fiind o vreme de împărat.
Dar, după o înfrângere într-o luptă cu arabii, Teofil și-a vărsat nervii pe Metodie, spunând că Dumnezeu l-a pedepsit pentru că a lăsat un închinător la icoane să stea în preajma lui. Metodie a încercat să-l facă să înțeleagă că Dumnezeu îl pedepsește tocmai pentru insulta adusă sfintelor icoane. Dar sfântul n-a obținut decât ordinul de a fi torturat. Fiind lovit mai mult în față, păgânii i-au rupt falca și i-au lăsat cicatrice îngrozitoare pe față. Metodie a fost transferat pe insula Antigonos și închis într-o peșteră adâncă împreună cu doi tâlhari, unde a stat fără să vadă lumina zilei timp de șapte ani, până la moartea împăratului Teofil. În tot acest timp, sfinții mărturisitori Teodor și Teofan Poetul (prăznuiți în 27 decembrie), care erau de asemenea întemnițați, îi trimiteau lui Metodie versuri de încurajare iar Metodie le răspundea tot în versuri.

După moartea lui Teofil, fiul acestuia Mihail al III-lea (842-867) a ajuns împărat, dar nefiind destul de matur, Imperiul Bizantin a fost condus de fapt de mama acestuia, împărăteasa Teodora, închinătoare la icoane.
Împărăteasa a încercat să extirpe erezia iconoclastă și a dat ordin să fie eliberați toți cei închiși pentru că s-au închinat la icoane. Ereticul Annios, patriarhul de atunci a fost înlăturat și Sf. Metodie a fost făcut patriarh în locul lui. Apoi s-a organizat un sinod local la Constantinopol, prezidat de Sf. Metodie, în anul 842, în care s-a reintrodus închinarea la icoane și s-a stabilit sărbătoarea anuală a triumfului ortodoxiei. "Sinodikonul Ortodoxiei" compus de Sf. Metodie se cântă în prima duminică din Postul Mare.
În încercarea de a-i mânji reputația și de a distruge iubirea enoriașilor pentru el, păgânii au scos zvonuri cum că sfântul și-ar fi încălcat castitatea. Însă blasfemiatorul a fost prins și rușinat în fața tuturor. Ultimii ani ai sfântului au trecut cu pace, cu multă trudă în slujba Bisericii, renovând biserici ruinate de eretici, recuperând sfinte moaște împrăștiate de păgâni și mutând sfintele moaște ale Patriarhului Nichifor de la locul întemnițării înapoi la Constantinopol.
Sfântul Metodie a murit în anul 846. El a fost apropiat duhovnicește de Ioanichie (prăznuit în 4 noiembrie), care a proorocit că acesta va deveni patriarh și că va muri în acel an. Pe lângă "Sinodikonul Ortodoxiei," sfântul a mai întocmit un set de reguli pentru cei convertiți la Ortodoxie, trei ritualuri de căsătorie, mai multe pastorale și imnuri bisericești.


Pomenirea Preacuvioasei Iulita, care cu pace s-a săvârșit.

Pomenirea Cuviosului Nifon, cel ce a sihăstrit în Muntele Athosului la anul 1330, și care cu pace s-a săvârșit.
Sfântul Nifon athonitul a trăit în secolul al XIV-lea, și a fost fiu de preot. Pentru Hristos a luat calea monastică, dar a fost repede hirotonit preot. Dar dragostea lui de osteneală și liniștire (isihie) l-a adus la Muntele Athos. Aici el a purtat lupta cea bună mulți ani, sub îndrumarea starețului său, sfântul Maxim Kavsokalivitul (Cavsocalivitul - "arzătorul de colibe", prăznuit la 13 ianuarie). Sfântul Nifon a murit la vârsta de 96 de ani, fiind slăvit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni și al discernământului.

Pomenirea Sfântului Sfințitului Mucenic Chiril episcopul Gortinei, din insula Ciprului.

Pomenirea Sfântului Metodiu, igumenul mănăstirii de la Peshnosha (Rusia).
Sfântul Metodie, egumen al Peshnosha a fost întemeietorul Mănăstirii Peshnosha. Tânăr fiind, a mers la Sf. Serghie din Radonezh (Radonej) și a petrecut mai mulți ani sub îndrumarea lui, după care, cu binecuvântarea mentorului său, Metodie s-a retras în pustnicie, clădindu-și o chilie în pădure, dincolo de râul Yakhroma. Nu după mult timp, au venit mai mulți discipoli în acel loc mlăștinos unde se afla Sf. Metodie, doritori să urmeze exemplul nevoinței sale. Sf. Serghie l-a vizitat, sugerându-i să construiască o biserică și o mănăstire în acel loc. Sf. Metodie a pus umărul la construirea chiliilor, târând după el bușteni de la râu. Din acel moment, mănăstirea s-a numit "Peshnosha."
În 1391 Sf. Metodie a devenit igumen al acestei mănăstiri. Din când în când se retrăgea la câțiva kilometri de mănăstire nevoindu-se în rugăciune. Și aici Sf. Serghie a venit la Metodie pentru convorbiri duhovnicești, de aceea, locul a primit numele de "Beseda" ("loc de conversație").
Sf. Metodie s-a săvârșit în an anul 1392 și a fost înmormântat la mănăstirea pe care a ridicat-o. Peste sfintele sale moaște s-a construit o biserică închinată sfinților Serghie din Radonezh și Metodie din Peshnosha în 1732. De la sfârșitul sec. al XVII-lea și începutul sec. al XVIII-lea oamenii au început să se închine la Sf. Metodie.


Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
sursa:
http://www.calendar-ortodox.ro/

Last edited by Adriana Cluj; 14.06.2012 at 09:47:42.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 14.06.2012, 22:36:32
Adriana Cluj
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Maine 15 iunie

Pomenirea Sfântului Prooroc Amos.
Sfântul proroc Amos este unul din cei 12 profeți "mici" și a trăit in secolul al VIII-lea înainte de Hristos. Acesta s-a născut în satul Tecoa, în pământul lui Zavulon, și a proorocit 50 de ani. Iar Amesia, mincinosul preot al lui Vetil, bătându-l adesea, îl pizmuia și-l defăima; și în sfârșit l-a omorât fiul lui Amesia lovindu-l cu un toiag gros la tâmplele capului. Căci îl mustra pentru vicleșugul vițeilor de aur. Și s-a dus la pământul său încă cu suflet, și peste două zile a răposat, către anul 787, și a fost îngropat cu părinții lui. Amos se tâlcuiește: tare credincios, popor aspru, vârtos. Deci era la chipul trupului păros, bătrân, având barba ascuțită și asemenea la chip cu Ioan cuvântătorul de Dumnezeu. Sf. prooroc Amos nu trebuie confundat cu Amos, tatăl Sfântului Prooroc Isaia.
Pomenirea Sfântului Mucenic Dula.
Acesta era din Pretoriada Zefiriei, eparhia Ciliciei, și pentru că cinstea pe Hristos și se închina Lui, a fost adus la guvernatorul Maxim și a fost bătut cu toiege. Povestind el cele despre Apolon și Dafne, ca îndrăgind-o pe ea Apolon și umblând după ea, nu și-a câștigat pofta, a pornit pe guvernator spre mai multă urgie și mânie. Pentru aceasta iarăși a fost bătut peste pântece și întins pe un grătar de fier înroșit. Apoi a fost adus la alta cercetare, și a fost chinuit în multe și felurite chipuri. Apoi a fost întrebat de guvernator, despre Hristos, cum S-a întrupat și pe cine socotește Dumnezeu? Iar sfântul i-a spus lui pe scurt toată rânduiala cea pentru noi. Deci, adus fiind la a treia cercetare, și silit fiind să guste din cele jertfite idolilor, pentru că n-a voit de bunăvoie ci jertfa aceea ce cu silnicie i s-a băgat în gură a scuipat-o jos, iarăși a fost chinuit cumplit și și-a dat duhul la Dumnezeu.
Pomenirea Soborului Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu, de ceea parte la Maranachiu.
Pomenirea Sfântului mucenic Narsi.
Pomenirea Sfântului Fortunat, care de sabie s-a săvârșit.
Pomenirea Sfântului Apostol Ahaic, care de foame și de sete s-a săvârșit.
Pomenirea Sfântului Apostol Ștefana, care cu pace s-a săvârșit.
Pomenirea Cuviosului Ortisie, care cu pace s-a săvârșit.
Pomenirea Sfintei Mucenițe Gravs, care de sabie s-a săvârșit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Last edited by Adriana Cluj; 15.06.2012 at 11:13:51.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 15.06.2012, 11:09:33
Adriana Cluj
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit 15 iunie

Pomenirea Sfântului Ieronim, care cu pace s-a săvârșit.

Sfântul nostru parinte Ieronim s-a nascut în anul 347 la Stridon, în apropiere de Acvileea, în Italia de Nord, într-o familie crestina. La vârsta de doisprezece ani fu trimis la Roma pentru a-si face studiile pe lânga gramaticianul Donat care trezi în el gustul pentru retorica, de care toate lucrarile sale vor ramâne impregnate. Tânarul, înzestrat cu un temperament înflacarat si o memorie impresionanta, studia cu ardoare si dovedea o neostoita dorinta de cunoastere. Desele vizite la mormintele Mucenicilor, în catacombe, îi insuflara o râvna absoluta fata de Hristos ; dar, luat de valul celor cu care îsi petrecea vremea, tineretea sa fu în aceeasi masura dezordonata si furtunoasa, lucru pe care mai târziu îl regreta cu amaraciune. Pe la douazeci de ani, la putin timp dupa ce primi Botezul, parasi Roma pentru a se duce la Trevi, pe atunci resedinta împaratului, în scopul de a face cariera în administratie. Acolo simti el chemarea irezistibila a lui Dumnezeu : sa paraseasca totul pentru a se pune în slujba Lui. Se duse asadeci la Acvileea, unde frecventa în compania lui Rufin, prieten al sau si ucenic ca si el, un cerc de Clerici si laici dedati meditatiilor evlavioase, care formau, dupa cum spunea el, "un cor de preafericiti". Angajându-se deci în viata ascetica cu toata înflacararea unui caracter care nu admitea nici un compromis, hotarî sa urmeze exemplul Patriarhului Avraam si al tuturor celor care se exilasera din dragoste pentru Dumnezeu. Se îmbarca deci plecând catre Rasarit. Ajuns în Antiohia, petrecu Postul Mare în înfrânare si meditare asidua la spusele Profetilor, timp de reflectare pe care îl completa totodata cu lectura autorilor clasici. Cuprins de o febra violenta, pe la jumatatea Postului, si ajuns aproape în pragul mortii, fu rapit în duh si se vazu înfatisându-se la judecata lui Dumnezeu. In timp ce îsi afirma identitatea de Crestin, Judecatorul îi raspunse : "Minti, tu esti Ciceronian si nu Crestin!" si porunci sa fie lovit cu vergi. Biciuit astfel de propria constiinta, Ieronim facu urmatorul juramânt : "Doamne, doar de ma voi fi lepadat de Tine, sa mai detin carti profane sau sa mai citesc asemenea carti !". Incepând de atunci, se dedica numai citirii Sfintei Scripturi. Si, fara sa ceara sfat nimanui, se afunda în pustiul Chalcis (sud-estul Antiohiei), cu dorinta de a urma lupta duhovniceasca a Sfântului Antonie. Dar îsi suprasestimase fortele si, în ciuda posturilor si mortificarilor pe care si le impunea, se gasi puternic încercat de gânduri si de amintirile vietii sale trecute. In timp ce îsi slabea trupul prin asceza, era ars de soare si traia în mijlocul scorpionilor si a fiarelor salbatice, i se parea ca s-ar fi aflat în mijlocul placerilor de la Roma, înconjurat de tinere femei de moravuri usoare. Pentru a lupta împotriva delasarii spirituale (acedia), se perfectiona în cunoasterea limbii grecesti, învata cu mult efort ebraica si limba caldeana (aramaica), si întretinea o corespondenta cu prietenii sai din Acvileea.
In aceste încercari Dumnezeu îi dadea mângâieri ceresti, dar trebui totusi la scurta vreme sa paraseasca pustiul, a carui pace era tulburata de certurile dintre calugari cu privire la schisma Bisericii din Antiohia (cf nota Sf. Meletie, 12 februarie). Fiind simpatizant al partidei lui Paulin, Ieronim facu apel la Papa Damase pentru a-i cere sa transeze controversa dar nu obtinu nici un raspuns. Se duse atunci în Antiohia unde, fiind hirotonit Preot de catre Paulin, in ciuda reticentelor sale, îsi continua studiul Bibliei pe lânga marele savant Apolinar din Laodiceea, filtrând din învatatura acestuia ceea ce nu era conform cu Ortodoxia. Apoi, atras de renumele elocintei si sfinteniei Sfântului Grigore Teologul, pleca la Constantinopol, unde petrecu trei ani la scoala acestuia, descoperind cu admiratie operele lui Origene, pe care începu sa îl traduca. Dupa demisia Sfântului Grigore, fu invitat de catre Paulin din Antiohia si Sfântul Epifanie sa-i insoteasca la sinodul de la Roma (382). In cursul sesiunilor, Papa Damase remarca darurile rare cu care era înzestrat Ieronim si, la terminarea sinodului, îl retinu în anturajul sau ca secretar. Marele Ierarh stia sa-i stimuleze spiritul prin întrebari despre pasaje dificile din Scriptura si îl însarcina cu revizuirea traducerilor latine din Evanghelie dupa originalele grecesti.
Reputatia sa de exeget îl facu sa devina ghidul spiritual al unui cerc de femei nobile si evlavioase, adunate împreuna de catre Sfânta Marcela (31 ianuarie) în palatul sau din Aventino. Fura organizate conferinte periodice în timpul carora Ieronim îsi însotea de încurajari înflacarate catre viata ascetica explicatiile asupra textului sfânt si cursurile sale de ebraica. Foarte tinerei fete a Sfintei Paula, Sfânta Eustochia, îi scria : "Fii greier al noptilor. Scalda-ti patul în fiecare noapte, inunda vesmintele tale cu lacrimi. Privegheaza si fii precum pasarelele în singuratate..." (Ep. 22, 18). Dar râvna sa de neîmblânzit, atât pentru a preamari viata ascetica cât pentru a dezaproba comportamentul Preotilor mondeni, întâmpina numerosi opozanti care îl acuzara de faptul ca el condamna casatoria si care, dupa moartea lui Damase (384), facura sa circule pe seama lui calomnii infame care îl obligara sa paraseasca Roma (385).
Le regasi pe Paula (26 ianuarie) si fiica ei Eustochia la Antiohia, si întreprinse cu ele un lung pelerinaj, atât în Tara Sfânta cât si în Egipt, la Parintii pustiei. La capatul acestui periplu, urmând exemplul Sfintei Melania cea Batrâna si a prietenului sau Rufin la Muntele Maslinilor, Ieronim se stabili la Betleem si fonda, pe lânga Bazilica Nasterii Mântuitorului, doua manastiri : una pentru calugari si una pentru Sfânta Paula si femeile evlavioase care o urmasera. Veghind la organizarea celor doua comunitati, redacta atunci pentru ele vietile Sfântului Pavel Tebeul (cf. 15 ianuarie) si ale Sfântului Malh (cf. 24 noiembrie). In fiecare zi explica Scriptura pentru Sfânta Paula si ucenitele sale, primind din ce în ce mai multi pelerini care veneau sa se închine la pestera Nasterii Domnului si sa se adape la izvorul stiintei sale. Dar mai ales aici se dedica el importantei sale lucrari de traducere a Sfintei Scripturi si de comentarii sustinute, inspirate din metoda lui Origene dar lasând un loc mai important interpretarii literale. "A nu cunoste Scripturile înseamna sa nu-l cunosti pe Hristos" (Prefata la comentariul asupra Profetului Isaia.), declara el iar preocuparea sa de a reveni la precizia textului original îl facu sa întreprinda traducerea întregului Vechi Testament din limba ebraica, sarcina colosala pe care o termina la capatul a cincisprezece ani de munca îndârjita (405) (Aceasta traducere avea sa devina versiunea oficiala a Bisericii latine sau Vulgata.).
In afara acestor lucrari de exegeza, având un caracter tumultuos, nu putea sa taca în fata evenimentelor ecleziastice alte timpurilor si cu aceeasi ardoare pe care o manifestase în lupta împotriva patimilor pustiei, se angaja în lupta pentru apararea adevarului împotriva ereticilor. In ciuda admiratiei sale pentru Origene, il urma pe Sfântul Epifanie (cf. 12 mai) în campania violenta împotriva discipolilor marelui doctor alexandrin si se certa cu prietenul sau Rufin si Episcopul sau, Ioan din Ierusalim. Controversa se agrava când Epifanie cuteza sa hirotoneasca preot pe Paulinian, fratele lui Ieronim, pentru a sluji manastirile din Betleem. Ioan protesta împotriva acestei uzurpari anticanonice a jurisdictiei sale si interzise lui Ieronim si discipolilor sai accesul la Bazilica Nasterii Domnului. Ajunsera pâna la urma la o întelegere, datorita interventiei lui Teofil din Alexandria (396) ; dar doi ani mai târziu conflictul izbucni din nou, cu ocazia traducerii de catre Rufin a Tratatului Principiilor al lui Origene. Ieronim riposta imediat cu o traducere ce dovedea toata erezia lui Origene si continua polemica împotriva vechiului sau prieten pâna la moartea acestuia.
Betleemul fiind luat cu asalt de multimi de refugiati, provenind din Apus în urma ocuparii Romei de catre barbari (410), se impunea ca Ieronim sa se puna în slujba lor dar el continua în acelasi timp, noaptea, lucrarile sale de exegeza si polemica. Scrise in special împotriva Pelagilor care, drept represalii, atacara manastirile din Betleem, lasând cladirile în ruine (416). Aceasta comunitate latina, isolata în Rasarit si de acum în declin, nu mai avea nici un viitor iar dupa moartea Sfântului Ieronim, survenita la 30 septembrie 420, nu întârzie sa se stinga.
Pomenirea Sf. Ieronim, praznuita la 30 septembrie în Apus, a fost introdusa în aceasta zi de Sfântul Nicodim, care a identificat-o cu aceea a unui Ieronim, probabil diferit, prezenta în unele Sinaxare. El i-a asociat praznuirea Sfântului Augustin, alt mare doctor al Bisericii latine. Noi pastram aceste doua pomeniri la aceasta data conventionala, caci ele s-au impus astfel în diferitele Biserici ortodoxe.

sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/

Last edited by Adriana Cluj; 15.06.2012 at 11:26:47.
Reply With Quote
  #5  
Vechi 15.06.2012, 11:24:53
Adriana Cluj
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit 15 iunie

sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/
Pomenirea celui între sfinți Părintelui nostru Augustin, episcopul Hiponei.

Sfântul Augustin a vazut lumina zilei în anul 354, la Tagasta, orasel din Numidia, la frontiera dintre Algeria si Tunisia de azi. Tatal sau, Patricius, mic proprietar funciar, unul din notabilii orasului, ramase pagân pâna la sfârsitul zilelor sale, dar mama sa, Sfânta Monica (cf 4 mai), era o Crestina înfocata si îl înscrise, înca de când era copil, printre Catehumeni si îl ducea regulat la biserica pentru a-l învata Tainele Credintei. Cu toate acestea Botezul fu lasat pe mai târziu, dupa obiceiul vremii, iar copilul se dovedea a fi turbulent si rebel la mustrarile mamei sale si se indeparta de credinta. Inzestrat cu o inteligenta sclipitoare, în scurta vreme ajunse sa stapâneasca limba latina dar ramânea recalcitrant fata de studiul limbii grecesti, o lacuna ce persista în gândirea sa teologica. La vârsta de saptesprezece ani fu trimis la Cartagina, metropola Africii, pentru a urma cursuri de retorica. Ispitele orasului si anturajul nepotrivit îl facura sa cada într-o viata de dezmat si avu o legatura cu o femeie crestina de la care avu un fiu, Adeodat (372). Datorita lecturilor din Cicero, îsi abandona zadarnicele studii de drept si de retorica pentru a cauta Adevarul si întelepciunea ; dar deceptionat de aparenta uscaciune a Bibliei, fu mai degraba atras de doctrina maniheenilor, care îi aparea ca o îmbinare rezonabila a lui Hristos cu dorinta sa de a-si însusi întelepciunea doar cu ajutorul rationamentului. Ramase timp de noua ani prizonierul acestei erezii, atât de evidente totusi.
Dupa un scurt sejur la Tagasta, ca profesor de gramatica, reveni la Cartagina, pentru a deschide o scoala de retorica. Cu toate acestea, comportamentul urât al studentilor sai îl dezgusta repede de aceasta profesie. Pierzându-si iluziile asupra maniheismului ca urmare a unei conversatii cu unul din episcopii lor, Faustus, spirit nelinistit si avid de adevarata cunoastere, se îmbarca si pleca la Roma, unde deschise o alta scoala, care nu avu mai mult succes. Dupa ce fu vindecat de o boala grava, obtinând un post de retor platit la Milano, se duse sa se instaleze acolo, nutrind înca visul unei stralucite cariere în administratie (384). Acolo fu prezentat Episcopului, Sfântul Ambrozie (cf 7 dec), care îl cuceri prin blândetea si amabilitatea sa, si mai ales prin stralucita sa elocinta si interpretarile spirituale ale Sfintei Scripturi, care îi deschisera inima catre profunzimea cuvântului lui Dumnezeu. Monica venise cu el si îl convinse sa îsi abandoneze concubina dar încerca în zadar sa îl faca sa se angajeze într-o casatorie profitabila. Filozofia si placerile mondene îi produsesera o asemenea insatisfactie, încât, cu durere si neliniste, cauta care ar fi putut fi izvorul adevaratei fericiri. Lectura filozofilor neoplatonici îl facu sa abandoneze definitiv maniheismul si îi permise sa întreprinda cautarea interioara a unei vieti spirituale. Spre deosebire totusi de acesti filozofi, aceata interiorizare nu era pentru el o cautare speculativa si zadarnica, ci lua forma unei cautari fierbinti a Dumnezeului întrupat, pe care îl admitea în mod intelectual, dar pe care inima sa nu îl traia înca. Atunci veni momentul în care auzi vorbindu-se de Viata Sfântului Antonie cel Mare, scrisa de Sfântul Atanasie în timpul exilului sau în Apus si care era prilejul încrestinarilor rasunatoare în rândul nobilimii. La putina vreme, în timp ce se afla în gradina prietenului sau Alypius, plângându-si viata retras, auzi o voce ca de copil cântând : "Ia si citeste!". Deschise un volum al Epistolelor Sfântului Pavel care se afla acolo si se opri asupra urmatorului pasaj : "Imbracati-va în Domnul Iisus Hristos si grija de trup sa nu o faceti spre pofte" (Romani 13:13). Intunericul îndoielii disparu îndata si o lumina blânda îi scalda inima în bucurie. In acea clipa devenise un alt om, care avea sa nu mai traiasca decât pentru Hristos si Biserica Sa. Când îi împartasi mamei sale aceasta revelatie, ea fu cuprinsa de bucurie. Dupa ce îsi abandona definitiv profesia de "negustor de vorbe", petrecu retras câteva luni, undeva la tara, cu mama sa, rude si câtiva prieteni, pentru a se întrema dupa o boala pe care o agravase emotia convertirii sale. Ïn aceasta prima forma de manastire , în care îsi dorea sa duca o viata asemanatoare celei a comunitatii apostolice de la Ierusalim, Augustin împreuna rugaciunea cu meditatia Scripturii si discutii filozofice. Intors la Milano, duse o viata austera si retrasa înainte de a fi botezat de Sfântul Ambrozie, la 24 aprilie 387, în compania lui Alypius si a fiului sau Adeodat. Se duse apoi la Ostia, cu Sfânta Monica, în scopul de a se retrage în Africa pentru a duce o viata monahala. Ïntr-o seara, pe când stateau de vorba sprijiniti de o fereastra, ambalati pe neasteptate de elanul conversatiei lor evlavioase si, aspirând din toata inima la apele Izvorului ceresc, ei fura cuprisi de un fel de extaz, deasupra celor vazute si nevazute, pentru a intra in Comuniune cu Ïntelepciunea cea vesnica, moment de contemplare care li se paru a fi o invitatie la a gusta înca de pe aceasta lume din viata vesnica, dupa cuvântul Evangheliei : "Intrati în bucuria Domnului vostru" (Sfântul Augustin îsi relateaza în întregime convertirea în "Confesiunile" sale, una din capodoperele literaturii universale.). Sfânta Monica muri la putin timp iar Augustin, întârziind proiectul sau, ramase înca ceva vreme în Italia pentru a redacta lucrari de polemica împotriva maniheenilor.
In septembrie 388 el se întoarse la Tagasta, cu Alypius si Adeodat, care muri curând. Augustin îsi vându toate bunurile si dadu saracilor câstigul, iar el se consacra, timp de trei ani, organizarii unei manastiri în compania prietenilor si ucenicilor sai. Postului si rugaciunii le adauga meditarea asupra Legii lui Dumnezeu, zi si noapte ; ceea ce Domnul îl facea sa înteleaga, el comunica prin viu grai celor prezenti, prin scrisori celor absenti. Cum se dusese într-o zi în oraselul Hipona, la cererea unui functionar imperial care voia sa îl asculte pentru a se hotarî asupra convertirii sale, Augustin aparu cu batrânul Episcop Valeriu in prezenta poporului. In timp ce prelatul împartasea celorlalti dorinta ordonarii unui Preot pentru a-l seconda în predicarea în limba latina, caci el era de limba greceasca, credinciosii pusera mâna pe Augustin, salutându-l cu ovatii furtunoase, iar el, plin de lacrimi in fata pericolului pe care îl reprezinta pastoritul oamenilor, accepta "sa paraseasca pe Dumnezeu pentru Dumnezeu", adica sa renunte la tihna retragerii în manastire pentru a sluji Trupul lui Hristos. Obtinu cu toate acestea un termen de câteva luni pentru a se pregati prin meditarea Scripturii si, dupa hirotonirea lui, Episcopul îi acorda un teren în apropierea Bisericii, pentru a fonda acolo o noua manastire, "Manastirea Gradinii", care a dat vreo zece Episcopi.
Catre sfârsitul anului 395, primi consacrarea episcopala si la putin timp dupa Valeriu urca in scaunul Hiponei. Aflat la catedra acestui mic Episcopat, dar luminând toata Biserica Africii si pâna la extremitatile lumii latine, prin învatatura sa, Sfântul Augustin fu timp de treizeci si cinci de ani modelul bunului Pastor, dându-si viata pentru oile sale si considerându-se robul robilor lui Dumnezeu. Fara încetare, predica aproape în fiecare zi (s-au pastrat în jur de opt sute din predicile sale), abordând toate subiectele cu o vivacitate si o arta incomparabile si cautând sa transmita celor carora se adresa dragostea lui pentru Dumnezeu si pentru bunurile ceresti. In timpul zilei, solutiona conflicte, veghea la administrarea Bisericii, se îngrijea de saraci - fara sa ezite în a topi vase sfinte când nu se mai gasea aur - iar în timpul noptii, redevenea calugar, consacrat cu toata fiinta sa iubirii Mirelui. Traia in Episcopatul sau in comuniune cu Clericii, pentru care redacta o Regula monahala (care se afla la originea institutiei occidentale a canonicilor), adaptata conditiei lor dar impunând respectarea stricta a votului saraciei si a poruncilor Evangheliei.

continuare.......

Last edited by Adriana Cluj; 15.06.2012 at 11:36:08.
Reply With Quote
  #6  
Vechi 15.06.2012, 11:25:58
Adriana Cluj
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

continuare......
Dragostea sa arzânda pentru unitatea Bisericii nu-l lasa indiferent fata de nici unul din evenimentele care agitau Lumea Crestina. Partiicipa la Sinoade si strabatea Africa romana, profund divizata în vremea aceea, punându-si întreaga arta si iscusinta în serviciul Adevarului. Scrise vreo suta de opere, din care majoritatea sunt consacrate luptei împotriva schismaticilor, ereticilor si pagânilor. Dupa ce mai întii i-a respins în mod stralucit pe maniheeni, îsi orienta întreaga lupta împotriva schismaticilor novatieni, ce pretindeau ca validitatea tainei casatoriei sa fie subordonata virtutii celui care o oficia si care de aproape un secol iscasera o zizanie nefasta în toata Biserica Africii instalând o ierarhie paralela. Cum toate eforturile si argumentele Sfântului Episcop pentru a-i readuce în sânul Bisericii se loveau de ura lor înversunata, se decise cu durere în suflet sa faca apel la puterea laicilor, dar neacceptând sub nici o forma actele de violenta. Pentru ca multi atribuiau Crestinilor responsabilitatea caderii Romei (410), Augustin redacta o mare opera, "Cetatea lui Dumnezeu", vasta reflectie asupra istoriei umane, în care arata ca Biserica, trecând prin toate vicisitudinile, e pe drumul catre Imparatia vesnica. Apoi trebui sa lupte împotriva ereziei pelagilor, erezie care minimisa rolul harului dumnezeiesc si considera ca omul, prin propriile forte, poate sa ajunga sa nu mai pacatuiasca ; în plus ea nega transmiterea pacatului originar si proclama inutil Botezul copiilor. Augustin facu mari eforturi pentru a rasturna aceasta doctrina în scopul de a apara credinta Bisericii ; dar antrenat de necesitatile disputei si prin spiritul sau însetat de clarificari rationale, stabili, între natura si Har, o opozitie prea stricta care avea sa aiba mai târziu consecinte nefaste în Occident.

Cu ale Sfantului Augustin rugaciuni, Doamne miliueste-ne pe noi!
sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/
Reply With Quote
  #7  
Vechi 15.06.2012, 11:29:04
Adriana Cluj
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit maine 16 iunie

sursa:http://www.calendar-ortodox.ro/
Pomenirea celui între sfinți Părintelui nostru Tihon, făcătorul de minuni, episcopul Amatundei, cetatea Insulei Cipru.


Sf. Ierarh Tihon, episcopul Amatundei, având părinți binecredincioși și iubitori de Hristos, fiind făgăduit de ei lui Dumnezeu, și învățând Sfânta Carte și fiind deprins din destul cu Sfintele Scripturi, întâi a fost făcut citeț, de citea la popor sfintele cuvinte și învățături.
Pentru vrednicia ce avea la toate și pentru viața lui fără prihana, a fost hirotonit diacon de Mnimonie, episcopul Amatundei. Deci, încetând din viață acela, a fost suit acesta în scaunul Episcopiei de marele Epifanie. Și întorcând pe mulți din rătăcirea și deșertăciunea idolilor către credința lui Hristos Dumnezeul nostru, și stricând și dărâmând multe capiști idolești, și zidind multe dumnezeiești biserici, si împodobindu-le și sfințindu-le, s-a mutat către Domnul, făcând multe minuni și în viață și după moarte. Din acestea vrednic lucru este a aduce la mijloc una sau două, spre semn de virtuțile bărbatului acestuia, căci încă și mai înainte în viața lui lua pâine de la tatăl său și o ducea în târg să o vândă, că acesta îi era meșteșugul; iar el împărțea pâinile la săraci, până a prins tatăl său de veste. Acesta, mâniindu-se pe el, l-a ocărât, iar el i-a răspuns, că a împrumutat pe Dumnezeu cu pâinea, și are de la Dânsul scrisoare, cum că are să i le dea; și îndată se arătă aievea dovedirea cuvintelor lui, aflând jitnițele pline de grâu, mai mult decât băgase tatăl său, când l-a strâns până a nu scoate din el. Iar minunea aceasta era numai spre mărirea sfântului acestuia și nu are asemănare cu altele, căci sfântul acesta înfigând o viță uscată în pământ, îndată se prinse și a dat rod mai înainte de vreme. Iar vița aceea gătindu-și roadele, de cum se începea dumnezeiasca laudă a sfintei liturghii, arăta strugurii pârguiți, iar când se săvârșea dumnezeiasca jertfă strugurii erau copți și gata de mâncat întru slava Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh.
Pomenirea Sfântului Sfințitului Mucenic Marcu, episcopul Apoloniadei, care prin pietre spânzurate de mâinile lui s-a săvârșit.
Pomenirea Sfinților cinci Mucenici cei din Nicomidia, care de sabie s-au săvârșit.
Pomenirea Sfinților patruzeci de mucenici romani, care prin foc s-au săvârșit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Reply With Quote
Răspunde



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Vecernia zilei + cristiboss56 Despre Vecernie 15 01.02.2016 22:26:36
Sfintii ortodocsi si sfintii catolici. voxdei55 Generalitati 8 04.12.2010 23:48:51
Versetul zilei Daniela-Iulia Din Noul Testament 1 13.05.2009 10:22:30
Informatia zilei silverstar Stiri, actualitati, anunturi 4 24.04.2009 09:30:11