Despre purcederea Duhului Sfant

[ioanna]

În prealabil postat de tikkun_olam

Mie această teamă sau reticenţă mi se pare nejustificată, iar "odihna" Duhului în Fiul sau "strălucirea" Duhului din Fiul nu tăgăduiesc contribuţia Fiului la "constituţia" fiinţială şi ipostatică a Sfântului Duh, cel puţin nu din punctul meu actual (dar nu definitiv) de vedere.

Fiintarea dumnezeirii nu poate fi transmisa pe deplin prin medieri cognitive, deci nu vad niciun sens in incercarea de a detalia o doctrina nerevelata, inlaturandu-i caracterul tainic ce Ortodoxia inca il pastreaza. Daca noi oricum nu putem cunoaste cu adevarat, pe deplin, atunci mi se pare normal sa oferi doar niste limite ale protectiei semantice. Ce pot eu sa spun e ca mie explicatia teologiei ortodoxe a relatiilor dintre Persoane nu-mi creeaza atatea confuzii ca si explicatia oferita de teologia catolica, ce intra prea tare in analogii cu functiile psihice. Fiul e un subiect al gandirii iubitoare a Tatalui, un alter Eu. Pot sa inteleg ca asa cum Dumnezeu “se odihneste” peste lume, tot astfel Duhul se odihneste peste (in) Fiul , adica prin Duh se raspandeste iubirea divina in afara si face cunoscut Cuvantul, il tine in lumina in fata Tatalui. (stralucirea Duhul din Fiul). Dumnezeu nu se abordeaza prin gandire metafizica ci prin experienta “Vino si vezi”, deci mai bine sa traim ceea ce El este- dragoste, decat sa ne pierdem in formulari teoretice.