Patimile

[Marius22]

Perioada Triodului subliniaza toate patimile si mijloacele prin care putem primi tamaduirea, insa subliniaza parca mai accentuat patima desfranarii.

Fiul Risipitor a cheltuit averea in desfranari si s-a intors la Tatal, Sfanta Maria Egipteanca a parcurs calea de la desfranare la sfintenie, femeia pacatoasa a spalat cu lacrimi picioarele Mantuitorul si le-a sters cu parul capului ei.

De ce tocmai desfranarea? Pentru ca aceasta patima arata cel mai concret alipirea, unirea fiintiala cu ceva strain (o persoana straina), in cazul nostru cu pacatul.

Firea umana cazuta putem spune ca "desfraneaza" cu pacatul (cu toate pacatele), devine una cu el, alipindu-se totodata in chip pacatos de universul creat.

Pocainta presupune atat biruinta desfranarii ca pacat trupesc, cat si biruinta desfranarii cu celelalte pacate.

[Ekaterina]

Am gasit o frumoasa istorioara in Pateric care ne arata ca omul trebuie sa se ocupe in primul rand de patimile care il stapanesc .

"S-a dus un frate oarecare din partile lui Avva Pimen, in strainatate. Si a ajuns la un pustnic acolo, ca era milostiv si multi veneau la dansul. Si a vestit lui fratele cele despre Avva Pimen. Si auzind fapta lui cea buna, a dorit sa-l vada. Deci, intorcandu-se fratele in Egipt, dupa catava vreme a venit pustnicul din strainatate in Egipt, la fratele cel ce venise la el, ca ii spusese lui unde petrece. Si vazandu-l acela s-a mirat si s-a bucurat foarte. Si a zis pustnicul: <<Fii bun si du-ma la Avva Pimen>>. Si luandu-l, a venit la Avva Pimen, si a vestit cele despre dansul, zicand ca mare om este si multa dragoste si cinste are la locul lui, si i-am vestit lui despre tine si, dorind sa te vada, cu bucurie a venit la tine. Si cu bucurie si sarutandu-se unul cu altul, au sezut. Si a inceput cel strain a vorbi din Scriptura lucruri duhovnicesti si ceresti. Si si-a intors Avva Pimen fata lui si nu i-a dat raspuns. Si vazand ca nu vorbeste cu dansul, mahnindu-se, a iesit. Si a zis fratelui celui ce l-a adus pe el: <<In zadar am facut toata calatoria aceasta, ca am venit la batranul si iata, nici a vorbi cu mine nu voieste>>. Si a intrat fratele la Avva Pimen si i-a zis: <<Avvo, pentru tine a venit acest om mare, avand atata slava la locul lui. Pentru ce n-ai vorbit cu dansul?>> I-a zis lui batranul: <<Acesta dintre cei de sus este si cele ceresti graieste, iar eu din cei de jos sunt si cele pamantesti vorbesc. De mi-ar fi vorbit de patimi ale sufletului, i-as fi raspuns. Dar daca pentru lucruri ceresti, eu acestea nu stiu>>. Deci iesind fratele i-a zis: <<Batranul nu degraba vorbeste din Scripturi, si cand cineva ii va grai lui despre patimile sufletului, ii raspunde>>. Iar el, umilindu-se, a intrat la batranul si a zis catre dansul: <<Ce voi face, Avvo, ca mult ma stapanesc patimile sufletului?>> Si a luat aminte la dansul batranul, bucurandu-se. Si a zis: <<Acum bine ai venit. Deschide-ti gura ta pentru aceasta si o voi umplea de bunatati>>. Iar el mult folosindu-se zicea: <<Cu adevarat, aceasta este calea cea adevarata>>. Si multumind lui Dumnezeu, s-a intors la locul sau bucuros caci cu astfel de sfant s-a invrednicit a se intalni".

Vi se intamplă să aveţi dorinţa sinceră de a vă debarasa de patima/ patimile care vă necăjesc/ stăpânesc, să vă promiteţi şi să promiteţi la spovedanie că nu "veţi mai face" dar apoi să cădeţi din nou pradă acelor patimi? Poate mai rar, mai puţin, mai "controlat"... dar de fapt să vă încălcaţi promisiunea?

Ce e de făcut în asemenea cazuri? Desigur, tot la părintele duhovnic e cheia, totuşi e ruşinos să mergi de n ori cu aceeaşi problemă.... Doamne, câtă răbdare mai are! Şi eu... :-((


Ca o paranteză, am găsit zilele trecute următorul sfat al Sfântului Antonie cel Mare:
"Nu-ţi descoperi gândurile tuturor, ci doar acelora care pot să-ţi vindece sufletul."


Sper ca această postare să nu fie o alegere proastă!

[Marius22]

Care este esenta patimilor? "Raul pe care nu-l voiesc" si pe care il fac, ne spune Sfantul Apostol Pavel.

Iata cum patima se hraneste si creste pe irationalitate. Asa se face ca ea are ultimul cuvant de spus, nu vointa noastra slabita, desi aceasta cunoaste binele si il cauta. De aceea si tamaduirea de patimi nu incepe cautand a urma propriei vointe, ca una ce este nedemna de a ne increde intru ea, ci voii dumnezeiesti. Iar voia dumnezeiasca ni se descopera in chip minunat prin duhovnic.

Fie ca fiecare dintre noi sa ne eliberam pe aceasta cale de cat mai multe din lanturile si lacatele nevazute cu care ne impresoara pacatele si patimile, si prin care suntem tinuti "in pamant strain". Sa ne bucuram de darul libertatii, acela prin care putem simti iarasi caldura "bratelor parintesti".

[Ekaterina]

În prealabil postat de Annyta

Vi se intamplă să aveţi dorinţa sinceră de a vă debarasa de patima/ patimile care vă necăjesc/ stăpânesc, să vă promiteţi şi să promiteţi la spovedanie că nu "veţi mai face" dar apoi să cădeţi din nou pradă acelor patimi? Poate mai rar, mai puţin, mai "controlat"... dar de fapt să vă încălcaţi promisiunea?

Ce e de făcut în asemenea cazuri? Desigur, tot la părintele duhovnic e cheia, totuşi e ruşinos să mergi de n ori cu aceeaşi problemă.... Doamne, câtă răbdare mai are! Şi eu... :-((

Cel ce s-a eliberat de patimi a ajuns la desavarsire, dar asta dupa multe lupte si mari nevointe. Important este sa ne pocaim, sa regretam ca ne lasam dominati de una sau mai multe patimi si sa luptam sa ne eliberam de ele. Nu e usor, dar vazand Dumnezeu dorinta noastra ne va ajuta. Pana la despatimire, vom cadea, ne vom ridica si o vom lua de la capat, asta deoarece nu este o lupta usoara.

Si mie mi s-a intamplat sa fiu in situatia descrisa de tine, si inca mai sunt.

Am gasit la Sfantul Nichita Stithatu un cuvant de folos:

"Cata vreme avem in noi materiile patimilor si ingrijim de bunavoie pricinile lor, nehotarandu-ne sa le clintim pe acestea din loc, are tarie impotriva noastra si puterea lor, luandu-si aceasta tarie din noi. Dar daca le lepadam din noi si ne curatim inima prin lacrimile pocaintei, urand si inselaciunea celor vazute, ne facem partasi de venirea Mangaietorului, vazand pe Dumnezeu in lumina vesnica si fiind vazuti de Dumnezeu."

În prealabil postat de Annyta

Ca o paranteză, am găsit zilele trecute următorul sfat al Sfântului Antonie cel Mare:
"Nu-ţi descoperi gândurile tuturor, ci doar acelora care pot să-ţi vindece sufletul." Sper ca această postare să nu fie o alegere proastă!

Asta asa este, mare adevar. Intr-o anumita situatie, am auzit un cuvant mult folositor: Spovedania se face la duhovnic. Cred ca este mai bine sa ascultam sfatul Sfantului Antonie cel Mare, deoarece noi nu avem dispozitia de a intelege omul cu durerea sa, si in dorinta noastra de a indrepta pe altii sau invers, putem sa facem mai mult rau decat bine. Duhovnicul are harul de la Dumnezeu de aceea prin gura duhovnicului primim un sfat de mare ajutor.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Annyta

Vi se intamplă să aveţi dorinţa sinceră de a vă debarasa de patima/ patimile care vă necăjesc/ stăpânesc, să vă promiteţi şi să promiteţi la spovedanie că nu "veţi mai face" dar apoi să cădeţi din nou pradă acelor patimi? Poate mai rar, mai puţin, mai "controlat"... dar de fapt să vă încălcaţi promisiunea?

Ce e de făcut în asemenea cazuri? Desigur, tot la părintele duhovnic e cheia, totuşi e ruşinos să mergi de n ori cu aceeaşi problemă.... Doamne, câtă răbdare mai are! Şi eu... :-((

Sfintii Parinti ne spun ca scaparea de patimi se face cu spovedanie deasa. Asta este. Spovedanie, spovedanie, de n ori, pana scapam de patima. N-avem ce face. Firea pacatoasa se invinge greu. Toti trecem prin asta.