Duminica iertarii...

[Marius22]

În prealabil postat de Mihailc

În unele comunități monahale, Duminica Iertării este celebrată într-un mod cu totul special, printr-un oficiu liturgic unic marcând încheierea timpului bisericesc al sărbătorilor fixe.

La sfârșitul ei, egumenul citește o rugăciune de dezlegare peste toată obștea îngenunchiată. După care stă în picioare la ușă, purtând epitrahilul și Evanghelia în mâna sa dreaptă, și fiecare frate trecând înaintea lui îi face o metanie sărutând Evanghelia și mâna sa dreaptă (egumenul se închină și el de fiecare dată). După care toți își fac unii altora metanie, cerându-și iertare, îmbrățisându-se și dorindu-și <post bun>, într-o ambianță în același timp tumultoasă și emoționantă, în timp ce corul cântă irmoasele canonului Paștelui. Prin primatul iubirii afirmat în acest rit de iertare reciprocă, Triodul apare ca un ciclu ale cărui extremități se întâlnesc, începutul corespunde cu sfârșitul, însă fiecare în perspective diferite.

Prin excelenta, Duminica Iertarii este cea a Invierii Domnului. In manastiri, spre sfarsitul Utreniei Invierii, atunci cand la strana se canta Slava "Ziua invierii", in naosul bisericii are loc o procesiune similara. Membrii obstii monahale se inchina, apoi se imbratiseaza reciproc rostind "Hristos a Inviat!".

[Marius22]

Fericit este cel care nu asteapta Duminica Iertarii pentru a cere iertare, cel pe care, nu aceasta zi, ci clipa urmatoare, il gaseste impacat cu Dumnezeu, cu semenii si cu sine insusi.

Dar pe noi, cei care nu cunoastem deplin lumina si odihna iertarii, aceasta clipa ne afla intru vrajba pe care o aduce pacatul. Caci pacatul aceasta naste, vrajba, intru cele dinlauntru si intru cele din afara noastra. Iar clipele trec, una dupa cealalta si, aproape fara sa luam seama, devenim oameni ai vrajbei.

Pentru noi, aceasta duminica vine ca un inceput bun pe care suntem chemati sa-l punem acestei cai a iertarii, acestei cai a pocaintei. De indata ce pasim pe cale, cunoastem ca iertarea este mutare de la moarte la viata, ca iertarea, pe care o primim de la Hristos si cea pe care o primim intru Hristos de la semeni, poate transforma orice clipa in sarbatoare.

Nu gresim spunand ca iertarea este insasi esenta sarbatorilor crestine, stiind ca Hristos, prin Invierea Sa, ne-a rascumparat din pacat si ne-a impacat cu Tatal. De aceea, nu poate exista nici participare reala la sarbatoare fara iertare. Altfel, continuam sa mimam...