Duminica iertarii...

[Mihailc]

În unele comunități monahale, Duminica Iertării este celebrată într-un mod cu totul special, printr-un oficiu liturgic unic marcând încheierea timpului bisericesc al sărbătorilor fixe.

”După Vecernia săvârșită mai târziu ca de obicei, la apusul soarelui, se intră în procesiune în trapeză (ca în zilele de praznic). În timpul mesei, în cursul căreia se servesc pentru ultima oară produsele ce vor fi oprite în timpul Postului Mare (pește, ouă și lactate), se citește un cuvânt patristic despre izgonirea lui Adam din rai sau un îndemn la post și la luptele virtuții. La sfârșitul mesei, toți monahii încep să cânte de la locul lor catavasiile canonului Acatistului, urmate de troparele hramului încheind cântarea cu condacul Acatistului. După rugăciunile obișnuite și de mulțumire, se sting lumânările și un citeț rostește, singura dată în an, Pavecernița mică în trapeză. La sfârșitul ei, egumenul citește o rugăciune de dezlegare peste toată obștea îngenunchiată. După care stă în picioare la ușă, purtând epitrahilul și Evanghelia în mâna sa dreaptă, și fiecare frate trecând înaintea lui îi face o metanie sărutând Evanghelia și mâna sa dreaptă (egumenul se închină și el de fiecare dată). După care toți își fac unii altora metanie, cerându-și iertare, îmbrățisându-se și dorindu-și <post bun>, într-o ambianță în același timp tumultoasă și emoționantă, în timp ce corul cântă irmoasele canonului Paștelui. Prin primatul iubirii afirmat în acest rit de iertare reciprocă, Triodul apare ca un ciclu ale cărui extremități se întâlnesc, începutul corespunde cu sfârșitul, însă fiecare în perspective diferite. La sfârșitul acestui oficiu se sting candelele, trapeza se curăță și se încuie (ea va rămâne așa toată săptămâna seacă) și fiecare intră în chilia sa pentru a-și începe nevoința.” (cf Makarios Simonopetritul - Triodul explicat)

[icamilin]

Mi-e tare draga aceasta duminica a iertarii...
Va rog pe toti sa ma iertati ! Sa intram cu totii in marele post al Sfintelor Pasti cu sufletul deschis, cu inima plina de bucurie, sa fim mai buni, sa ne rugam impreuna pentru semenii nostri care au nevoie de rugaciune, sa ne rugam pentru tara, pentru cei ce ne conduc, sa-i iertam si pe ei ca altii mai buni nu avem! Sa tinem post, sa ne rugam, sa facem milostenii dragi forumisti! Postul sufletesc este mai important decat postul trupesc.
Sfantul Ignatie Brancianinov spune ca postul trupesc se aseameana cu pregatirea pamantului pentru semanat, daca nu semeni nimic cresc acolo buruieni, deci postul trupesc pregateste tarina fiintei noastre pentru semanat, iar postul sufletesc seamana cele cuvenite acolo, pocainta, smerenia, dragostea fata de aproapele!

[Marius22]

În prealabil postat de Mihailc

În unele comunități monahale, Duminica Iertării este celebrată într-un mod cu totul special, printr-un oficiu liturgic unic marcând încheierea timpului bisericesc al sărbătorilor fixe.

La sfârșitul ei, egumenul citește o rugăciune de dezlegare peste toată obștea îngenunchiată. După care stă în picioare la ușă, purtând epitrahilul și Evanghelia în mâna sa dreaptă, și fiecare frate trecând înaintea lui îi face o metanie sărutând Evanghelia și mâna sa dreaptă (egumenul se închină și el de fiecare dată). După care toți își fac unii altora metanie, cerându-și iertare, îmbrățisându-se și dorindu-și <post bun>, într-o ambianță în același timp tumultoasă și emoționantă, în timp ce corul cântă irmoasele canonului Paștelui. Prin primatul iubirii afirmat în acest rit de iertare reciprocă, Triodul apare ca un ciclu ale cărui extremități se întâlnesc, începutul corespunde cu sfârșitul, însă fiecare în perspective diferite.

Prin excelenta, Duminica Iertarii este cea a Invierii Domnului. In manastiri, spre sfarsitul Utreniei Invierii, atunci cand la strana se canta Slava "Ziua invierii", in naosul bisericii are loc o procesiune similara. Membrii obstii monahale se inchina, apoi se imbratiseaza reciproc rostind "Hristos a Inviat!".

[Marius22]

Fericit este cel care nu asteapta Duminica Iertarii pentru a cere iertare, cel pe care, nu aceasta zi, ci clipa urmatoare, il gaseste impacat cu Dumnezeu, cu semenii si cu sine insusi.

Dar pe noi, cei care nu cunoastem deplin lumina si odihna iertarii, aceasta clipa ne afla intru vrajba pe care o aduce pacatul. Caci pacatul aceasta naste, vrajba, intru cele dinlauntru si intru cele din afara noastra. Iar clipele trec, una dupa cealalta si, aproape fara sa luam seama, devenim oameni ai vrajbei.

Pentru noi, aceasta duminica vine ca un inceput bun pe care suntem chemati sa-l punem acestei cai a iertarii, acestei cai a pocaintei. De indata ce pasim pe cale, cunoastem ca iertarea este mutare de la moarte la viata, ca iertarea, pe care o primim de la Hristos si cea pe care o primim intru Hristos de la semeni, poate transforma orice clipa in sarbatoare.

Nu gresim spunand ca iertarea este insasi esenta sarbatorilor crestine, stiind ca Hristos, prin Invierea Sa, ne-a rascumparat din pacat si ne-a impacat cu Tatal. De aceea, nu poate exista nici participare reala la sarbatoare fara iertare. Altfel, continuam sa mimam...