Suferinta fetei nemaritate

În prealabil postat de Profetul de carton

cine a adus bani pentru a fi cumparata mancarea, acela decide si ce sa manance!

A pei atunci sa si gateasca el. Daca tot decide ce mancare se pune pe masa. Si daca tot decide tot. Sa faca si curatenie, ca tot el decide cu ce ustensile sa face curatenia si asa mai departe.

Sfantul Ioan Gura de Aur de exemplu, te contrazice. La fel si duhovnicii care au scris despre casatorie.

2. „Sotia este a doua autoritate”

In viziunea Sfantului Ioan Gura de Aur, autoritatea care insoteste conducerea treburilor familiale este in mod real impartita in cel mai inalt grad – sotia fiind „a doua putere (arche deutera)” (18) , „al doilea imparat al casei, caruia ii lipseste doar coroana” (19 ). El defineste casatoria drept „acea stare potrivit careia exista si egalitate (ison), si libertate”, unde „supunerea este usoara (holos mikra)” (20) Daca „cel ce conduce in Biserica are colaboratori (koinonous)(21) care se afla sub autoritatea lui (tes arches), tot astfel si barbatul are un colaborator (koinonon), anume, pe sotia lui.”(22)

Prin urmare, sotia este a doua putere in familie, avand doar ceva mai putina autoritate decat sotul ei, care conduce treburile familiale in stransa colaborare cu ea. Sfantul Parinte nu ne ofera o descriere detaliata a felului in care ar povatui el un cuplu sa-si organizeze viata familiala zi de zi. Dupa toate probabilitatile, a considerat ca este eficient sa ne puna la dispozitie indrumari de ordin general, din care fiecare cuplu in parte sa-si poata alege pe cele care ii sunt de folos. Fara sa apelam la nici un fel de speculatii proprii, ci doar bazandu-ne pe aceste indrumari, putem presupune ca el preconiza ca fiecare decizie luata intr-o familie sa fie precedata de discutii sau dezbateri, la care sa participe ambii membri ai cuplului, in asa fel incat decizia finala sa se bucure de acordul amandorura - si, bineinteles, si al copiilor, atunci cand este cazul. Daca sotul si sotia se iubesc cu adevarat, daca tin cu adevarat unul la celalalt, atunci sotul nu va avea nici un motiv sa treaca peste vointa sotiei lui, impunandu-si propria vointa, deoarece fiecare dintre ei se va gandi la binele celuilalt mai mult decat la cel personal, se vor supune amandoi in aceeasi masura poruncilor date de Hristos Domnul si vor progresa duhovniceste impreuna, cu aceeasi ravna.
Un sot inzestrat cu intelepciune va dori intotdeauna sa se sfatuiasca cu sotia lui inainte de a lua o hotarare, beneficiind astfel de chibzuinta ei; se vor invata astfel unul pe celalalt si se vor stimula unul pe celalalt pe taram spiritual, dupa cum vom vedea in cele ce urmeaza. In ceea ce priveste conducerea gospodariei, Sfantul Parinte considera ca sotia este aceea care trebuie sa fie la carma, in timp ce sotul, constient ca este mult mai putin apt decat ea in acest domeniu si ca nu are experienta necesara rezolvarii problemelor gospodaresti, trebuie sa fie foarte recunoscator ca ea este cea care conduce, si nu el; lui ii revine, desigur, responsabilitatea de a veghea la bunul mers al lucrurilor, in ansamblul lor. La sfarsitul acestui capitol, vom analiza mai in detaliu „diviziunea muncii” in familie conform viziunii hrisostomice, recomandata de Sfantul Parinte ca un tipar comportamental demn de urmat de cei doi membri ai unui cuplu matrimonial.

6.Menirea si rolul sotiei in familie

Conceptiile hrisostomice reflecta gandirea si obiceiurile greco-romane, care prevedeau o neta diviziune intre barbat si femeie. Aidoma lui Xenofon in lucrarea sa Oeconomicos (56), Sfantul Ioan Gura de Aur apreciaza ca barbatul trebuie sa lucreze in afara casei, iar sotia trebuie sa se ocupe de treburile gospodariei. Referitor la sotia prorocului Isaia, Sfantul Parinte relateaza urmatoarele:

„Si ea a fost inzestrata cu duhul profetiei, caci darurile harului (charismaton) nu existau numai prin barbati, ci le erau impartite si femeilor. Insa aceasta nu i se intampla pe taramul nostru lumesc: aici, partea barbateasca si partea femeiasca au fiecare propriile lor indeletniciri (epitedeumata) (57), pe care nu le pot preschimba intre ei.”(58)

Sfantul Ioan Hrisostom impartaseste convingerea ca aceasta randuiala a fost intocmita de Dumnezeu. El crede cu tarie ca darurile si inclinatiile femeii sunt mai adecvate pentru responsabilitatile legate de casa, de gospodarie, de familie decat pentru treburile lumesti. Iata ce afirma in legatura cu aceasta problema, in stilul sau retoric obisnuit:

„Viata noastra este randuita de obicei in doua sfere: activitatile publice si indeletnicirile personale – amandoua fiind hotarate astfel de Dumnezeu. Femeii ii este lasata in seama conducerea (prostasian)(59) gospodariei, iar barbatului, toate afacerile statului, ale pietii publice, ale administrarii justitiei, ale guvernului, ale activittilor militare si altele ca acestea. Femeia nu poate sa azvarle cu sulita sau sa traga cu sageata, dar poate sa apuce furca de tors in mana si sa lucreze la razboiul de tesut; ea indeplineste cu iscusinta toate aceste indeletniciri care tin de gospodarie. Femeia nu poate sa-si impuna parerile intr-o adunare legislativa, dar poate sa si le spuna acasa, si nu de putine ori este cu mult mai priceputa decat barbatul ei in treburile gospodaresti. Femeia nu poate sa carmuiasca afacerile de stat cum se cuvine, dar pe copiii sai poate sa-i creasca asa cum se cuvine, si copiii sunt comoara cea mai de pret. Dintr-o singura privire, ea poate sa remarce reaua purtare a slujitorilor si sa-i indrume cu luare-aminte, aratandu-le cum trebuie sa se poarte. Ea asigura ocrotirea deplina a barbatului ei si-l slobozeste de toate grijile gospodariei legate de rostuirea banilor, de torsul lanii, de pregatirea mancarii, de procurarea de imbracaminte cuviincioasa. Ea se ingrijeste de toate treburile de acest fel, care nu sunt nici potrivite pentru a fi date in grija barbatului, nici nu ar fi indeplinite cum se cuvine de acesta chiar daca el ar voi sa le faca, si s-ar stradui eroic, din toate puterile lui!”(60)

Prin urmare, „conducerea gospodariei” ii apartine in intregime sotiei – aici, numai ea este singura „stapana (chyria)”. (61)
Ceea ce este vrednic de retinut in aceasta descriere rolului sotiei in familie este atat deosebita demnitate a indeletnicirilor ei, cat si extraordinara importanta a menirii ei in toata complexitatea acesteia – indrumarea slujitorilor, cresterea copiilor („comoara cea mai de pret”) gatirea meselor, torsul lanii si cusutul hainelor, organizarea bugetului familiei. Sfantul Ioan Gura de Aur este absolut convins ca barbatul nu va fi niciodata in stare sa-si intreaca sotia in aceste privinte, nici sa devanseze contributia ei la bunul mers al casatoriei si al vietii de familie indiferent de cat de mare ar fi aportul lui material sau financiar; el nu poate aspira decat sa o intreaca evoluind duhovniceste:

„V-am aratat ca nu putine sunt binefacerile pe care ni le ofera noua femeile noastre, insa daca noi voim sa le raspundem cu aceeasi masura in lucrurile duhovnicesti, le vom intrece. Caci in lucrurite trupesti nu este cu putinta sa ne ridicam la masura lor. De ce aceasta ma intrebati? Imi spuneti, dar, ca voi contribuiti cu multa avutie la viata voastra in comun? Cine, daca nu ea, va pastreaza si va chiverniseste agoniseala voastra – ceea ce e la fel de important, asa ca este trebuinta de ea. De ce? Pentru ca multi sunt cei care au avut mari avutii si le-au pierdut fiindca n-au avut pe cineva care sa aiba grija de ele. Iar in privinta cresterii copiilor, imi spuneti, luati amandoi parte (koinoneite) la aceasta, si castigul este al amandorura. Dar, zic eu, ea este cel care trudeste mai mult, pentru ca ea este cea care poarta pruncul in pantece, si ea este cea care indura durerile nasterii. Prin urmare voi numai in lucrurile duhovnicesti veti fi in stare s-o intreceti pe ea.” (62)

Sa reflectam, o data in plus, asupra sensibilitatii manifestate de Sfantul Ioan Gura de Aur fata de durerile pe care trebuie sa le indure femeile pentru a deveni mame (63). In cele din urma, este limpede ca in pofida unor sporadice remarci ale sale, referitoare la faptul ca rolul femeii este legat de „lucrurile marunte”, Sfantul Parinte ne impartaseste viziunea lui despre menirea femeii dintr-o perspectiva cereasca, nu pamanteasca: barbatul poate aspira s-o intreaca in cele duhovnicesti, dar adevarul este ca rolul femeii este mai important atat pe taram trupesc, cat si pe taram duhovnicesc. Dupa cum afirma Sfantul Ioan, lucrand zi de zi in pacea si linistea caminului ei, ea are mult mai sporite prilejuri de a inainta duhovniceste decat barbatul ei care se afla prins in menghina zarvei si a perfidiei vietii publice. Pe de alta parte, Sfantul Ioan Hrisostom subliniaza cu delicatete responsabilitatea femeii de a-si hrani si intretine pacea si frumusetea sufleteasca zi de zi, astfel incat sa le poata impartasi barbatului ei in fiece seara, atunci cand acesta se intoarce acasa, dupa o zi de zbucium in lumea sordida a afacerilor:

„O corabie care nu este agitata de valuri face o calatorie fericita, si sufletul care este lipsit de orice grija traieste in pace si in liniste, ca si cum ar fi ajuns deja in port. Iata pentru ce femeile, care pazesc in general casa, trebuie sa fie mai aplecate spre adevarata filosofie (philosophoteras), spre contemplarea lucrurilor ceresti mai mult decat barbatii. [...] Dar, veti zice voi, este in casa destula neliniste. Dar, si femeia daca vrea, poate sa aiba multe griji si treburi pentru barbatul care nu paraseste niciodata piata publica si tribunalele; el este tulburat de mii de preocupari straine, ca o corabie in mijlocul marii, care este lovita de valuri si de vinturti. Femeia, dimpotriva, asezata in casa ei ca intr-o scoala de filosofie (philosophias), poate sa-si reculeaga sufletul, aplecandu-se la rugaciune si la citire, si la alte fapte de filosofie (philosophia) cereasca. Si la fel cu cei care raman in pustie si nu mai sunt tulburati de oameni, la fel femeia care este inchisa totdeauna in casa poate sa se bucure de un repaus continuu. Daca, uneori, este obligata sa iasa si sa mearga in oras, ea nu este expusa pentru aceea la tulburarile sufletului: fara indoiala, fie pentru a veni la Biserica, fie pentru a merge la baie (64) , fie este necesar sa iasa, dar de obicei ea este sedentara si pazeste casa. Ea poate sa se ocupe aici cu studiul intelepciunii (philosopheiri) si sa linisteasca sufletul tulburat al sotului ei, atunci cand se intoarce acasa; ea poate sa-l imblanzeasca (rhythmizein) si sa-i risipeasca inutilitatile si gandurile necajitoare care-l tulbura, si sa-l trimita apoi debarasat de toate relele (kaka), de toate gandurile si de toate grijile pe care le avea din afara, ducand cu el ceea ce a invatat bun de la femeia sa” (65).

Poate unii dintre cititori vor zambi, parcurgand aceste randuri care cuprind in ele esenta idealismului hrisostomic privitor la relativa usurinta cu care credea Sfantul Parinte ca femeia poate sa-si transforme caminul sau intr-un adevarat paradis duhovnicesc. Neindoielnic insa ei ii este mult mai posibil sa infaptuiasca acest lucru decat ii este barbatului sau sa-si transforme locul de munca intr-un paradis duhovnicesc!

(din: David C. Ford, Barbatul si femeia in viziunea Sfantului Ioan Gura de Aur)

[Profetul de carton]

În prealabil postat de Laura19

Sfantul Ioan Gura de Aur de exemplu, te contrazice. La fel si duhovnicii care au scris despre casatorie.

Nu cred!

În prealabil postat de Laura19

[b]Prin urmare, sotia este a doua putere in familie, avand doar ceva mai putina autoritate decat sotul ei, care conduce treburile familiale in stransa colaborare cu ea..

Exact asta am afirmat si eu!
Ba chiar am fost in favoarea sotiei, desi nu e biblic, ca atunci cand castiga ea banii, ea sa aiba ultimul cuvant in deciziile pecuniare.
Insa de multe ori, desi sotia nu castiga nimic, totusi i se pare ca ea trebuie sa decida ce trebuie facut cu banii!

[fallen]

Poate ca e mai bine intai sa te definesti tu ca om si sa nu astepti ca asta sa se intample odata cu casatoria. Cu totii simtim ca nu suntem cu adevarat impliniti decat daca facem parte dintr-un cuplu, dar cateodata se intampla ca pur si simplu perechea nu se completeaza reciproc, ci unul incearca sa il anihileze pe celalalt. Si cu toate astea e posibil sa incerce sa-l inghita, sa-l fagociteze, dar sa nu-l poata digera. Daca cu toate eforturile si sacrificiile pe care le faci relatia nu merge, risti sa iesi din ea ciuntit, amputat, mutilat, sa constati ca nu mai ai o viata la care sa te intorci pentru ca ai renuntat la ea.
Cred ca totusi un numar foarte mare dintre noi, in frunte cu mine, habar nu au ce presupune casatoria, cu toate ca si eu ca toate fetele am crezut toata viata ca asta ma va desavarsi.
Ma tem ca de asemeni multe din invataturile crestinesti mi le-am insusit si le-am implementat intr-un mod gresit, astfel incat ih loc sa ma elibereze, cum aveau menirea initiala, m-am facut rob de buna voie, dar nu cui trebuia. Nu pot sa nu constat ca si semenii nostri se folosesc cateodata de invataturile lui Cristos in scopuri pur egoiste si chiar comerciale, intr-un mod abuziv, cateodata, invoca mila crestineasca, iertarea, smerenia, intoarcerea celuilalt obraz, etc.

În prealabil postat de Profetul de carton

Nu cred!



Exact asta am afirmat si eu!
Ba chiar am fost in favoarea sotiei, desi nu e biblic, ca atunci cand castiga ea banii, ea sa aiba ultimul cuvant in deciziile pecuniare.
Insa de multe ori, desi sotia nu castiga nimic, totusi i se pare ca ea trebuie sa decida ce trebuie facut cu banii!

Aha. Deci cand sunt banii ei, tu intervii cu sfaturi dar e decizia ei finala. Cand sunt banii tai tu decizi 100%. Apei, unde este unirea si colaborarea sotilor aici? Ori traiesc impreuna, ori separat.

In invataturile din care am postat Sf.Ioan Gura de Aur, dansul ia in calcul femeia care nu lucreaza si sta acasa. Deci nu se pune problema daca sunt bani ei sau a sotului, indiferent de situatie femeia este stapana casei. Oricum, banii sunt folositi tot in folosul casei, ptr. alimentatie, haine, copii etc. Faza aia cu "sunt banii mei eu decid ce mancam" mi se pare mai degraba un moft si orgoliu. Banii castigati de cei doi soti ar trebui pusi la comun, sa existe o colaborare, nu sa se scoata ochii si sa se sustina sus si tare "eu am adus cei mai multi bani""eu am salariul mai mare, eu decid" etc. etc.

Sfantul Ioan Gura de Aur:

"Să spun şi altceva? Nimeni să nu facă greşeala să-şi ia soţie mai bogată ca el. Mai săracă să ia. Căci cea care este mai bogată, intrând în casă, se va purta în chip neplăcut. Cu aerul bogăţiei sale, va vorbi urât, va cere multe, va risipi fără rost. Iar dacă bărbatul ei va îndrăzni să-i spună câteva vorbe, îi va răspunde cu neruşinare: „Nu cheltuiesc dintr-ale tale, ci dintr-ale mele!".



Ce spui, doamnă? Ale tale? Care ale tale? Există vreun cuvânt mai necuviincios decât acesta? Acum, că te-ai măritat, nu mai ai un trup al tău, dar ai banii tăi? Prin căsătorie tu şi soţul tău aţi devenit un trup, un singur om, şi spui încă „ale mele"? Cuvântul acesta blestemat şi mizerabil a fost adus de diavol în lume. Toate cele care sunt necesare în viaţă, Dumnezeu ni le-a dat la toţi. Nu poţi spune „lumina mea", „soarele meu", „apa mea". Toate sunt obşteşti, să nu fie aşa şi cu banii? Of, iubirea asta de arginţi! Să piară de o mie de ori banii; sau poate că nu banii, ci mentalitatea acelora care nu ştiu să mânuiască cum trebuie banii şi-i preţuiesc mai presus decât toate lucrurile.



Şi despre acestea s-o înveţi pe femeia ta, însă cu mult drag. Această povaţă de virtute în sine este grea şi neplăcută, şi de aceea trebuie să fie dată în chip plăcut. Mai presus de toate acest lucru să-l dezrădăcinezi din sufletul ei, pe „al meu" şi „al tău". Şi dacă-ţi va spune vreodată „ale mele", să-i răspunzi: „Care sunt ale tale? Căci eu nu le ştiu. Eu n-am nimic al meu. Aşadar cum spui „ale mele", de vreme ce toate sunt ale tale?". Dăruieşte-i-le pe toate. Nu facem aşa şi cu copiii?



Când iau ceva pe care-l ţinem în mâini şi apoi vor să mai ia şi altceva, le spunem cu îngăduinţă: „Da, şi ăsta e tot al tău, şi ăla e tot al tău". Aşa să faci şi în cazul femeii, căci are minte copilăroasă. Ţi-a spus „ale mele"? Spu-ne-i: „Toate ale tale sunt, şi eu sunt al tău". Nu sunt cuvinte linguşitoare, ci cuvinte înţelepte. În felul acesta vei putea să-i potoleşti mânia şi să stingi ţinerea de minte a răului. Spune-i deci: „Şi eu al tău sunt!". De altfel aceasta este şi porunca pe care a lăsat-o apostolul Pavel: „Bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia" (I Corinteni 7, 4).


Dacă eu nu sunt stăpân pe trupul meu, ci tu, cu mult mai mult nu sunt stăpân pe bani. Spunând aceasta ai liniştit-o, ai făcut-o sluga ta, ai legat-o strâns, dar şi pe diavol l-ai ruşinat. Şi niciodată să nu-i vorbeşti urâcios şi cu răceală, ci în chip dulce, cu cinstire şi cu multă dragoste. Dacă o cinsteşti tu, nu va avea nevoie de cinstirea altora. S-o pui mai presus de toţi, s-o iei cu binişorul, s-o lauzi. Astfel nu va fi atentă decât la tine. Pune-i în inimă frica de Dumnezeu, şi toate celelalte vor curge cu îmbelşugare ca din izvor. Casa se va umple de bunătăţi nenumărate. Când le cereţi pe cele nestricăcioase, vă vor veni şi cele stricăcioase. „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea vi se vor adăuga" (Matei 6, 33)."

[Profetul de carton]

În prealabil postat de Laura19

[font=trebuchet ms]"Să spun şi altceva? Nimeni să nu facă greşeala să-şi ia soţie mai bogată ca el. Mai săracă să ia.

pai nici nu-i posibil sa iei o sotie mai bogata ca tine (vorbesc din perspectiva unui barbat), deoarece femeile, in general, calculeaza ce venituri are barbatul si daca sunt sub veniturile ei, nu se marita cu acela, ca sa nu iasa in pierdere !!

[AlinB]

În prealabil postat de Profetul de carton

pai nici nu-i posibil sa iei o sotie mai bogata ca tine (vorbesc din perspectiva unui barbat), deoarece femeile, in general, calculeaza ce venituri are barbatul si daca sunt sub veniturile ei, nu se marita cu acela, ca sa nu iasa in pierdere !!

Omule, am inteles ca ai avut o experienta dureroasa in acest sens, dar mai las-o cu generalizarile ca nu or fi toate asa.

[Mihailc]

”Dumnezeu l-a făcut pe om, pe Adam, bărbat și pe Eva n-a zidit-o în același timp și nici la fel. Când a vrut să o zidească a adormit pe Adam, a luat o coastă de-a lui și i-a zis: aceasta este femeia ta. Oare nu trebuia ca Adam să fie treaz ca să asiste și el la tocmirea Evei și să vadă și el ce fel de însoțitoare îi face pentru ca să trăiască cu ea toată viața? Nu. Dumnezeu parcă vrea să zică: dacă omul nu ar fi fost deștept și ar fi văzut cu îi zidesc Eu pe femeia lui, ar fi vorbit, ar fi vrut să Mă învețe ce să fac după părerea lui. Ar fi spus: ochiul acela vreau să fie așa, gura în alt fel. Omul deci să doarmă și Eu să fac ce știu, pentru că omul nu știe nici ce vrea, nici ce poftește și nu pricepe nici ce cere, ba de multe ori dorește răul și cere lucruri care-i sunt fără folos, ba chiar vătămătoare” ( Ilie Miniatis - Predici la Postul Mare http://cartianastasia.wordpress.com/...ite-trebuinte/)

[Profetul de carton]

În prealabil postat de AlinB

Omule, am inteles ca ai avut o experienta dureroasa in acest sens, dar mai las-o cu generalizarile ca nu or fi toate asa.

nu toate, dar majoritatea cam da! si multe sunt chiar puse de parinti sa-si aleaga un sot cu bani, ca sa beneficieze si ei!

În prealabil postat de Profetul de carton

nu toate, dar majoritatea cam da! si multe sunt chiar puse de parinti sa-si aleaga un sot cu bani, ca sa beneficieze si ei!

Chiar si daca ar fi asa cum spuneti, nu suntem noi in masura sa judecam aceste persoane. Mai degraba ar trebui sa incercam sa ii intelegem pentru ca nici noi nu suntem fara pacat, poate si noi avem dorinte de inavutire sau alte pacate. Sa incercam sa compatimim, sa scuzam, nu sa judecam.
Nu stim ce este in aceste familii, poate sunt persoane sarace si casatoria este unica salvare pentru a iesi din saracie etc.