Mucenicie s-au Sinucidere?

În prealabil postat de N.Priceputu

În ultima vreme înţeleg tot mai mult că a crede în Hristos înseamnă a te încrede în El în chipul cel mai absurd: să te arunci, adică de pe mal în mare fără să ştii să înoţi, ştiind că El îţi va întinde mâna şi că te va trage. Lepădarea de Hristos este optarea pentru siguranţa malului, a lumii acesteia. Dar El e pe mare. Niciodată n-a pierdut prilejul de a cere celor ce-L ascultau credinţa totală, fără rest: Ucenicilor le-a spus, simplu, să-L urmeze (lăsând toate), tânărului bogat i-a cerut să-şi dea toată averea, faţă de văduva săracă şi-a exprimat admiraţia, pentru că şi-a jertfit grija zilei de mâine, ş.a.
Nu cred că nu ne va ierta dacă ne va fi frică (deşi de nenumărate ori a spus: „Nu vă temeţi”), însă e alegerea noastră pentru „siguranţa” malului, care ne desparte de El. Iar malul, mai devreme sau mai târziu, se va scufunda.

Foarte frumos explicat! Sa ne ajute Dumnezeu sa avem credinta!