Experiente luminoase in iubire/casatorie

[iana]

În prealabil postat de Mihailc

Pentru că suntem în Postul Mare și avem nevoie să ne salubrizăm inimile și începând de-acolo tot restul ființei de toate deșeurile și relele sufletești (printre ele și de angoasa singurătății), m-am gândit să inaugurez un subiect cu potențial ziditor despre experiențe pozitive în iubire și/sau căsătorie, mai ales că predominante pe forum, dar și în viață, par să fie mai degrabă exemplele negative.
Nu e vorba aici de laudă, ci de mărturisire întru folosul aproapelui care, poate, și-a împuținat nădejdea că lucrurile pot să meargă și bine între doi oameni uniți la un moment dat de o formă sau alta de iubire.

Există relații împlinite?
Rezistă ele uzurilor fizice și psihice ale persoanelor implicate?
Cum se pierde dragostea și cum poate fi recuperată?
Care e secretul reușitei voastre?
Povestește-ne experiența ta și acceptă să răspunzi la întrebările celor care n-au avut parte de așa ceva!

Cred ca, fiind implicate doua persoane, ar fi necesare doua raspunsuri instantanee. Totusi depinde ce ne leaga. Daca este vorba de dragoste atunci este si de sinceritate, impartasirea tuturor trairilor, framantarilor si gandurilor. Eu asa fac, simt nevoia sa impartasesc tot. El nu chiar tot (sau nu in felul meu), si totusi ne intelegem, ideea este sa fii pe aceeasi lungime de unda, sa tintesti in aceeasi directie.

Nu cred ca este vorba despre "rezistenta". Nu mi-ar placea sa cred ca el "rezista" langa mine, nici nu as accepta asta. Nu-mi place cum suna nici "uzura" fiind vorba despre persoane si nu doar despre trupuri.
Nu stiu cum se poate pierde atata timp cat nu este unilaterala si este in totalitate, nu pe bucati.

[AndruscaCIM]

Cred ca noi ne traim relatia, in modul cum putem, si cum o intelegem...insa rezistenta ei, iubirea pastrata sunt de fapt daruri de la Dumnezeu, ceva mai presus de noi, cred. Incercam sa aflam ce ii tine pe altii uniti...dar tocmai raspunsurile atat de variate, ne pun pe ganduri...asta insemnand ca nu exista o reteta universala, si poate stilul de viata al unora, pentru noi nu ar functiona, pentru ca suntem atat de diferiti.

[Danialex]

În prealabil postat de iana

Cred ca, fiind implicate doua persoane, ar fi necesare doua raspunsuri instantanee. Totusi depinde ce ne leaga. Daca este vorba de dragoste atunci este si de sinceritate, impartasirea tuturor trairilor, framantarilor si gandurilor. Eu asa fac, simt nevoia sa impartasesc tot. El nu chiar tot (sau nu in felul meu), si totusi ne intelegem, ideea este sa fii pe aceeasi lungime de unda, sa tintesti in aceeasi directie.

Nu cred ca este vorba despre "rezistenta". Nu mi-ar placea sa cred ca el "rezista" langa mine, nici nu as accepta asta. Nu-mi place cum suna nici "uzura" fiind vorba despre persoane si nu doar despre trupuri.
Nu stiu cum se poate pierde atata timp cat nu este unilaterala si este in totalitate, nu pe bucati.

E foarte important sa-i impartasesti celuilalt tot, desi avem si noi aceeasi problema: eu am tendinta sa comunic mai des, el e mai rezervat si de multe ori trebuie sa intuiesc eu ce gandeste. Aici intervine si cunoasterea, care in timp se consolideaza.
Ca sa revin la subiect, am si eu o experienta recenta care m-a facut sa realizez importanta legaturii dintre soti. Am avut recent o problema la casa si intr-o seara a fost necesar sa plec cu baietelul nostru la mama mea, iar sotul meu a ramas sa lucreze pana mai tarziu sa remedieze problema. Avusesem niste discutii in zilele precedente, eram intr-o oarecare tensiune... si am plecat cu baietelul la mama, urma sa ramanem la ea in noaptea aceea. Am ajuns cu bine, dar aveam tot timpul sentimentul unei singuratati inexplicabile, iar baietelul meu, care e foarte atasat de tati, avea o stare de neliniste si se vedea ca nu e vesel ca de obicei. Toate astea plus tensiunea care exista de cateva zile... era un sentiment tare ciudat si impovarator in acelasi timp, simteam ca vreau sa vina la noi cat mai repede. M-am linistit cand m-a sunat si mi-a spus ca e pe drum, iar cand a ajuns baietelul nostru s-a aruncat in bratele lui, si-a schimbat dintr-o data dispozitia, a devenit vesel si a inceput sa vorbeasca si sa se joace.
O spun cu toata sinceritatea, niciodata nu am simtit mai acut ca mi-e greu fara el si ca legatura noastra e mai puternica decat o simt de obicei... cred ca Dumnezeu mi-a dat o lectie pentru ca eram tot mai ispitita de gandul despartirii, atunci cand ne certam si eram dezamagita. Am simtit doar cateva ore ce inseamna o departire si nu mai vreau sa simt niciodata. Asa ca sper sa ma ajute Dumnezeu sa-mi infranez macar cuvintele cand sunt suparata pe el, pentru ca fiecare cearta sau discutie contribuie la acea "uzura" de care s-a vorbit.

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de Danialex

E foarte important sa-i impartasesti celuilalt tot, desi avem si noi aceeasi problema: eu am tendinta sa comunic mai des, el e mai rezervat si de multe ori trebuie sa intuiesc eu ce gandeste. Aici intervine si cunoasterea, care in timp se consolideaza.
Ca sa revin la subiect, am si eu o experienta recenta care m-a facut sa realizez importanta legaturii dintre soti. Am avut recent o problema la casa si intr-o seara a fost necesar sa plec cu baietelul nostru la mama mea, iar sotul meu a ramas sa lucreze pana mai tarziu sa remedieze problema. Avusesem niste discutii in zilele precedente, eram intr-o oarecare tensiune... si am plecat cu baietelul la mama, urma sa ramanem la ea in noaptea aceea. Am ajuns cu bine, dar aveam tot timpul sentimentul unei singuratati inexplicabile, iar baietelul meu, care e foarte atasat de tati, avea o stare de neliniste si se vedea ca nu e vesel ca de obicei. Toate astea plus tensiunea care exista de cateva zile... era un sentiment tare ciudat si impovarator in acelasi timp, simteam ca vreau sa vina la noi cat mai repede. M-am linistit cand m-a sunat si mi-a spus ca e pe drum, iar cand a ajuns baietelul nostru s-a aruncat in bratele lui, si-a schimbat dintr-o data dispozitia, a devenit vesel si a inceput sa vorbeasca si sa se joace.
O spun cu toata sinceritatea, niciodata nu am simtit mai acut ca mi-e greu fara el si ca legatura noastra e mai puternica decat o simt de obicei... cred ca Dumnezeu mi-a dat o lectie pentru ca eram tot mai ispitita de gandul despartirii, atunci cand ne certam si eram dezamagita. Am simtit doar cateva ore ce inseamna o departire si nu mai vreau sa simt niciodata. Asa ca sper sa ma ajute Dumnezeu sa-mi infranez macar cuvintele cand sunt suparata pe el, pentru ca fiecare cearta sau discutie contribuie la acea "uzura" de care s-a vorbit.

Printr-o experienta asemanatoarea am trecut si noi, atunci cand am hotarat de comun acord, ca eu si bebina sa ramanem pentru cateva zile la sora mea, sa mai stea verisorii impreuna, mai era si mama acolo. Ei bine, desi initial mi s-a parut ceva banal....cu ceva timp inainte, incepeam sa realizez cat imi va fi de greu fara sot, fara rutina noastra zilnica, fara sa fim impreuna. Un sentiment peste care am trecut cu greu amandoi, dar care ne-a facut sa constientizam poate si mai mult, ce inseamna familia noastra.