intrebare pentru filocalicii forumului

[Ana-Maria N]

Nu cred ca se poate vorbi de o reteta anume de urmat, ci de harul lui Dumnezeu care vine in intampinarea omului. Insusi Domnul povatuieste sufletul, Insusi Domnul este Invatator.

Poate ca ar trebui sa vorbim mai intai de pocainta din tot sufletul, zdrobirea inimii, de lacrimile pocaintei si astfel sa putem ajunge din aproape in aproape la o incercare de a schita, pe departe macar, un raspuns la intrebare.

Legat de lacrimi, am intalnit in scrierile sfintilor parinti precizarea ca atunci cand ti se dau in dar lacrimi de pocainta, nu mai poti avea un alt gand, atunci cand plangi, decat cel la Domnul...Alta imagine nici atat...

Legat de pocainta, redau cateva randuri, sursa putandu-se gasi aici:http://siluan.trei.ro/
‘Toate patimile sunt neaparat îmbracate într-o forma oarecare, vizuala sau gândita a imaginatiei. În rugaciunea fierbinte de pocainta, duhul crestinului se disociaza de reprezentarile lucrurilor vazute sau de conceptiile rationale.
În marea sa întristare de a-L fi pierdut pe Dumnezeu, sufletul se dezbraca de imaginile materiale si gândite; atunci mintea - duhul se apropie de hotarul de unde poate aparea Lumina. Dar aceasta granita poate ramânea netrecuta, daca mintea se va întoarce asupra ei. Nu sunt excluse cazurile când în timpul întoarcerii mintii asupra ei, intelectul sa se vada asemenea luminii. Important este sa stim ca aceasta lumina este proprie mintii noastre, întrucât ea este creata dupa chipul lui Dumnezeu, care ni s-a descoperit ca o Lumina în care nu se afla nici o întunecime (I Ioan I 5). Asa se savârseste trecerea spre o alta forma de gândire, spre un alt fel de întelegere, superioara celei empirice din domeniul cunoasterii stiintifice.
În elanul pocaintei depasind tot ce este trecator, duhul nostru vede de undeva de sus relativitatea si cauzalitatea tuturor informatiilor noastre practice. Si iarasi, si iarasi: Dumnezeu este cu adevarat trait ori ca un foc curatitor ori ca o lumina stralucitoare.’