intrebare pentru filocalicii forumului

[CelMandru]

Ce-o-nsemna imagine? Stătui şi mă gândii niţel, pentru că sunt greu de cap. Şi concluzionai că imaginea, imaginaţia e o formă mai dezvoltată a unui gând. Cu alte cuvinte, diferenţa dintre imagine şi gând este de timp. Adică, cu cât vei lăsa un gând să prindă rădăcini, cu atât va începe să se coloreze o imagine, să se materializeze în minte sub forma unui filmuleţ, la care va fi greu să nu te uiţi odată început. Şi uite-aşa, te pomeneşti la cinema, stând şi mestecând a lene din popcornul nepăsării ş-al uitării, al rătăcirii minţii.

Acuma, dacă te apuci, cică, să chibzuieşti asupra vinovăţiei, e lesne de înţeles că o să-ţi fie aproape imposibil s-o faci fără să te fereşti de plăsmuiri ale minţii. Ştii tu mai bine cine-ţi eşti, omule. Îţi ştii neputinţa. Aşa că, nu te abţine de la imagine, căci una singură trebuie să ai. Icoana Mântuitorului s-o înrămezi în centrul minţii tale. Să stingi toate becurile cinema-ului lumesc, şi străduieşte-te să luminezi doar sfânta icoană. Şi când ai să te dumireşti niţel şi ţi-aduci aminte că icoana-i vie, atunci a început să pâlpâie în tine senzaţia de fiu risipitor. Ee.. atunci să te adânceşti, să reiei în faţa Stăpânului fiecare păcat în parte, să realizezi prostia ta, dar cu nădejdea întărită să ceri mila Tatălui Tău Preabun.

[anna21]

Intre imagine si cuvant nu este o diferenta de timp.
Poti rationa indelung asupra unui subiect fara a crea imagini.
Credinta vine din auzire (Romani, parca)

Nu gasesc ca este o contradictie intre cercetarea (vederea) de sine si neprimirea imaginilor.
Poti sa te "vezi" destul de clar, adica sa ai constiinta faptului ca binele nu l-ai lucrat, fara a primi imagini.
Sfantul Nicodim Aghioritul spunea undeva ca cei stapaniti de mandrie pot deveni ei insisi idolii gandirii lor.

În prealabil postat de CelMandru

Ce-o-nsemna imagine? Stătui şi mă gândii niţel, pentru că sunt greu de cap. Şi conlcuzionai că imaginea, imaginaţia e o formă mai dezvoltată a unui gând. Cu alte cuvinte, diferenţa dintre imagine şi gând este de timp. Adică, cu cât vei lăsa un gând să prindă rădăcini, cu atât va începe să se coloreze o imagine, să se materializeze în minte sub forma unui filmuleţ, la care va fi greu să nu te uiţi odată început. Şi uite-aşa, te pomeneşti la cinema, stând şi mestecând a lene din popcornul nepăsării ş-al uitării, al rătăcirii minţii.

Acuma, dacă te apuci, cică, să chibzuieşti asupra vinovăţiei, e lesne de înţeles că o să-ţi fie aproape imposibil s-o faci fără să te fereşti de plăsmuiri ale minţii. Ştii tu mai bine cine-ţi eşti, omule. Îţi ştii neputinţa. Aşa că, nu te abţine de la imagine, căci una singură trebuie să ai. Icoana Mântuitorului s-o înrămezi în centrul minţii tale. Să stingi toate becurile cinema-ului lumesc, şi străduieşte-te să luminezi sfânta icoană. Şi când te dumireşti niţel şi ţi-aduci aminte că icoana-i vie, atunci începe să pâlpâie în tine senzaţia de fiu risipitor. Ee.. atunci să te adânceşti, să reiei în faţa Stăpânului fiecare păcat în parte, să realizezi prostia ta, dar cu nădejdea întărită să ceri mila Tatălui Tău Preabun.

În prealabil postat de CelMandru

Şi uite-aşa, te pomeneşti la cinema

Strasnic spus! Formidabil, frate!
Uite, in completare, pentru a face o diferenta, pe cat ma duce, intre psihe si nous: eu am dat in ultima vreme urmatoarea definitie oarecum vaga, metaforica, vietii psihice; ma tot intrebau elevii - ce e psihicul dom profesor? Iar eu cred asa, asa le-am spus de-o vreme: e o poveste personala, un film, un iata-ne la cinema!!!
Bine ai zis frate, cel putin dupa parerea mea. Ori, tocmai asa NU trebuie sa ramanem, nu DOAR psihici, nu doar la cinema. Multumesc!

Apoi zici, rar asa cuvant: "Şi când ai să te dumireşti niţel şi ţi-aduci aminte că icoana-i vie, atunci a început să pâlpâie în tine senzaţia de fiu risipitor."



(Vezi, frate Daniel, daca tacem nitel? Uite ce de bunatati! Venira deja MariS_ si CelMandru... Sa ne bucuram acum! Nu inainte de a le multumi din tot sufletul.)

Slava lui Dumnezeu pentru toate! AMIN+

P.S. Am inca ceva de spus pe subiectul acesta. Cand imi veti cere opinia, voi spune. Acum inca astept alte postari frumoase, de la cei din lista si de la toti forumistii. Ce am de spus: e vorba doar despre doua triunghiuri.

[Ana-Maria N]

Nu cred ca se poate vorbi de o reteta anume de urmat, ci de harul lui Dumnezeu care vine in intampinarea omului. Insusi Domnul povatuieste sufletul, Insusi Domnul este Invatator.

Poate ca ar trebui sa vorbim mai intai de pocainta din tot sufletul, zdrobirea inimii, de lacrimile pocaintei si astfel sa putem ajunge din aproape in aproape la o incercare de a schita, pe departe macar, un raspuns la intrebare.

Legat de lacrimi, am intalnit in scrierile sfintilor parinti precizarea ca atunci cand ti se dau in dar lacrimi de pocainta, nu mai poti avea un alt gand, atunci cand plangi, decat cel la Domnul...Alta imagine nici atat...

Legat de pocainta, redau cateva randuri, sursa putandu-se gasi aici:http://siluan.trei.ro/
‘Toate patimile sunt neaparat îmbracate într-o forma oarecare, vizuala sau gândita a imaginatiei. În rugaciunea fierbinte de pocainta, duhul crestinului se disociaza de reprezentarile lucrurilor vazute sau de conceptiile rationale.
În marea sa întristare de a-L fi pierdut pe Dumnezeu, sufletul se dezbraca de imaginile materiale si gândite; atunci mintea - duhul se apropie de hotarul de unde poate aparea Lumina. Dar aceasta granita poate ramânea netrecuta, daca mintea se va întoarce asupra ei. Nu sunt excluse cazurile când în timpul întoarcerii mintii asupra ei, intelectul sa se vada asemenea luminii. Important este sa stim ca aceasta lumina este proprie mintii noastre, întrucât ea este creata dupa chipul lui Dumnezeu, care ni s-a descoperit ca o Lumina în care nu se afla nici o întunecime (I Ioan I 5). Asa se savârseste trecerea spre o alta forma de gândire, spre un alt fel de întelegere, superioara celei empirice din domeniul cunoasterii stiintifice.
În elanul pocaintei depasind tot ce este trecator, duhul nostru vede de undeva de sus relativitatea si cauzalitatea tuturor informatiilor noastre practice. Si iarasi, si iarasi: Dumnezeu este cu adevarat trait ori ca un foc curatitor ori ca o lumina stralucitoare.’