Casnicia - razboiul duhovnicesc al mirenilor?

[CelMandru]

În prealabil postat de cristiboss56

Chiar cu putin timp in urma am redeschis un thread mai vechi la Pocainta despre Slava Desarta , si am facut aceasta , nu intamplator , ci ca un semnal de alarma , vazand cat de usor trecem peste cele grave , si cat de usor suntem inclinati spre povestile "siropoase" si spre laudele celor din jur . Nu-i gluma fratilor , si sunt sigur ca multi inteleg ce vreau sa spun . Sa ne ferim de Slava desarta si de purtatorii ei . . . !Un efect al slavei desarte, este ca il transpune pe om intr-o lume ireala si sub inspiratia ei nefasta, el isi imagineaza ca are tot felul de calitati, si merite, multe bunuri, se vede pe sine in situatiile si in pozitiile cele mai inalte care ii aduc admiratia si laudele celorlalti. Aceasta situatie, aduce dupa sine instrainarea omului de realitatea in care traieste, ii paralizeaza puterea de viata, aducandu-i sufletul intr-o stare de amortire. Acest proces de inchipuire, poate sta la originea unor accese de delir sau a halucinatiilor, asa cum constata Sfantul Evagrie ca, inceputul ratacirii mintii este slava desarta. Ea deschide poarta tuturor celorlalte vicii. Sfantul Marcu Ascetul o numeste pricina a tot pacatul, pentru ca aduce in suflet mandria, judecarea si defaimarea aproapelui, impietrirea inimii, neascultarea, ura, invidia, certurile, minciuna, vorbele desarte, frica, desfranarea, pasiunea pentru bani si avutie, si asa cum am aratat: tristetea.
Sa incercam sa tinem inchisa poarta sufletului pentru patimile care ne pot distruge sanatatea si viata, dar sa o deschidem larg, pentru binecuvantarile pe care ni le da Dumnezeu, caruia sa-I cerem ajutorul si sa-I multumim, si slava sa-I inaltam neincetat , si asta nu o spun eu , nu-i inventia mea , ci invatatura Sfintilor Parinti .
Va cer scuze pentru aceasta cam lunga paranteza !
Doamne ajuta!+

Frate, iartă-mă! Aş vrea să spun şi eu un cuvânt la cele postate de tine. Iartă-mă, căci n-am îndrăznit până acum să o fac, de teama de a nu te mâhni, de a creea vrajbă, şi din stima pe care ţi-o port! Nici acum nu ştiu dacă fac bine, dar ăsta e unul din momentele când mai risc şi eu.

Îţi mulţumesc pentru cuvintele culese din învăţătura Sfinţilor Părinţi. Sunt de un folos inimaginabil, şi tare mi-e teamă că nu le-am înţeles complet, darămite să şi aplic cele scrise.

Întrebarea mea pentru tine, frate, este: Dacă mie mi se pare că un frate o ia pe cărarea întunecată a mândriei şi a slavei deşarte, spunând o poveste siropoasă, eu ce fac?

Ce fac mai întâi? Stau şi mă analizez pe mine însumi, să văd dacă nu cumva eu sunt cel ce e greşeşte, defăimând, fiind invidios şi mândru? Sau îl atenţionez pe frate de pericolul ce-l pândeşte, ori îl mustru cu asprime, cu impresia că o fac spre îndreptarea lui?

În ambele cazuri pot să mă înşel. Dar mai degrabă caut să văd dacă nu cumva eu mă aflu în delir, înstrăinat de realitate, dornic de a mă afirma ca şi povăţuitor. Mai degrabă mă judec pe mine decât pe celălalt. Mai degrabă cer ajutorul duhovnicului, pentru a mă învăţa cum să procedez în astfel de situaţii.

Iartă-mă dacă am spus ceva ce ai mai spus şi tu, frate. Poate n-am înţeles firul discuţiei, şi am căzut şi eu în slava asta deşartă. Dacă aşa o fi, iartă-mă că am îndrăznit să-ţi răspund! Şi sper să învăţ din greşeala făcută! Maica Domnului să te miluiască, frate!