Casnicia - razboiul duhovnicesc al mirenilor?

Mi-a spus odata un sfintit calugar de la Antim, pe seara: "Frate, de iti fac binele ce-l voiesti, de iti dau ce imi ceri, mult voi suferi... Voi patimi, frate, grea pedeapsa... Ma mangaie, totusi, gandul, ca te vei folosi de sfatul meu..."
Iar eu l-am pedepsit imediat: a sunat telefonul si i-am spus parintelui ca trebuie sa ma intalnesc cu o fata (eram deja tatal Mariei!).
Calugarul a tacut. A privit in jos, cateva clipe. A bagat mana in buzunar si a scos o bomboana mica. Poftim, frate, a zis! Da-i-o din partea mea fetei...
Am luat bomboana, am plecat alergind la intalnire. Am intarziat...
Inainte sa plec, parintele m-a binecuvantat, a facut semnul Sfintei Cruci pe crestetul capului meu.
Seara aceea a fost foarte grea.
Fata nu se clintea cu nici un chip. Desfranat cum sunt, am fortat, recunosc, in disperare de cauza.
La sfarsit, dindu-mi banii pentru sedinta, a zis: "Cezar, iarta-ma ca te-am necajit. Vezi bine, eu nu pot trece peste mandria mea, sotul meu m-a ranit si nu-l pot ierta. Degeaba te chinui, doar Dumnezeu ne poate impaca. Eu am nevoie de o bomboana, cat de mica, nu de discutii lumesti, cum sunt toate psihoterapiile" - schimbase mai multi terapeuti in ultima vreme...
Pe drum am plans mult. Bomboana o mancasem eu, de jena ca clienta mea, un VIP, s-ar fi simtit poate, jignita ca ii dau o bombonica...
Am plans si am jurat, a cata oara, ca ma retrag definitiv din meseria mea. Faca-se Voia Domnului! AMIN+
Asa am zis.
dar drumul batei grele continua... Precum o simt si azi. Acum.

P.S. M-a intrebat un coleg de forum pe privat: "ce numesti prin desfranarea ta"?
Pacatele mele de toata ziua si de tot ceasul, frate, pacatele mele. Uite, de pilda acum cand, in loc sa las la Mila Domnului soarta acestei postari, eu am ales sa fortez si am mai dat o explicatie, eu omul, spre lamurirea unui termen ca sa nu iasa diverse interpretari nepotrivite. Asta eu mi-o trec ca desfranare.

[anna21]

În prealabil postat de ioan cezar

dar drumul batei grele continua... Precum o simt si azi. Acum.

Cezare, aduna-te!

Bata aia are rostul ei.
(Imi pare rau ca nu ma pot ridica la inaltimea momentului, dar imi vine in minte "Marie si Marioara ia un par de ma omoara. Parul sa fie de plop, sa nu ma omori de tot. Mai!"...)

Bataia (virtuala) are si ea rolul ei. Mai ales, ca sa fim seriosi: ce-ai patit daca ai fost scuturat un pic?


Noroc cu forumul asta ca putem sa ne plangem.
Eu, daca as vrea sa ma plang, nu as avea cui.. Sotul are problemele lui (imi zice "draga, suferi? da cheile la masina, fii pieton o vreme, iar daca nu te faci bine, iti iau si cardul..")
Vreau sa ma plang mamei si imi zice:" ai probleme? roaga-te sa nu fie copiii tai asa cand ai fost tu in adolescenta!" Oooo, punct ochit! Doamne fereste sa-mi faca problemele pe care le-am creat eu parintilor.
Vreau sa ma plang prietenei.. Se uita crucis la mine: eu sunt maritata, am copii.. ea sta fara de speranta in concubinaj si din acest motiv are depresii periodice.

Oriunde ma intorc vad ca problemele mele sunt in buna masura fanteziste, iar cei din jur chiar ar avea nevoie de o mana de ajutor!
(poate ca si ei simt o bata pe spate. poate chiar eu le-o aplic prin atitudinea mea!)


Autocompatimirea nu a facut bine nimanui. Niciodata.

În prealabil postat de anna21

Cezare, aduna-te!

Bata aia are rostul ei.
(Imi pare rau ca nu ma pot ridica la inaltimea momentului, dar imi vine in minte "Marie si Marioara ia un par de ma omoara. Parul sa fie de plop, sa nu ma omori de tot. Mai!"...)

Bataia (virtuala) are si ea rolul ei. Mai ales, ca sa fim seriosi: ce-ai patit daca ai fost scuturat un pic?


Noroc cu forumul asta ca putem sa ne plangem.
Eu, daca as vrea sa ma plang, nu as avea cui.. Sotul are problemele lui (imi zice "draga, suferi? da cheile la masina, fii pieton o vreme, iar daca nu te faci bine, iti iau si cardul..")
Vreau sa ma plang mamei si imi zice:" ai probleme? roaga-te sa nu fie copiii tai asa cand ai fost tu in adolescenta!" Oooo, punct ochit! Doamne fereste sa-mi faca problemele pe care le-am creat eu parintilor.
Vreau sa ma plang prietenei.. Se uita crucis la mine: eu sunt maritata, am copii.. ea sta fara de speranta in concubinaj si din acest motiv are depresii periodice.

Oriunde ma intorc vad ca problemele mele sunt in buna masura fanteziste, iar cei din jur chiar ar avea nevoie de o mana de ajutor!
(poate ca si ei simt o bata pe spate. poate chiar eu le-o aplic prin atitudinea mea!)


Autocompatimirea nu a facut bine nimanui. Niciodata.

traiasca puterea proiectiei! mama ce mult proiectam! ne-am facut unii altora teste proiective, fratilor! adio Luscher, adio Rosenzwaig, adio psihanaliza! ne suntem unii altora fluturi cu chip de om, caini si balauri cu coada...

Pai... nu va spusei ca tocma-i primavara!?
Sora, tocmai din bate pe spinare incoltesc lujeri cu 3 foi in piept! ... nu asta era si mirarea si bucuria mea? Ce intelegem prin Drumul Crucii? Cum, oare, talcuim, zi de zi, fapta de fapta?

Curga bata! Asa vine primavara, apoi vara... Si pe urma toamna si iarna...
Toate-s de la Dumnezeu!
Si batele si frunza verde.

Imi pare ca toiagul Sfantului ramurele inverzea, ori poate ramurea inverzele...:) Nu, insa, autocompatimire.

Cine isi reprima compatimirea si betia si desfranarea (zic aici in general, omeneste vorbind, fara referire la vreo persoana anume) vede in jur exact ce isi reprima... Asta se numeste, dragilor, proiectie. Are rostul ei.

P.S. Povestea mea tintea altundeva: la vorbele calugarului, va rog putina atentie si la dorinta clientei care voia bomboana pe care o mancasem eu, jenat...

[anna21]

În prealabil postat de ioan cezar

traiasca puterea proiectiei! mama ce mult proiectam! ne-am facut unii altora teste proiective, fratilor! adio Luscher, adio Rosenzwaig, adio psihanaliza! ne suntem unii altora fluturi cu chip de om, caini si balauri cu coada...

Pai... nu va spusei ca tocma-i primavara!?
Sora, tocmai din bate pe spinare incoltesc lujeri cu 3 foi in piept! ... nu asta era si mirarea si bucuria mea? Ce intelegem prin Drumul Crucii? Cum, oare, talcuim, zi de zi, fapta de fapta?

Curga bata! Asa vine primavara, apoi vara... Si pe urma toamna si iarna...
Toate-s de la Dumnezeu!
Si batele si frunza verde.

Imi pare ca toiagul Sfantului ramurele inverzea, ori poate ramurea inverzele...:) Nu, insa, autocompatimire.

Cine isi reprima compatimirea si betia si desfranarea (zic aici in general, omeneste vorbind, fara referire la vreo persoana anume) vede in jur exact ce isi reprima... Asta se numeste, dragilor, proiectie. Are rostul ei.

P.S. Povestea mea tintea altundeva: la vorbele calugarului, va rog putina atentie si la dorinta clientei care voia bomboana pe care o mancasem eu, jenat...

Stiu la ce tintea povestea ta, dar eu nu la asta m-am referit.
Si nu cred ca autocompatimirea este ceva ce se reprima, din moment ce are functie defensiva.

Si nu orice bataie este drumul crucii, ci doar suferinta asumata din iubire de Hristos.
Adica daca eu ard mancarea si sotul se enerveaza, pai aia nu este drumul crucii, ci doar o lectie pt mine.


PS. Re. calugar: el nu era neparat vazator cu duhul, ci stia ca oamenii se bucura de gesturile cele mai marunte. O bombonica bucura cel mai adesea. Sau o atingere pe umar.. sau un zambet. Cu lucruri mici nu dai gres. Eu impart ce am prin geanta. Functioneaza.

[Yasmina]

În prealabil postat de anna21

Cezare, aduna-te!

Bata aia are rostul ei.
(Imi pare rau ca nu ma pot ridica la inaltimea momentului, dar imi vine in minte "Marie si Marioara ia un par de ma omoara. Parul sa fie de plop, sa nu ma omori de tot. Mai!"...)

Bataia (virtuala) are si ea rolul ei. Mai ales, ca sa fim seriosi: ce-ai patit daca ai fost scuturat un pic?


Noroc cu forumul asta ca putem sa ne plangem.
Eu, daca as vrea sa ma plang, nu as avea cui.. Sotul are problemele lui (imi zice "draga, suferi? da cheile la masina, fii pieton o vreme, iar daca nu te faci bine, iti iau si cardul..")
Vreau sa ma plang mamei si imi zice:" ai probleme? roaga-te sa nu fie copiii tai asa cand ai fost tu in adolescenta!" Oooo, punct ochit! Doamne fereste sa-mi faca problemele pe care le-am creat eu parintilor.
Vreau sa ma plang prietenei.. Se uita crucis la mine: eu sunt maritata, am copii.. ea sta fara de speranta in concubinaj si din acest motiv are depresii periodice.

Oriunde ma intorc vad ca problemele mele sunt in buna masura fanteziste, iar cei din jur chiar ar avea nevoie de o mana de ajutor!
(poate ca si ei simt o bata pe spate. poate chiar eu le-o aplic prin atitudinea mea!)


Autocompatimirea nu a facut bine nimanui. Niciodata.

Da,fara a dori sa-ti adun scamele inexistente de pe umar,eu cred ca stai bine si ai o viata frumoasa in care si tu,se subintelege iti aduci aportul.
Asa cum spunea si HEaven,familia si copiii sunt un dar enorm pt oameni,existand acel minimum de sprijin si colaborare,pe care numai daca esti extrem de norocos il poti gasi printre straini.Un strain te va asculta o data,de doua ori a treia oara se plictiseste,are alt program nu are chef sa-ti asculte depresiile,insa un parinte sau un sot are intotdeauna vreme si compasiune pt ai lui.
Nu esti asa o frunza in vant,ci uite alaturi de ei ai prins radacini si cresteti impreuna mai puternici.
Doar exemplele de probleme le ai langa tine...

Un frumos text (cum altfel?) despre iubire şi idolatrie, scris de Pleşu, îl gâsesc potrivit şi cu tema asta, dar nu numai; pentru că e valabil pentru orice iubire, deci şi faţă de Dumnezeu. Iată un fragment:

Iubirea se exprimă, adesea, ca indistincţie. Treci neîncetat în celălalt şi celălalt trece neîncetat în tine. E vorba, cu alte cuvinte, de un ritual al participării. Al participării reciproce. Te regăseşti, clipă de clipă, în cel care se regăseşte în tine. Duci apropierea pînă la identificare. Transformi diferenţa în complementaritate şi stricta cunoaştere în recunoaştere. Idolatria stabileşte între idolatru şi idol un cu totul alt raport. Nu unul de continuitate, ci unul de ruptură. Idolul e o expresie a distanţei. E necontenit deasupra şi departe. Idolatrul îl priveşte cu o extatică teroare şi adoptă spontan un ritual al obedienţei. În vreme ce partenerii unui act de iubire coexistă în acelaşi teritoriu, sau îşi construiesc un teritoriu al lor, idolul şi idolatrul nu trăiesc în aceeaşi lume. Cel dintîi e un conglomerat de putere, cel de-al doilea – un conglomerat de dependenţă.

Şi în continuare, ca răspuns pentru fallen:

Într-un cuplu de îndrăgostiţi nu există, în mod normal, relaţii de subordonare. Cînd unul dintre parteneri devine dominator, cînd apare ideea unei ierarhii a calităţilor, cuplul e în pericol. Iubirea impune amîndurora un comportament slujitor.

[cristiboss56]

Chiar cu putin timp in urma am redeschis un thread mai vechi la Pocainta despre Slava Desarta , si am facut aceasta , nu intamplator , ci ca un semnal de alarma , vazand cat de usor trecem peste cele grave , si cat de usor suntem inclinati spre povestile "siropoase" si spre laudele celor din jur . Nu-i gluma fratilor , si sunt sigur ca multi inteleg ce vreau sa spun . Sa ne ferim de Slava desarta si de purtatorii ei . . . !Un efect al slavei desarte, este ca il transpune pe om intr-o lume ireala si sub inspiratia ei nefasta, el isi imagineaza ca are tot felul de calitati, si merite, multe bunuri, se vede pe sine in situatiile si in pozitiile cele mai inalte care ii aduc admiratia si laudele celorlalti. Aceasta situatie, aduce dupa sine instrainarea omului de realitatea in care traieste, ii paralizeaza puterea de viata, aducandu-i sufletul intr-o stare de amortire. Acest proces de inchipuire, poate sta la originea unor accese de delir sau a halucinatiilor, asa cum constata Sfantul Evagrie ca, inceputul ratacirii mintii este slava desarta. Ea deschide poarta tuturor celorlalte vicii. Sfantul Marcu Ascetul o numeste pricina a tot pacatul, pentru ca aduce in suflet mandria, judecarea si defaimarea aproapelui, impietrirea inimii, neascultarea, ura, invidia, certurile, minciuna, vorbele desarte, frica, desfranarea, pasiunea pentru bani si avutie, si asa cum am aratat: tristetea.
Sa incercam sa tinem inchisa poarta sufletului pentru patimile care ne pot distruge sanatatea si viata, dar sa o deschidem larg, pentru binecuvantarile pe care ni le da Dumnezeu, caruia sa-I cerem ajutorul si sa-I multumim, si slava sa-I inaltam neincetat , si asta nu o spun eu , nu-i inventia mea , ci invatatura Sfintilor Parinti .
Va cer scuze pentru aceasta cam lunga paranteza !
Doamne ajuta!+

[CelMandru]

În prealabil postat de cristiboss56

Chiar cu putin timp in urma am redeschis un thread mai vechi la Pocainta despre Slava Desarta , si am facut aceasta , nu intamplator , ci ca un semnal de alarma , vazand cat de usor trecem peste cele grave , si cat de usor suntem inclinati spre povestile "siropoase" si spre laudele celor din jur . Nu-i gluma fratilor , si sunt sigur ca multi inteleg ce vreau sa spun . Sa ne ferim de Slava desarta si de purtatorii ei . . . !Un efect al slavei desarte, este ca il transpune pe om intr-o lume ireala si sub inspiratia ei nefasta, el isi imagineaza ca are tot felul de calitati, si merite, multe bunuri, se vede pe sine in situatiile si in pozitiile cele mai inalte care ii aduc admiratia si laudele celorlalti. Aceasta situatie, aduce dupa sine instrainarea omului de realitatea in care traieste, ii paralizeaza puterea de viata, aducandu-i sufletul intr-o stare de amortire. Acest proces de inchipuire, poate sta la originea unor accese de delir sau a halucinatiilor, asa cum constata Sfantul Evagrie ca, inceputul ratacirii mintii este slava desarta. Ea deschide poarta tuturor celorlalte vicii. Sfantul Marcu Ascetul o numeste pricina a tot pacatul, pentru ca aduce in suflet mandria, judecarea si defaimarea aproapelui, impietrirea inimii, neascultarea, ura, invidia, certurile, minciuna, vorbele desarte, frica, desfranarea, pasiunea pentru bani si avutie, si asa cum am aratat: tristetea.
Sa incercam sa tinem inchisa poarta sufletului pentru patimile care ne pot distruge sanatatea si viata, dar sa o deschidem larg, pentru binecuvantarile pe care ni le da Dumnezeu, caruia sa-I cerem ajutorul si sa-I multumim, si slava sa-I inaltam neincetat , si asta nu o spun eu , nu-i inventia mea , ci invatatura Sfintilor Parinti .
Va cer scuze pentru aceasta cam lunga paranteza !
Doamne ajuta!+

Frate, iartă-mă! Aş vrea să spun şi eu un cuvânt la cele postate de tine. Iartă-mă, căci n-am îndrăznit până acum să o fac, de teama de a nu te mâhni, de a creea vrajbă, şi din stima pe care ţi-o port! Nici acum nu ştiu dacă fac bine, dar ăsta e unul din momentele când mai risc şi eu.

Îţi mulţumesc pentru cuvintele culese din învăţătura Sfinţilor Părinţi. Sunt de un folos inimaginabil, şi tare mi-e teamă că nu le-am înţeles complet, darămite să şi aplic cele scrise.

Întrebarea mea pentru tine, frate, este: Dacă mie mi se pare că un frate o ia pe cărarea întunecată a mândriei şi a slavei deşarte, spunând o poveste siropoasă, eu ce fac?

Ce fac mai întâi? Stau şi mă analizez pe mine însumi, să văd dacă nu cumva eu sunt cel ce e greşeşte, defăimând, fiind invidios şi mândru? Sau îl atenţionez pe frate de pericolul ce-l pândeşte, ori îl mustru cu asprime, cu impresia că o fac spre îndreptarea lui?

În ambele cazuri pot să mă înşel. Dar mai degrabă caut să văd dacă nu cumva eu mă aflu în delir, înstrăinat de realitate, dornic de a mă afirma ca şi povăţuitor. Mai degrabă mă judec pe mine decât pe celălalt. Mai degrabă cer ajutorul duhovnicului, pentru a mă învăţa cum să procedez în astfel de situaţii.

Iartă-mă dacă am spus ceva ce ai mai spus şi tu, frate. Poate n-am înţeles firul discuţiei, şi am căzut şi eu în slava asta deşartă. Dacă aşa o fi, iartă-mă că am îndrăznit să-ţi răspund! Şi sper să învăţ din greşeala făcută! Maica Domnului să te miluiască, frate!

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de CelMandru

Frate, iartă-mă! Aş vrea să spun şi eu un cuvânt la cele postate de tine. Iartă-mă, căci n-am îndrăznit până acum să o fac, de teama de a nu te mâhni, de a creea vrajbă, şi din stima pe care ţi-o port! Nici acum nu ştiu dacă fac bine, dar ăsta e unul din momentele când mai risc şi eu.

Îţi mulţumesc pentru cuvintele culese din învăţătura Sfinţilor Părinţi. Sunt de un folos inimaginabil, şi tare mi-e teamă că nu le-am înţeles complet, darămite să şi aplic cele scrise.

Întrebarea mea pentru tine, frate, este: Dacă mie mi se pare că un frate o ia pe cărarea întunecată a mândriei şi a slavei deşarte, spunând o poveste siropoasă, eu ce fac?

Ce fac mai întâi? Stau şi mă analizez pe mine însumi, să văd dacă nu cumva eu sunt cel ce e greşeşte, defăimând, fiind invidios şi mândru? Sau îl atenţionez pe frate de pericolul ce-l pândeşte, ori îl mustru cu asprime, cu impresia că o fac spre îndreptarea lui?

În ambele cazuri pot să mă înşel. Dar mai degrabă caut să văd dacă nu cumva eu mă aflu în delir, înstrăinat de realitate, dornic de a mă afirma ca şi povăţuitor. Mai degrabă mă judec pe mine decât pe celălalt. Mai degrabă cer ajutorul duhovnicului, pentru a mă învăţa cum să procedez în astfel de situaţii.

Iartă-mă dacă am spus ceva ce ai mai spus şi tu, frate. Poate n-am înţeles firul discuţiei, şi am căzut şi eu în slava asta deşartă. Dacă aşa o fi, iartă-mă că am îndrăznit să-ţi răspund! Şi sper să învăţ din greseala făcută! Maica Domnului să te miluiască, frate!

Pana sa iti raspunda Cristi...iti spun eu ca da, interesanta perspectiva asupra acestui aspect, trebuie meditat!!!

[cristiboss56]

În prealabil postat de CelMandru

Frate, iartă-mă! Aş vrea să spun şi eu un cuvânt la cele postate de tine. Iartă-mă, căci n-am îndrăznit până acum să o fac, de teama de a nu te mâhni, de a creea vrajbă, şi din stima pe care ţi-o port! Nici acum nu ştiu dacă fac bine, dar ăsta e unul din momentele când mai risc şi eu.

Îţi mulţumesc pentru cuvintele culese din învăţătura Sfinţilor Părinţi. Sunt de un folos inimaginabil, şi tare mi-e teamă că nu le-am înţeles complet, darămite să şi aplic cele scrise.

Întrebarea mea pentru tine, frate, este: Dacă mie mi se pare că un frate o ia pe cărarea întunecată a mândriei şi a slavei deşarte, spunând o poveste siropoasă, eu ce fac?

Ce fac mai întâi? Stau şi mă analizez pe mine însumi, să văd dacă nu cumva eu sunt cel ce e greşeşte, defăimând, fiind invidios şi mândru? Sau îl atenţionez pe frate de pericolul ce-l pândeşte, ori îl mustru cu asprime, cu impresia că o fac spre îndreptarea lui?

În ambele cazuri pot să mă înşel. Dar mai degrabă caut să văd dacă nu cumva eu mă aflu în delir, înstrăinat de realitate, dornic de a mă afirma ca şi povăţuitor. Mai degrabă mă judec pe mine decât pe celălalt. Mai degrabă cer ajutorul duhovnicului, pentru a mă învăţa cum să procedez în astfel de situaţii.

Iartă-mă dacă am spus ceva ce ai mai spus şi tu, frate. Poate n-am înţeles firul discuţiei, şi am căzut şi eu în slava asta deşartă. Dacă aşa o fi, iartă-mă că am îndrăznit să-ţi răspund! Şi sper să învăţ din greseala făcută! Maica Domnului să te miluiască, frate!

Nu vreau sa ne indepartam si mai mult de subiectul acestui thread binevenit si de folos , dar am sa-ti spun cu mult drag niste cuvinte . In rest ar fi bine sa mergem in discutii la Topicul Pocainta , unde este un thread despre Slava Desarta . Esti unul dintre cei multi de aici care imi aduce multa liniste cand te citesc cu toate ca "numele" tau e spre aceasta slava nenorocita si perfida . Aceasta slava este lipita extrem de bine de mandrie , iar rezultatul , finalitatea , ca sa-i spun astfel , este trufia . Aceasta slava are darul de a schimba firea omului , si multi dintre noi cad in aceasta slava , dar important sa conastientizam aceasta si sa ne indepartam de ea . Sti ce spun Sfintii Parinti , ca si atunci cand postesc , ma slavesc in desert , iar atunci cand inchei postirea si nevrand sa arat aceasta altora , cad din nou in slava desarta . Daca ma imbrac frumos sa ies in evidenta , savarsesc slava desarta , iar de ma imbrac saracacios , din nou ma mandresc , si iar cad . " Omul plin de slava desarta este un crestin idolatru , in afara arata ca slujeste lui Dumnezeu , dar in realitate urmareste sa placa oamenilor . Cel cuprins de acest pacat este tot omul care vrea sa le arate pe ale sale . . . ". Deci , te rog sa fi atent la cele scrise , caci nu-mi place sa scriu mult , dar o fac pentru tine de asta data , si cad voit in Slava Desarta , si imi asum aceasta , acum si aici .
Vai , vai , ce nenorocit am fost , prin cate am trecut . . . , bla , blauri , citite nu odata , ci de zeci de ori pe acest forum ! Cate marturisiri la minut , cate "regrete" , cate vorbe mari aruncate in stanga si dreapta , spre smintirea unui incepator , si nu numai . Te intreb pe tine , draga frate , cui foloseste cuvantul "sincer" , dar lipsit de o dorinta clara de indreptare , sau de o mentinere in mlastina pacatului . Slavit fie Domnul . . . , Domnul cu voi . . . , Hristos in mijlocul nostru . . . Amin de mii de ori , cuvinte ce nu stau bine deloc atunci cand sunt rostite fara acoperire duhovniceasca , spre smintire si slava desarta . Daca stiu ca am multe de indreptat si sunt in pacate mari , aleg mai mult tacerea ! Eu asa cred ca-i mai corect .
Te rog sa-mi ierti trcerea brusca de la una la alta , dar cu siguranta le vei intelege , daca nu acum , cu siguranta ceva mai incolo . Nu am voie , nu am dreptul sa imit sfintenia si cuvantul ei , atata timp cat sunt slujitor la doi stapani ! Ma intelegi , frate ? Cand vezi astfel de frati , sa-i tragi de maneca , sa-i atentionezi , dar nu inainte ca tu insuti sa fi scapat de pacatele in care se balacesc ei ! Pot ajuta , sau indrepta pe un fumator , pe un hot , pe un desfranat , inclusiv pe unul ce se masturbeaza , atata timp cat eu insumi sunt un hot , un fumator , un desfranat ? Pot vorbi eu ca un sfant , atata timp cat sunt frate cu dracul ? Pot fi eu oare doar teoretician in ale credintei , fara sa indrept cele pacatoase si puturoase din mine ? Pot fi eu dascal , fara a avea habar de abecedar ? Ia uite ce spune Ion Sinaitul : "Smerit cu adevarat este cel a carui iubire nu se imputineaza de cei care rad de el . Multe si neobisnuite mbie pe robul ei . In Biserica pe cei trandavi ii face ravnitori , pe cei fara voce ii face placuti la cantare , pe cei lenesi ii face priveghetori . Cand cei stapaniti de slava desarta sunt cinstiti , devin mandri , si cand sunt dispretuiti , tin minte raul" , si reactioneaza , se supara ca sunt certati , mustruluiti mai tare , si asta lesne se vede pe aici . N-ai observat , cata multumire , cate bla-blauri , auzi cand cineva ii adreseaza altcuiva felicitari , multumiri , laude , iar cand indrazneste cineva sa mustre , sa certe , sa atentioneze , i se pune bata in mana , e considerat vrajmas ! Ce pacaleala , pentru cei pacaliti , sa crezi ca aici e vorba de rautate ! ! !
Scriam de halucinatii in postarea de ieri , pai sa sti ca ea exista , si nu-i inventia mea , e inventia diavolului ce-l stapaneste pe omul pacatos , cazut in pacate mari , si care teologiseste vrute si nevrute spre placul auditoriului , al cititorului , al consumatorului de vorbe frumoase , si cam atat ! Sa-l mustri frate , sa-l certi , daca tu ai scaopat de acestea , caci ai obligatia sa-ti iubesti aproapele , si asta nu se face ascunzand mizeria sub covor !
Ia sa mai vedem ce spun Sfintii parinti : "Cand diavolul trufiei ii stapaneste pe robii sai , atuci li se arata fie in somn , fie cand sunt treji , sub infatisarea unui sfant sau unui inger . Si inseala , aratandu-le , chipurile , descoperirile unor taine sau ale altor harisme . Astfel , acesti nefericiti dupa ce sunt inselati de diavol, isi pierd cu desavarsire ratiunea. . . " N-ai vazut cate stari sunt descrise de unii , stari de bine , icoane care-i privesc , ingeri care umbla prin vazduh , se simt sfinti dintr o data . . . ! Cata inselare . . . . !
Omul trufas se aseamana cu rodia , asta tot un adevarat Sfant Parinte a spus , care in timp ce pe dinauntru este putreda , pe ddeasupra este stralucitoare la vedere . Cel mandru nu are nevoie de diavol ca sa-l lupte , pentru ca el insusi a devenit diavol si cel mai grav , propriul sau vrajmas !
Da frate , sa-ti iubesti aproapele , si sa-l ajuti in indreptarea sa , iar de nu intelege , ii mai repeti , si iar si iar , il zgudui , si cand se va trezi , iti va multumi cu siguranta , iar de nu va fi asa , tu ti-ai facut datoria de frate , si de restul se va ocupa Dumnezeu !
Ma opresc , momentan aici , dar voi reveni cu mult drag pentru tine si nu numai , dar te rog sa ma ierti ca nu-mi place a scrie atat de mult . Inchei interventia mea cu un cuvant al Sfantului Ioan Sinaitul :
"Cei mai multi dintre noi spunem ca suntem pacatosi , si poate ca si credem. Ceea ce descopera insa smerenia adevarata in inima , este dispretul si umilirea din partea celorlalti " . . . , suntem extrem de departe , dar nu este imposibil in ajunge acolo unde ne-am propus , numai sa stim cea ce ne-am propus , nu numai teoretic , dar si practic !
Doamne ajuta !