Despre suflet, duh si starea omului in moarte

[bob2909]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Mişto clipul. :)

Domnule, la urma toată e o chestiune de credinţă. Eu nu pot să accept că păcătoşii vor fi exterminaţi dacă au ales altă cale decît cea împreună cu Dumnezeu. Pentru mine acest lucru este absurd şi, dacă ortodoxia ar fi mărturisit această dogmă, mărturisesc că aş fi avut mari rezerve în a rămîne ortodox.

Ai postat acest mesaj :

În prealabil postat de Florin-Ionut

Răspund cu cuvintele Sfîntului Maxim Mărturisitorul:

Filocalia, volumul 3, pagina 322
In legatura cu dilema naturii trihotomice a omului, Sfantul Maxim Marturisitorul ne talcuieste asa (redau citatul contextual):

"Dar aceştia [diavolii], care au aparenţa că ajută omului să
umble pe calea virtuţii şi că zidesc împreună cu el templul
Domnului, ce minte înaltă i-ar putea descoperi? Ea poate
aceasta numai "prin cuvântul viu şi lucrător care pătrunde în
toate şi străbate până la despărţirea sufletului şi a
duhului" (Evrei 4, 12), adică cunoaşte care dintre fapte şi gânduri sunt
sufleteşti, sau forme şi mişcări naturale ale virtuţii, şi care
duhovniceşti sau forme şi mişcări mai presus de fire şi
proprii lui Dumnezeu, date firii prin har (11); prin cuvântul
care străbate până la despărţirea "dintre încheituri şi
măduvă", cunoscând potrivirea sau nepotrivirea dintre
modurile virtuţii şi raţiunile duhovniceşti (12); prin cuvântul
care "judecă cugetările şi intenţiunile inimilor", adică
afecţiunile ascunse ale adâncului nostru faţă de cele spuse şi
pricinile nevăzute ale acestora din suflet.

Note:

11. Despărţirea sufletului şi a duhului indică deosebirea dintre virtuţile din fire, ale căror raţiuni le avem în chip firesc, şi dintre cele de la Duhul, al căror har îl primim în dar. (Interpretarea aceasta înlătură trihotomismul. Sufletul e firea, duhul e harul. Sau sufletul e omul lăuntric natural, iar duhul e omul lăuntric, adică sufletul străbătut de har.) Deosebirea acestora o face Scriptura în chip clar.
12. "Măduva" este cuvântul dumnezeiesc, care nutreşte ca pe nişte oase gândurile dumnezeieşti din noi, care la rândul lor susţin trupul virtuţilor. Iar "încheietura" este modul făpturii, în care se realizează unirea gândurilor cu raţiunile Dumnezeieşti spre a da întregul virtuţii."

Iar eu am subliniat aceasta parte :

În prealabil postat de Florin-Ionut

"11. Despărţirea sufletului şi a duhului indică deosebirea dintre virtuţile din fire, ale căror raţiuni le avem în chip firesc, şi dintre cele de la Duhul, al căror har îl primim în dar. (Interpretarea aceasta înlătură trihotomismul. Sufletul e firea, duhul e harul. Sau sufletul e omul lăuntric natural, iar duhul e omul lăuntric, adică sufletul străbătut de har.) Deosebirea acestora o face Scriptura în chip clar.
"

Intrebarea mea este : Tu ai inteles mesajul pe care l-ai postat ?

Daca nu, iti dau un indiciu :

"3. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu.
4. Iar Nicodim a zis către El: Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare, poate să intre a doua oară în pântecele mamei sale şi să se nască?
5. Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu.
6. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este.
7. Nu te mira că ţi-am zis: Trebuie să vă naşteţi de sus."

"29. Şi El le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nici unul care a lăsat casă, sau femeie, sau fraţi, sau părinţi, sau copii, pentru împărăţia lui Dumnezeu,
30. Şi să nu ia cu mult mai mult în vremea aceasta, iar în veacul ce va să vină, viaţă veşnică."

[bob2909]

Si iti mai dau un mesaj poate intelegi, dar nu bag mana in foc ...

Maxim Marturisitorul
Filocalie vol 3 pag : 365

Dumnezeu, care a zidit firea omenească, nu a creat împreună cu ea nici plăcerea nici durerea din simţire (din simţuri), ci a dat minţii ei o anumită capacitate de plăcere, prin care să se poată bucura în chip tainic de El. Această capacitate (care e dorinţa naturală a minţii lui Dumnezeu), lipind-o primul om de simţire îndată ce a fost creat, şi-a văzut plăcerea mişcându-se potrivnic firii, spre lucrurile sensibile, prin mijlocirea simţurilor (1). Dar Cel ce se îngrijeşte de mântuirea noastră a înfipt în mod providenţial în această plăcere, ca pe un mijloc de pedepsire, durerea, prin care s-a zidit în chip înţelept în firea trupului legea morţii, ca să limiteze nebunia minţii, care şi mişcă, potrivnic firii, dorinţa spre lucrurile sensibile (2).
Astfel, datorită plăcerii potrivnice raţiunii, care a pătruns în fire, a pătruns, ca un antidot, şi durerea conformă
cu raţiunea. Aceasta e mijlocită de multe pătimiri, între care şi din care este şi moartea, şi are rostul să înlăture plăcerea potrivnică firii, ba chiar să o desfiinţeze cu desăvârşire, ca să se arate darul plăcerii dumnezeieşti în minte (3). Căci toată durerea având drept cauză a naşterii sale fapta unei plăceri care îi premerge, e o datorie pe care trebuie să o plătească în chip natural, în virtutea cauzalităţii, toţi cei ce sunt părtaşi de firea omenească. Fiindcă plăcerea potrivnică firii e urmată în chip firesc de durere în toţi cei a căror naştere a fost anticipată de legea plăcerii fără cauză. Iar fără cauză numesc plăcerea primei greşeli, întrucât nu a fost urmarea unei dureri premergătoare.
Deci după cădere toţi oamenii aveau în mod natural plăcerea ca anticipaţie a venirii lor pe lume şi nici unul nu era liber de naşterea pătimaşă prin plăcere. De aceea toţi plăteau în mod natural durerile ca pe o datorie şi ca pe o datorie suportau moartea de pe urma lor, şi nu se afla chip de scăpare pentru cei tiranizaţi silnic de plăcerea nejustificată (4) şi stăpâniţi în mod natural de durerile justificate şi de moartea cea atotjustificată de pe urma lor.

Scolii
1. Plăcerea şi durerea nu au fost create, zice, deodată cu firea trupului, ci călcarea poruncii a născocit-o pe cea dintâi, spre coruperea voinţei, iar pe a doua a adus-o ca osândă spre destrămarea firii, ca plăcerea să lucreze
moartea de bunăvoie a sufletului din pricina păcatului, iar durerea să pricinuiască, prin destrămare, nimicirea formei
trupului.
2. Dumnezeu a dat, prin Providenţă, firii durerea fără voie şi moartea de pe urma ei, spre pedepsirea plăcerii
de bunăvoie.
3. Căutarea ostenelilor de bunăvoie şi suportarea celor fără de voie, desfiinţează plăcerea, oprind mişcarea ei
actuală. Dar nu smulg puterea ei, sălăşluită ca o lege împotriva firii în vederea naşterii. Căci filosofia care cultiv\
virtutea produce nepătimirea voii, dar nu pe a firii. Iar prin nepătimirea voii se sălăşuieşte harul plăcerii dumnezeieşti în
minte.
4. Plăcerea necuvenită este legea păcatului, care s-a zidit în fire în urma greşelii lui Adam.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de bob2909

Tu ai inteles mesajul pe care l-ai postat ?

În prealabil postat de bob2909

Si iti mai dau un mesaj poate intelegi, dar nu bag mana in foc ...

Bobule,

Nu am înţeles, lămureşte-mă.

Dacă vrei să faci cateheze cu mine, deschide te rog un topic unde trebuie şi mai vorbim acolo.

[bob2909]

În prealabil postat de florin-ionut

bobule,

nu am înţeles, lămureşte-mă.

Dacă vrei să faci cateheze cu mine, deschide te rog un topic unde trebuie şi mai vorbim acolo.

citeste cu atentie :

În prealabil postat de bob2909

scolii
1. Plăcerea şi durerea nu au fost create, zice, deodată cu firea trupului, ci călcarea poruncii a născocit-o pe cea dintâi, spre coruperea voinţei, iar pe a doua a adus-o ca osândă spre destrămarea firii, ca plăcerea să lucreze moartea de bunăvoie a sufletului din pricina păcatului, iar durerea să pricinuiască, prin destrămare, nimicirea formei trupului.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de bob2909

În prealabil postat de bob2909
scolii
1. Plăcerea şi durerea nu au fost create, zice, deodată cu firea trupului, ci călcarea poruncii a născocit-o pe cea dintâi, spre coruperea voinţei, iar pe a doua a adus-o ca osândă spre destrămarea firii, ca plăcerea să lucreze moartea de bunăvoie a sufletului din pricina păcatului, iar durerea să pricinuiască, prin destrămare, nimicirea formei trupului.

Un suflet mort NU este un suflet a cărui existenţă este anihilată, NU este e fiinţă suprimată definitiv şi irevocabil de la faptul-de-a-fi.

Aici este greşeala voastră.

[Profetul de carton]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Un suflet mort NU este un suflet a cărui existenţă este anihilată.

unde scrie ca sufletele moarte traiesc undeva? dar in Scripturi, va rog.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Profetul de carton

unde scrie ca sufletele moarte traiesc undeva? dar in Scripturi, va rog.

Luca 16
Apocalipa 20, 13

Or mai fi şi alte locuri, nu-s eu teolog.

[Profetul de carton]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Luca 16
Apocalipa 20, 13

Or mai fi şi alte locuri, nu-s eu teolog.

n-am gasit nimic despre suflete in acele versete! nici nu apare cuvantul suflet.

[bob2909]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Luca 16
Apocalipa 20, 13

Or mai fi şi alte locuri, nu-s eu teolog.

Bravo ma , te-ai gasit, mai taie din ele da-le ...

Din Apocalipsa tata , care este cea mai interpretabila din toata scriptura ... cate metafore sunt acolo, de zici ca au scris-o fratii Grimm.

Hai, mai taie din ele da-le ...

PS :

În prealabil postat de Florin-Ionut

Capitolul 14
Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au odihnă nici ziua nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primeşte semnul numelui ei.

Auzi ce metafora aici... "fumul chinului lor se suie in vecii vecilor" ...

din cate stiu eu se face mai mult fum cand flacara se stinge, si automat iese mai mult fum,
oare nu este amintirea modului in care au pierit cei de atunci, la doua venire, care ramane vesnica in mintea celor mantuiti ?

"9. Ei vor lua ca pedeapsă pieirea veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui,"

Oricum cand va venii Hristos , lucrurile vor fii clare ...

iar eu sincer m-am cam saturat sa despic firul in patru ...

tata, fiecare sa creada ce vrea ...