Barbatii

[Lucian008]

În prealabil postat de mariuszamfirescu

In facultate aveam o colega care avea mereu o problema cu ,, barbatii" si nu-i putea suferi mai ales pe unii care faceau anumite chestii mai urate, sa spun asa. In primii ani am locuit la camin pe acelasi palier si am devenit foarte apropiati, un fel de amici si ne confesam unul altuia. Imi povestea ca isi dorea sa-si faca un prieten dar ca a avut parte numai de magari si nesimtiti. Prin anul 5 mi-a spus ca si-a gasit prin intermediul unui site, un tip care nu era ,,barbat" si cu care se intelege foarte bine si vrea sa se casatoreasca. Stiam ca in B.O o astfel de castorie, cand sotul este impotent nu este permisa dar am aflat ca in urma unei cercetari mai amanuntite de catre duhovnic si cu aprobarea episcopului se poate face.
Sau casatorit de vre-o 4 ani si au o casatorie alba, au infiat 2 copii si se inteleg foarte bine. Acum cateva luni am povestit cu ea pe internet si mi-a spus ca tipul este foarte atent cu ea, ca il iubeste foarte mult si nu regreta nici o clipa pasul facut.
Considerati ca a procedat bine sau rau?

Din punctul meu de vedere (unii or sa ii spuna rautate) tipa avea clar probleme psihice. Una e sa nu vrei sa ai relatii sexuale si sa te retragi la manastire, sau pur si simplu sa nu te casatoresti si sa traiesti asa in lumea (e intradevar mai ciudat, dar e alegerea unora) si e cu totul altceva sa ai repulsie fata de actul sexual si sa cauti un barbat impotent sa te casatoresti cu el. Eu nu cred ca acei copii, despre care unii spun ca le e bine (nu ca le-ar fi fost bine la casa de copii), primesc o educatie si un exemplu constructiv.
Si le raspund preventiv care ma vor acuza de rautate pentru asta: sunteti naivi si nu aveti simtul realitatii prea dezvoltat.

În prealabil postat de Lucian008

Din punctul meu de vedere (unii or sa ii spuna rautate) tipa avea clar probleme psihice. Una e sa nu vrei sa ai relatii sexuale si sa te retragi la manastire, sau pur si simplu sa nu te casatoresti si sa traiesti asa in lumea (e intradevar mai ciudat, dar e alegerea unora) si e cu totul altceva sa ai repulsie fata de actul sexual si sa cauti un barbat impotent sa te casatoresti cu el. Eu nu cred ca acei copii, despre care unii spun ca le e bine (nu ca le-ar fi fost bine la casa de copii), primesc o educatie si un exemplu constructiv.
Si le raspund preventiv care ma vor acuza de rautate pentru asta: sunteti naivi si nu aveti simtul realitatii prea dezvoltat.

Se pare că s-au unit doi oameni care aveau, fiecare, probleme de o anumită natură. Însă fiecare primeşte de la celălalt dragostea pe care n-ar putea-o primi de la o altfel de persoană. Şi nu poate fi decât dragoste adevărată, pentru că e peste fire. Cred că e o binecuvântare pentru ei faptul că s-au găsit. Altfel ar fi rămas ambii singuri (şi, probabil, nefericiţi), sau ar fi eşuat într-o căsătorie cu o persoană „normală”.
Iar faptul că au reuşit să adopte şi copii face să nu le mai lipsească nimic pentru a fi o familie împlinită.
Cât despre transmiterea către copii a repulsiei de care spui, eu nu mi-aş face asemenea probleme. Mă îndoiesc de faptul că mama se va apuca să le propovăduiască scârba faţă de sexul opus.
Cât despre naivitate sau simţul realităţii, s-ar putea ca unii doar să-şi dea cu părerea, pe când alţii să fi trecut deja printr-o bună parte a vieţii.

[Yasmina]

În prealabil postat de Lucian008

Din punctul meu de vedere (unii or sa ii spuna rautate) tipa avea clar probleme psihice. Una e sa nu vrei sa ai relatii sexuale si sa te retragi la manastire, sau pur si simplu sa nu te casatoresti si sa traiesti asa in lumea (e intradevar mai ciudat, dar e alegerea unora) si e cu totul altceva sa ai repulsie fata de actul sexual si sa cauti un barbat impotent sa te casatoresti cu el. Eu nu cred ca acei copii, despre care unii spun ca le e bine (nu ca le-ar fi fost bine la casa de copii), primesc o educatie si un exemplu constructiv.
Si le raspund preventiv care ma vor acuza de rautate pentru asta: sunteti naivi si nu aveti simtul realitatii prea dezvoltat.

Fiind vb despre un cuplu care se declara multumit,fericit cred ca este rautacios intr-adevar sa le judeci alegerile doar din prisma ta,mai ales ca nu ei au scris aici pt a cere pareri!
Sa ne gandim ca nici nu-i cunoastem pe oamenii astia,nu stim cauzele care au dus la deciziile luate,poate au o poveste trista.

Depinde,copiii pot avea o soarta mult mai amara intr-o familie"normala"unde parintii sunt abuzivi sau imaturi.

[Lucian008]

În prealabil postat de Yasmina

Fiind vb despre un cuplu care se declara multumit,fericit cred ca este rautacios intr-adevar sa le judeci alegerile doar din prisma ta,mai ales ca nu ei au scris aici pt a cere pareri!
Sa ne gandim ca nici nu-i cunoastem pe oamenii astia,nu stim cauzele care au dus la deciziile luate,poate au o poveste trista.

Depinde,copiii pot avea o soarta mult mai amara intr-o familie"normala"unde parintii sunt abuzivi sau imaturi.

In primul rand eu nu ii judec. Nu dau sentinte. Eu doar am spus ca nu e normal. Si nu e.

Nu am spus ca acel cuplu nu este multumit si fericit. Dar este normal? Si prin normal nu ma refer la ce accepta si practica majoritatea. Este normal dpdv al Lui Dumnezeu? In cazul "lui" nu am ce sa obiectez doar ca a acceptat asa ceva. Dar pentru "ea". Sau nu a fost prima porunca a Lui Dumnezeu, in ceea ce priveste firea, "cresteti si va inmultiti". Nu e asta legea firii?
Eu nu am spus nici ca le e mai bine copiilor intr-o familie cu parinti abuzivi. Dar e evident ca "problema" femeii are repercursiuni nu doar asupra vietii ei sexuale. Care credeti ca ar fi reactia ei daca fiica adoptiva "ar comite-o" pe la 16-17 ani?

Si ca sa mai raspund la o remarca: simtul realitatii nu tine de varsta. Iar experienta nu o capata toti cei care "trec" prin lume. Exista destui oameni de 50 de ani de exemplu care au dus o viata normala, dar nu au simtul realitatii. Sau poate avem pareri diferite despre ceea ce insemna simtul realitatii.

[Yasmina]

În prealabil postat de Lucian008

Nu am spus ca acel cuplu nu este multumit si fericit. Dar este normal? Si prin normal nu ma refer la ce accepta si practica majoritatea. Este normal dpdv al Lui Dumnezeu? In cazul "lui" nu am ce sa obiectez doar ca a acceptat asa ceva. Dar pentru "ea". Sau nu a fost prima porunca a Lui Dumnezeu, in ceea ce priveste firea, "cresteti si va inmultiti".
Eu nu am spus nici ca le e mai bine copiilor intr-o familie cu parinti abuzivi. Dar e evident ca "prolema" femeii are repersursiuni nu doar asupra vietii ei sexuale. Care credeti ca ar fi reactia ei daca fiica adoptiva "ar comite-o" pe la 16-17 ani?

Si ca sa mai raspund la o remarca: simtul realitatii nu tine de varsta. Iar experienta nu o capata toti cei care "trec" prin lume. Exista destui oameni de 50 de ani de exemplu care au dus o viata normala, dar nu au simtul realitatii. Sau poate avem pareri diferite despre ceea ce insemna simtul realitatii.

Nu avem de ce sa ne scandalizam,acest cuplu anormal(daca vreti acest termen)nu va impune trendurile societatii,nu este decat o situatie speciala si asa va ramane,un caz atipic.

In alta ordine de idei,fiicele nimanui nu ar trebui s-o comita la 16-17 ani,pt ca nu sunt pregatite inca.

[Lucian008]

În prealabil postat de Yasmina

In alta ordine de idei,fiicele nimanui nu ar trebui s-o comita la 16-17 ani,pt ca nu sunt pregatite inca.

Asta ar putea sa fie mai aproape de topic. Daca vorbim dpdv al Bisericii (invatatura corecta de altfel) nici la 25 de ani nu ar trebui "s-o comita" daca nu sunt casatorite. Dar realitatea e cu totul alta. Iar barbatii care sunt niste "porci" (daca nu am gasit substituietul il jignim in continuare pe dl porc) au un rol important in asta.

În prealabil postat de Lucian008

Si ca sa mai raspund la o remarca: simtul realitatii nu tine de varsta. Iar experienta nu o capata toti cei care "trec" prin lume. Exista destui oameni de 50 de ani de exemplu care au dus o viata normala, dar nu au simtul realitatii. Sau poate avem pareri diferite despre ceea ce insemna simtul realitatii.

Simţul realităţii, dar care realitate? Obiectivă, sau subiectivă? Realitatea pe care o vezi în lume, în ceilalţi, sau în tine însuţi? Din ce perspectivă îţi formezi părerea? Pentru că ce se întâmplă între doi oameni care se iubesc ţine de o realitate mai mult a lor. E între ei şi Dumnezeu.
Iar realitatea asta subiectivă trebuie să o trăieşti ca să o înţelegi. Nu se poate vorbi de ea fără să treci prin ea. Aşa e orice relaţie. Inclusiv cea cu Dumnezeu.

[Lucian008]

În prealabil postat de N.Priceputu

Simţul realităţii, dar care realitate? Obiectivă, sau subiectivă? Realitatea pe care o vezi în lume, în ceilalţi, sau în tine însuţi? Din ce perspectivă îţi formezi părerea? Pentru că ce se întâmplă între doi oameni care se iubesc ţine de o realitate mai mult a lor. E între ei şi Dumnezeu.
Iar realitatea asta subiectivă trebuie să o trăieşti ca să o înţelegi. Nu se poate vorbi de ea fără să treci prin ea. Aşa e orice relaţie. Inclusiv cea cu Dumnezeu.

Eu vorbesc despre lucrutile concrete. In momentul in care te afecteaza pe tine nu mai esti obiectiv. Ceea ce este normal devine irelevant cand esti implicat.
Dar simtul realitatii se refera la viata concreta. La lucrurile pe care le poti privi detasat. La concluziile pe care le poti trage din experientele proprii sau ale celorlalti atunci cand le poti analiza obiectiv. Atunci cand ai trecut peste ele si nu mai esti influentat afectiv.
Oamenii care nu au simtul realitatii iau de bune unele afirmatii si atat. Nu au filtru de discernamat. Tot ceea ce ii afecteaza negativ e rau. Tot ceea ce ii afecteaza pozitiv e bun. In rest nu mai conteaza nimic.

[lore86]

În prealabil postat de Lucian008

Dar este normal? Si prin normal nu ma refer la ce accepta si practica majoritatea. Este normal dpdv al Lui Dumnezeu?

Normalitatea e relativa. Ce tie ti se pare anormal, altuia i se pare normal. Normalitatea invataturii noastre ar trebui sa fie din prisma invataturii Bisericii, si nu din prisma trairilor sau emotiilor personale.
Cine este omul ca sa isi dea cu parerea ce este normal sau nu la Dumnezeu? Cine poate pretinde ca cunoaste fiinta lui Dumnezeu ca sa ii stabilieasca gradele normalitatea in ceea ce priveste anumite lucruri?
Ia spune-mi, enormal sa stai toata ziua intr-un stalp si sa te rogi? Sau e normal sa stai incis intr-o pestera si accesul cu exterior sa fie un gemulet de 20/20? Sau e normal sa umbli descult si cu capul gol iarna, direct pe zapada?
Lista poate continua, dar eu ma opresc aici.

Cred ca exprimarea cea mai cinstita era"din punctul meu de vedere nu e normal."

In cazul "lui" nu am ce sa obiectez doar ca a acceptat asa ceva. Dar pentru "ea". Sau nu a fost prima porunca a Lui Dumnezeu, in ceea ce priveste firea, "cresteti si va inmultiti". Nu e asta legea firii?

avem exemple de sfinti care s-au castorit si au avut o casatorie alba. Nicaieri nu scrie ca e pacat sa nu-ti doresti actul sexual. Daca te poti lipsi de el, asumandu-tiintreaga responsabilitate pe care o presupune viata de familie e un lucru foarte bun. Plus ca gestul de a creste in armonia copiii altcuiva ii inobileaza fapta.
Acum, ca tot vorbim de normalitate, spune-mi tu ce e mai normal: sa traietsi fara legatura conjugala dar sa cresti copiii altuia sau sa triesti in legatura conjugala cu sotul dar sa te feresti de a avea copii, multumindu-te doar cu unu , doi?

[AnnaKarenina90]

În prealabil postat de lore86

sa te feresti de a avea copii, multumindu-te doar cu unu , doi?

Ciudata exprimare. Adica cei care nu isi fac echipe de fotbal se feresc de a avea copii? Numarul de copii pe care vrea sa ii aduca pe lume e alegerea femeii si se ia decizia in cuplu. Nu e gresit sa faci doi copii, daca atatia iti doresti. precum nu e gresit sa ai 10 copii, daca chiar iti doresti atatia.