Momentele de pustiire

[Ana-Maria N]

În prealabil postat de VladCat

Ce faceți atunci când simțiți începutul ăla de disperare și nu puteți să vă rugați, nu puteți să vă ocupați cu activități ce presupun efort intelectual ? (citit, studiat etc.)...mă refer la momentele alea când te ții cu dinții să nu cazi. Eu de regulă am o activitate foarte haotică în acele clipe care se rezumă propriu-zis la a aștepta să treacă criza. Înainte mai încercam să caut compania unuia sau a altuia în astfel de momente, dar am observat că iese nasol așa încât acum strategia se rezumă doar la așteptare. Vroiam să văd dacă aflu pe aci vre-un obicei mai ziditor. Amintesc că de rugăciune sau lectura celor sfinte nu se pune problema în momentele respective.

Cred ca trebuie in primul rand sa constientizam starea de parasire ce o suferim. Aceasta stare poate fi data ca si invatatura, pentru a vedea diferenta intre a-L avea pe Domnul si a nu-L avea, a trai cu Domnul alaturi si a fi departe de El; ca si invatatura pentru a ne da seama de neputinta proprie si a tanjii dupa Domnul, si aflandu-L dinnou sa tinem mai cu putere de El sa nu mai plece, sa fim mai atenti la faptele noastre. Intr-un cuvant experienta a harului.
Ce trebuie facut? Daca nu putem face, macar o faramita, din cate a facut Sf Siluan de exemplu, si nu numai, in astfel de stari, adica sa-L rugam pe Domnul cu lacrimi sa nu ne lase, sa se intoarca, macar sa stam ingenunchiati inaintea Lui fara sa spunem nimic, si chiar si fara nici lacrimi sa avem (invatatura citita, insa nu as putea spune la care Sf Parinte). Sa stam acolo, inaintea Lui si sa-i spunem macar atat:'vezi-ma Doamne'.