Cand sa ne bucuram?

[dobrin7m]

În prealabil postat de iustin10

Cea mai mare bucurie a unui om este.... sa aduca bucurie altui om .
In privirea plina de recunostinta a celuilalt el de fapt vede privirea plina de drag a lui Hristos.

Ce ar fi daca omul s-ar bucura, privind undeva in tacere dupa un colt , nevazut de cel sarman caruia i-a adus o bucurie fara ca macar sa stie de unde vine bucuria, deci ce ar fi daca s-ar bucura fara imboldul recunstiintei ci doar pentru bucuria celuilalt?
Nu aceasta ar fi bucuria crestineasca?

"3. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta,
4. Ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie."

Indiferent cat de frumos sunt principiile umaniste, niciodata nu vor putea fi atat de desavarsite ca pricipiile crestin-ortodoxe.

[Marius22]

Potrivit Sfintei Scripturi, primul cuvant rostit de Mantuitorul Inviat, primilor martori ai Invierii Sale, femeile mironosite, este "Bucurati-va!".

Noi legam insa bucuria de multe aspecte si lucruri ale lumii acesteia. Ne facem din ele prilejuri de a ne bucura, manifestand o bucurie care, asemenea lor, trece.

Dar Mantuitorul ne arata Invierea Sa din morti drept prilej suprem al bucuriei omenesti. Invierea Sa invesniceste si bucuria noastra, altfel spus, posibilitatea noastra de a ne bucura de El si unii de ceilalti, in vecii vecilor.

De aceea, realitati duhovnicesti si cuvinte precum comuniune, bucurie, recunostinta, sunt primele semne ale omului inviat sufleteste inca din viata aceasta.

[florin.oltean75]

Bucuria duhovniceasca se cultiva progresiv in raport cu trei categorii de obiecte meditative:

- persoanele sfinte: Dumnezeu Tatal, Duhul Sfant, Isus, Maica Domnului, ingerii, sfintii ...
- persoanele si fapturile obisnuite
- noi insine

Pentru prima categorie ne bucuram contempland atent calitatile exceptionale ale persoanelor sfinte (iubirea plenara, rabdarea, sacrificiul…). Acestea sunt cauze potente care vor matura continuumul personal si vor determina obtinerea in viitor a acestor calitati ceresti. Lauda este forma exaltata a acestei forme de bucurie, care trebuie sa lucreze continuu in inima.

Pentru celelalte fapturi, ne bucuram cand acestea experimenteaza forme de bucurie spontana, curata si atunci cand acestea fac actiuni virtuoase. Se spune ca “ne bucuram in virtutea altora”. Aceasta ne ajuta sa eliminam din suflet forme subtile sau grosiere de invidie si sa cultivam progresiv dragostea pentru ceilalti.

Din cand in cand este recomandat sa ne bucuram gandindu-ne la propriile actiuni virtuoase pe care le-am facut in trecut, fara insa sa ne mandrim, ci prin simpla contemplatie a frumusetii actiunii. Aceasta forma de bucurie este bine sa o suscitam atunci cand trecem prin momente mai grele sau anumite stari de depresie sau descurajare. Functia ei este aceea de a ne ajuta si a ne intari credinta in Dumnezeu si in rationalitatea profunda a faptei bune.

Atentie , desi bucuria duhovniceasca este un bun special, ea poate deveni un obstacol in zborul catre Dumnezeu la fel ca o bucurie lumeasca daca nu stim cum sa o tratam corect odata ce este generata.

Abordarea corecta a bucuriei duhovnicesti se face in cadrul a doua meditatii speciale.

[MariS_]

În prealabil postat de Marius22

Potrivit Sfintei Scripturi, primul cuvant rostit de Mantuitorul Inviat, primilor martori ai Invierii Sale, femeile mironosite, este "Bucurati-va!".

Noi legam insa bucuria de multe aspecte si lucruri ale lumii acesteia. Ne facem din ele prilejuri de a ne bucura, manifestand o bucurie care, asemenea lor, trece.

Dar Mantuitorul ne arata Invierea Sa din morti drept prilej suprem al bucuriei omenesti. Invierea Sa invesniceste si bucuria noastra, altfel spus, posibilitatea noastra de a ne bucura de El si unii de ceilalti, in vecii vecilor.

De aceea, realitati duhovnicesti si cuvinte precum comuniune, bucurie, recunostinta, sunt primele semne ale omului inviat sufleteste inca din viata aceasta.

Frumos spus. Crestinul este un om al bucuriei, asa spunea si Parintele Teofil. Ce paradox, Parintele Teofil care ar fi avut motive concrete de intristare, caci nu putea vedea, a fost marturie vie ca omul ce-L are pe Hristos in el e un om al bucuriei! Vesnica lui pomenire.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[iustin10]

În prealabil postat de dobrin7m

Ce ar fi daca omul s-ar bucura, privind undeva in tacere dupa un colt , nevazut de cel sarman caruia i-a adus o bucurie fara ca macar sa stie de unde vine bucuria, deci ce ar fi daca s-ar bucura fara imboldul recunstiintei ci doar pentru bucuria celuilalt? Nu aceasta ar fi bucuria crestineasca? .

sincer nu vad legatura dintre fraza ta,care nici nui o prea inteleg,si postarea mea,destul de simpla

În prealabil postat de iustin10

Cea mai mare bucurie a unui om este.... sa aduca bucurie altui om . In privirea plina de recunostinta a celuilalt el de fapt vede privirea plina de drag a lui Hristos.

Mai departe prin citatele date,pare ca obiectia(daca ea exista) ,se refera la faptul ca un om vazand recunostinta in ochii altui om, se mandreste cumva ,si nu inchina intreaga sa fapta lui Dumnezeu cel nevazut

"3. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, 4. Ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie."

Dar ca de obicei decupezi,pentru ca eu afirmasem ca a aduce bucurie unui om inseamna a il vedea pe Hristos in privirea acelui om. Deci nu am vorbit despre o rasplata egoista a acelei fapte,care eventual sa ne satisfaca mandria ,ci despre descoperirea lui Hristos prin actul iubirii . Cand simti un om in nevoie si esti alaturi de el ,bucuria lui e cu mult mai mare decat fapta ta ,pentru ca prin asta el simte o mana intinsa.Si bucuria ta insati e cu mult mai mare decat efortul care l-ai facut ,pentru ca prin asta simti ca ai facut acel bine omului luat in genere ,adica lui Hristos.

Indiferent cat de frumos sunt principiile umaniste, niciodata nu vor putea fi atat de desavarsite ca pricipiile crestin-ortodoxe

Odata ce eu nici o fapta nu o separ de Hristos ,si credinta nu o separ de bucurie ,de ce numesti principiile mele umaniste ? A ajuns oare umanitatea sa se identifice cu Hristos:)? ce bine ar fii...

P.S. Pentru ca este un topic despre bucurie ,hai sa iti mai spun o bucurie a mea. Bucuria mea este sa mi se raspunda ,sa intru intr-un dialog ,ca asta ma face sa nu ma simt singur atunci. Asa ca iti multumesc sincer ,si chiar imi esti draga, chiar daca mai mereu scrii in contradictoriu cu mine si uneori extragi doar portiuni din ce am zis,fara sa vezi ansamblul :P

[philalex]

cred ca cea mai mare bucurie pentru mine ar fi sa revina Isus odata...altceva nu m-ar interesa...

[iustin10]

În prealabil postat de philalex

cred ca cea mai mare bucurie pentru mine ar fi sa revina Isus odata...altceva nu m-ar interesa...

ehee,asta e o taina mult prea mare . Iisus a venit o singura data pe pamant . A fost suficient si pt cei dinaintea sa ,si pt cei de dupa El. Iar cand va veni a 2 a oara ,va veni ca Imparat ,cu multa slava

[dobrin7m]

În prealabil postat de iustin10

sincer nu vad legatura dintre fraza ta,care nici nui o prea inteleg,si postarea mea,destul de simpla Mai departe prin citatele date,pare ca obiectia(daca ea exista) ,se refera la faptul ca un om vazand recunostinta in ochii altui om, se mandreste cumva ,si nu inchina intreaga sa fapta lui Dumnezeu cel nevazut Dar ca de obicei decupezi,pentru ca eu afirmasem ca a aduce bucurie unui om inseamna a il vedea pe Hristos in privirea acelui om. Deci nu am vorbit despre o rasplata egoista a acelei fapte,care eventual sa ne satisfaca mandria ,ci despre descoperirea lui Hristos prin actul iubirii . Cand simti un om in nevoie si esti alaturi de el ,bucuria lui e cu mult mai mare decat fapta ta ,pentru ca prin asta el simte o mana intinsa.Si bucuria ta insati e cu mult mai mare decat efortul care l-ai facut ,pentru ca prin asta simti ca ai facut acel bine omului luat in genere ,adica lui Hristos. Odata ce eu nici o fapta nu o separ de Hristos ,si credinta nu o separ de bucurie ,de ce numesti principiile mele umaniste ? A ajuns oare umanitatea sa se identifice cu Hristos:)? ce bine ar fii...

P.S. Pentru ca este un topic despre bucurie ,hai sa iti mai spun o bucurie a mea. Bucuria mea este sa mi se raspunda ,sa intru intr-un dialog ,ca asta ma face sa nu ma simt singur atunci. Asa ca iti multumesc sincer ,si chiar imi esti draga, chiar daca mai mereu scrii in contradictoriu cu mine si uneori extragi doar portiuni din ce am zis,fara sa vezi ansamblul :P

Imi pare rau ca nu ati inteles cuvintele Domnului:
"3. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, 4. Ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie."
Pacat.

Cuvintele dvs:"A ajuns oare umanitatea sa se identifice cu Hristos:)?" seamana cumva cu alte cuvinte ale dvs:"Hristos este sufletul omului, Hristos sunt oamenii"?
Sau Hristos este in ochii celui bucuros. deci Hristos e licarul de fericire?

Aveti o mare problema. Identificati pe Hristos cu sentimentele: Hristos e iubire, bucurie, fericire.
Hristos e persoana. PERSOANA. A doua persoana a Sfintei Treimi. Deci nu este sentiment uman.
Ma iertati.
Insa va trebui sa acceptati ca Hristos este Persoana care poate fi cunoscuta ca Persoana.
Cand veti accepta asta veti reusi sa faceti cunostiinta cu El.

[iustin10]

[quote=dobrin7m]
Cuvintele dvs:"A ajuns oare umanitatea sa se identifice cu Hristos:)?" seamana cumva cu alte cuvinte ale dvs:"Hristos este sufletul omului, Hristos sunt oamenii"?
Sau Hristos este in ochii celui bucuros. deci Hristos e licarul de fericire?

Aveti o mare problema. Identificati pe Hristos cu sentimentele: Hristos e iubire, bucurie, fericire.
Hristos e persoana. PERSOANA. A doua persoana a Sfintei Treimi. Deci nu este sentiment uman.
Ma iertati.
Insa va trebui sa acceptati ca Hristos este Persoana care poate fi cunoscuta ca Persoana.
Cand veti accepta asta veti reusi sa faceti cunostiinta cu El.

[QUOTE/]

Pt mine Hristos este Dumnezeu si Om . Este o persoana cu 2 firi.
Este Fiul lui Dumnezeu dar si Fiul Omului,Mantuitorul,cel care a restaurat chipul omului,aducandu-i infierea si asemanarea cu Dumnezeu.
Iar cum esenta acestei legaturi este iubirea,iubirea Lui pentru noi in primul rand,apoi iubirea noastra pentru El.
Nimeni nu il poate cunoaste pe Hristos ,in afara iubirii. Si de aceea trebuie sa experimentam iubirea cu ceialalti oameni ,ca sa ajuengem la Dumnezeu. De aceea il identific pe Hristos uneori cu un semntiment , pentru ca El traieste in interiorul nostru . Bucurie,fericire,iubire toate acestea nu sunt depline,decat atunci cand vin de la El.

"Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, 4. Ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie."

Daca facem milostenie ca sa fim vazuti de oameni,intradevar e doar un act al nostru,un sentiment incomplet. Dar daca acesta milostenie o facem din adancul inimii ,doar din interes pentru celalt,atunci sentimentul mandriei nu va mai apare ,si nu vom mai astepta rasplata.Atunci intradevar vom face acea milostenie din toata inima,sa nu stim nici chiar noi de ea, si va stii doar Dumnezeu .
Deci iata cum Dumnezeu locuieste in inima noastra,atunci cand iubim din tot sufletul,si intelegem pe cel de langa noi

[dobrin7m]

În prealabil postat de iustin10

Nimeni nu il poate cunoaste pe Hristos ,in afara iubirii. Si de aceea trebuie sa experimentam iubirea cu ceialalti oameni ,ca sa ajuengem la Dumnezeu. De aceea il identific pe Hristos uneori cu un semntiment , pentru ca El traieste in interiorul nostru . Bucurie,fericire,iubire toate acestea nu sunt depline,decat atunci cand vin de la El.

Este un pas mare inainte , faptul ca nu mai generalizati. In sfarsit ati folosit cuvantul uneori. Acum mai avem de discutat ceva despre locul unde traieste Hristos si cand Hristos traieste in noi si cum anume traieste in noi.

Acum insa putin despre acest"uneori". nu toata iubirea daruita de seaman cand face un bine este iubire de la Dumnezeu sau insusi Hristos. ca poate fi o iubire egoista , sau patimasa si sa faca un bine. de pilda sotul care isi iubeste nespus sotia, atat de mult incat nu mai are gand pentru Dumnezeu si tot ce face pentru ea, toate faptele bune sunt dominate de patima, de iubire patimasa. Pentru ca iubeste femeia din ea. acea iubire nu este de la Dumnezeu pentru ca e patimasa si trupeste si sufleteste. Sigur sotia se simte bine, si spune ca este un om foarte bun. dar acel om nu face ce face pentru Hristos si din iubire de Dumnezeu ci pentru femeia de langa el uitand cu desavarsire de Dumnezeu , chiar daca crede in Dumnezeu, el uita de Dumnezeu atunci cand iubeste femeia sa. Arhim. Sofronie spunea ca in relatia de iubire dintre soti trebuie sa exista si a treia persoana: Hristos , altfel casnicia schioapata , atat de mult pana ajunge la ruina.

Noi avem porunca sa ne iubim semenii ca pe noi insine. Insa cand noi insine ne iubim pe noi egoist, cu mandrie de sine sau patimas, la fel iubim si semenii. Atunci Hristos nu este in acel om.

Ceea ce vreau eu sa va spun este ca nu toata fapta buna este mantuitoare si nu toata fapta buna este intru Hristos. Aici dvs ati generalizat spunand Hristos este fapta buna sau Hristos este iubire. pentru ca nu toata iubirea daruita de oameni este intru Hristos.
Sigur ca cea mai buna cale de a descoperi pe Dumnezeu este iubirea de semeni insa trebuie sa fie inteleasa corect.

Va rog sa cugetati la aceasta porunca "iubeste aproapele ca pe tine insuti".

Daca tu esti un pacatos, care nu ti-ai spalat pacatele de pe haina sufletului tau, ca nu stii , ca nu vrei, ca nu poti, cum poti avea iubire buna, mantuitoare. iar atunci cand faci o fapta buna , insotita de iubirea ta asa cum e, stramba intr-o forma sau alta, cum crezi ca il ai pe Hristos?
Crezi ca Hristos intra in inima necuratita? Crezi ca Hristos da o iubire strambata de pacat?

In omul in care exista pacate exista si duhul acelor pacate. Acele duhuri ale pacatelor murdaresc iubirea sau sentimentele bune ale omului respectiv. pentru ca actiunea diavolului se rasfrange in simturi.
Sigur ca trebuie sa exersam iubirea de aproapele. este un mijloc de curatare si acesta. insa asta nu inseamna ca Hristos este iubirea omului cum ar fi ea, sau ca este sufletul omului cum ar fi el, sau ca este toata fapta buna cum ar fi ea, cum sustineati pana deunazi.

deci ma bucur ca ati ajuns la acest "uneori". Mai trebuie sa discutam cum Hristos nu este sentiment si cum si cand intra Hristos in inima.