Gratia sfintitoare si gratiile actuale

[Mihnea Dragomir]

Să revenim la tema acestui topic, care nu este aceea dacă ne mântuim prin har plus fapte ori numai prin har, ci este aceea a naturii şi felurilor harului dumnezeiesc.

Am văzut, aşadar, că graţiile actuale vin în multe feluri: prin rugăciune (a mea ori a celorlalţi pentru mine), post, alte fapte de credinţă, precum şi prin Sacramente şi Sacramentalii. Aici este o deosebire faţă de Graţia Sfinţitoare, care vine numai prin Sacramente. Dar toate Sacramentele, ori numai unele dintre ele au ca efect Graţia Sfinţitoare ? Răspunsul scurt este: toate. Dar, imediat, trebuie precizat că, în cazul în care Graţia Sfinţitoare lipseşte cu totul, adică omul este în stare căzută, ceea ce se întâmplă chiar şi în urma unui singur păcat de moarte (moştenit sau personal), atunci numai două sunt Sacramentele care pot restaura sufletul din starea căzută: Sacramentul Botezului şi Sacramentul Penitenţei. Desigur, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile lor, dintre care unele ţin de validitate, altele ţin de dispoziţia necesară. Acestea şi numai acestea pot fi administrate oamenilor în stare căzută, de aceea se mai numesc "Sacramentele pentru cei morţi". Dimpotrivă, celelalte 5 Sacramente au ca efect o amplificare şi întărire a Graţiei Sfinţitoare preexistente, dacă, din nou, sunt îndeplinite condiţiile de validitate şi dispoziţie necesară.

Acum, înţelegem mai bine de ce nu se pot căsători nebotezaţii, ori de ce trebuie făcută mai întâi spovada şi după aceea hirotonia şi nu invers.

Dacă am văzut modurile în care se dobândeşte Graţia Sfinţitoare, să vedem care sunt modurile prin care se poate pierde. De fapt, e un singur mod: păcatul. Trebuie observat că nu orice păcat duce la pierderea Graţiei, ci numai păcatele de moarte, care sunt încălcări cu deplină voinţă şi cu liber consimţământ ale uneia dintre poruncile lui Dumnezeu ori ale uneia dintre poruncile Bisericii. Celelalte păcate, numite şi uşoare ori lesne-iertătoare, au şi ele un anumit efect asupra Graţiei Sfinţitoare, ducând la slăbirea ei, astfel încât, în ochii lui Dumnezeu, sufletul nu mai are strălucirea dată de Botez ori de Penitenţă, ci devine pătat. Bineştiind acest lucru, precum şi faptul că păcatele uşoare atrag, în cele din urmă, păcate grele în toboganul căderii, şi având în vedere că ţinta noastră nu trebuie să fie Purgatoriul, ci Raiul, creştinul înţelept trebuie să se ferească de păcatele uşoare întocmai ca de cele grele. Dacă, totuşi, din cauza slăbiciunii şi prin lucrarea înşelătorului, ajunge să le comită, trebuie să se căiască de ele şi, la simplul dubiu asupra grevităţii lor, să le considere păcate grele şi să le mărturisească în cadru sacramental. Cristos, prin duhovnic, va observa dacă e vorba de supra-scrupulozitate (care e ispită de dreapta) şi îi va atrage atenţia penitentului. Dar, simplul dubiu că nu mai suntem în stare de Graţie Sfinţitoare în urma unui păcat despre care nu ştim dacă este greu sau uşor, trebuie să ne facă să ne îndreptăm spre confesional fără să amânăm acest lucru periculos de mult timp.