Patimile

[George.m]

Iti multumim, Cezar, pentru marturia si marturisirea ta. Ai dreptate, de patimi nu scapam clipind, sau plesnind din palme. Se cere din partea noastra o lupta pana la sange. Si cu cat patima e inradacinata mai mult in fiinta noastra, cu atat si nevointa trebuie sa ne fie mai mare.
Dumnezeu ne ajuta, dar asteapta si din partea noastra o lupta. De fapt, El lupta intru noi, El biruieste patimile intru noi. Si intru fiecare dintre noi lucreaza intr-un mod unic, pentru ca suntem irepetabili.

Desigur, se intelege ca nu-l contrazici in niciun fel pe Sfantul Antonie. Acesta aduce in atentia noastra elementul libertatii omenesti. Dumnezeu nu ar lasa pe nimeni sa cada in cloaca patimilor, sa moara, sa se indeparteze de El. Vrea ca toti sa se mantuiasca, doreste sa-i uneasca pe toti cu Sine. Dar cand omul se opune, Dumnezeu nu-l obliga in vreun fel, nu trece peste vointa lui.

Dumnezeu sa ne ajute tuturor sa dobandim dorinta sincera de a plivi "balariile" si de a uda "florile" ce cresc pe "ogorul" launtric.

[George.m]

"Daca ne straduim sa ne vindecam de patimile trupului, de teama sa nu ne rada lumea, cu atat mai vartos sa ne straduim a ne vindeca de patimile sufletului, ca unii ce avem sa fim judecati inaintea fetei lui Dumnezeu, unde e bine sa nu ne aflam fara cinste sau vrednici de batjocura.

Caci, avand voia libera, daca nu dorim sa savarsim faptele rele, atunci cand le dorim, putem face aceasta si sta in puterea noastra sa vietuim placand lui Dumnezeu; si nimeni nu ne va sili vreodata sa facem vreun rau, daca nu vrem. Si asa luptandu-ne, vom fi oameni vrednci de Dumnezeu si vom petrece ca ingerii in ceruri" (Sfantul Antonie cel Mare, Invataturi despre viata morala, c.66, Filocalia I).