Iesiti din lume!

[florin.oltean75]

În prealabil postat de oana72

Ca sa fiu si mai precisa, religiile orientale desfiinteaza persoana, esti chemat la autodesfiintare, la meditatie prin golire de ganduri, meditatia vidului, etc. Nu te forteaza nimeni, sunt doar momeli prin care te desfiintezi singur si devii un individ al unei specii irationale, o picatura in ocean, ti se promite ca nu trebuie sa faci nimic decat sa ramai vid si sa lasi fericirea sa te umple, esti redus doar la simturi fara sa realizezi. Sa-ti dau un exemplu, meditatiile pe chakre te cheama sa-ti cresti nivelul de senzitivitate pe chakra pe care meditezi, conform orientalismului corpul uman are cel putin 7 chakre (centrii energetici) situate in corpul subtil si responsabile de functionarea asa zisului corp astral. Ce inseamna asta, ca tu practic devii extrem de senzitiv, o sa fii extrem de incantat ca ai feeling dar asta nu este decat reducere a fiintei la nivelul simturilor, un fel de indobitocire, si animalele sunt senzitive, mult mai senzitive decat oamenii, (vezi cainii de urmarire) ... dar asta nu inseamna ca sunt rationale.
Pe noi crestinii, Hristos ne cheama la despatimire, la renuntare la cele ale trupului, ne cheama la indumnezeire prin har.
Fii atent ce spune Avva Ghelasie Gheorghe, iti dau un citat dintr-o discutie cu o ucenita iconar, din cartea Cuviosul Ghelasie isihastul, la pg. 134-135, ii spune asa:
Eu copiez tot fragmentul dar ma refer strict la ce a spus in cuvintele pe care le subliniez si anume ca vointa genereaza simtirea si nu invers.

Ucenita:
- Parinte, simt adesea ca nu ma bucur de natura, de intalnirea cu oamenii, parca tuturor acestora le-a pierit stralucirea. In schimb, as sta singura pentru a picta la icoane, care oricum cer foarte mult timp, pentru a citi, pentru a simti timpul, pentru a ma ruga. Aceasta stare merge pana intr-acolo in nevoia de singuratate incat imi e greu sa raspund la telefon sau unor solicitari din afara care fragmenteaza tot timpul viata, lucruri care se dovedesc adesea neimportante de altfel. Mi-e greu sa ies din casa chiar si pentru a cumpara mancare.
Avva Ghelasie:
- Nu te fixa in starea asta, fa-ti treburile, sa nu te lasi in sensul de respingere, izolationismul devine patologic. Fa lucrurile strict necesare, la ce mai poti renunta renunta, dar fara galagie, pe neobservate. Si sa faci lucrurile voluntar, din dorinta de a fi cu Dumnezeu, iar nu din dorinta de a gusta simtirea singuratatii. E foarte important sa faci lucrurile cu vointa, nu cu simtirea in prim plan. Nu doar purtat de simtirea de moment ca e un fel de structuralism, ci cu vointa care genereaza simtirea, si nu invers. Noi trebuie sa actionam cu Persoana intreaga, prin Acte personale din care apoi sa derive si simtirea.

Buna Oana,
Sunt in asentimentul tau. Si eu am studiat putin yoga (indiana) - si am avut aceeasi impresie, ca este golita de "taine" si traire profunda. Centrarea practicii pe golirea mintii de ganduri consider ca este o greseala.

Dar aceste practici, asa cum sunt prezentate de diferiti guru, mai mult sau mai putin calificati, sunt extrase din contextul lor devotional, profund religios si expuse sub forma unor exercitii de fitness fizic si mental. Nu este practic sa spui unui occidental ca exercitiile sunt golite de esenta daca nu sunt sustinute de credinta si devotiune.

Este dificil ca un om crescut intr-un spatiu crestin, educat de mic in aceste invaturi sa dezvolte o devotiune sincera, spontana in Brahma (creatorul), Visnu (atoatetiitorul) sau Shiva (distrugatorul). Este strain de aceste repere spirituale asa ca par exotice si artificiale. Nu aceeasi perceptie o are insa un indian care a fost invatat din pruncie sa se roage in acest context spiritual.

Tehnica este o anumita carare a mintii in emotie si intelegere, care este strabatuta repetat, de-a lungul careia au loc revelatii din ce in ce mai adanci.

Cititul unui acatist cu o anumita frecventa este o tehnica bazata pe cuvinte asociate in metafore devotionale pentru a stimula trairi virtuoase din ce in ce mai profunde.

Acesta este un aspect particular din ceea ce se numeste in budism "Calea Vasta"...pentru ca mintea se focalizeaza pe "forme virtuoase nenumarate" suscitate prin cuvinte, firul central fiind dialogul bazat pe cerere.

Crestinismul nu explica "Calea Profunda" (fara forma) care echilibreaza si sustine "Calea vasta", insa la ea se poate ajunge, cu multa multa sarguinta, asa cum ai spus "prin inchiderea mintii in cuvintele rugaciunii" pana cand inima devine de la sine lucratoare si plina de lumina.

În prealabil postat de florin.oltean75

Tehnica este o anumita carare a mintii in emotie si intelegere, care este strabatuta repetat, de-a lungul careia au loc revelatii din ce in ce mai adanci.

Cititul unui acatist cu o anumita frecventa este o tehnica bazata pe cuvinte asociate in metafore devotionale pentru a stimula trairi virtuoase din ce in ce mai profunde.

Acesta este un aspect particular din ceea ce se numeste in budism "Calea Vasta"...pentru ca mintea se focalizeaza pe "forme virtuoase nenumarate" suscitate prin cuvinte, firul central fiind dialogul bazat pe cerere.

Din nou tehnica...
Nu e rea, in atatea situatii de viata, dar aici cred ca e vorba despre altceva, cu totul altceva decat tehnica.
Sa cred ca femeia care se ruga neincetat la Iisus, sacaindu-l cu rugamintile ei indurerate, folosea ... tehnica rugamintii sacaitoare (sau, ca sa sporesc intentionat posibila confuzie - tehnica rugaciunii neincetate?...)...
Si de aici, pentru ca ea detinea tehnica (adica, vezi bine, reteta de succes, acel "know how" raspandit ca nisipul marii in lumea de azi), a castigat bunavointa Domnului?

Cred ca cititul unui acatist cu o anumita frecventa, la fel cu citirea staruitoare a Bibliei, ca si mersul regulat la Biserica, miluinta, rugaciunea, practica postului, spovedania, impartasirea, participarea regulata la slujbe si Sfintele Taine: toate acestea sunt pur si simplu un mod de viata. Izvorat din inganarea Duhului, din Dragoste (fara de care e numai ... tehnica si alte lucruri scremute).
Nu e Dragoste, nu e nici viata crestina.
Crestin e un mod de a fi, de a trai. Un mod prin care ai ales, prin harul lui Dumnezeu, sa iti petreci timpul vietii acesteia. Pe acesta, pe modul acesta de traire, hranit cu lacrimi si umilinta, cu efort de nevointa izvorit din Dragoste, si de aici din constiinta pacatelor si nevredniciei personale, precum si pe nadejdea ca Unul Domnul Dumnezeu iti este Mantuitor, pe toate acestea (si doar pe acestea) le rasplateste Domnul prin rezultatele vestite noua de sfintii Lui.
Nu rasplateste Domnul tehnica, ci daruirea inimii indragostite de El, jertfelnic.

P.S. Gasim in "Vietile Sfintilor" pe fiecare luna, zilnic, nenumarate exemple de oameni care aveau o singura tehnica: umilinta inaintea lui Dumnezeu, frica de Dumnezeu. Duhul umilit, inima smerita si infranta. Analfabeti, care habar nu aveau de vreun acatist sau alte minunate, desigur, daruri pentru drumetul insetat si flamind care a pornit hotarat spre Imparatia lui Dumnezeu. Oameni care abia murmurau un "Doamne, miluieste!", ca atat stiau sau puteau, insotit de o inchinaciune izvorita din inima.
Sau, iata pe 1 septembrie, Viata Sfantului Simeon Stalpnicul! Unde era vreo tehnica?
Baiatul de 13 ani a pornit pur si simplu, ca o sageata, spre Dumnezeu, lasind toate ale sale, pentru ca a auzit in Biserica, iarna cand nu mai avea treaba cu pastoritul oilor, Cuvantul Domnului: "Fericiti cei saraci..."!

Cand iubesti pe Dumnezeu nu ai nevoie de tehnica.
Iti daruieste El Scara, cu toate tehnicile/treptele Ei, ca sa te bucuri de apropierea de El.

Dragostea (Dumnezeu) nu are nevoie de tehnica (de tehnica ta sau a mea).
Curvia, da. Mare mester de tehnici este, nenumarate si mereu reinnoite... Cum oare nu vedem inselaciunea "tehnica" din noi si dimprejur?...

Si a dat Domnul Lumina celor saraci, celor gangavi, celor orbi, celor muti si peltici, celor prosti, ca sa rusineze intelepciunea veacului acestuia (cu toate tehnicile ei si ale lui, ale veacului).

Laudat fie Domnul in veci, ca Lui I se cuvine toata cinstea, lauda si multumirea, in vecii vecilor! AMIN+

[florin.oltean75]

În prealabil postat de ioan cezar

Cand iubesti pe Dumnezeu nu ai nevoie de tehnica.
Iti daruieste El Scara, cu toate tehnicile/treptele Ei, ca sa te bucuri de apropierea de El.

Dragostea (Dumnezeu) nu are nevoie de tehnica (de tehnica ta sau a mea).
Curvia, da. Mare mester de tehnici este, nenumarate si mereu reinnoite... Cum oare nu vedem inselaciunea "tehnica" din noi si dimprejur?...

Si a dat Domnul Lumina celor saraci, celor gangavi, celor orbi, celor muti si peltici, celor prosti, ca sa rusineze intelepciunea veacului acestuia (cu toate tehnicile ei si ale lui, ale veacului).

Laudat fie Domnul in veci, ca Lui I se cuvine toata cinstea, lauda si multumirea, in vecii vecilor! AMIN+

Dragostea nu are nevoie nici de cuvinte, nici de rugaciune.
Doar iL "respiri" pe Dumnezeu prin toti porii fiintei.

Insa avem nevoie de cuvinte stereotipe ca sa ajutam trairea sa se inalte.

Niciun om nu iubeste perfect,
de aceea avem nevoie de rugaciune.

Rugaciunile frumos talcuite sunt metoda.
Slujba in toata splendoarea ei este metoda.

Metoda este necesara pentru ca mintea este intunecata.

Trebuie sa invatam sa vorbim, altfel strigatul nostru catre Dumnezeu
este doar un mormait sau icnet, fara patrundere intelegatoare.

Starea de care pomenesti, cand Dumnezeu da tehnica, este atunci cand Duhul pune stapanire pe inima si incepe sa se roage singur, "cu suspine negraite".

Insa noi, pana la odihna dragostei trebuie sa ne nevoim.

În prealabil postat de florin.oltean75

Rugaciunile frumos talcuite sunt metoda.
Slujba in toata splendoarea ei este metoda.

Suna frumos si pare, desigur, adevarat.
Dar am impresia ca pui carul inaintea boilor.
Rugaciunile frumos talcuite nu sunt cu nimic mai bune decat un "Doamne, miluieste!" (sau mai simplu, "Doamne!") spus dintr-o inima strapunsa a unui mare pacatos.
Daca nu e cainta, rugaciunea e vorba goala, cinstire doar din buze sau, intermeni psi, un algoritm mintal (intelectual).

La fel si cu splendoarea slujbelor (pe care nu o neg, dimpotriva, ma bucur, cumva, de ea).
Prefer, eu unul, slujbelor splendide ale Patriarhiei, pe cele dintr-o oarecare biserica unde cantaretul slobozeste lin si abia soptit uneori, suspinul caintei sau marturisirea preatimida a dragostei lui pentru Domnul. Nu e splendoare, e viata liturgica, crestin ortodoxa.

Metoda are rost doar in inima strapunsa, acolo unde duhul este, cum spune psalmistul, "umilit".
Metodele sunt incorporabile si in roboti. Mare lucru, sa ruleze un program oarecare. Dar aia nu au suflet, nu au inima "infrinta si smerita", desi, vezi bine, au intotdeauna metoda. Implementata de om, iar nu de Duhul Sfant la rugaciune.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de ioan cezar

Suna frumos si pare, desigur, adevarat.
Dar am impresia ca pui carul inaintea boilor.
Rugaciunile frumos talcuite nu sunt cu nimic mai bune decat un "Doamne, miluieste!" (sau mai simplu, "Doamne!") spus dintr-o inima strapunsa a unui mare pacatos.
Daca nu e cainta, rugaciunea e vorba goala, cinstire doar din buze sau, intermeni psi, un algoritm mintal (intelectual).

La fel si cu splendoarea slujbelor (pe care nu o neg, dimpotriva, ma bucur, cumva, de ea).
Prefer, eu unul, slujbelor splendide ale Patriarhiei, pe cele dintr-o oarecare biserica unde cantaretul slobozeste lin si abia soptit uneori, suspinul caintei sau marturisirea preatimida a dragostei lui pentru Domnul. Nu e splendoare, e viata liturgica, crestin ortodoxa.

Metoda are rost doar in inima strapunsa, acolo unde duhul este, cum spune psalmistul, "umilit".
Metodele sunt incorporabile si in roboti. Mare lucru, sa ruleze un program oarecare. Dar aia nu au suflet, nu au inima "infrinta si smerita", desi, vezi bine, au intotdeauna metoda. Implementata de om, iar nu de Duhul Sfant la rugaciune.

Buna Cezar,

Si umilirea este metoda, si dragostea este metoda pentru ca ele sunt sustinute prin discriminari, rationamente si imaginatii (de regula pe axa sine-Dumnezeu):

"Doamne Tu esti cu desavarsire bun, eu sunt pacatos". (discriminare)

"Doamne esti binele suprem, esti frumusete neschimbatoare" deci "Te Iubesc".

Toate aceste trairi virtuoase vin prin imaginatii particulare ale mintii, care iau o multitudine de forme, diferite de la clipa la clipa, diferite de la persoana la persoana.


“Metoda” este cauza bucuriei duhovnicesti profunde!

Pentru cei care au patruns in adancul simtirii este suficient sa spuna soptit, sau doar o adiere de gand “Doamne” si sa fie umpluti de lacrimi….Dar este tot metoda, pentru ca are o baza formala cognitiva prin care emotiile virtuoase prind viata.

Un ucenic, sau calugarul incepator trebuie mai intai sa se deprinda incetul cu incetul cu “metodele” asa cum il sfatuieste parintele sau duhovnicesc, pana cand acestea devin o a doua natura.

Nu ne nastem cu metoda.
Cand ne nastem nu stim sa vorbim…asa este si cu cele duhonicesti.

Insa “metoda” trebuie impletita armonios cu “intelepciunea non-formei”.

In ortodoxie nu am gasit definitia aceastei intelepciuni profunde.

Daca ne umilim fara intelepciune, putem sa ne departam de Dumnezeu si sa nu ne impartasim de harurile Lui.

Este un aspect care nu este cuprins in invataturile generale,
dar este specificat in scrierile anumitor sfinti parinti crestini.

"Umilindu-se fara cunostinta s-au lipsit de harul daruit lor de catre Dumnezeu".

Identificarea umilintei virtuoase nu este un lucru usor, asa cum pare la prima vedere, pentru ca toate pornirile virtuoase sunt amestecate cu porniri pacatoase si intunecimi ale mintii.

În prealabil postat de florin.oltean75

Buna Cezar,

Si umilirea este metoda, si dragostea este metoda pentru ca ele sunt sustinute prin discriminari, rationamente si imaginatii (de regula pe axa sine-Dumnezeu):

"Doamne Tu esti cu desavarsire bun, eu sunt pacatos". (discriminare)

"Doamne esti binele suprem, esti frumusete neschimbatoare" deci "Te Iubesc".

Toate aceste trairi virtuoase vin prin imaginatii particulare ale mintii, care iau o multitudine de forme, diferite de la clipa la clipa, diferite de la persoana la persoana.


“Metoda” este cauza bucuriei duhovnicesti profunde!

Pentru cei care au patruns in adancul simtirii este suficient sa spuna soptit, sau doar o adiere de gand “Doamne” si sa fie umpluti de lacrimi….Dar este tot metoda, pentru ca are o baza formala cognitiva prin care emotiile virtuoase prind viata.

Un ucenic, sau calugarul incepator trebuie mai intai sa se deprinda incetul cu incetul cu “metodele” asa cum il sfatuieste parintele sau duhovnicesc, pana cand acestea devin o a doua natura.

Nu ne nastem cu metoda.
Cand ne nastem nu stim sa vorbim…asa este si cu cele duhonicesti.

Insa “metoda” trebuie impletita armonios cu “intelepciunea non-formei”.

In ortodoxie nu am gasit definitia aceastei intelepciuni profunde.

Daca ne umilim fara intelepciune, putem sa ne departam de Dumnezeu si sa nu ne impartasim de harurile Lui.

Este un aspect care nu este cuprins in invataturile generale,
dar este specificat in scrierile anumitor sfinti parinti crestini.

"Umilindu-se fara cunostinta s-au lipsit de harul daruit lor de catre Dumnezeu".

Identificarea umilintei virtuoase nu este un lucru usor, asa cum pare la prima vedere, pentru ca toate pornirile virtuoase sunt amestecate cu porniri pacatoase si intunecimi ale mintii.

Da Florin, struna ta canta prin zona, da, insa cum de nu vedem ca, in afirmatia "Umilindu-se fara cunostinta s-au lipsit de harul daruit lor de catre Dumnezeu"

cuvantul care ne lasa paf e tocmai "cunostinta"?

Or, aceasta vine prin har, iar nu prin metoda...
Ne invartim in cerc... nu crezi?
Discursul intelectual bate mereu pasul pe loc. Asa e de cand lumea...

[florin.oltean75]

În prealabil postat de ioan cezar

Da Florin, struna ta canta prin zona, da, insa cum de nu vedem ca, in afirmatia "Umilindu-se fara cunostinta s-au lipsit de harul daruit lor de catre Dumnezeu"

cuvantul care ne lasa paf e tocmai "cunostinta"?

Or, aceasta vine prin har, iar nu prin metoda...
Ne invartim in cerc... nu crezi?
Discursul intelectual bate mereu pasul pe loc. Asa e de cand lumea...

Intelectul lumineaza caile sufletului, altfel citirea evangheliilor nu are sens.
Rationamentul in exces insa le intuneca.

Intelectul si trairea - prima armonie.

Metoda si intelepciunea - armonia suprema.


Ce este harul?

Este o emotie curata coplesitoare, o dragoste care topeste intrega fiinta pe dinlauntru - care izvoraste din inima, luminand efectiv nu doar trupul dar intreaga lume este dezvelita pe dinlauntru intr-un mod tainic, inteligibil.

Este arderea puternica a dragostei catre Dumnezeu, care imbratiseaza ca focul toate fapturile vazute si nevazute.

Metoda dezleaga harul,
Harul hraneste metoda -
Pana la atingerea naturaletii desavarsite.

"Cunostinta" are aici sensul de acumulare in prealabil a virtutilor care mentin echilibrul interior si asigura o buna asezare a sufletului.

Daca nu este identificata "umilinta mangaietoare" sufletul poate luneca spre forme gresite ale umilintei ale caror roade pot fi deznadejdea, pierderea respectului de sine, falsitatea, dizarmonia per ansamblu.