Poate deveni abstinenta o problema?

[dobrin7m]

În prealabil postat de TunsDiana

Poate deveni problematica dar depinde de om. Daca esti un om caruia ii place foarte mult sexul, iti este mult mai greu decat unuia care nu ii pasa de sex pentru ca nu ii place. Un astfel de om care adora sa faca sex, poate avea probleme de comportament gen crize de nervi, depresii daca ramane mult timp abstinent.
Noi nu putem sti ce a fost in mintea sfintilor si cat de greu le-a fost.

In mintea sfintilor, a monahilor si a celor care au alungat aceasta patima a fost doar Hristos. Numele lui Hristos le-a umplut mintea, inima si gandurile. El le-a adus pacea si linistea . Unde este Hristos, nu pot fi nelinisti, sau crize de nervi.
Cine nu a inceput macar un pic sa faca loc lui Hristos nu poate intelege.

[heaven]

Baiul este ca procentul de sfinti si monahi este foarte mic,tocmai de aceea a fost lasata casatoria!Extrem de putini oameni pot trai in lume precum monahii,insa asta nu inseamna ca daca au un sot/sotie si se iubesc cu ea/el,nu pot trai o viata spirituala,doar ca in alt mod.

În prealabil postat de dobrin7m

In mintea sfintilor, a monahilor si a celor care au alungat aceasta patima a fost doar Hristos. Numele lui Hristos le-a umplut mintea, inima si gandurile. El le-a adus pacea si linistea . Unde este Hristos, nu pot fi nelinisti, sau crize de nervi.
Cine nu a inceput macar un pic sa faca loc lui Hristos nu poate intelege.

Este bine ca d-voastra stiti inclusiv ce gandeau sfintii si asa vorbiti despre ei ca si cum nu ar fi fost si ei tot oameni si s-ar fi luptat cu ispitele! Aveti o imagine idealizata a lor!
Va multumesc si pentru atacul la persoana! POti sa il ai si pe Hristos dar cu toate aceasta esti om si poti cadea!

[dobrin7m]

În prealabil postat de TunsDiana

Este bine ca d-voastra stiti inclusiv ce gandeau sfintii si asa vorbiti despre ei ca si cum nu ar fi fost si ei tot oameni si s-ar fi luptat cu ispitele! Aveti o imagine idealizata a lor!
Va multumesc si pentru atacul la persoana! POti sa il ai si pe Hristos dar cu toate aceasta esti om si poti cadea!

Toti putem stii ce gandeau sfintii daca le citim scrierile. Tot ce au scris ei pentru noi exprima gandurile lor si rezultatul experientei lor in drumul cunoasterii lui Hristos.
Daca ati fi citit mai multe postari ale mele din trecut, ati fi vazut ca am sustinut intotdeauna ideea ca un sfant a fost mai intai un pacatos care s-a pocait, s-a curatit. insa atat de mult s-a nevoit incat a ajuns sa se sfinteasca. Iar cel care a devenit sfant acela exprima idealul nostru pentru al urma.
Da, exemplele noastre trebuie sa fie Iisus Hristos, Maica Sfanta si sfintii. ei sunt idealul nostru.

Ati cunoscut vreun sfant in persoana ca sa puteti spune ca nu sunt o imagine idealizata ci doar simpli oameni care se lupta cu ispitele si atat? Aceasta atitudine de micsorare a ceea ce sunt sfintii nostri nu poate fi decat inselatoare.
Pentru mine, sfintii nostri reprezinta adevarate exemple demne de urmat daca vom dori sa ajungem si noi sa ne sfintim.
Eu consider ca nu am o imagine idealizata atata timp cat in fiecare seara in rugaciunile noastre invocam si ajutorul sfintilor sa se roage pentru noi ca sa ne mantuim prin rugaciunile lor.

Iata un extras din rugaciunile de seara:
"Sfinte si Mare Proorocule Ioane, Inaintemergatorule si Botezatorul Domnului, cel care ai patimit pentru Hristos si ai luat indrazneala catre Stapanul, roaga-te pentru mine pacatosul ca sa ma mantuiesc pentru rugaciunile tale (o inchinaciune).

Sfintilor ai lui Dumnezeu: Apostolilor, proorocilor, mucenicilor, arhiereilor, postitorilor, tematorilor de Dumnezeu, dreptilor, locuitorilor in pustie, calugarilor, patriarhilor, si toti sfintii care ati patimit pentru Hristos si ati castigat indrazneala catre Stapanul, rugati-va pentru mine pacatosul, ca sa ma mantuiesc cu rugaciunile voastre (o inchinaciune).

Sfinte Ioane Gura de Aur, cu Vasilie cel Mare, cu Grigorie de Dumnezeu cuvantatorul, cu facatorul de minuni Nicolae si cu toti sfintii incepatorii ai preotiei, ajutati-ma si ma miluiti cu rugaciunile si ajutorul vostru (o inchinaciune).

Toate sfintele femei : mironosite, mucenite, tematoare de Dumnezeu si fecioare, care ati slujit Mantuitorului Hristos cum se cuvine, rugati pe Dumnezeu pentru mine, pacatosul (o inchinaciune). "

As dori acum sa va rog sa imi aratati unde este atacul la persoana in cuvintele mele pe care le-ati citat. Le redau:
"In mintea sfintilor, a monahilor si a celor care au alungat aceasta patima a fost doar Hristos. Numele lui Hristos le-a umplut mintea, inima si gandurile. El le-a adus pacea si linistea . Unde este Hristos, nu pot fi nelinisti, sau crize de nervi.
Cine nu a inceput macar un pic sa faca loc lui Hristos nu poate intelege."

Omul cade si se ridica si iar cade si iar se ridica. Exista momente de retragere a Duhului si de revenire pentru cel care a cunoscut Duhul Sfant. Ati cunoscut vreodata cu adevarat Duhul Sfant? Nu e de ajuns sa avem pe buze numele lui Hristos trebuie sa il simti in in ganduri si in inima. Trebuie sa vorbesti cu Dumnezeu si sa il auzi sa il simti prin Duhul Sfant. Dar fireste ca noi cei care suntem jos, nevoitori incepatori, care nici nu am inceput curatirea nu putem pricepe asta si avem impresia ca cineva care ne vorbeste de Hristos sub prisma simtirii Duhului Sfant in inima, ne ataca la persoana.
Pana nu facem curatenie deplina in inima, pana nu alungam mandria si rautatea si gandul cel rau impotriva semenilor nostri nu vom simti cu adevarat pe Hristos, nu vom simti cu adevarat lucrarea Duhului Sfant.

V-as pune o intrebare. Cum il ai pe Hristos? Cum un om il are pe Hristos? Il ai doar asa ca il numesti si il doresti si vezi ca o anumita dorinta sau cerinta se indeplineste? sau simti efectiv lucrarea Duhului Sfant in tine, si ai efectiv convorbire permanenta si neincetata cu Dumnezeu? Si daca este asa cum exprim eu, prin lucrare a Duhului si convorbire cu Dumnezeu, atunci cand ajungem la aceasta si cum? Prin curatire si prin nevointa nu? Prin ridicari ale noastre si simtiri ale Duhului Sfant si prin caderi si retrageri ale Duhului Sfant, nu?
Dar cei care inca nu au simtit Duhul Sfant? Il au pe Hristos? sau doar il doresc? Ca sunt si oameni care au caderi si ridicari dar care nu s-au curatat indeajuns ca sa simta Duhul cel Sfant. Cu acestia cum este? Pot spune ca il au deja pe Hristos in inima lor?

oare noi unde ne pozitionam? Vorbim neincetat cu Dumnezeu? Il purtam in minte mereu? il simtim pe Hristos?

va recomand sa cititi "Vedere duhovniceasca" sa vedeti ce este cu adevarat in inima omului care inca nu s-a curatit si sa vedeti cum il primesti pe Hristos in inima. sa vedeti cat de rau doare inima la propriu, dupa ce alungi pacate, cat de rau doare inima la propriu incercand sa faci acolo largime printre pacate.
Am mai spus-o eu, omul astazi, majoritatea dintre cei ce traiesc in lume, da lumii din stramtoarea inimii sale. Nu da din largime ci din stramtoare. are acolo stramtoare multa, ca inca nu a scos afara pacatele toate si asa il simte si pe Hristos , si il are, tot in stramtoare.
Din stramtoare ies si simtamintele pentru aproapele, si atunci ies strambe.

Cine cunoaste Duhul Sfant acela nu are sa mai dea lumii decat iubirea ce vine din Duhul.

Sfintii parinti ne invata asa: acolo unde este pace si liniste in inima este Hristos, insa acolo unde este neliniste si agitatie si nervi acolo este necuratul. Si tot ei ne invata ca in omul in care este raul, nu poate fi Hristos. ca nu sufera amestec, nu poate intra Hristos in inima necuratita.

"Cine nu a inceput macar un pic sa faca loc lui Hristos nu poate intelege." sunt cuvintele mele. Puteti sustine contrariul?
Daca nu ai facut loc in inima lui Hristos si troneaza acolo satana cu tot alaiul de pacate , atunci mai poti avea intelegerea vietii?

[adam000]

În prealabil postat de dobrin7m

insa atat de mult s-a nevoit incat a ajuns sa se sfinteasca.

Nu omul se sfinteste singur prin nevointa (faptele) sale, ci Dumnezeu sfinteste in dar omul. Este a Lui Dumnezeu a da si El da in dar cui voieste.

Apoi te contrazici singura:
Intai spui acestea (afirmatii care sint in acord cu ce a spus Diana):

Exista momente de retragere a Duhului si de revenire pentru cel care a cunoscut Duhul Sfant.
---
Prin ridicari ale noastre si simtiri ale Duhului Sfant si prin caderi si retrageri ale Duhului Sfant, nu?

Apoi te contrazici, spunand:

Cine cunoaste Duhul Sfant acela nu are sa mai dea lumii decat iubirea ce vine din Duhul.

Ati cunoscut vreodata cu adevarat Duhul Sfant?

De ce o ispitesti?

cineva care ne vorbeste de Hristos sub prisma simtirii Duhului Sfant in inima, ne ataca la persoana.

Despre cine vorbesti aici?

Pana nu facem curatenie deplina in inima, pana nu alungam mandria si rautatea si gandul cel rau impotriva semenilor nostri nu vom simti cu adevarat pe Hristos, nu vom simti cu adevarat lucrarea Duhului Sfant.

Stii tu cui ofera Dumnezeu Darul Sau in inima altora? Tu te-ai gandit vreun pic cat poti sa smintesti cu astfel de afirmatii (facandu-i pe altii sa creada ca pina nu vor ajunge absolut perfecti la nepatimire totala nu vor putea sa simta lucrarea Duhului Sfant sau pe Hristos)?
Plus ca iar te contrazici - aceasta afirmatie contrazice primele doua afirmatii ale tale pe care ti le-am citat impreuna (cele referitoare la ridicari si caderi).

Si daca este asa cum exprim eu, prin lucrare a Duhului si convorbire cu Dumnezeu, atunci cand ajungem la aceasta si cum? Prin curatire si prin nevointa nu?

Este un dar de la Dumnezeu, nu este un rezultat automat al faptelor si nevointelor omului.

Ca sunt si oameni care au caderi si ridicari dar care nu s-au curatat indeajuns ca sa simta Duhul cel Sfant.

Nu omul se curata pe sine, ci Dumnezeu curata pe omul care se straduie sa-I implineasca voia. Este un dar de la Dumnezeu, nu un merit al omului.

nu poate intra Hristos in inima necuratita

Chiar crezi ca stii tu in inima cui poate sau nu poate intra Hristos (crezi ca are Dumnezeu vreo neputiinta)? Crezi ca stie lutul ce face olarul?

Fiecare gand bun de a face binele a fost pus in inima omului de Dumnezeu. Nu este un merit al omului, al efortului propriu al omului. Este un dar de la Dumnezeu. Dumnezeu este cel care curata inima omului (daca omul doreste asta cu sinceritate si smerenie), nu omul prin eforturile sale proprii.

Abstinenta trebuie avuta in calcul si in perioada sarcinii si alaptarii:

•“Precum au fost purtările şi toate simţămintele mamei în vremea celor nouă luni, aşa va fi şi moştenirea copilului ce se va naşte pe toată viaţa sa. Dacă părinţii i-au tulburat tocmirea cu farădelegea desfrănării, aceasta se va întipări într-însul cu tărie mare”.

•"Dar cu ocazia asta vă leg – cu bună tocmeală: sfătuiţi pe oameni ca să păzească nepătată sarcina, căci orice legatură trupească peste copilul din pântece, e rea, căci se întipăresc în copil toate poftele părinţilor şi la împlinirea vârstei toate răsar ca ciupercile după ploaie, toate faptele tatălui. Cand creşte copilul, cresc şi faptele moştenite. De îndată ce oferi sufletului venit de la Dumnezeu o temniţă întunecoasă, peste care ai semănat toate roadele, va covârşi omul cel din afară pe cel dinăuntru. Şi chiar dacă Dumneze l-a trimis cu destinaţia de a fi preot, el fiind încărcat cu păcate, temniţa de pe el îl va strivi şi el va fi neputincios, ca să nu zic necredincios. El nu va avea puterea să propovaduiască cu toată puterea cuvântului lui Dumnezeu. Mai mult va fi spre sminteală. Va predica apă şi el va bea vin".

•“Problema iscată are şi urmări …: însuşirile copilului atârnă de gradul de pervertire (nivel de degradare morală) la care a ajuns instinctul maternităţii la femeie. Dacă i-a fost stârnită senzualitatea – ceea ce o decădere de la rostul firii sale, o pervertire convenabilă pentru mascul – evoluţia embrionului în atari condiţii de viaţă intrauterină aduce pe lume un copil uşor plecat spre onanie precoce şi târzie, şi predispus spre boli nevoase. Deci, dacă mama îşi perverteşte rostul maternităţii sale, aduce pe lume copii predispuşi unor pervertiri sporite care le va distruge sistemul nervos, sau de se vor căsători vor mări decăderea şi necazurile. De aici urmează că toată vremea sarcinii şi a alăptării, barbatul trebuie sa se înfrâneze, ca să nu tulbure viaţa viitoare a celui ce vine în lume cu un anumit rost de la Dumnezeu”. Desfrânarea bărbatului şi pervertirea femeii zădărnicesc rosturile urmărite de Dumnezeu cu oamenii, de aceea El a dat oamenilor poruncă, frâna a şaptea: „Să nu desfrânezi”.

•“Dar şi vremea alăptării trebuie ţinută curată, că încă e legat de mamă şi de purtările ei. Apoi nu poate rodi copil nou, pentru ca nu-şi poate împărţi sângele în trei părţi şi toate să meargă bine: o parte cu laptele, alta pentru sine şi a treia pentru cel de pe cale. Dacă sunt mai deşi decât îngăduie rânduiala aceasta, toţi sunt slabi şi nu-s de trai.
Dar de aici se mai înţelege ceva: că pe măsură ce s-a întărit desfrânarea în mădularele oamenilor, a scăzut şi puterea lor de apărare împotriva bolilor de tot felul, iar căzând în acestea foarte greu se tămăduiesc, deşi mijloacele de vindecare sunt din ce în ce mai bune. Orice fel de desfrânare e o putrezire înceată … ca gunoiul care arde … şi scurtează zilele omului”. - Tinerii, Familia si copiii crescuti in lanturi - Parintele Arsenie Boca

[dobrin7m]

În prealabil postat de adam000

Nu omul se sfinteste singur prin nevointa (faptele) sale, ci Dumnezeu sfinteste in dar omul. Este a Lui Dumnezeu a da si El da in dar cui voieste.



Fiecare gand bun de a face binele a fost pus in inima omului de Dumnezeu. Nu este un merit al omului, al efortului propriu al omului. Este un dar de la Dumnezeu. Dumnezeu este cel care curata inima omului (daca omul doreste asta cu sinceritate si smerenie), nu omul prin eforturile sale proprii.

Imi pare rau ca rastalmaciti cuvintele mele in acest mod. Dar e dreptul oricui.
Nu am spus niciodata ca omul poate face ceva prin el insusi. Ci doar de la Dumnezeu.
Dumnezeu este drept si corect si iubitor cu toti oamenii si totusi sunt oameni care sunt pacatosi si traiesc in pacat. Si care refuza nevointa. Cu toate ca Dumnezeu nu ii uita nici pe ei. Si iata ca acestia nu se indreapta. Dupa gandirea dvs se pare ca Dumnezeu nu voieste sa dea daruri acestora, sau mai bine zis tuturor oamenilor la fel? de aceea nu se indreapta?

sau au libera alegere sa se nevoiasca si sa iubeasca pe Dumnezeu? La aceasta m-am referit nu la rastalmacirea dvs ca omul face ceva singur prin el insusi.
Fiecare om e liber sa aleaga si Dumnezeu asteapta alegerea noastra . Atat de mult ne iubeste. Cel care a devenit sfant mai intai a ales sa se nevoiasca si Domnul atunci l-a bucurat cu darurile Sale. Atat de mult s-a nevoit, si Dumnezeu l-a sprijinit si l-a condus spre sfintenie. Dumnezeu ne poate conduce pe toti spre sfintenie noi doar sa alegem sa ne nevoim.

Dumnezeu sfinteste omul vazand faptele omului. Omul fara fapte bune nu se va sfinti niciodata. Aceasta este o idee protestanta sa spuneti ca nu faptele sfinteste ci doar credinta in Dumnezeu. ca nu se poate mantuire doar din credinta fara fapte dupa cum nu se poate mantuire doar din fapte fara credinta. Asa citim in Evanghelie la Iacov.
Dumnezeu nu da in dar sfintenia cui voieste egoist, ci da tuturor care se nevoiesc si care fac faptele cele bune traind respectand Legea si poruncile Domnului.

Si ca sa se inteleaga pe deplin ce am vrut sa spun, ca sa nu se mai rastalmaceasca si intoarca cuvintele mele va dau un exemplu:
- in om se lucreaza din 3 parti: de la Dumnezeu de la diavol si de la el insusi. Gandurile noastre sunt tot asa: de la Dumnezeu, de la diavol si de la noi insine.

Daca eu nu am mancat de 3 zile si imi vine gandul ca vreau sa mananc acesta este de la mine ca simt ca trebuie sa mananc. Dar daca sunt satula si imi vine gandul ca mai vreau sa mananc acesta este de la diavol care vrea sa ma faca sa cad in pacatul imbuibarii pantecelui. Insa in clipa acea trimite si Dumnezeu gand bun si spune, nu e bine sa mananci odata ce deja te-ai saturat ca altfel iubesti mancarea asta nu pe Mine. Iar eu atunci trebuie sa aleg gandul bun sau gandul rau. De aceea avem ratiune si minte si judecata, pe care ne-a dat-o Dumnezeu.
Iaca-ta ca omul alege nevointa sau nu o alege. de aceea am spus ca sfantul atat de mult s-a nevoit incat a ajuns sa se sfinteasca. Normal ca nu prin el insusi ci Dumnezeu vazand trezvia lui, si nevointa lui l-a sprijinit si l-a miluit cu daruri minunate.

Cine nu se lupta cu ispitele la propriu nu poate intelege aceasta. Cine nu se razboieste cu ajutorul mintii si ratiunii data de Dumnezeu sa discearna gandurile cele bune ale Domnului de gandurile cele rele ale diavolului acela bate pasul pe loc. Si acela degeaba spune Iisus Hristos eu te iubesc ca nu e de ajuns sa spunem cu buzele trebuie nevointa si lupta aceasta.

Eu stiu ca dvs aveti acum un cui in inima , va simt, de atunci de cand v-ati simtit cumva lezat ca am zis sa nu va necajiti si sa nu va consumati ca cele spuse de mine pe threadul cu porunca iubirii sunt de la mine si nu sunt din alta parte. Iertati-ma dar nu e bine sa fim gelosi pe oameni, iar daca un om mai greseste si mai cade, ca doar e om, nu trebuie sa sariti pe el din dorinta arzatoare de a arata lumii ca uite , uite cine e sfanta uite ce minuni spune incercand cu tot dinadinsul sa ii desfaceti vorbele in bucati dandu-le sensuri diferite.

Nu zic ca nu mai gresesc si eu, ca om sunt, dar sa va spun ceva, nimic din ce scriu pe aici nu este de la mine ci din ce am citit de la Sfintii parinti.

Asadar stati linistit ca niciodata nu am sustinut ca omul este stapanul gandurilor cele bune sau ca poate el insusi prin fortele lui sa faca ceva. Aici ati pus gandul rau inaintea gandului celui bun si m-ati judecat fara sa stiti exact cum sunt.
Da nu ma supar, va doresc spor in toate si Dumnezeu sa va calauzeasca pasii!

Ps:Cuvintele mele:
"Daca ati fi citit mai multe postari ale mele din trecut, ati fi vazut ca am sustinut intotdeauna ideea ca un sfant a fost mai intai un pacatos care s-a pocait, s-a curatit. insa atat de mult s-a nevoit incat a ajuns sa se sfinteasca. Iar cel care a devenit sfant acela exprima idealul nostru pentru al urma. "

exprima cumva ideea ca s-a sfintit singur? ca s-a pocait singur? ca s-a curatit singur?
nici nu ma gandeam ca un ortodox ar putea gandi sau crede de un alt ortodox ca poate gandi ca se curata, se pocaieste si se sfinteste singur. de aceea nici nu am dezvoltat aici asta crezand ca toti ortodocsii stiu foarte bine ca toate de la Domnul sunt.
Insasi fapta dvs de a-mi pune in carca o idee neortodoxa cum ar fi aceea de a crede ca te mantui sau te sfintesti prin tine insuti arata ca judecati semenii punand imediat gandul rau inaintea gandului bun. Nu uitati domnule ca sunt ortodoxa pana in maduva oaselor si ca daca Sfantul Munte si Maica Domnului au facut cu mine o minune , scotandu-ma din fundul iadului apoi nu ma mai opresc din hotararea mea de a ma tine pe calea cea dreapta. indiferent cate ispite vin sa ma clatine in stanga si dreapta, alegerea am facut-o.

daca aveti dubii in privinta mea spuneti-mi ce dubii aveti si eu vi le explic. Ce am inima este si in minte, ce am in minte este si pe buze.

[adam000]

Nu iti rastalmacesc eu cuvintele, ci tu te exprimi intr-un mod din care (fara o baza de cateheza prealabila a cititorului) se intelege cu totul altceva decat vrei sa spui. Ori pe acest forum intra nu numai oameni inaintati in crediinta, ci si oameni care sint botezati ortodocsi dar nu au prea multa cunoastere si intelegere a ortodoxiei. Pe acestia ii poti sminti cu felul in care te-ai exprimat. Bine macar ca acum ai explicat ce vroiai sa spui, ca sa nu mai existe acele ambiguitati de exprimare (exprimare partiala, bazata pe presupuneri) ale tale, de care pina la urma aparent ti-ai dat si tu seama:

În prealabil postat de dobrin7m

de aceea nici nu am dezvoltat aici asta crezand ca toti ortodocsii stiu foarte bine ca toate de la Domnul sunt.

Iata un exemplu de exprimare ambigua (deficitara?) a ta:

Ps:Cuvintele mele:
"Daca ati fi citit mai multe postari ale mele din trecut, ati fi vazut ca am sustinut intotdeauna ideea ca un sfant a fost mai intai un pacatos care s-a pocait, s-a curatit. insa atat de mult s-a nevoit incat a ajuns sa se sfinteasca. Iar cel care a devenit sfant acela exprima idealul nostru pentru al urma. "

exprima cumva ideea ca s-a sfintit singur? ca s-a pocait singur? ca s-a curatit singur?
nici nu ma gandeam ca un ortodox ar putea gandi sau crede de un alt ortodox ca poate gandi ca se curata, se pocaieste si se sfinteste singur.

Atunci cand spui de ex "copilul a ajuns sa se plinga", interlocutorul intelege ca actiunea este savarsita de catre "copil" (autorul actiunii este copilul - asa se intelege dintr-o astfel de exprimare). Atunci cand spui "un cangur s-a plimbat", interlocutorul intelege ca autorul actiunii a fost cangurul. Asa si tu cand spui ca "un pacatos s-a curatat" interlocutorul intelege ca autorul actiunii a fost pacatosul. Cand tu spui "un sfant s-a nevoit" interlocutorul tau intelege ca autorul actiunii de nevoire este sfantul. Daca tu spui "un sfant a ajuns sa se sfinteasca" interlocutorul intelege din exprimarea ta ca autorul actiunii (de sfintire) este sfantul.

Inainte de a sari sa ma acuzi din nou de tot soiul de ganduri rele care sint chiar numai suspiciunile tale, reflecteaza un pic la cele ce ti-am scris.

[dobrin7m]

În prealabil postat de adam000

Nu iti rastalmacesc eu cuvintele, ci tu te exprimi intr-un mod din care (fara o baza de cateheza prealabila a cititorului) se intelege cu totul altceva decat vrei sa spui. Ori pe acest forum intra nu numai oameni inaintati in crediinta, ci si oameni care sint botezati ortodocsi dar nu au prea multa cunoastere si intelegere a ortodoxiei. Pe acestia ii poti sminti cu felul in care te-ai exprimat. Bine macar ca acum ai explicat ce vroiai sa spui, ca sa nu mai existe acele ambiguitati de exprimare (exprimare partiala, bazata pe presupuneri) ale tale, de care pina la urma aparent ti-ai dat si tu seama:



Iata un exemplu de exprimare ambigua (deficitara?) a ta:



Atunci cand spui de ex "copilul a ajuns sa se plinga", interlocutorul intelege ca actiunea este savarsita de catre "copil" (autorul actiunii este copilul - asa se intelege dintr-o astfel de exprimare). Atunci cand spui "un cangur s-a plimbat", interlocutorul intelege ca autorul actiunii a fost cangurul. Asa si tu cand spui ca "un pacatos s-a curatat" interlocutorul intelege ca autorul actiunii a fost pacatosul. Cand tu spui "un sfant s-a nevoit" interlocutorul tau intelege ca autorul actiunii de nevoire este sfantul. Daca tu spui "un sfant a ajuns sa se sfinteasca" interlocutorul intelege din exprimarea ta ca autorul actiunii (de sfintire) este sfantul.

Inainte de a sari sa ma acuzi din nou de tot soiul de ganduri rele care sint chiar numai suspiciunile tale, reflecteaza un pic la cele ce ti-am scris.

Nu sar, nu sar, se prea poate ca cei care nu au prea multa cunoastere si intelegere a ortodoxiei sau nu sunt prea inaintati in credinta, cum spui, sa nu inteleaga tocmai bine cuvintele mele. Mi-am si cerut iertare pentru asta, ca din dorinta de a cuprinde cat mai multa informatie poate concentrez prea mult. Am reflectat deja de aceea mi-am cerut iertare.
Dar puteti si dv sa fiti mai ingaduitor cu exprimarea mea, si chiar puteti sa imi dati o mana de ajutor spre intelegerea tuturor.
Va multumesc. Dumnezeu sa va ajute!

[dobrin7m]

În prealabil postat de adam000

Apoi te contrazici singura:
Intai spui acestea (afirmatii care sint in acord cu ce a spus Diana):

Apoi te contrazici, spunand:

Cuvintele mele:
"
Citat1:
Exista momente de retragere a Duhului si de revenire pentru cel care a cunoscut Duhul Sfant.
---
Prin ridicari ale noastre si simtiri ale Duhului Sfant si prin caderi si retrageri ale Duhului Sfant, nu?

Citat2:
Cine cunoaste Duhul Sfant acela nu are sa mai dea lumii decat iubirea ce vine din Duhul.

Nu se contrazic una pe alta.

iata un citat din Sf. Teofan Zavoratul care exprima prima mea idee:
"Căldura duhului vine de la adierea harului. Dar în preajma ei se află orgoliul nostru.
Din cauza prelungirii acestei stări fericite, omul va începe ori să trâmbiţeze în jurul său, ori îşi
va însuşi acest bine, ori va nădăjdui mai mult decât trebuie: „Ei, de-acum, chipurile, ne-am
căpătuit”. Când aceasta se produce în om, Domnul îşi retrage harul şi îl lasă pe om singur. Iar
omul cu ce rămâne? Va simţi dezgust faţă de tot ce este duhovnicesc, apăsare şi indiferenţă...
ca şi cum toată căldura s-ar fi risipit printr-o ferestruică deschisă. Trebuie făcut focul, dar
lemnele nu se vând în forfota lumească, ci se păstrează în prăvălia Domnului. Deschide
prăvălia şi ia-ţi... Nu trebuie să fii ales ca să poţi intra. Cheia este plânsul, pocăinţa, frângerea
inimii sau pur şi simplu un strigăt răbdător către Domnul, un strigăt chiar fără chef, de
nevoie... Atunci Domnul ne va întoarce iarăşi căldura Sa... Asta se numeşte o retragere
pilduitoare a harului."

Credeti ca noi am ajuns la masura aceasta? Aceasta este nevointa , plansul, pocainta, frangerea ca sa dobandim Duhul cel Sfant. La inceput vine, se retrage, plangem ne pocaim, curatam, ne nevoim iar vine , de nu suntem atenti si trezvie iar cadem.
Dar vine un moment in care:

A doua mea idee expune finalul acolo unde trebuie noi sa ajungem, acolo unde au ajuns sfintii, de la care nu se mai retrage Duhul Sfant si care atunci ei dau constant iubirea cea dumnezeiasca de la Duhul , pe toata o revarsa spre oameni.
Aceste doua idei nu se contrazic ci exprima etape diferite.

Adevarat ca eu concentrez mult si incerc sa spun multe in cuvinte putine, sa ma iertati cu totii ca nu gasesc intotdeauna cuvintele cele mai maiastre sa exprim tot ceea ce vreau eu sa va spun.
de aici poate neintelegeri, recunosc acum ca eu port vina ca nu am rabdarea deplina sa explic cu de-amanuntul totul ca sa nu mai fie interpretate gresit cuvintele mele.
Iertati-mi greselile.
Doamne ajuta!

PS. Diana a avut de obiectat altceva nu asta. Pe ea a suparat-o urmatoarea fraza. De ce o fi suparat-o tocmai pe ea fraza aceasta eu nu stiu. Iata fraza:
""Cine nu a inceput macar un pic sa faca loc lui Hristos nu poate intelege."

Dar va intreb si pe dvs la fel ca pe ea:
Puteti sustine contrariul?
Daca nu ai facut loc in inima lui Hristos si troneaza acolo satana cu tot alaiul de pacate , atunci mai poti avea intelegerea vietii?