![]() |
![]() |
|
#11
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Desigur că, în sens spiritual, mama noastră este Biserica. Prea Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, este Mama noastră tot într-un sens duhovnicesc căci, prin iubirea ei față de noi, ne ocrotește întocmai ca o mamă, iar noi o simțim foarte apropiată de inimile noastre. Afirmând că Biserica este maica noastră, Sfântul Apostol Pavel o personifică și, totodată, interpretează în sens duhovnicesc textele vechi-testamentare referitoare la Ismael și Isaac. Astfel, textul biblic citat de dvs. ar trebui interpretat, în opinia mea, înțelegând sensul duhovnicesc al cuvântului "maică" și al sintagmei "Ierusalimul cel de sus". În caz contrar, am putea înțelege Biserica drept un oraș - Ierusalimul - ceea ce, evident, ar fi o idee copilărească. :) Ierusalimul istoric a fost un tip al Bisericii care, la rândul ei, este tip al Ierusalimului ceresc: Împărăția lui Dumnezeu. În aceeași cheie de interpretare, Maica Domnului ne este mamă spirituală nu în sens biologic (astfel încât Ioachim și Ana să fie bunicii noștri etc.), ci în sens duhovnicesc. Relația noastră cu Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu este atât de duioasă și apropiată, încrederea noastră în ea este atât de sinceră și de puternică, încât îndrăznim s-o numim "Măicuța noastră", realizând o analogie între relația mamă-copil și raportul dintre Mama lui Hristos și creștini. Desigur, în manualele de dogmatică nu veți găsi scris că Sfânta Fecioară este mama creștinilor, tocmai pentru că acest apelativ, pe care-l folosim pentru Maica Domnului, exprimă un sentiment al nostru, iar nu un adevăr de credință revelat. :) Maica Domnului este mama dvs. și mama mea în sensul în care a explicat și Prgheorghe. Pace și bucurie întru Hristos Domnul!
__________________
"Duh este Dumnezeu și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate." (II Cor3, 17) "Pentru Tine trăiesc, vorbesc și cânt!" (Sf. Grigorie Teologul) "Dați-mi-L pe Hristos și aruncați-mă în iad!" "Acesta este unul dintre motivele pentru care eu cred în creștinism: e o religie pe care n-ai fi putut-o născoci." (C. S. Lewis) Câteva gânduri scrise de mine: http://www.ortodoxiatinerilor.ro/iis...-duhovniceasca |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Maica Domnului | steliana-steli | Generalitati | 23 | 03.07.2014 18:59:57 |
O viitoare mama are nevoie de rugaciunea noastra | mara2008 | Umanitare | 5 | 13.02.2012 15:57:26 |
Cuvioasa Maica noastra Sfanta Parascheva | ionelaz | Generalitati | 3 | 17.01.2011 14:16:47 |
Craciun fericit tuturor crestinilor! | MariS_ | Generalitati | 15 | 24.12.2010 19:27:00 |
Cuvioasa maica noastră Parascheva | pui | Moaste | 1 | 30.06.2009 22:11:13 |
|