Despre simplitate

În prealabil postat de glykys

Mare e puterea Sfantului Nicolae!
Pacat ca pe cat de mare e puterea lui, pe atat de mica e credinta noastra!

Amar, adevarat si amar.
Cazul lui Petru: calca pe apa, indumnezeit de Hristos. Credinta lui in Hristos este totala. Apoi o clipa de ratacire, de uitare si ... se scufunda.
Nu mai avea putere Sfantul Dumnezeu?... Nu are putere Sfantul Nicolae? Ba da, Sfantul Hristos avea (si are si va avea in veci) putere, puterea de nedescris a lui Dumnezeu. Problema deci nu era "oscilatia" sau fluctuatia puterii lui Dumnezeu, ci variatia credintei lui Petru.
Omul e schimbator, vai, ca tot ce e creat pe lume... Natura (noastra omeneasca) cea in vesnica miscare si transformare ne poate oferi mereu surprize in planul credintei. Fie bune aceste surprize pentru fiecare dintre noi si pentru toti cei din Biserica!
Domnul sa ne miluiasca! AMIN+

Iar apropos de tema simplitatii, tocmai pe aceasta cred ca si-a pierdut-o Petru in acea clipa. Neamestecarea s-a clintit o clipa, a intrat ceva strain in mintea lui, in inima, o spaima, o indoiala, o neliniste cumva... Si gata! S-a scufundat.
Simplitatea duce la minune, la suprafiresc, sau pur si simplu la bucuria autentica, deplina a vietii. Nu cred ca devii "supraom" / ce bazaconie o mai fi si asta / (tema unui alt topic - sunt sfintii supraoameni?...) ci cred ca duci o existenta punctata ici-colo de momente de inaltare peste firea ordinara. Sau, poate, de iesire, cumva, din sine, mai precis din hartuiala umorilor nelinistite si stridente...

[costel]

Cu cat ne preocupam mai mult de lumea noastra interioara, pe atat de mult devenim mai simpli. Ma minunez cand vad chiliile marilor duhovnici. Sunt dovada unei adevarate simplitati. Noi ne complicam viata, pentru ca traim mai mult in afara noastra.

În prealabil postat de costel

Cu cat ne preocupam mai mult de lumea noastra interioara, pe atat de mult devenim mai simpli. Ma minunez cand vad chiliile marilor duhovnici. Sunt dovada unei adevarate simplitati. Noi ne complicam viata, pentru ca traim mai mult in afara noastra.

Preocupare, da, pentru o ordine interioara insuflata de Duhul lui Hristos. (Altminteri exista tot felul de preocupari interioare, de pilda in psihanaliza...)
Ne complicam viata, da, si cred ca am inceput sa facem asta cand am incorporat nevoi straine. Ale altora, ale lumii. Cel mai trivial exemplu care imi vine in minte acum: nu aveam nevoie de nicotina dar dupa ce am dobandit scarboasa nevoie mi-am tocat 20 ani pe taramul unui duh strain. In ordinea interioara insuflata de Duhul nu exista elementul nicotina si nici multe altele.
Poate pur si simplu avem nevoie de putina (uneori mai multa) curatenie. Asa cum fac gospodinele, gospodarii. In gradina interioara sunt buruieni care vin din gradina altora, a altuia...
Da, traim prea mult in afara noastra, a gradinii noastre insamantate prin Botez de Domnul.

Toate cele bune! Domnul sa ne binecuvinteze!

Ne va caracteriza simplitatea doar atunci cand ne vom elibera din sclavia lucrurilor si grijilor ce ne inconjoara: "Toata grija cea lumeasca sa o lepadam".
Pentru grijile vietii,ale familiei, sa ne punem nadejdea in primul rand in Dumnezeu si asa, in tovarasie cu El va fi mai usor... mai simplu.
Abia atunci vom avea o existenta simpla, cand orice actiune, orice vorba sau gand am avea il raportam la Dumnezeu. Sa le facem asa incat sa fie spre slava si placerea lui. Doar asa putem fi simpli.

Si Diogene cinicul a fost simplu (la prima vedere...), nu? ... Nu avea rufe de spalat, nici obiecte multe in jurul lui care sa-i complice viata. Doar un butoi in care locuia si un rand de zdrente pe el. Dar nu despre aceasta simplitate este vorba in ortodoxie...