Despre simplitate

[dobrin7m]

Cap. IX Despre simplitate

Un părinte mi-a povestit o istorioară asemănătoare, despre un călugăr care a plecat la Karyes pentru o problemă şi a lăsat deschisă uşa de la chilie, deoarece avea încredere în Sfântul Nicolae, patronul său.
Când s-a întors, a găsit chilia golită de hoţi. Părintele s-a dus la biserică şi cu mult curaj, dar cu o voce prietenoasă, i-a spus Sfântului Nicolae:
– De ce nu mi-ai apărat chilia de hoţi? Începând de astăzi, nu-ţi voi mai aprinde candela, dacă hoţii nu vor fi prinşi.
Şi s-a ţinut de cuvânt.
Câteva zile mai târziu, hoţii au fost prinşi. O dovadă a credinţei bătrânului, a încrederii şi simplităţii, cât şi a prezenţei reale a Sfântului Nicolae acolo. De fapt, hoţii s-au smerit şi s-au pocăit, venind ei înşişi să înapoieze părintelui tot ce furaseră.

Un părinte a spus:
– O simplitate naturală devine sfinţire într-un mod natural. Un om simplu, dar sfânt, când a îngrijit odată un sărman om bolnav, s-a dus pe ţărmul mării, la Biserica Înălţării, şi-a ridicat braţele şi a început să se roage: «Sfânta mea Înălţare13 (El credea că «Înălţarea» este o sfântă a cărei hram îl avea biserica.), dăruieşte-mi un peşte mic pentru cel bolnav». Şi, deodată, o minune – un peşte a căzut în mâinile sale. El l-a gătit, mulţumindu-I lui Dumnezeu şi Sfintei Înălţări.
– Un om simplu, dar sfânt, care nu are discernământ, îl poate socoti sfânt şi pe unul rătăcit, în vreme ce un sfânt înţelept, având multă minte, are şi discernământ, putând astfel să facă diferenţa dintre un om sfânt şi unul rătăcit. Mintea este dar şi harismă de la Dumnezeu, ca şi puterea trupească. De aceea se cade să le întrebuinţăm aşa cum voieşte Dumnezeu, adică spre mântuire şi sfinţire.
– Cei pe care îndeobşte oamenii îi socotesc nedreptăţiţi (adică cei orfani, invalizi etc.) sunt ajutaţi de Dumnezeu, Care îi acoperă cu daruri, căci nu există nedreptate la Dumnezeu.

Părintele pustnic Filaret din Karulia a fost dus la Salonic pentru a apărea în instanţă, fiind acuzat pe nedrept de furtul unei cărţi vechi, care de fapt fusese furată de un turist. Nu avea nici un ban pentru a plăti amenda.
– Părinte, ori plăteşti amenda, ori mergi la închisoare, i-a spus judecătorul.
– Prefer să merg la închisoare. Nu am nici un ban. Şi, pe lângă asta, îmi voi aminti de închisoarea veşnică, a răspuns părintele.
Când, într-un final, cineva dintre credincioşi i-a plătit amenda, el a spus:
– Am fost eliberat din închisoarea pământească. Mă întreb dacă voi fi lăsat liber din cea veşnică?
Cineva l-a întrebat:
– Cum a fost, părinte, la Salonic? Cum au fost oamenii acolo?
El nu mai mersese la Salonic de 50 de ani şi i-a răspuns:
– Ce pot să vă spun, părinţi? Se grăbeau cu toţii după mântuire. Eu am fost singurul nepăsător şi leneş…

[guardian knight]

intreaga noastra societate post-moderna nu este deloc una care sa ne impinga inspre simplitate !
plecand de la consumismul capitalismului, pana la avalansa informationala media,ajungand la globalizare si la era vitezei informatice si mecanice...

noi nu mai putem functiona si gandi in cadrele exitentiale ale omului antic sau medieval care haladuia prin paduri cat era ziua de lunga si traia in comunitati minuscule unde toti se cunosteau !
noi, dincolo de faptul ca traim in aglomerari urbane anonime, mai traim si in bloc, aceasta nascocire draceasca,comunista, facuta sa-l indeparteze pe om de dumnezeu !

[sophia]

Eu nu stiu daca la simplitatea asta a gandurilor s-a referit intrebarea initiala.
Drept sa spun nici nu mi-a trecut prin minte acest gen de abordare.
Si nu prea inteleg ce legatura au povestirile acelea cu simplitatea.

Eu ma refer, pentru ca asta ma deranjeaza pe mine, la modul in care omul isi complica viata in mod concret cu tot felul de lucruri, activitati, reglementari, sisteme etc.

Faptul ca ma duc la biserica si mai vorbesc dupa sau inainte de slujba si cu lumea, nu are a face cu simplitatea.
La fel statul in pat. Ca am multe ganduri, da. Dar nu inseamna neaparat ca ma complic.
Ar insemna ca totul in viata asta este o complicatie, caci presupune multe ganduri si actiuni: de la spalatul pe dinti, la cititul unei carti si mai departe la munca.

Iar povestirile acelea cu parintele - chiar n-am inteles ce vor sa arate.
Nici macar credinta, pentru ca omul a facut pacatul sa se manie si sa se razbune pe Sf. Nicolae.

[dobrin7m]

În prealabil postat de sophia

Eu nu stiu daca la simplitatea asta a gandurilor s-a referit intrebarea initiala.
Drept sa spun nici nu mi-a trecut prin minte acest gen de abordare.
Si nu prea inteleg ce legatura au povestirile acelea cu simplitatea.

Eu ma refer, pentru ca asta ma deranjeaza pe mine, la modul in care omul isi complica viata in mod concret cu tot felul de lucruri, activitati, reglementari, sisteme etc.

Faptul ca ma duc la biserica si mai vorbesc dupa sau inainte de slujba si cu lumea, nu are a face cu simplitatea.
La fel statul in pat. Ca am multe ganduri, da. Dar nu inseamna neaparat ca ma complic.
Ar insemna ca totul in viata asta este o complicatie, caci presupune multe ganduri si actiuni: de la spalatul pe dinti, la cititul unei carti si mai departe la munca.

Iar povestirile acelea cu parintele - chiar n-am inteles ce vor sa arate.
Nici macar credinta, pentru ca omul a facut pacatul sa se manie si sa se razbune pe Sf. Nicolae.

Ce pacat ca nu ai inteles sensul lor!

Tocmai despre aceasta simplitate in credinta este vorba, la ce se referea si Ioan Cezar. Atat de mare era credinta sa incat in simplitatea lui a certat pe Sfantul Nicolae ca nu i-a pazit chilia. Intelesurile sunt mult mai adanci.

in legatura cu viata simpla credincioasa se poate si asa, daca inlaturam activitatile care nu au spor duhovnicesc si nu ma refer la actiuni de igiena sau hrana. Un exemplu: de ce sa ma intalnesc cu lumea in oras la o cafea , sa imi incarc programul? mai bine merg acasa si ma rog sau ma plimb in natura bucurandu-ma de ce mi-a daruit Dumnezeu, de exemplu.
sau: de ce sa ma pun in pat si sa am o mie de ganduri, care nu ma ajuta foarte, ca poate unul din cele o mie e bun, cand pot sa vorbesc cu Dumnezeu si sa pun nadejde in El! Tot la fel trece ziua ba cu mult mai mult folos duhovnicesc ca mi-am pastrat sufletul linistit nu tulburat de ganduri.

Am sa iti dau un exemplu: am o vecina, divortata cu doi copii. mereu este intr-o agitatie continua, intr-o plimbare continua, acasa nu sta mai mult de 8 ore , pleaca si vine mereu inclusiv noaptea, de copii are grija mama ei, nu are liniste, iar atunci cand isi ingaduie o clipa de relaxare o face pe balcon fumand. Aceasta femeie este departe de simplitatea vietii in credinta. daca ar trai in credinta simplu ar fi avut timp si de copiii ei.
exemple sunt nenumarate.

În prealabil postat de dobrin7m

Cap. IX Despre simplitate

Un părinte mi-a povestit o istorioară asemănătoare, despre un călugăr care a plecat la Karyes pentru o problemă şi a lăsat deschisă uşa de la chilie, deoarece avea încredere în Sfântul Nicolae, patronul său.
Când s-a întors, a găsit chilia golită de hoţi. Părintele s-a dus la biserică şi cu mult curaj, dar cu o voce prietenoasă, i-a spus Sfântului Nicolae:
– De ce nu mi-ai apărat chilia de hoţi? Începând de astăzi, nu-ţi voi mai aprinde candela, dacă hoţii nu vor fi prinşi.
Şi s-a ţinut de cuvânt.
Câteva zile mai târziu, hoţii au fost prinşi. O dovadă a credinţei bătrânului, a încrederii şi simplităţii, cât şi a prezenţei reale a Sfântului Nicolae acolo. De fapt, hoţii s-au smerit şi s-au pocăit, venind ei înşişi să înapoieze părintelui tot ce furaseră.

Un părinte a spus:
– O simplitate naturală devine sfinţire într-un mod natural. Un om simplu, dar sfânt, când a îngrijit odată un sărman om bolnav, s-a dus pe ţărmul mării, la Biserica Înălţării, şi-a ridicat braţele şi a început să se roage: «Sfânta mea Înălţare13 (El credea că «Înălţarea» este o sfântă a cărei hram îl avea biserica.), dăruieşte-mi un peşte mic pentru cel bolnav». Şi, deodată, o minune – un peşte a căzut în mâinile sale. El l-a gătit, mulţumindu-I lui Dumnezeu şi Sfintei Înălţări.
– Un om simplu, dar sfânt, care nu are discernământ, îl poate socoti sfânt şi pe unul rătăcit, în vreme ce un sfânt înţelept, având multă minte, are şi discernământ, putând astfel să facă diferenţa dintre un om sfânt şi unul rătăcit. Mintea este dar şi harismă de la Dumnezeu, ca şi puterea trupească. De aceea se cade să le întrebuinţăm aşa cum voieşte Dumnezeu, adică spre mântuire şi sfinţire.
– Cei pe care îndeobşte oamenii îi socotesc nedreptăţiţi (adică cei orfani, invalizi etc.) sunt ajutaţi de Dumnezeu, Care îi acoperă cu daruri, căci nu există nedreptate la Dumnezeu.

Părintele pustnic Filaret din Karulia a fost dus la Salonic pentru a apărea în instanţă, fiind acuzat pe nedrept de furtul unei cărţi vechi, care de fapt fusese furată de un turist. Nu avea nici un ban pentru a plăti amenda.
– Părinte, ori plăteşti amenda, ori mergi la închisoare, i-a spus judecătorul.
– Prefer să merg la închisoare. Nu am nici un ban. Şi, pe lângă asta, îmi voi aminti de închisoarea veşnică, a răspuns părintele.
Când, într-un final, cineva dintre credincioşi i-a plătit amenda, el a spus:
– Am fost eliberat din închisoarea pământească. Mă întreb dacă voi fi lăsat liber din cea veşnică?
Cineva l-a întrebat:
– Cum a fost, părinte, la Salonic? Cum au fost oamenii acolo?
El nu mai mersese la Salonic de 50 de ani şi i-a răspuns:
– Ce pot să vă spun, părinţi? Se grăbeau cu toţii după mântuire. Eu am fost singurul nepăsător şi leneş…

Superbe aceste istorioare. Iata exemple de smerenie, de credinta adevarata si de modul cum ii putem vedea pe toti mai buni decat pe noi insine.

[bUGGs 000]

În prealabil postat de dobrin7m

Cap. IX Despre simplitate

Un părinte mi-a povestit o istorioară asemănătoare, despre un călugăr care a plecat la Karyes pentru o problemă şi a lăsat deschisă uşa de la chilie, deoarece avea încredere în Sfântul Nicolae, patronul său.
Când s-a întors, a găsit chilia golită de hoţi. Părintele s-a dus la biserică şi cu mult curaj, dar cu o voce prietenoasă, i-a spus Sfântului Nicolae:
– De ce nu mi-ai apărat chilia de hoţi? Începând de astăzi, nu-ţi voi mai aprinde candela, dacă hoţii nu vor fi prinşi.
Şi s-a ţinut de cuvânt.
Câteva zile mai târziu, hoţii au fost prinşi. O dovadă a credinţei bătrânului, a încrederii şi simplităţii, cât şi a prezenţei reale a Sfântului Nicolae acolo. De fapt, hoţii s-au smerit şi s-au pocăit, venind ei înşişi să înapoieze părintelui tot ce furaseră.

Aceeasi poveste am auzit-o spusa despre un aradean, caruia i-a fost golita casa de hoti si care cand a vazut aceasta fapta , i-a 'reprosato' Sf. Nicolae... Peste catva timp hotii au venit si i-au inapoiat toate bunurile furate, spunandu-i omului ca de ceva vreme in coace in fiecare zi vine un batran , ii bate si ii mustra sa inapoieze bunurile.Hotul identifica batranul ca fiind Sf. Nicolae dupa ce vede icoana cu el.

Sa fie adevarat oare sau sunt amandoua inventii?

[glykys]

Mare e puterea Sfantului Nicolae!
Pacat ca pe cat de mare e puterea lui, pe atat de mica e credinta noastra!

[bUGGs 000]

În prealabil postat de glykys

Mare e puterea Sfantului Nicolae!
Pacat ca pe cat de mare e puterea lui, pe atat de mica e credinta noastra!

parerea mea e ca ambele sunt inventii ca , toate povestile despre sfinti. circula o poveste cu un arab care a fost inviat de Maica Domnului si ca a fost pe la tv , s.a.m.d.. povestea nu a fost dovedita si e de nici 20 de ani... pun pariu ca peste cativa ani va fi celebra...

În prealabil postat de glykys

Mare e puterea Sfantului Nicolae!
Pacat ca pe cat de mare e puterea lui, pe atat de mica e credinta noastra!

Amar, adevarat si amar.
Cazul lui Petru: calca pe apa, indumnezeit de Hristos. Credinta lui in Hristos este totala. Apoi o clipa de ratacire, de uitare si ... se scufunda.
Nu mai avea putere Sfantul Dumnezeu?... Nu are putere Sfantul Nicolae? Ba da, Sfantul Hristos avea (si are si va avea in veci) putere, puterea de nedescris a lui Dumnezeu. Problema deci nu era "oscilatia" sau fluctuatia puterii lui Dumnezeu, ci variatia credintei lui Petru.
Omul e schimbator, vai, ca tot ce e creat pe lume... Natura (noastra omeneasca) cea in vesnica miscare si transformare ne poate oferi mereu surprize in planul credintei. Fie bune aceste surprize pentru fiecare dintre noi si pentru toti cei din Biserica!
Domnul sa ne miluiasca! AMIN+

Iar apropos de tema simplitatii, tocmai pe aceasta cred ca si-a pierdut-o Petru in acea clipa. Neamestecarea s-a clintit o clipa, a intrat ceva strain in mintea lui, in inima, o spaima, o indoiala, o neliniste cumva... Si gata! S-a scufundat.
Simplitatea duce la minune, la suprafiresc, sau pur si simplu la bucuria autentica, deplina a vietii. Nu cred ca devii "supraom" / ce bazaconie o mai fi si asta / (tema unui alt topic - sunt sfintii supraoameni?...) ci cred ca duci o existenta punctata ici-colo de momente de inaltare peste firea ordinara. Sau, poate, de iesire, cumva, din sine, mai precis din hartuiala umorilor nelinistite si stridente...