Despre suflet, duh si starea omului in moarte

[osutafaraunu]

În prealabil postat de Savonarola

Nu este adevărat. Pentru că din perspectiva adventistă, sufletul încetează de a mai exista la moarte, şi asta pentru că voi susţineţi (şi susţineaţi) că sufletul ca fiinţare există din momentul unirii trupului uman cu suflarea de viaţă. Ori la despărţirea lor prin moarte, sufletul practic încertează de a mai fiinţa; nici măcar mort nu se poate numi, ci pur şi simplu consecinţa este că acesta (sufletul ca fiinţare) încetează pur şi simplu de a mai exista. Cel puţin până la înviere, aţi susţine voi. Însă este evident că până atunci "spiritualitatea, caracterul" sunt anihilate din punctul vostru de vedere.

Domnule, în primul rând nu ne cunoşti punctul nostru de vedere - ai demonstrat-o cu prisosinţă până acum...
Şi apoi, Scriptura ne spune că spiritualitatea, caracterul, faptele bune rămân. Acestea nu se pierd. Mântuiţii vor învia cu gândirea proprie, cu caracterul curat pe care şi l-au format în decursul vieţii, cu faptele bune care nu se uită în veac.

"Şi am auzit un glas din cer, zicând: Scrie: Fericiţi cei morţi, cei ce acum mor întru Domnul! Da, grăieşte Duhul, odihnească-se de ostenelile lor, căci faptele lor vin cu ei" (Apoc.14,13 - versiunea ortodoxă)

"Am auzit un glas din cer spunând: „Scrie: ferice de morţii care, de acum, mor în Domnul! Da, zice Duhul, pentru că ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează" (Revelaţia 14,13 - versiunea NTR)