Despre suflet, duh si starea omului in moarte

[osutafaraunu]

În prealabil postat de Savonarola

Acolo este evident vorba despre altceva.

Dacă "evident" e vorba despre altceva, spuneţi dumneavoastră despre ce e vorba. Sau vă faceţi că nu vedeţi că sufletul poate fi ucis [de către Dumnezeu], ba mai mult: poate fi pierdut (făcut să piară). Mai exact, conform verbului din original [άπόλλυμι] poate fi distrus, nimicit, neantizat.

"Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena." (Matei 10,28)

Acelaşi verb este folosit în textul de aur al Bibliei Ioan 3,16 unde este mai evident contrastul între viaţa veşnică a celor mântuiţi şi pieirea, distrugerea, neantizarea cu consecinţe veşnice a celor răi. Textul acesta stă ca o dovadă că sufletul departe de a fi "nemuritor" în Iad, poate fi nimicit de Dumnezeu în pedeapsa finală.

În prealabil postat de Savonarola

Însă din nou aţi evitat prima parte a versetului şi consecinţele logice care decurg din aceasta, şi anume constituţia omului ca fiind din trup şi suflet, precum şi continuitatea existenţei sufletului după moartea fizică a omului.

Prima parte a versetului nu este o lecţie de anatomie/antropologie, ci mai degrabă se referă la faptul că ucigaşii pot să ne distrugă trupul, dar spiritualitatea, caracterul, ba!