Poezii preferate...

[Mihailc]

În prealabil postat de N.Priceputu

Mulțumesc, frate Mihail. Frumoasă întreaga poezie, dar, într-adevăr, mi-a mers la inimă mai ales primul vers.

Răspund, la rându-mi cu frumoasa poezie a lui Daniel Turcea:

Anastasia

blândețea candelei îi arde
în inima
ce nu mai știe
nimic asemeni, în iubire, pe pământ

știu, vom muri
dar câtă splendoare!

Am prieteni care l-au cunoscut pe Daniel Turcia şi vorbesc despre el cu un respect superlativ, ca despre un sfânt!

Nu cunosc multe despre el. Știu doar că Părintele Galeriu îl prețuia în mod deosebit.

[Mihailc]

În prealabil postat de N.Priceputu

Nu cunosc multe despre el. Știu doar că Părintele Galeriu îl prețuia în mod deosebit.

A fost unul din ucenicii şi fii duhovniceşti a părintelui!

Iarta-ma si ajuta-ma
si spala-mi ochiul
si întoarce-ma cu fata
spre invizibilul rasarit din lucruri.

Iarta-ma si ajuta-ma
si spala-mi inima
si toarna-mi aburul sufletului,
printre degetele tale.

Iarta-ma si ajuta-ma
si ridica de pe mine
trupul cel nou care-mi apasa
si-mi striveste trupul cel vechi.

Iarta-ma si ajuta-ma
si ridica de pe mine
îngerul negru
care mi-a îndurerat caracterul.

CAP DE SPOVEDANIE
poem neptic (6)
Venea-n amurg şi se ducea cu zorii,
de ani întregi, dar doar pe lună plină...
Şedea-n genunchi, la fel cu rugătorii,
şi ochii ei făceau în jur lumină.

Era frumoasă, Doamne, de nespus
şi-atît de tristă-ncît durea privirea,
un plînset toată de la tălpi în sus,
cum n-am văzut nicicînd şi nicăirea.

În coama ei se alinta văzduhul
ca-ntr-un frunziş de toamnă ruginie,
iar eu, răpit cu văzul şi cu duhul,
săpat păream în piatra din chilie...

Crezui întîi că-i vraja minţii mele,
precum în vis ceva ţi se năzare,
dar n-avea urma ei cum să mă-nşele,
căci zile-ntregi se desluşea-n cărare.

Ştiam că e aievea şi e-n trup,
şi cîte dăţi îmi răsărea în minte,
cu greu răzbeam din vrajă să mă rup
şi să mă-ntorc la sîrgul celor sfinte.

Fiorii dulci îmi stăruiau în oase
şi sîngele-mi cînta pe limba lui,
iar Dumnezeul gleznelor frumoase
părea milos cum nici un altul nu-i...

Crezui apoi că-i drac împieliţat,
cum mulţi zic fraţii că le dau tîrcoale,
dar n-avea-n ea umbrire de păcat,
nici nu-şi vădise farmecele goale.

Nu mă privea şi nu-mi grăia nicicînd,
ci doar ardea în muta ei durere,
cu lacrimi mari pe gene scăpărînd,
ca o Marie pînă la-nviere.

Era prea înger ca să fie drac,
iar ca să fie înger – prea femeie!
Şi cîte cruci n-am prididit să-mi fac,
nici gînd vreuna tresăriri să-i deie...

Crezui atunci că chiar femeie-ar fi,
muncită-n duh de jalea lumii toată,
dar cum s-ajungă singură-n pustii
de-atîtea ori – şi pururi neschimbată?!

Ce taină-a nopţii ar putea s-o poarte
desculţă-aci, în straiul ei subţire,
şi ce blestem de viaţă şi de moarte
ar arde-aşa cum arde-a ei privire?!

Şi mai ales cum ar putea să-ncapă
în trup lumesc atîta frumuseţe
cum nici în slavă, cînd de zi se crapă,
n-arată firea mai sublime feţe?!...

Nemaiştiind eu însumi ce să-mi spun,
l-am întrebat pe-un avvă vechi de zile,
şi-acela-mi zise: „O să-ţi par nebun,
dar cred că-aceea-i coasta ta, copile!

Aflînd pe-Adam căindu-se în tine,
s-a îndurat anume Dumnezeu
să nu fii singur, ci să ai cu cine
să-ţi plîngi de viu păcatele din greu.

Şi să înveţi că jalea e frumoasă
cînd stă cu ochii aţintiţi spre cer,
şi-n ea se frînge şi a morţii coasă,
şi ascuţitul dracului hanger...

Iar frumuseţea nu e poticnire
decît atunci cînd pierdem tîlcul ei:
altminteri se-mplineşte prin iubire
şi tot ce este are-n ea temei.

Doar simţurile cată să-ţi păzeşti,
căci hoaţe sînt şi chiar din rai te fură,
dar tot cu ele, dacă vrednic eşti,
poţi slava Lui s-o vezi în ghicitură”.

Amin, părinte! Şi-am plecat uimit
şi fermecat în sinea mea de mine...
Dar astă-noapte luna s-a-mplinit
şi ea n-a fost... Şi simt că nu mai vine...

Îmi trec pe coaste mîna sub veşmînt
şi-mi creşte-n trup o-nfiorare rece...
De fuga ei de vină dacă sînt,
osînda mea pe toate le întrece...

Răzvan Codrescu

[glykys]

Identitate
de Radu Gyr

Eşti Doamne bun, eu pământean si rău
Si-n dragoste nu-ti semăn, nici în milă.
Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău
de par dospit din cer nu din argilă.

Sfinţit pe cruci pe care nu m-am vrut
si de-nvieri pe care nu le-as cere,
nu ştiu: Tu te cobori la mine-n lut
sau eu mă urc spre raiul Tău bând fiere?