Ce este calendarul? Calendarul iulian revizuit. Cum si de ce?!

[bogdan81]

Bineinteles, calendarul NU e o dogma.
Tot asa cum nu e geocentrismul o dogma.
Iata ce spune in privinta asta parintele arhimandrit Sofronie Saharov, ucenicul marelui sfant Siluan:

"De ce vorbesc cu atâta – aş zice – întristare? Pentru că dorirea inimii mele este ca voi să vă însuşiţi acestea, să se depărteze de la voi acel chip al gândirii care este o stâlcire a vieţii creştineşti. Îmi este greu să vorbesc astfel, pentru că mulţi bolnavi cu sufletul nu sânt în stare a auzi un astfel de cuvânt. Mulţi sânt care nu trăiesc vecinicía în Hristos, ci o curioasă formă a vieţii pământeşti. Lipsindu-le viziunea veciniciei, vremea şi zilele pentru ei devin singura realitate, şi se ceartă pe tema calendarelor. Cât eram la Athos a avut loc reforma calendarului. Biserica Universală a vrut să reorânduiască curgerea vremii pe baza principiilor puse dintru început. Iar la început se întâmpla că Echinoxul era pe 9 Martie, iar apoi a ajuns să fie pe 22. Dar această schimbare priveşte mai ales viaţa exterioară a societăţii omeneşti, ca să nu zic viaţa statală. Dar a privi această latură ca pe o dogmă, ba chiar să rupi comuniunea liturgică, este urmarea neajunsului înţelegerii şi a lipsei de experienţă a veciniciei în Hristos. Tot ce este al pământului trece. In cei douăzeci şi doi de ani ai vieţii mele la Athos mi-a fost dureros să văd cum unii, chiar şi oameni buni, gândesc numai în termeni de zile, iar nu la vecinicíe. Şi astfel, într’un chip ciudat, se învârtoşează inima acelor oameni. De acum uşa inimilor lor este închisă. Ei nu pot înţelege nici rugăciunea din Ghethsimani, nici moartea pe Golgotha, nici gândul lui Simeon Noul Theolog sau al lui Siluan pentru faptul că fiecare dintre noi trebuie a se asemăna omului celui dintâi prin cuprinsul vieţii sale, adică să devină un Adam.

Şi lipsa cugetului pe care ni-l învaţă Părinţii noştri face ca noi să stâlcim creştinismul, ridicând condiţiile statale şi ale vieţii sociale la nivel de dogmă. Este un lucru cât se poate de neadevărat. Adevărata rugăciune se petrece în hotarele nu ale vieţii pământeşti, ci dumnezeieşti: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului…”, „Doamne, miluieşte pre noi şi lumea Ta”.

[bogdan81]

Calendarul este numai o masura a timpului.
Nici calendarul vechi nu a fost facut de crestini, ci de un pagan, anume Sosigene, care era astronom in Alexandria in timpul lui Iulius Cezar.
Crestinii au preluat la inceput acest calendar, e adevarat, dar se stie foarte clar ca multe din marile sarbatori crestine, de exemplu Craciunul, au fost stabilite mai degraba ad-hoc, de comun acord, pentru ca in realitate nimeni nu stie cand S-a nascut Mantuitorul cu exactitate.
Nu exista marturii despre existenta vreunei sarbatori a Craciunului in primele 3 veacuri crestine, iar cand s-a serbat, el s-a serbat impreuna cu Boboteaza, la 6 ianuarie.
Abia in timpul papei Iuliu 1, pe la anul 352, s-a hotarat serbarea Craciunului la data de 25 decembrie, care era data unei foste sarbatori pagane romane, inchinata cultului soarelui.
Asta ca sa dau doar un singur exemplu, dar legate ca data de sarbatoarea Craciunului mai sunt si Buna Vestire, Boboteaza etc.
Biserica a mai modificat unele canoane ale sale de-a lungul timpului, inclusiv canoane apostolice.
De exemplu, canonul 5 apostolic a fost schimbat la sinodul Trulan.
Marii teologi ortodocsi nu au facut caz niciodata de schimbarea calendarului (ex. parintele Dumitru Staniloae). Ei stiau ca, asa cum spune si parintele Sofronie, om care a avut experienta vesniciei in Hristos, calendarul este ceva trecator si e doar un instrument de masura al timpului.
Mai stiau si ca aparerea dreptei credinte este buna, nu insa si rigorismul si zilotismul, care
i-a impins si pe iudei sa rastigneasca pe Mantuitorul nostru, fiindca, ca sa citez cuvintele deniei, "a spurcat sambata".
Atitudinea formalista nu numai ca nu e buna, dar a facut numai rau bisericii, pentru ca nu a inteles un lucru simplu: ca nu omul e pentru sambata, ci sambata e pentru om.

[zzzzzz]

În prealabil postat de bogdan81

Bineinteles, calendarul NU e o dogma.
Tot asa cum nu e geocentrismul o dogma.
Iata ce spune in privinta asta parintele arhimandrit Sofronie Saharov, ucenicul marelui sfant Siluan:

"De ce vorbesc cu atâta – aş zice – întristare? Pentru că dorirea inimii mele este ca voi să vă însuşiţi acestea, să se depărteze de la voi acel chip al gândirii care este o stâlcire a vieţii creştineşti. Îmi este greu să vorbesc astfel, pentru că mulţi bolnavi cu sufletul nu sânt în stare a auzi un astfel de cuvânt. Mulţi sânt care nu trăiesc vecinicía în Hristos, ci o curioasă formă a vieţii pământeşti. Lipsindu-le viziunea veciniciei, vremea şi zilele pentru ei devin singura realitate, şi se ceartă pe tema calendarelor. Cât eram la Athos a avut loc reforma calendarului. Biserica Universală a vrut să reorânduiască curgerea vremii pe baza principiilor puse dintru început. Iar la început se întâmpla că Echinoxul era pe 9 Martie, iar apoi a ajuns să fie pe 22. Dar această schimbare priveşte mai ales viaţa exterioară a societăţii omeneşti, ca să nu zic viaţa statală. Dar a privi această latură ca pe o dogmă, ba chiar să rupi comuniunea liturgică, este urmarea neajunsului înţelegerii şi a lipsei de experienţă a veciniciei în Hristos. Tot ce este al pământului trece. In cei douăzeci şi doi de ani ai vieţii mele la Athos mi-a fost dureros să văd cum unii, chiar şi oameni buni, gândesc numai în termeni de zile, iar nu la vecinicíe. Şi astfel, într’un chip ciudat, se învârtoşează inima acelor oameni. De acum uşa inimilor lor este închisă. Ei nu pot înţelege nici rugăciunea din Ghethsimani, nici moartea pe Golgotha, nici gândul lui Simeon Noul Theolog sau al lui Siluan pentru faptul că fiecare dintre noi trebuie a se asemăna omului celui dintâi prin cuprinsul vieţii sale, adică să devină un Adam.

Şi lipsa cugetului pe care ni-l învaţă Părinţii noştri face ca noi să stâlcim creştinismul, ridicând condiţiile statale şi ale vieţii sociale la nivel de dogmă. Este un lucru cât se poate de neadevărat. Adevărata rugăciune se petrece în hotarele nu ale vieţii pământeşti, ci dumnezeieşti: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului…”, „Doamne, miluieşte pre noi şi lumea Ta”.

nici barbile, mataniile sau semnul sfintei cruci nu sunt dogma...

În prealabil postat de zzzzzz

nici barbile, mataniile sau semnul sfintei cruci nu sunt dogma...

Pai ce, Biserica evolueaza, ca orice grupare umana. Ceea ce trebuie sa ramana imuabil este invatatura ei dogmatica, care este de la Cel Imuabil (= Neschimbator). Barbile chiar nu ajuta la mantuire...dar asta e deja off-topic.

[zzzzzz]

În prealabil postat de Theodor_de_Mopsuestia

Pai ce, Biserica evolueaza, ca orice grupare umana. Ceea ce trebuie sa ramana imuabil este invatatura ei dogmatica, care este de la Cel Imuabil (= Neschimbator). Barbile chiar nu ajuta la mantuire...dar asta e deja off-topic.

crucile si alte tipicuri bisericesti?

aici nu se pune problema de mantuire(nu neaparat) ci de incalcarea unui tipic bisericesc si a inconsistetei acestui tipic in starea in care se afla acum.. calendarul in sine(pentru cei care sunt mai bisericosi) e insusi 'o dogma' ... transmite o dogma o piosenie, s.a.m.d... zilele dintre anumite posturi nu au fost alese aiurea, ci tot calendarul a fost ales cu cap...

ps : nu pot vb la modul concret ptr ca am uitat... Mi-a dat userul Antoni0 mai de mult niste linkuri pe acest subiect foarte sincere si lipsite de habotism as vrea sa mai am access la materialul ala si sa il mai citesc odata acu ca am mai crescut putin la varsta si la minte...

În prealabil postat de zzzzzz

crucile si alte tipicuri bisericesti?

aici nu se pune problema de mantuire(nu neaparat) ci de incalcarea unui tipic bisericesc si a inconsistetei acestui tipic in starea in care se afla acum.. calendarul in sine(pentru cei care sunt mai bisericosi) e insusi 'o dogma' ... transmite o dogma o piosenie, s.a.m.d... zilele dintre anumite posturi nu au fost alese aiurea, ci tot calendarul a fost ales cu cap...

ps : nu pot vb la modul concret ptr ca am uitat... Mi-a dat userul Antoni0 mai de mult niste linkuri pe acest subiect foarte sincere si lipsite de habotism as vrea sa mai am access la materialul ala si sa il mai citesc odata acu ca am mai crescut putin la varsta si la minte...

inteleg, fratia ta privesti lucrurile in sensul psihologiei evlaviei, acel obiecte, cutume, etc., sunt catalizatoare de evlavie. E perfect ce spui, si eu gandesc asa de fapt, in sa in vremurile care deja au inceput, si mai ales in cele care vor veni, e/va deveni importanta mutarea puterii evlviei spre interiorizarea credintei.

[catalin2]

În prealabil postat de zzzzzz

nici barbile, mataniile sau semnul sfintei cruci nu sunt dogma...

Unele sunt dogma, unele canoane. Dogmele nu se pot schimba niciodata. Calendarul iulian nu a fost niciodata dogma, ci doar asezarea posturilor si sarbatorilor fusese aranjata in an. dar nu e era vorba de calendarul iulian neaparat, romanii aveau si ei un calendar mai eronat inainte de schimbarea din timpul lui Cezar.

[vsovivi]

În prealabil postat de zzzzzz

nici barbile, mataniile sau semnul sfintei cruci nu sunt dogma...

Nu ştiu eu dacă astea sunt dogmă sau nu dar ne sunt date de sus ca să le folosim:

Barba la bărbaţi şi părul lung la femei spre acoperământ fac parte din chipul omului făcut ca să fie asemenea Sfintei Treimi,

Metaniile sunt închinări tainice repetate la nesfârşit zilnic pentru ca să îneveţe omul să se închine şi să slujească nu gLumii ci Domnului Dumnezeu, care-l iubeşte şi hrăneşte cu lapte şi miere pe el, cu orice Cuvânt duhovnicesc ce iese din Gura Celui Sfânt.

Semnul Sfintei cruci e biruirea satanei, deci mereu trebuie să ne pecetluim cu semnul acesta, înainte de orice şi la final de orice, poate nici la mijloc n-ar strica, dar nu împreună cu curvia sau beţia sau malahia sau furişarea sau fuga de răspundere.

Deci astea sunt date creştinului spre a le folosi el, şi mai sunt şi altele: rugăciunea, postul, cererea curată pentru cele cereşti, privegherea de toată vremia, umilinţa, smerenia, supunerea, ascultarea, şi toate Tainele...

Ne sunt date ca să le folosim pe astea spre mântuire şi iubire şi nu ca să ne ''mântuim'' cu:

beţia, curvia, înjurătura, hula ca blestem, bârfa, grijile trupeşti, gLumele porcoase, înţelenea, furtul, fermecătoria, flirtul, ispitirea, amăgirea, răzbucurhăul, privitul pofticios, mâncatul nesăţios, dorinţele perverse, visele şi basmele erotice, plăcerile spurcate, cafeaua, ţigara, medicamentele fără rost, prezervativele, anticoncepţonalele, berea, pălinca, drogurile, linguşeala, laşitatea, viclenia ca să scapi de greutăţile mântuirii, banul nemuncit, profitul necuvenit, batjocurirea celor buni şi sinceri, prigoana fetelor şi copiilor pentru viol şi violenţă, vacanţele şi călătoriile pentru noi aventuri şi cuceriri, resaturantele, barurile, pieţele, supermarketurile, băncile, şi toate prostiile gLumii, prin care sunt amăgiţi oamenii că li se oferă protecţie şi ajutor... cum ar fi onomasticile şi distracţiile şi rebelioanele şi răzvrătirile şi armele de crimă sau şantaj... şi toate ustensilele chinuitorilor şi perverşilor şi politicienilor corupţi, sau ispitele înfrumuseţării şi dezvoltării trupeşti ca jocurile cu fraierii, cu votul, cu legea, cu dreptatea, cu ciocănelul, cu bara, cu mingea, cu haltera, cu mintea ta sau a altora sau toate jocurile sexuale şi violenţa de toate culorile care îl aseamănă pe om tot mai mult cu diavolul tragicomic, făcându-l să devie un batjocoritor în orice fel şi chip, şi s-o ţină tot aşa cu trabucul sau pipa în gură până moare năpraznic ca orice obraznic... şi ajunge apoi la Dumnezeu şi întreabă ca niznaiul luat pe NV:

-De ce Doamne?
-Păi pentru că n-ai crezut... Şi ia spune, pentru ce n-ai crezut?
-Dac-aş fi ştiut... aş fi crezut...
-Păi n-ai ştiut chiar pe nimeni care credea în Dumnezeu?
-Am ştiut Doamne... dar n-am ştiut că...
-Că ce?
-Că... nu ştiu Doamne... nu mai ştiu nimic.
-Cum aşa?
-Fiindcă abea acuma îmi dau seama... şi ştiu că e prea târziu.
-Niciodată nu e prea-târziu, dar mai bine mai devreme decât prea târziu.
-Acuma cred Doamne... ajută fiului meu lunatic (necredinţei mele).
-Păi tu n-ai copii...
-Nu-i nimic, ajută-mă Doamne să scap de focul iadului şi de apa blestemului căci mă chinzuiesc în ele şi mă doare inima... căci mult Ţi-am greşit, iar Tu eşti bun... Dac-aş fi ştiut... Aş fi crezut.
-Legaţi-l de mâini şi de picioare şi scoateţi-l afară şi-l aruncaţi unde este frigul şi scrânteala... ăsta a fost popă şi călugăr.
-Nuuuu... Doamne. Am crezut că nu ştii de mine... Iartă-mă că m-am mândrit...
-De ce te-ai mândrit?
-Că îmi plăcea să fiu lăudat de oameni, îmi plăcea să-i amăgesc... era aşa fain când le dădeam lecţii!?.
-Dar tu de ce nu le făceai? De ce nu le plineai şi tu?
-Fiindcă n-am ştiut că e pe bune... am crezut că la mine nu se pune.
-Nu ştiu ce să mai zic... păi cei mândrii moştenesc iadul, aşa că...
-Uită Doamne şi de-acuma mă umilesc câte zile oi mai avea...
-Păi nu mai ai zile.
-Mai dă-mi Doamne... te rog.

Şi Domnul i-a mai dat şi s-a trezit sărmanul. Nu visase. Era un porc...
...de poliţist. Nu ştia cum a ajuns el în chilie. (-Dac-aş fi ştiut...)