Cine s-ar casatori cu o desfranata ?

Dar cum putem, Melissa, să ştim, înainte de a ne căsători că persoana pe care o iubim e rânduită de Dumnezeu? Nu aflăm decât după; de cele mai multe ori după ce se consumă romantismul.

Or, cel ce se uneşte cu un soţ o face pentru toată viaţa, dacă vrea să-L asculte pe Dumnezeu. Sigur, nu oricum, ci în iubire, căci fără iubire e şi fără Dumnezeu.

În prealabil postat de N.Priceputu

Dar cum putem, Melissa, să ştim, înainte de a ne căsători că persoana pe care o iubim e rânduită de Dumnezeu? Nu aflăm decât după; de cele mai multe ori după ce se consumă romantismul.

Or, cel ce se uneşte cu un soţ o face pentru toată viaţa, dacă vrea să-L asculte pe Dumnezeu. Sigur, nu oricum, ci în iubire, căci fără iubire e şi fără Dumnezeu.

Unii mai perspicace isi dau seama inainte de-a se casatori. Altii isi dau seama dupa casatorie. Altii isi dau seama dupa mai multe casatorii. Altii nu-si dau seama niciodata ca nu se afla langa jumatatea lor.

Semnele NU trebuie ignorate! Nu trebuie facut nici un compromis pentru ca DUMNEZEU nu este suferinta! DUMNEZEU este IUBIRE! Atunci cand suntem alaturi de cea/cel raduit de Dumnezeu sa ne fie sot/sotie, soarele este mereu pe cer, nu exista nori, nu exista furtuni, nu exista anotimpuri decat unul singur :anotimpul IUBIRII, culorile florilor imprastie fericire, Dumnezeu este mereu in mijlocul lor, nu exista dezamagire, nu exista deznadejde, nu exista nepotrivire, nervi, frustrari, certuri , nu exista LIPSA BINELUI, pentru ca ei insisi reprezinta BINELE, fiind UN SINGUR TRUP, dupa VOIA LUI DUMNEZEU!

Nu stiu daca m-am facut inteleasa..

În prealabil postat de Melissa

Unii mai perspicace isi dau seama inainte de-a se casatori. Altii isi dau seama dupa casatorie. Altii isi dau seama dupa mai multe casatorii. Altii nu-si dau seama niciodata ca nu se afla langa jumatatea lor.

Semnele NU trebuie ignorate! Nu trebuie facut nici un compromis pentru ca DUMNEZEU nu este suferinta! DUMNEZEU este IUBIRE! Atunci cand suntem alaturi de cea/cel raduit de Dumnezeu sa ne fie sot/sotie, soarele este mereu pe cer, nu exista nori, nu exista furtuni, nu exista anotimpuri decat unul singur :anotimpul IUBIRII, culorile florilor imprastie fericire, Dumnezeu este mereu in mijlocul lor, nu exista dezamagire, nu exista deznadejde, nu exista nepotrivire, nervi, frustrari, certuri , nu exista LIPSA BINELUI, pentru ca ei insisi reprezinta BINELE, fiind UN SINGUR TRUP, dupa VOIA LUI DUMNEZEU!

Nu stiu daca m-am facut inteleasa..

De înţeles, înţeleg. Dar pare utopic ceea ce descrii. Sau, în orice caz, o raritate.

Există cupluri care s-au iubit o viaţă; am auzit bătrâni spunând: niciodată nu ieşeam din vorba lui sau el din a mea; ne înţelegeam din priviri. Am auzit-o şi pe Monica Lovinescu spunând, la moartea soţului ei, Virgil Ierunca: „Eram, fiecare, ecoul gândului celuilalt”.

Dar astfel de iubiri sunt destul de rare. Pare mai curând un dar de la Dumnezeu, la care toţi visăm, dar nu mulţi îl primim. Nu e ceva ce ţine de noi; sau poate să fie vorba de un soi de instinct pe care ar trebui să-l avem în căutarea celuilalt, ceva care să ne spună, în adâncul inimii, că el este. Însă trebuie să fie, neapărat, reciproc.

Pe de altă parte, în căsniciile care scârţâie, şi care constituie majoritatea, cred că cei doi pot învăţa să iubească. Atunci când celălalt este nemulţumit de tine poate fi semn că trebuie să fii mai bun. Dumnezeu este iubire, dar devenirea este cruce. La slujba cununiei se cântă troparul sfinţilor mucenici şi se atrage atenţia mirilor că vor urma greutăţi, că nu vor fi feriţi de ispite. Dintre care, zic eu, cea mai mare e ispita de a se dezbina unul împotriva celuilalt. Pentru că vrăjmaşul nu poate să nu urască Taina aceasta a unirii celor doi care îi poate uni pe ei cu Dumnezeu însuşi.

Personal nu cred că mirii vor ajunge să fie cu adevărat încununaţi decât la sfârşitul luptei (cu ei înşişi), care va dura întreaga viaţă.

La cununie ţi se dă, practic, arvuna iubirii, aşa cum la botez ţi se dă arvuna mântuirii; dar tu trebuie să lucrezi, să lupţi, să te jertfeşti până la sfârşitul vieţii.

Dar iată, că, din nou, am deviat de la subiectul thread-ului

În prealabil postat de N.Priceputu

Dar astfel de iubiri sunt destul de rare. Pare mai curând un dar de la Dumnezeu, la care toţi visăm, dar nu mulţi îl primim. Nu e ceva ce ţine de noi;

Desigur ca este un dar de la Dumnezeu. Dar trebuie sa ne gandim DE CE nu il primim cu totii? Poate ca nu stim sa-l cerem sau nu avem CREDINTA suficienta ca sa-l primim. Poate suntem prea slabi si ne hranim imediat cu ILUZIA BINELUI, de frica singuratatii si atunci "ne sare" fericirea. Deci este ceva ce tine de noi SA PRIMIM acesta IUBIRE( jumatatea noastra), pentru ca Dumnezeu are pentru fiecare "partea " lui. Stii doar celebra vorba "ce-i al tau, e pus deoparte"!

În prealabil postat de N.Priceputu

sau poate să fie vorba de un soi de instinct pe care ar trebui să-l avem în căutarea celuilalt, ceva care să ne spună, în adâncul inimii, că el este. Însă trebuie să fie, neapărat, reciproc.

Reciprocitatea n-are sens sa fie discutata aici. E un fel de pleonasm.:-)Daca perceptia jumatatii nu are loc simultan, ea apare oricum imediat, pentru ca EMOTIA pe care o simti in preajma JUMATATII TALE este inconfundabila(fluturii nu sunt in stomac ci sunt la nivelul sufletului) si nu poate fi decat EVIDENT RECIPROCA. Daca nu este reciproca, inseamna ca nu vorbim de persoana aleasa de Dumnezeu sa ne fie sot/sotie.Si mai inseamna ca ne proiectam dorinta arzatoare de-a ne intalni aleasa/alesul dat de Dumnezeu, asupra altei persoane, confundand BINELE cu ILUZIA BINELUI.

[I.Calin]

Oricare de pe acest forum sau de aiurea dacă respectiva ar ști să-i apară omului în față (doar pentru cinci minute că restul face imaginația bărbatului), ca neprihănită și victimă a sorții sau a celorlalți care n-au înțeles-o niciodată sau ce copilărie amară a avut sau vreo dramă consumată în trecutul ei sau etc. sau orice altceva care să-l sensibilizeze pe respectivul. Recuzita și scenariul va depinde de la caz la caz, evident, "desfrănata" va trebui doar să-și cunoască suficient de bine viitorul partener îndrăgostit lulea.

Deci, nimeni nu-i ferit. Doar cei care aleg calea mănăstirii / celibului. Ehei, dar dracul mai are grijă de câte unii chiar și pe acolo...

În prealabil postat de I.Calin

Oricare de pe acest forum sau de aiurea dacă respectiva ar ști să-i apară omului în față (doar pentru cinci minute că restul face imaginația bărbatului), ca neprihănită și victimă a sorții sau a celorlalți care n-au înțeles-o niciodată sau ce copilărie amară a avut sau vreo dramă consumată în trecutul ei sau etc. sau orice altceva care să-l sensibilizeze pe respectivul. Recuzita și scenariul va depinde de la caz la caz, evident, "desfrănata" va trebui doar să-și cunoască suficient de bine viitorul partener îndrăgostit lulea.

Deci, nimeni nu-i ferit. Doar cei care aleg calea mănăstirii / celibului. Ehei, dar dracul mai are grijă de câte unii chiar și pe acolo...

asta inseamna CA MINTIM cu totii si suntem cu totii DESFRINATI SI DESFRINATE .... si apoi ajungem CU MINCIUNA la casatorie si avem impresia ca s-a transformat in adevar .... uite cum DRAMELE apar DIN TIMPENIA NOASTRA ... ca ne comportam ca niste MINCINOSI SI MINCINOASE in fata lui Dumnezeu cind spunem DA cu unu sau una pe care NU O CUNOASTEM .... si apoi ne plingem ca , cica ´´ ne-a batut Dumnezeu , ca avem pacate ´´ .... mai mare ipocrizie nici ca se poate .... si apoi vin ´´ casatoritele ´´ SI DAU LECTII de viata ... eu am invatat un lucru simplu CIND CINEVA ITI DA UN SFAT , UITA.-TE LA VIATA LUI si daca sfatul ESTE DIFERIT de ce e viata lui SPUNE-I SA SE PLIMBE SI SA VORBEASCA SINGUR ....
multa iubire

[Yasmina]

În prealabil postat de the_Listener

asta inseamna CA MINTIM cu totii si suntem cu totii DESFRINATI SI DESFRINATE .... si apoi ajungem CU MINCIUNA la casatorie si avem impresia ca s-a transformat in adevar .... uite cum DRAMELE apar DIN TIMPENIA NOASTRA ... ca ne comportam ca niste MINCINOSI SI MINCINOASE in fata lui Dumnezeu cind spunem DA cu unu sau una pe care NU O CUNOASTEM .... si apoi ne plingem ca , cica ´´ ne-a batut Dumnezeu , ca avem pacate ´´ .... mai mare ipocrizie nici ca se poate .... si apoi vin ´´ casatoritele ´´ SI DAU LECTII de viata ... eu am invatat un lucru simplu CIND CINEVA ITI DA UN SFAT , UITA.-TE LA VIATA LUI si daca sfatul ESTE DIFERIT de ce e viata lui SPUNE-I SA SE PLIMBE SI SA VORBEASCA SINGUR ....
multa iubire

Depinde...Unii care au patit ceva neplacut pot da sfaturi bune altora pt a evita exact aceleasi situatii neplacute cu care ei s-au confruntat.

[I.Calin]

În prealabil postat de the_Listener

asta înseamnă CĂ MINȚIM cu toții și suntem cu toții DESFRÂNAȚI ȘI DESFRÂNATE...

Nu înseamnă deloc asta, ci pur și simplu, e doar predispoziția noastră spre înțelegere și bunătate față de oricine care suferă sau este capabil să înțeleagă suferința celorlalți, asta în măsura în care avem acestă predispoziție sau dacă nu, să citim Decalogul poate că ne va mai lumina. E mult până la “a ne minți cu toții”.

În prealabil postat de the_Listener

și apoi ajungem CU MINCIUNA la căsătorie și avem impresia că s-a transformat în adevăr... uite, cum DRAMELE apar DIN TÂMPENIA NOASTRĂ... că ne comportăm ca niște MINCINOȘI ȘI MINCINOASE în fața lui Dumnezeu când spunem DA cu unu sau una pe care NU O CUNOAȘTEM... și apoi ne plângem că, cică, “ne-a bătut Dumnezeu, că avem păcate”..., mai mare ipocrizie nici că se poate.... și apoi vin “căsătoritele” ȘI DAU LECȚII de viață...

Minciună? Maybe yes, maybe not… Un singur lucru e clar: ne amăgim adeseori că tăcerea și adevărurile parțiale nu pot fi considerate minciuni. Ce să mai spun de interpretările diverse pe care le dăm acelorași fapte și acțiuni ale noastre când, de pildă, un om poate fi considerat erou sau nebun, după caz sau în funcție de cel care emite judecăți de valoare. Tâmpenie? Eu propun să-i spunem naivitate.

În prealabil postat de the_Listener

eu am învățat un lucru simplu CÂND CINEVA ÎȚI DĂ UN SFAT, UITĂ-TE LA VIAȚA LUI și dacă sfatul ESTE DIFERIT de ce e viața lui SPUNE-I SĂ SE PLIMBE ȘI SĂ VORBEASCĂ SINGUR ....
multă iubire

Eu am învățat un lucru simplu: când cineva îmi dă un sfat am grijă să văd dacă se potrivește situației mele concrete de viață și poate să-mi influențeze deciziile pentru ceva mai bun. Chiar nu mă interesează cine mă sfătuiește, ci doar ceea ce îmi spune și apoi rațiunea proprie cu care m-a înzestrat Dumnezeu n-are decât să discearnă între bine și rău. Nu de alta, dar cine sunt eu să pun la microscop viața aproapelui meu și să declar cu emfază dacă are dreptul să mă sfătuiască sau nu? Și chiar dacă a făcut greșeli inimaginabile pe care un prost nu le înțelege și în plus, poate fi lipsit chiar de dragostea creștinească pentru a accepta un om așa cum este… În paranteză fie spus: doar deștepții fac prostii, proștii se comportă așa cum sunt. Doar în mintea unui om cât de cât luminat se naște ideea că a putut face o prostie. Prostul are impresia că nu greșește niciodată și adevărurile lui sunt literă de lege. Și mai și îi judecă pe ceilalți pentru că așa îi șade lui bine: să formuleze judecăți de valoare “adânci” despre viața tuturor că “de’ , a lui e aproape perfectă (tot el va declara plin de importanță că nimeni nu este perfect), n-a dat în cap la nimeni, nu a furat, nu a mințit și nu s-a căsătorit cu una fără frâne”. Și e împăcat cu sine însuși și deci are dreptul de a se erija în judecător, nu-i așa?

Vechea poveste: a operei și autorului? Ne interesează opiniile cuiva doar pentru că acel cineva este cum este sau pentru ceea ce a produs el efectiv? Ex. Ce-ar fi să-l aruncăm la groapa de gunoi a istoriei pe Mihai Eminescu cu toată poezia lui dat fiind că a fost o persoană labilă și nebună la un moment dat și mai ales, a preacurvit cu una fără frâne, ca să nu zic alt fel. Dar nu: el este poetul nostru național!

Să revin la lumea noastră mai prozaică… O altă minciună (prejudecată): adevărul sau valoarea unor afirmații depind în capetele reprezentanților mediocrității de caracterul sau valoarea (chiar viața și experiența de viață) a omului care le emite.
Eu zic că nu cazul să ne lăsăm furați de peisajul înțelepciunii noastre populare de a da cu bâta în baltă în momente cheie ale vieții, ci să ne plimbăm, totuși, împreună și să comunicăm unii cu ceilalți ca să se vădească și în noi realitatea îndeplinirii poruncii Mântuitorului “Iubiți-vă așa cum v-am iubit Eu pe voi”.

Multă pace!

P.S. Dacă îmi aduc bine aminte, sfatul adminului era să nu abuzăm de prea multe majuscule în postările noastre (echivalentul țipetelor pe internet). Sau trebuie să mă uit la viața lui pentru a-i accepta recomandarea?

Multă iubire!