Ratiune si Credinta

În prealabil postat de Kronos

Dacă adevărurile științifice nu au nicio valoare pentru că pornesc de la coadă la cap, atunci nici această afirmație nu are valoare pentru că acesta e doar o premisă derivată dintr-o alta luată ca atare (așa cum se întâmplă și în știință).

Nu am spus că adevărurile ştiinţifice nu au nicio valoare; au, însă nu sunt valabile decât pentru realităţile pe care le-au experimentat. Opusul credinţei nu e ştiinţa, ci îndoiala. Dar ştiinţa porneşte de la îndoială şi, pentru a constata, pentru a înţelege se bazează pe experimente repetabile, care furnizează nişte rezultate obiective (ştiinţele exacte), sau pe observarea unor fenomene mai mult sau mai puţin subiective (psihologia, de exemplu).

Având în vedere că Dumnezeu este subiect pur iar materia este obiect, evident că cercetarea celor materiale se situează la periferia existenţei şi nu poate spune prea multe despre Subiectul care le-a creat. Dar pe măsură ce cunoaşterea se apropie de Subiect, nu mai crede că realitatea obiectivă este singura existenţă, constată că există o taină a lumii, un mister care nu e accesibil observaţiei obiective, ci doar trăirii personale, subiective.

[Kronos]

În prealabil postat de N.Priceputu

Dar ştiinţa porneşte de la îndoială ...

Adevărul va rezista oricărei îndoieli, oricât de puternică e. Tu poți să te îndoiești că n-au cum să-ți crească aripi să zbori, dar asta nu schimbă cu nimic adevărul. Despre Iisus se spune că e calea, viața și Adevărul (suprem, absolut). Nu e nimic care să te convingă de contrariu, dacă te îndoiești de acest „adevăr”. Ori ar fi normal ca de adevărul absolut să nici nu mai ai cum să te îndoiești pentru că e atât de evident încât orice contestare e de prisos. Oare de-asta e nevoie de credință? Pentru că știa și el acest lucru?

În prealabil postat de Kronos

Ori ar fi normal ca de adevărul absolut să nici nu mai ai cum să te îndoiești pentru că e atât de evident încât orice contestare e de prisos. Oare de-asta e nevoie de credință? Pentru că știa și el acest lucru?

Dacă adevărul ar fi incontestabil, evident, de netăgăduit, ar fi un adevăr obiectiv, nu subiectiv. Or, Iisus dezvăluie faptul că Adevărul este El însuşi, adică o persoană. O persoană nu o poţi cunoaşte cu adevărat în mod obiectiv. Poţi cunoaşte doar că are (sau nu) un corp, două mâini, doi ochi... ş.a.m.d. Însă acelea nu sunt persoana, ci nişte elemente care aparţin, temporar, unei persoane.