cat de mare este puterea "raului"?

[fallen]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

De determinat, ne determină numai propria noastră voinţă. Dumnezeu şi diavolul nu fac decât să ne influenţeze, dar nu acţionează în noi în mod irezistibil. Dar din motive diferite.
Astfel:
Dumnezeu nu acţionează irezistibil fiindcă poate, dar nu vrea. El vrea să ne mântuim. Dacă Dumnezeu ar acţiona irezistibil, noi nu am mai putea avea merit.
Diavolul nu acţionează irezistibil fiindcă ar vrea, dar nu poate. Nu îl lasă Dumnezeu.

Această "frânare" a răului, care face ca noi înşine şi lumea toată să nu ne prăbuşim sub acţiunea covârşitoare a răului este puterea proniatoare a lui Dumnezeu.



Cauza pierderii harului este păcatul.

Orice pacat duce la pierderea harului sau un cumul de pacate?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de fallen

Orice pacat duce la pierderea harului sau un cumul de pacate?

Orice păcat grav (numit şi păcat capital sau păcat de moarte) îl duce pe om la pierderea harului. Asta este "materia certa", adică ceva sigur.

Dacă păcatele mici (numite şi veniale sau lesne-iertătoare) pot duce, prin cumulare, la pierderea harului este subiect de controversă. Totuşi, răspunsul majorităţii teologilor (chiar covârşitoarei majorităţi) este negativ. Pe de altă parte, pericolul păcatelor mici este ceea ce Părinţii numesc "alunecarea". Înţelepciunea populară sintetizează această doctrină a alunecării prin păcate mici în proverbul "cine fură azi un ou, mâine va fura un bou".

Deci, cine a făcut 100 de păcate mici este într-o situaţie mult mai bună decât cel care a făcut un singur păcat mare. Primul este în stare de pericol, al doilea în stare căzută.
Din punct de vedere catolic, pericolul păcatelor mici este cel al Purgatoriului. Cu cât omul are mai multe păcate mici, deşi este sigur de mântuire, stagiile purgatoriale vor fi cu atât mai lungi. Ţinta creştinului trebuie să fie Raiul, nu Purgatoriul. De ce să Îl facem pe Dumnezeu mai puţin prietenos cu noi prin păcate mici, când putem să fim sfinţi aşa cum El este sfânt, încât să ne spună la sfârşit: "Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă "?

[fallen]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Orice păcat grav (numit şi păcat capital sau păcat de moarte) îl duce pe om la pierderea harului. Asta este "materia certa", adică ceva sigur.

Dacă păcatele mici (numite şi veniale sau lesne-iertătoare) pot duce, prin cumulare, la pierderea harului este subiect de controversă. Totuşi, răspunsul majorităţii teologilor (chiar covârşitoarei majorităţi) este negativ. Pe de altă parte, pericolul păcatelor mici este ceea ce Părinţii numesc "alunecarea". Înţelepciunea populară sintetizează această doctrină a alunecării prin păcate mici în proverbul "cine fură azi un ou, mâine va fura un bou".

Deci, cine a făcut 100 de păcate mici este într-o situaţie mult mai bună decât cel care a făcut un singur păcat mare. Primul este în stare de pericol, al doilea în stare căzută.
Din punct de vedere catolic, pericolul păcatelor mici este cel al Purgatoriului. Cu cât omul are mai multe păcate mici, deşi este sigur de mântuire, stagiile purgatoriale vor fi cu atât mai lungi. Ţinta creştinului trebuie să fie Raiul, nu Purgatoriul. De ce să Îl facem pe Dumnezeu mai puţin prietenos cu noi prin păcate mici, când putem să fim sfinţi aşa cum El este sfânt, încât să ne spună la sfârşit: "Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă "?

Bun, si ce garantie am eu ca daca nu mai pacatuiesc (tin post, tin "curatie", nu mai beau, nu mai fumez, etc), necuratul n-o sa ma mai ispiteasca cu de-alea subtile (ispite de "dreapta" sau de "sus" sau "din fata" sau "din spate" sau "dinauntru"). Nu cred ca vreodata ma va lasa in pace, tot ce pot sa fac e sa ma intaresc eu sa-i tin piept. Dar nu pot pentru ca mi-e frica, si frica e tot de la el (banuiesc).
Dvs trebuie sa stiti ca de multe ori nu agentul patogen e cel care face cel mai mult rau, cat reactia proprie ("inflamatorie") a organismului (care poate imbraca diverse aspecte distructive) si pe langa indepartarea/anihilarea agentului patogen trebuie sa opresti si reactia "autodistructiva" a sist. imunitar. De multe ori agentul patogen nici nu poate fi indepartat (de ex. un glont in cap; sau am vazut de curand la discovery un chist hidatic in ventricolul 4 inoperabil, si spuneau ei acolo ca "trebuie sa invatam sa traim cu ei in noi").
Deci, vedeti, "raul" e foarte pervers si inafara de raul exterior exista si sub o forma "interioara". ( Bine, extrapolarea e fortata, pentru ca ceea ce se intampla in cazul imbolnavirilor "fizice", e de obicei de la Dumnezeu nu de la "dracu" si e urmarea propriilor noastre pacate; se si spune in popor, ca insanatosirea omului bolnav sau a celor de pe langa casa e si "dupa sufletul omului"; si mi s-a confirmat: multi din pacientii care au avut incredere in mine s-au vindecat rapid, pe cand carcotasii au fost mai rau)

[fallen]

Ma scuzati, sunt in pragul depresiei.
Citeam un mail despre o colega care are cancer cu metastaze si spre rusinea mea recunosc ca am avut momente cand mi-am dorit sa aflu ca am o boala incurabila si ca se va termina mai repede toata povestea; sau macar daca se cronicizeaza si nu mor, am o justificare pentru toate neputintele mele si totodata platesc pentru toate pacatele pe care le-am facut; si poate vazand ca viata e scurta, gasesc de cuviinta sa ma bucur de ea, si de putinele realizari pe care le-am avut, s.a.m.d.
Dar din pacate nu pot sa vad viitorul prea roz, pentru ca n-are cum sa fie asa.

[glykys]

În prealabil postat de fallen

Bun, si ce garantie am eu ca daca nu mai pacatuiesc (tin post, tin "curatie", nu mai beau, nu mai fumez, etc), necuratul n-o sa ma mai ispiteasca cu de-alea subtile (ispite de "dreapta" sau de "sus" sau "din fata" sau "din spate" sau "dinauntru"). Nu cred ca vreodata ma va lasa in pace, tot ce pot sa fac e sa ma intaresc eu sa-i tin piept. Dar nu pot pentru ca mi-e frica, si frica e tot de la el (banuiesc).

Of, trebuie sa facem si noi ce putem, sa luptam cu pacatul, nu sa ne predam de la primul necaz. avem ajutoare rugaciunea la sfinti, postul, milostenia, mersul la Biserica, spovedania, impartasania, Sfantul Maslu (pentru cei bolnavi trupeste si sufleteste)... Curaj!

Post trebuie sa tinem, curatie trebuie sa tinem, nu trebuie sa bem peste masura, caci acestea sunt fapte ale credintei si indeplinindu-le, ne aratam ascultatori ai Legii Sale.

In pateric se spune ca daca nu ar exista ispite, nu ne-am putea mantui. Pana in ultima clipa luptam cu ispita, cu pacatul.Asta e, sunt ispite si ispite, toata viata e o lupta pecare trebuie sa o castigam, dar in aceasta lupta trebuie sane bazam pe ajutorul lui Dumnezeu si al sfintilor, daca nu vrem sa primim un KO din prima.

Poate e bine sa iei o pauza, sa te repezi week-end-ul asta undeva afara din oras, singura, sa te odihnesti...

[cristiboss56]

În prealabil postat de glykys

Of, ...

Tu inca n-ai voie sa oftezi , caci oftatul e semn de oboseala , tristete si alte cele ! De oftat o sa ai timp dupa 35-40 de ani de viata . . . , dar nici atunci nu e firesc !

[glykys]

În prealabil postat de cristiboss56

Tu inca n-ai voie sa oftezi , caci oftatul e semn de oboseala , tristete si alte cele ! De oftat o sa ai timp dupa 35-40 de ani de viata . . . , dar nici atunci nu e firesc !

Ma intristeaza cele ce citesc, altfel sunt o fire vesela.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de fallen

Bun, si ce garantie am eu ca daca nu mai pacatuiesc (tin post, tin "curatie", nu mai beau, nu mai fumez, etc), necuratul n-o sa ma mai ispiteasca cu de-alea subtile (ispite de "dreapta" sau de "sus" sau "din fata" sau "din spate" sau "dinauntru").

Nicio garanţie. Dimpotrivă, de cele mai multe ori diavolul depune eforturi mai mari pe măsură ce creştinul urcă treptele urcuşului spiritual. Dar tot în aceeaşi măsură, Dumnezeu îl întăreşte. Când Sărsăilă ne lasă în pace, e semn rău: probabil că e sigur că a făcut rost deja de încă un suflet: al nostru.

Nu cred ca vreodata ma va lasa in pace, tot ce pot sa fac e sa ma intaresc eu sa-i tin piept.

Corect. Cu observaţia că această întărire vine de la Dumnezeu. Acestea sunt "harurile lucrătoare" despre care vorbesc slujbele şi Părinţii. De exemplu, dacă vecina vă invită la o bârfă de sâmbătă după amiaza, exact la ora când preotul v-a îndemnat să fiţi la Vecernia Mare şi totuşi dv preferaţi să mergeţi la Vecernia Mare, se cheamă că tocmai aţi primit un har lucrător. Cu cât efortul nostru de a-L urma pe Domnul e mai mare, cu atât El revarsă asupra noastră mai multe haruri lucrătoare. Şi invers.

Dvs trebuie sa stiti ca de multe ori nu agentul patogen e cel care face cel mai mult rau, cat reactia proprie ("inflamatorie") a organismului (care poate imbraca diverse aspecte distructive) si pe langa indepartarea/anihilarea agentului patogen trebuie sa opresti si reactia "autodistructiva" a sist. imunitar. De multe ori agentul patogen nici nu poate fi indepartat (de ex. un glont in cap; sau am vazut de curand la discovery un chist hidatic in ventricolul 4 inoperabil, si spuneau ei acolo ca "trebuie sa invatam sa traim cu ei in noi").
Deci, vedeti, "raul" e foarte pervers si inafara de raul exterior exista si sub o forma "interioara". ( Bine, extrapolarea e fortata, pentru ca ceea ce se intampla in cazul imbolnavirilor "fizice", e de obicei de la Dumnezeu nu de la "dracu" si e urmarea propriilor noastre pacate; se si spune in popor, ca insanatosirea omului bolnav sau a celor de pe langa casa e si "dupa sufletul omului"; si mi s-a confirmat: multi din pacientii care au avut incredere in mine s-au vindecat rapid, pe cand carcotasii au fost mai rau)

Agentul patogen este diavolul. Poarta de intrare a agentului patogen în organism este păcatul. Spitalul este Biserica. Atâta vreme cât vă străduiţi să duceţi o viaţă curată şi atâta vreme cât folosiţi medicamentele supranaturale care sunt Sfintele Taine şi Ierurgii, puteţi fi SIGURĂ de imunitate perfectă: agentul patogen nu vă va face nici cel mai mic rău, deşi vă poate face să suferiţi chiar şi sub un asemenea scut.

[fallen]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Nicio garanţie. Dimpotrivă, de cele mai multe ori diavolul depune eforturi mai mari pe măsură ce creştinul urcă treptele urcuşului spiritual. Dar tot în aceeaşi măsură, Dumnezeu îl întăreşte. Când Sărsăilă ne lasă în pace, e semn rău: probabil că e sigur că a făcut rost deja de încă un suflet: al nostru.



Corect. Cu observaţia că această întărire vine de la Dumnezeu. Acestea sunt "harurile lucrătoare" despre care vorbesc slujbele şi Părinţii. De exemplu, dacă vecina vă invită la o bârfă de sâmbătă după amiaza, exact la ora când preotul v-a îndemnat să fiţi la Vecernia Mare şi totuşi dv preferaţi să mergeţi la Vecernia Mare, se cheamă că tocmai aţi primit un har lucrător. Cu cât efortul nostru de a-L urma pe Domnul e mai mare, cu atât El revarsă asupra noastră mai multe haruri lucrătoare. Şi invers.




Agentul patogen este diavolul. Poarta de intrare a agentului patogen în organism este păcatul. Spitalul este Biserica. Atâta vreme cât vă străduiţi să duceţi o viaţă curată şi atâta vreme cât folosiţi medicamentele supranaturale care sunt Sfintele Taine şi Ierurgii, puteţi fi SIGURĂ de imunitate perfectă: agentul patogen nu vă va face nici cel mai mic rău, deşi vă poate face să suferiţi chiar şi sub un asemenea scut.

Dar eu, datorita pacatelor pe care le-am comis, nu am "acces" la Sfintele Taine.
(Nici noi nu aplicam vaccinuri (imuno-profilaxie) pe un organism bolnav, debilitat sau parazitat.)

[glykys]

În prealabil postat de fallen

Dar eu, datorita pacatelor pe care le-am comis, nu am "acces" la Sfintele Taine.
(Nici noi nu aplicam vaccinuri (imuno-profilaxie) pe un organism bolnav, debilitat sau parazitat.)

Poate nu ai acces la Sfanta Impartasanie, dar la Sfanta Spovedanie si la Sfantul Maslu sigur ai.
Si ar mai fi si Taina Nuntii, dar acolo e nevoie de doi.
Si ai putea avea acces la Taina impartasaniei, daca te-ai lasa de pacatele opritoare, ca doar stiu ca nu le iubesti pe acelea mai tare.