Ispita !

[George.m]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Noi avem o imagine inversată în privinţa ispitei. Noi credem în secvenţa: "mai întâi ispita, pe urmă păcatul", astfel transformând, în mod eronat, ispita în cauză a păcatului. În realitate, Ispititorul nu este decât complicele nostru. Cauza păcatului suntem noi înşine. Ispita nu vine fără ceva care să o favorizeze. Să ne amintim Păcatul Strămoşesc, paradigmă a oricărui păcat. Dezastrul nu începe odată cu ispitirea Evei de către Şarpe. Dezastrul începe cu o secvenţă mai devreme: Eva se plasează, mai întâi, într-o situaţie periculoasă. La început, o vedem pe Eva singură în faţa pomului interzis. Şarpele vine DUPĂ aceea. Ispita e favorizată mereu de noi: Eva se afla într-un loc în care nu trebuia să se afle. Noi, de câte ori ne plasăm în situaţii periculoase, ca apoi să aruncăm vina pe ecuaţia "păcat = ispită plus slăbiciune", ori chiar, reducând la zero slăbiciunea, pe ecuaţia "păcat = ispită", aşa cum a făcut Eva, care a dat vina pe Şarpe ?

Sustineti o idee foarte interesanta.
Insa, daca spunem ca ispita premerge pacatului, nu trebuie sa afirmam ca, prin ispita, omul e constrans sa pacatuiasca.

Ispitit fiind, omul e tentat sa aleaga moartea, dar nu obligat. Diavolul propune, dar nu dispune.
As ridica, in cazul ispitei, problema dialogului. Cu cine voim sa stam de vorba: cu Dumnezeu sau cu diavolul? Cel mai bine ar fi fost ca Eva sa nu stea de vorba cu demonul. Nu a gresit situandu-se in apropierea pomului "oprit", ci a gresit incetand a mai vorbi cu Dumnezeu, stand la taifas cu ispititorul.

Sfintii Parinti, in scrierile lor, ne indeamna sa respingem atacul diavolului inca dintru inceput, sa nu intram in vorba cu el, sa nu gustam "momelile" lui. Asta, pentru ca riscam sa fim pacaliti, sa fim dusi in ispita, asemenea Evei. Noi nu avem puterea de a ne lua la tranta cu diavolul, intrucat suntem slabi. Insa il va birui Hristos, daca Il vom chema intotdeauna, daca nu vom inceta sa dialogam cu El.

Personal, nu socotesc ispita a fi cauza a pacatului, ci vointa libera a omului. Sau, asa cum bine ati spus, cauza pacatului suntem noi insine.

[cristiboss56]

În prealabil postat de George.m

Sustineti o idee foarte interesanta.
Insa, daca spunem ca ispita premerge pacatului, nu trebuie sa afirmam ca, prin ispita, omul e constrans sa pacatuiasca.

Ispitit fiind, omul e tentat sa aleaga moartea, dar nu obligat. Diavolul propune, dar nu dispune.
As ridica, in cazul ispitei, problema dialogului. Cu cine voim sa stam de vorba: cu Dumnezeu sau cu diavolul? Cel mai bine ar fi fost ca Eva sa nu stea de vorba cu demonul. Nu a gresit situandu-se in apropierea pomului "oprit", ci a gresit incetand a mai vorbi cu Dumnezeu, stand la taifas cu ispititorul.

Sfintii Parinti, in scrierile lor, ne indeamna sa respingem atacul diavolului inca dintru inceput, sa nu intram in vorba cu el, sa nu gustam "momelile" lui. Asta, pentru ca riscam sa fim pacaliti, sa fim dusi in ispita, asemenea Evei. Noi nu avem puterea de a ne lua la tranta cu diavolul, intrucat suntem slabi. Insa il va birui Hristos, daca Il vom chema intotdeauna, daca nu vom inceta sa dialogam cu El.

Personal, nu socotesc ispita a fi cauza a pacatului, ci vointa libera a omului. Sau, asa cum bine ati spus, cauza pacatului suntem noi insine.

Cauza pacatului suntem noi cu siguranţă, iar nu ispita . Ispita este testul la care raspundem zilnic si ne arata "nivelul "nostru de pregătire in lupta cu patimile si cu toate cele rele in general !

[cristiboss56]

Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni, ci fiecare se ispiteşte de pofta sa (cuvântul Sfintei Scripturi). Ispitele au rostul:
1. De a ne umili, de a ne compromite chipul nostru cel iubit de noi, ochişorii noştri, în ochii noştri, în viaţa aceasta.
2. Dau prilejul să te cunoşti mai bine şi să-ţi pierzi încrederea în tine însuţi, şi te fac să alergi la cineva mai tare ca tine, la Dumnezeu.
3. De aceea îngăduie Dumnezeu ispitele, că ele au însuşirea de a ne observa mai bine răutăţile noastre.
4. Ispita este indicatorul care dovedeşte mărimea duhovnicească la care eşti.

[Ekaterina]

Gheronda Iosif Vatopedinul ne indeamna ca in ispita sa fugim la rugaciune pentru a scapa de pacatul pe care am putea sa il facem sub influenta acesteia: "Cand ti se intampla o ispita, sau te intarata vreo vorba spusa impotriva ta, pentru ca sa-ti intorci mania impotriva unui om, sau sa scoti un tipat nearticulat, atunci aminteste-ti pacatul pe care acestea il atrag, fugi la rugaciune si vei linisti indata aceasta miscare fara randuiala dinlauntrul tau."

[cristiboss56]

În prealabil postat de Ekaterina

Gheronda Iosif Vatopedinul ne indeamna ca in ispita sa fugim la rugaciune pentru a scapa de pacatul pe care am putea sa il facem sub influenta acesteia: "Cand ti se intampla o ispita, sau te intarata vreo vorba spusa impotriva ta, pentru ca sa-ti intorci mania impotriva unui om, sau sa scoti un tipat nearticulat, atunci aminteste-ti pacatul pe care acestea il atrag, fugi la rugaciune si vei linisti indata aceasta miscare fara randuiala dinlauntrul tau."

Cea mai la indemana este in stfel de cazuri este Rugaciunea lui Iisus si un simplu Iisuse miluieste-ma , spus cu tarie in gand de cateva ori , linistesc provocarile venite din afara , linistesc si aseaza in liniste mintea noastra .
Puterea ( semnul ) Crucii si numele lui Iisus , sunt arma de temut impotriva gandurilor si ispitelor !

[rainrainbow]

cum sa scapam de hulele din timpul rugaciunii?ce putem face sa avem o rugaciune curata?

[cristiboss56]

Sursa :http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...t-b1-p1912.htm

Ispitele au rostul:

1. De a ne umili, de a ne compromite chipul nostru cel iubit de noi, ochişorii noştri, în ochii noştri, în viața aceasta.

2. Dau prilejul să te cunoşti mai bine şi să-ți pierzi încrederea în tine însuți, şi te fac să alergi la cineva mai tare ca tine, la Dumnezeu.

3. De aceea îngăduie Dumnezeu ispitele, că ele au însuşirea de a ne observa mai bine răutățile noastre.

4. Ispita este indicatorul care dovedeşte mărimea duhovnicească la care eşti.

În încercări (ispite) îți trebuie o convingere, adică temelie puternică. Convingerile trăite sunt realități religioase, adică realități trăite. Convingerile să nu fie numai o bibliotecă în cap, ci să le trăieşti.
Ispitele te trag afară de la Hristos, spunându-ți: Nu trăi o viață aşa de grea, nu-ți chinui tinerețea. Toate aceste momeli te sustrag de la temelia, Hristos şi de la crucea Lui şi te dai spre plăcere, spre cruțare de sine. În încercări trebuie să ai o casă a ta, care să fie întărită pe o temelie puternică, să ai ceva trainic, un foc, un cărbune aprins în sufletul tău, care să-ți ajute ca în încercări să n-o luăm către noi, ci către Hristos. În felul acesta, încercările dovedesc de ți-e mai drag de tine sau de Hristos. Asemănarea cu casa clădită pe nisip. Pe ce temelie stai? Dacă este Hristos, treci prin toate cu veselie, dar trebuie să te laşi cu totul în conducerea lui Dumnezeu. Nu-i altă soluție decât să te îndrăgosteşti de Iisus, Care a trăit cândva în chip văzut. El continuă să fie cu noi până la sfârşitul veacurilor. Şi dacă am fi curați cu inima, L-am vedea şi acum.
La ziua judecății ne întreabă Dumnezeu: ce asemănare avem cu Iisus? Şi noi numai în cruce ne putem asemăna cu Iisus. Nu ne putem asemăna nici în înțelepciune, nici în putere, deci numai în cruce.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Ekaterina

Gheronda Iosif Vatopedinul ne indeamna ca in ispita sa fugim la rugaciune pentru a scapa de pacatul pe care am putea sa il facem sub influenta acesteia: "Cand ti se intampla o ispita, sau te intarata vreo vorba spusa impotriva ta, pentru ca sa-ti intorci mania impotriva unui om, sau sa scoti un tipat nearticulat, atunci aminteste-ti pacatul pe care acestea il atrag, fugi la rugaciune si vei linisti indata aceasta miscare fara randuiala dinlauntrul tau."

Rugăciune la vreme de ispită

În orice împrejurare te-ai afla, de bucurie, de întristare, lipsă ori bunăstare, înalţă gândul smerit şi inima curată către Dumnezeu, aducându-I laudă, mulţumire ori cerere, şi El, Care ascultă chemările sincere şi curate, nu te va trece cu vederea.
Doamne, Doamne, Cel ce ai îngăduit diavolului să ispitească în rai pe strămoşii noştri Adam şi Eva, spre a le încerca ascultarea şi supunerea lor; Cel ce aşişderea ai îngăduit diavolului să ispitească cu îngroziri şi cu suferinţe grele pe dreptul Iov, robul Tău, pentru a se vădi şi mai lămurit virtuţile şi credinţa lui cea întru Tine; Cel ce ai dat îngăduinţă Satanei să se apropie cu ispitire de însuşi Fiul Tău spre a-L îmbia şi a-L momi cu poftele şi deşărtăciunile acestei lumi, pentru ca înfrânt şi ruşinat acest duh blestemat să audă din gura Mântuitorului lumii cuvintele: „Înapoia Mea, Satano, căci scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui unuia să-I slujeşti"; Cel ce tuturor drepţilor şi sfinţilor Tăi le-ai dat vremi de ispitire şi de grele îndolieli, pentru ca prin ele, lămurindu-se, să iasă şi să rămână şi mai întăriţi în credinţă, în nădejdea, în dragostea şi în supunerea cea către Tine; Însuţi, atotputernice şi preabunule Stăpâne, ajută-mi şi mie în această clipă grea, când duhul Satanei îmi tulbură mintea cu îndoieli şi cu îmboldiri şi amăgiri viclene frământă inima şi sufletul meu; arată-mi mie, Milostive, adevărul şi calea Ta cea dreaptă, pentru ca, biruind uneltirile lui de acum, să mă pot bucura de cuvintele Apostolului Tău Iacob, ce zice: „Fericit bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se, va lua cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce îl iubesc pe El". Dăruieşte-mi, Stăpâne, inimă curată şi credinţă tare, pentru ca în aceste clipe să pot cânta dimpreună cu proorocul Tău David: „Doamne cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi zic sufletului meu: Nu este mântuire lui întru Dumnezeul lui! Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, slava mea şi cel ce înalţi fruntea mea! Cu glasul meu către Domnul am strigat şi m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui; a Domnului este mântuirea şi peste tot poporul Tău binecuvântarea Ta". Amin.

[cristiboss56]

Domnul nu ne pune la încercări mai mult decât îngăduie puterile, ci încearcă ocazional pe cei ce luptă pentru credinţă.

Domnul, Cel care rânduieşte toate cu măsură, nu ne pune la încercări mai mult decât îngăduie puterile, ci încearcă ocazional pe cei ce luptă pentru credinţă, fără să îngăduie să fie ispitiţi mai greu decât le este puterea.
El amestecă cu măsură lacrimile cu băutura (Ps. 79, 6) celor care trebuie să arate dacă în timpul suferinţelor păstrează pentru Dumnezeu recunoştinţa.


(Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, epist. 219 , I, în PSB, vol. 12, p. 451,452)

[cristiboss56]

În prealabil postat de Ekaterina

Gheronda Iosif Vatopedinul ne indeamna ca in ispita sa fugim la rugaciune pentru a scapa de pacatul pe care am putea sa il facem sub influenta acesteia: "Cand ti se intampla o ispita, sau te intarata vreo vorba spusa impotriva ta, pentru ca sa-ti intorci mania impotriva unui om, sau sa scoti un tipat nearticulat, atunci aminteste-ti pacatul pe care acestea il atrag, fugi la rugaciune si vei linisti indata aceasta miscare fara randuiala dinlauntrul tau."

Si tot atat de important este chiar daca ne suparam sau ne maniem , sa nu apuna soarele peste mania sau supararea noastra , sa nu treaca acea zi suparati sau maniati pe cineva .
Asta in cazul in care nu putem sa punem in aplicare cele scrise de Gheronda Iosif Vatopedinul !