Ispita !

[cristiboss56]

Iata un extras dintr o carte pe care o recomand tuturor !


"Tot omul trebuie sa indure o perioada de ispite si de lupta. Este o stare grea, de suferinta... Despre aceste chinuri se vorbeste in Psalmi: „Cutremur a cuprins pre ei: acolo sunt dureri ca ale celeia ce naste." /Ps. 47:6/ Orice om ce se naste duhovniceste spre o viata noua incearca durere, pana ce iese la largime.Cine nu a incercat in lume aceste dureri „ca ale celeia ce naste," atunci trebuie sa le incerce in manastire. Si voua va stau inainte... Aceste dureri constau in lupta cu patimile. Patimile se vor ridica impotriva noastra. Vrajmasul nu ne da odihna. Trebuie rabdare. Trebuie sa ne rabdam pe noi insine si sa nu abandonam armele, stiind ca acest lucru este cu neputinta.
Necazurile neincetate pe care Dumnezeu le trimite omului sant semnul unei griji dumnezeiesti deosebite fata de dansul. Rostul necazurilor poate diferi. Ele se trimit ori pentru taierea raului, ori pentru inteleptire, ori pentru mai multa slava in viata viitoare, ori ca pedeapsa pentru pacatele savarsite mai inainte. Toti isi poarta crucea lor. Si dumneata iti porti cruciulita... Purtarea crucii este necesara pentru mantuirea fiecarui crestin, nu numai a monahului. Da... Toti de pana acum si-au purtat crucea, si o vor purta de acum inainte. Chiar si Dumnezeu cel intrupat si-a purtat crucea, iar crucea Lui a fost cea mai grea, pentru ca intr'insa se gaseau toate crucile. Iar omul (Simon Cirineanul) ajuta prin faptul ca ia de la Hristos crucea si o duce el insusi. Si noi, purtandu-ne crucile, il ajutam pe Domnul la purtarea crucii, ne pregatim sa-i fim slujitori in ceruri. Ce numire inalta!
Necazurile puternice sunt intotdeauna semnul harului lui Dumnezeu. Trebuie doar sa rabdam!
„Nu va nadajduiti spre boieri, spre fiii oamenilor, intru care nu este mantuire."/Ps. 145:3/ Mi-a placut sa citesc Sfanta Scriptura si lucrarile Sfintilor Parinti. Mi-a placut indeosebi Psaltirea. Si ce profunzimi mi s'au descoperit uneori!... Sa nadajduiti totdeauna doar in Dumnezeu, si niciodata in oameni. Atunci tot raul va cadea de la voi precum o creanga taiata.
Cu cat traiesti mai aspru si mai atent cu sine insuti, cu atat vrajmasul se ridica mai puternic impotriva ta. Mai ales in ajunul praznicelor se straduieste sa-ti pregateasca ceva. Trebuie sa te astepti la orice, trebuie sa fii gata de orice... Dar Domnul este milostiv. Cu prilejul sarbatorilor se fac daruri. Si dumneavoastra veti primi ceva. Doar ca veti baga de seama acest lucru peste vreo patruzeci de ani, poate. Atunci veti afla ce dar v'a trimis Domnul la acea sarbatoare. Cand va aflati intr'o stare buna sufleteasca, sa asteptati furtuna. Asa se intampla aproape totdeauna... Orice lucru bun este anticipat sau urmat de o ispita.
Cand se inmultesc necazurile, trebuie sa-ti spui: „Vrednic sunt cu adevarat de toate aceste necazuri! inseamna ca ele sant de trebuinta pentru a ma curata de patimi si mai ales de mandrie..." Mai mult decat atat, pentru a suporta o ocara trebuie sa ai grija sa nu te superi pe cel ce te-a ocarat.
Necazuri vor fi intotdeauna. Dar starea launtrica a omului va fi alta... Cu toate ca vor fi mereu necazuri, cel ce a dobandit rugaciunea launtrica le va indura cu usurinta, deoarece cu dansul este Hristos. El va umple de o nespusa bucurie inima nevoitorului, si nici un necaz nu va putea birui aceasta bucurie intru Domnul. Cand te vor nelinisti gandurile de frica pentru necazurile viitoare, nu trebuie sa intri in vorba cu ele, ci sa spui: „Fie voia Domnului!" Aceste cuvinte te vor linisti."


Extras din cartea: Viata Sfantului Nicon - ultimul Staret de la Optina
Monahia Maria, editura Predania

[speranta1970]

În prealabil postat de cristiboss56

Iata un extras dintr o carte pe care o recomand tuturor !


"Tot omul trebuie sa indure o perioada de ispite si de lupta. Este o stare grea, de suferinta... Despre aceste chinuri se vorbeste in Psalmi: „Cutremur a cuprins pre ei: acolo sunt dureri ca ale celeia ce naste." /Ps. 47:6/ Orice om ce se naste duhovniceste spre o viata noua incearca durere, pana ce iese la largime.Cine nu a incercat in lume aceste dureri „ca ale celeia ce naste," atunci trebuie sa le incerce in manastire. Si voua va stau inainte... Aceste dureri constau in lupta cu patimile. Patimile se vor ridica impotriva noastra. Vrajmasul nu ne da odihna. Trebuie rabdare. Trebuie sa ne rabdam pe noi insine si sa nu abandonam armele, stiind ca acest lucru este cu neputinta.
Necazurile neincetate pe care Dumnezeu le trimite omului sant semnul unei griji dumnezeiesti deosebite fata de dansul. Rostul necazurilor poate diferi. Ele se trimit ori pentru taierea raului, ori pentru inteleptire, ori pentru mai multa slava in viata viitoare, ori ca pedeapsa pentru pacatele savarsite mai inainte. Toti isi poarta crucea lor. Si dumneata iti porti cruciulita... Purtarea crucii este necesara pentru mantuirea fiecarui crestin, nu numai a monahului. Da... Toti de pana acum si-au purtat crucea, si o vor purta de acum inainte. Chiar si Dumnezeu cel intrupat si-a purtat crucea, iar crucea Lui a fost cea mai grea, pentru ca intr'insa se gaseau toate crucile. Iar omul (Simon Cirineanul) ajuta prin faptul ca ia de la Hristos crucea si o duce el insusi. Si noi, purtandu-ne crucile, il ajutam pe Domnul la purtarea crucii, ne pregatim sa-i fim slujitori in ceruri. Ce numire inalta!
Necazurile puternice sunt intotdeauna semnul harului lui Dumnezeu. Trebuie doar sa rabdam!
„Nu va nadajduiti spre boieri, spre fiii oamenilor, intru care nu este mantuire."/Ps. 145:3/ Mi-a placut sa citesc Sfanta Scriptura si lucrarile Sfintilor Parinti. Mi-a placut indeosebi Psaltirea. Si ce profunzimi mi s'au descoperit uneori!... Sa nadajduiti totdeauna doar in Dumnezeu, si niciodata in oameni. Atunci tot raul va cadea de la voi precum o creanga taiata.
Cu cat traiesti mai aspru si mai atent cu sine insuti, cu atat vrajmasul se ridica mai puternic impotriva ta. Mai ales in ajunul praznicelor se straduieste sa-ti pregateasca ceva. Trebuie sa te astepti la orice, trebuie sa fii gata de orice... Dar Domnul este milostiv. Cu prilejul sarbatorilor se fac daruri. Si dumneavoastra veti primi ceva. Doar ca veti baga de seama acest lucru peste vreo patruzeci de ani, poate. Atunci veti afla ce dar v'a trimis Domnul la acea sarbatoare. Cand va aflati intr'o stare buna sufleteasca, sa asteptati furtuna. Asa se intampla aproape totdeauna... Orice lucru bun este anticipat sau urmat de o ispita.
Cand se inmultesc necazurile, trebuie sa-ti spui: „Vrednic sunt cu adevarat de toate aceste necazuri! inseamna ca ele sant de trebuinta pentru a ma curata de patimi si mai ales de mandrie..." Mai mult decat atat, pentru a suporta o ocara trebuie sa ai grija sa nu te superi pe cel ce te-a ocarat.
Necazuri vor fi intotdeauna. Dar starea launtrica a omului va fi alta... Cu toate ca vor fi mereu necazuri, cel ce a dobandit rugaciunea launtrica le va indura cu usurinta, deoarece cu dansul este Hristos. El va umple de o nespusa bucurie inima nevoitorului, si nici un necaz nu va putea birui aceasta bucurie intru Domnul. Cand te vor nelinisti gandurile de frica pentru necazurile viitoare, nu trebuie sa intri in vorba cu ele, ci sa spui: „Fie voia Domnului!" Aceste cuvinte te vor linisti."


Extras din cartea: Viata Sfantului Nicon - ultimul Staret de la Optina
Monahia Maria, editura Predania

Multumesc de acest Gand ce l-ai pus in scris ca vine mi-a venit la suflet in aceste momente de noi încercări.Dumnezeu fie cu noi si facă-se voia Lui.

[cristiboss56]

În prealabil postat de speranta1970

Multumesc de acest Gand ce l-ai pus in scris ca vine mi-a venit la suflet in aceste momente de noi încercări.Dumnezeu fie cu noi si facă-se voia Lui.

Dumnezeu sa fie langa tine neancetat oriunde ai fi ! Si eu sunt tavalit zi de zi prin multe incercari si ispite , iar atunci cand am o zi ceva mai buna , mai linistita , devin nelinistit pana la urma , caci nu sunt invatat astfel . Fiecare zi are ceva nou pentru mine , cate o surpriza , cate o incercare , dar dupa un timp lasandu-ma in voia lui Dumnezeu , nu ma mai sperii , nu ma mai tem , ci dinpotriva . Mult imi ajuta rugaciunea , Psaltira lui David si a Maicii Domnului , dar in primul rand gandul la moarte , care ma face egal in toate cele de aici din cele lumesti , cu toti "concurentii " mei ! Merita sa disperam , sa dezarmam , sa deznadajduim , cand viata de aici nu-i decat un fum , o umbra trecatoare ? Nu , cu hotarare nu , iar ispita are un rol pozitiv impotriva uitarii , leneviei , a patimilor si caderilor noastre . Inca odata , multa nadejde sa ai !
Doamne ajuta !

[George.m]

Sfantul Isaia Pustnicul spune ca "nu se poate apropia cineva de Dumnezeu fara necaz si nu poate pazi dreptatea sa neschimbata fara El. Si de va opri lucrurile care sporesc necazul, va opri si pe cele ce pazesc dreptatea lui si se va afla ca o comoara nepazita si ca un luptator dezarmat si ca o corabie lipsita de vaslele ei si ca un rai al carui izvor de apa a secat" (Cuvinte despre nevointa, c.85, Filocalia X).

În prealabil postat de George.m

Sfantul Isaia Pustnicul spune ca "nu se poate apropia cineva de Dumnezeu fara necaz si nu poate pazi dreptatea sa neschimbata fara El. Si de va opri lucrurile care sporesc necazul, va opri si pe cele ce pazesc dreptatea lui si se va afla ca o comoara nepazita si ca un luptator dezarmat si ca o corabie lipsita de vaslele ei si ca un rai al carui izvor de apa a secat" (Cuvinte despre nevointa, c.85, Filocalia X).

Se poate intelege din acest extras ca necazurile sunt cele care il apropie pe om de Dumnezeu, mai degraba decat bucuriile? AGabriela mi-a raspuns pe thread-ul "Cum ii putem ajuta pe atei sa-l cunoasca pe Dumnezeu" (nu stiu cum sa fac link direct la acest raspuns) ca si bucuriile foarte mari pot face acest lucru. M-am gandit ca poate sunt eu mai pesimita si vad mai repede necazurile decat bucuriile... Voi ce credeti?
Cum se pot apropia oamenii de Dumnezeu?
- prin ascultarea poruncilor Lui (asta cand esti constient de ele si vrei sa fii mai aproape de Dumnezeu)
- prin necazuri (cand uiti de Dumnezeu, sau nu iti pasa :-( - primesti acest ajutor de la El, pentru a-ti reaminti si a te indrepta)
- prin bucurii (pe acestea le vad ca o rasplata la un mod de viata deja "corect" - nu stiu daca ar putea prin ele insele sa duca la o trezire a constiintei)

Aaa.. l-am intrebat o data pe parintele duhovnic, si mi-a rapuns "cu liniste"!

[George.m]

Sunt de parere ca incercarile il ajuta pe om sa-si vina in fire. De pilda, fiul risipitor din Evanghelie a uitat cu desavasire de tatal sau cand i-a mers bine, cand nu-i lipsea nimic din cele materiale. Dar necazurile, vietuirea in saracie, l-au ajutat sa-si vina in fire, sa isi aduca aminte de tatal sau, i-au trezit dorinta pocaintei. Pleaca din casa tatalui cu semetie, dar se intoarce plin de smerenie.
As spune ca necazurile ce vin asupra celor pacatosi ii ajuta sa-si doreasca a vietui in Casa Tatalui, ii ajuta sa-si smereasca cugetele si sa porneasca la drum catre El.

Desigur, si bucuria il poate poate apropia pe om de Dumnezeu, daca e cu luare aminte si priveste binele de care se impartaseste ca venind din partea Celui de Sus. Important e ca acesta, atunci cand ii merge bine, sa nu se lase sufocat de cele lumesti, ci sa pretuiasca in mai mare masura realitatile duhovnicesti.

În prealabil postat de Annyta

Se poate intelege din acest extras ca necazurile sunt cele care il apropie pe om de Dumnezeu, mai degraba decat bucuriile?

Va supun atentiei o intamplare adevarata, survenita in viata unui preot pe care il cunosc foarte bine, pe care il respect si il admir; intamplarea a fost relatata si in cursul predicii de la liturghia de duminica.

Se facea ca la acest preot a venit un tanar, care facand un pariu cu prietenii sai pe o anumita miza, l-a pierdut, iar intelegerea era ca de va pierde pariul, sa mearga sa se spovedeasca la acest preot binecunoscut pentru harul lui. Tanarul acesta nici macar nu credea in Dumnezeu, ba chiar i se parea o idee absurda sa creada intr-un Dumnezeu unic si atotputernic, dar s-a conformat pariului si s-a dus la preot la spovada, pentru a-si indupleca prietenii. Ajuns la acesta, tanarul i-a marturisit ca vrea sa fie spovedit rapid, sa primeasca o dovada a acestui fapt, pe care sa o poata arata si prietenilor, apoi sa plece, fara prea multe framantari. Preotul acesta plin de har, luminat de Sfantul Duh, i-a raspuns ca e impotriva canoanelor sa-l spovedeasca fara ca cel ce-si marturiseste vina sa creada macar in Dumnezeu ori fara sa se pocaiasca pentru pacatele sale. Insa ii va da dezlegarea, in scris, daca timp de 30 de zile, in fiecare seara, inainte de a se pune in pat sa doarma, se va opri cateva minute, se va uita spre cer si va rosti cu voce tare cuvintele: "NU cred ca Dumnezeu exista!". Pentru a-si indupleca prietenii si a iesi cu dezlegarea, tanarul a facut intocmai, asumandu-si solemn obligatia de a respecta sarcina ce i-o daduse preotul, in incredintarea ca nu avea sa-i faca niciun rau sa incere, ba chiar de curiozitate sa vada ce efect ar putea avea o asemenea experienta asupra lui.

Dupa cele 30 de zile, in care tanarul facuse intocmai cum i se ceruse, acesta se intoarce la preot, abatut, framanantat si vizibil tulburat, cade in fata acestuia si cu durere isi marturiseste cu pocainta si lacrimi toate pacatele, dand slava si cerandu-I iertare lui Dumnezeu pentru vina grea pe care o poarta. Ba mai mult de atat, dupa cativa ani, intamplator, in oras, preotul il intalneste pe acest tanar pe strada si il recunoaste imediat. Schimband cateva cuvinte, tanarul ii spune ca este student la teologie. Iata dar, cat de minunate sunt lucrurile Domnului! Si cat har salasluieste in unii slujitori ai sai, care prin cai doar de Sfantul Duh stiute, ii apropie pe unii departati de Dumnezeu.

Necazurile si bucuriile te pot apropia (sau nu) de Dumnezeu, depinde de tine. Iata insa cum un "joc", asa cum este un pariu cu prietenii, ajunge sa te trimita inaintea lui Dumnezeu si sa-ti schimbe radical viata. Sfatul meu este dialogul! Dialogul intai cu Dumnezeu, apoi cu slujitorii devotati ai Bisericii. Dumnezeu este viu si lucrator prin oamenii sai alesi.

Har si intelepciune!

[George.m]

"Ridica cuget curajos in fata ispitelor ce vin spre tine. Ele oricum vin. Ai nevoie de ele. Altfel nu te poti curati. Ispitele sunt medicamente si plante tamaduitoare, care vindeca patimile cale vazute si ranile noastre cele nevazute.

Rabda pentru a putea sa castigi cu fiecare dintre ispite, sa dobandesti plata, odihna si bucurie in Imparatia cea cereasca. Vine noaptea, noaptea mortii, cand nimeni nu mai poate lucra. De aceea, grabeste-te. Timpul este putin.

Sa mai stii si aceasta: mai bine o zi in care viata a iesit biruitoare si incununata de premii, decat ani multi traiti in nepurtare de grija. Lupta unei singure zile, in deplina cunostinta si in simtirea sufletului, valoreaza mai mult decat cincizeci de ani fara cunostinta si nepurtare de grija.

Fara lupta si fara varsare de sange nu astepta sa ajungi la eliberarea de patimi. Pamantul sufletului nostru face sa creasca maracini si buruieni dupa cadere. Avem nevoie de curatire. Acestea nu se smulg decat cu durere multa, cu maini batatorite si sangerande si cu mult oftat. Plangi deci, varsa rauri de lacrimi pentru ca sa se inmoaie pamantul inimii tale. Si cand pamantul se va inmuia, maracinii se vor smulge mai usor" (Gheron Iosif).