Inchizitia

[laurastifter]

Catalin2, Doamne ajută!
Mulţumesc mult pentru răspunsuri. :)
"Problema se pune diferit pentru catolici, din cauza ca BC a adoptat acum 150 de ani dogma infailibilitatii, care se aplica si retroactiv. Si nu pot spune ca BC a gresit si un papa a gresit ex cathedra. E ca si cum s-ar delimita de BC. Pentru catolici este Sfanta Inchizite, de exemplu pentru noi este Sfanta Scriptura." Da... M-am gândit eu că dogma infailibilităţii papale îi determină pe creştinii catolici de pe forum să susţină Inchiziţia. Da... În acest caz, cred că este imposibil să-i convingem să-şi nege una dintre propriile învăţături de credinţă.
Am citit şi eu articolul scris de domnul Mihnea Dragomir... Acum mai mult timp, am discutat despre pedeapsa cu moartea cu un ortodox care considera că această formă de ucidere ar fi compatibilă cu religia noastră. Şi totuşi, porunca divină este clară: "Să nu ucizi". Nu scrie în Sf. Scriptură: să nu ucizi, decât pe baza unei sentinţe juridice... ci simplu "să nu ucizi" (subînţeles: indiferent de împrejurări). Reţin că m-a impresionat un text al Sfântului Ioan Gură de Aur, din Omiliile sale la Epistola către Romani, în care se arăta faptul că Dumnezeu, atunci când ne dă o poruncă, ne şi explică necesitatea respectării acelei norme morale, argumentând sau menţionând efectul respectării/încălcării acelei reguli. De exemplu: "Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine...". În cazul poruncii "să nu ucizi", textul nu cuprinde nicio altă explicaţie. Nu se spune: "să nu ucizi, deoarece acest păcat este o crimă" - spunea Sf. Ioan Hrisostom. De ce? Pentru că gravitatea acestui păcat este conştientizată clar de către orice conştiinţă omenească, porunca de a nu lua viaţa semenilor sub niciun motiv fiind înscrisă în legea morală naturală. Este posibil să nu fi reprodus întocmai ideea Sfântului Ioan (am citit acum mai mult timp Omiliile la Ep. către Romani), dar oricum aceasta era esenţa mesajului: repulsia faţă de crimă este înscrisă în adâncul conştiinţei noastre, astfel încât combaterea acestui păcat prin argumente de orice tip (raţionale, teologice etc.) ar fi inutilă. Cu toate acestea, aşa cum observăm, există creştini ca şi noi, cu dragoste de Dumnezeu, care continuă să susţină ideea potrivit căreia pedeapsa capitală nu ar fi o formă de ucidere. De ce? Pentru a rămâne fideli unei dogme a Bisericii căreia aceşti creştini îi aparţin - dogma infailibilităţii Papei. Bine, atunci de ce din anul 1969, Vaticanul a eliminat din legislaţie această pedeapsă? Atunci când a luat această decizie, Papa nu era tot infailibil? :) :)
În Predica de pe Munte, Mântuitorul Hristos ne-a revelat adevărul că nu doar uciderea fizică a semenilor constituie un păcat, ci şi simpla stare de mânie împotriva cuiva. "Eu însă vă spun vouă: oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă. Şi cel ce va zice fratelui său "netrebnicule" vrednic va fi de judecata Sinedriului, iar cel ce va zice "nebunule" vrednic va fi de gheena focului" (Matei5). Mai mult decât atât, potrivit relatării din capitolul 8 al Evangheliei după Ioan, Mântuitorul nostru le-a răspuns celor care-L întrebau (ispitindu-L) dacă unei femei prinse în păcatul de adulter trebuie să i se aplice pedeapsa prevăzută în Legea lui Moise - uciderea prin lapidare. În acest caz, gândeau fariseii, Hristos era învins indiferent de răspunsul dat: dacă ar fi spus că femeia trebuie ucisă, Şi-ar fi renegat Propria învăţătură, iar dacă ar fi răspuns că nefericita trebuie cruţată, El Însuşi ar fi putut fi ucis, ca un adversar al rânduielilor mozaice. Şi ce a făcut Hristos? Fiind Dumnezeu, a rezolvat prin câteva cuvinte pseudoproblema, lăsându-Şi adversarii fără replică: "cine dintre voi este fără de păcat să arunce primul piatra asupra ei". Punct. :) I-a învins printr-o singură propoziţie pe cei care-I erau împotrivă.
De aceea, confraţii catolici, având credinţă în Fiul lui Dumnezeu, ar fi bine să se mai gândească puţin... şi nu să ne dea nouă dreptate, ci să gândească pentru ei înşişi dacă este folositor şi potrivit voii divine să susţină o formă de ucidere. Sunt sigură că niciunul dintre ei nu ar fi capabil să pună în practică un astfel de păcat, dar chiar şi faptul de a susţine prin cuvinte aşa ceva îi poate influenţa negativ pe cei lipsiţi de credinţă... sau chiar pe cei credincioşi, dar naivi.

O seară binecuvântată, Cătălin2!

Dumnezeu să fie cu tine!

Cu respect,
Laura Stifter

[laurastifter]

Revin. :) Acum am citit şi topic-ul despre sinoadele panortodoxe şi dogmele romano-catolice. Ştiam că între noi şi creştinii catolici există anumite diferenţe dogmatice şi cred din tot sufletul că întreaga învăţătură ortodoxă este adevărată, întru totul fidelă Revelaţiei divine, care ni s-a transmis prin Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie.
În privinţa atitudinii mele faţă de catolici... Într-adevăr, încerc să fiu cât mai deschisă faţă de aceşti creştini, din mai multe motive. În primul rând, pentru că ei, asemenea nouă, sunt creştini, mărturisind principalele adevăruri de credinţă (în primul rând, se închină unicului Dumnezeu adevărat - Sfânta Treime - ca şi noi). În al doilea rând, există un motiv oarecum... subiectiv, în sensul că bunicul meu din partea tatălui (Dumnezeu să-l odihnească în pace) a fost catolic şi ştiu că era un creştin convins, iubitor de Dumnezeu. Cunosc, de asemenea, o creştină din această confesiune (nu este din familia mea, dar avem de mult timp o relaţie foarte apropiată), care-mi inspiră încredere şi un respect deosebit. Această doamnă este o creştină practicantă şi crede cu tărie în catolicism, dar cred că niciodată nu s-ar gândi să susţină că necredincioşii trebuie condamnaţi la moarte. :) Dimpotrivă, este deosebit de tolerantă, fără a cădea în relativism, ci respectându-şi în mod sincer semenii (deci, înţelege să respecte persoanele necredincioşilor, nu ideile lor greşite). De aceea, am scris la un alt topic un mesaj favorabil romano-catolicilor. În privinţa învăţăturii de credinţă, a dogmelor, aşa cum am spus, cred cu toată puterea în Ortodoxia noastră. :)

Încă o dată, îţi mulţumesc mult pentru mesajele documentate şi bine argumentate. Îmi face o deosebită plăcere să discutăm. :)
Domnul să fie cu tine şi să te ocrotească!

[laurastifter]

În prealabil postat de laurastifter

Revin. :) Acum am citit şi topic-ul despre sinoadele panortodoxe şi dogmele romano-catolice. Ştiam că între noi şi creştinii catolici există anumite diferenţe dogmatice şi cred din tot sufletul că întreaga învăţătură ortodoxă este adevărată, întru totul fidelă Revelaţiei divine, care ni s-a transmis prin Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie.
În privinţa atitudinii mele faţă de catolici... Într-adevăr, încerc să fiu cât mai deschisă faţă de aceşti creştini, din mai multe motive. În primul rând, pentru că ei, asemenea nouă, sunt creştini, mărturisind principalele adevăruri de credinţă (în primul rând, se închină unicului Dumnezeu adevărat - Sfânta Treime - ca şi noi). În al doilea rând, există un motiv oarecum... subiectiv, în sensul că bunicul meu din partea tatălui (Dumnezeu să-l odihnească în pace) a fost catolic şi ştiu că era un creştin convins, iubitor de Dumnezeu. Cunosc, de asemenea, o creştină din această confesiune (nu este din familia mea, dar avem de mult timp o relaţie foarte apropiată), care-mi inspiră încredere şi un respect deosebit. Această doamnă este o creştină practicantă şi crede cu tărie în catolicism, dar cred că niciodată nu s-ar gândi să susţină că necredincioşii trebuie condamnaţi la moarte. :) Dimpotrivă, este deosebit de tolerantă, fără a cădea în relativism, ci respectându-şi în mod sincer semenii (deci, înţelege să respecte persoanele necredincioşilor, nu ideile lor greşite). De aceea, am scris la un alt topic un mesaj favorabil romano-catolicilor. În privinţa învăţăturii de credinţă, a dogmelor, aşa cum am spus, cred cu toată puterea în Ortodoxia noastră. :)

Încă o dată, îţi mulţumesc mult pentru mesajele documentate şi bine argumentate. Îmi face o deosebită plăcere să discutăm. :)
Domnul să fie cu tine şi să te ocrotească!

Iată un mic fragment din biografia Sfântului Siluan Athonitul, scrisă de ucenicul său, părintele Sofronie Saharov. Cred că acest text ar trebui să fie un ghid duhovnicesc în orice discuţie teologică dintre noi şi catolici:
"
“Am luat cunostinta de o conversatie intre Sfantul Siluan Athonitul si un arhimandrit care isi desfasura activitatea misionara printre non-ortodocsi. Acest arhimandrit il stima mult pe staret si a venit in diverse randuri sa vorbeasca cu el cu ocazia sederilor sale la Sfantul Munte.
Staretul l-a intrebat cum anume predi­ca. Arhimandritul, care era inca tanar si lipsit de experienta, a strigat gesticuland si miscandu-se din tot trupul:

[COLOR=#0000ff]“Le spun: Credinta voastra e desfranare. Totul este deformat si fals la voi si nu va veti mantui daca nu va veti cai“.[/COLOR]

Staretul a ascultat, si l-a intrebat:

“Si, spuneti-mi, parinte arhimandrit, cred ei in Iisus Hristos, cred ei ca este adevaratul Dumnezeu?”
“Da, cred”.
“Si o cinstesc pe Maica Domnului?”
“Da, o cinstesc, dar invatatura lor despre ea e gresita”.
“Ii cinstesc pe sfinti?”
“Da, ii cinstesc, dar ce sfinti mai pot fi la ei de cand s-au despartit de Biserica?”
“Au slujbe in bisericile lor, citesc ei cuvantul lui Dumnezeu?”
“Da, au slujbe si biserici, dar daca ati putea vedea ce sunt slujbele lor fata de ale noastre, ce raceala, ce lipsa de viata!”
“Ei bine! Parinte arhimandrit, sufletul lor stie ca fac bine crezand in Iisus Hristos, cinstind pe Maica lui Dumnezeu si pe sfinti, chemandu-i in rugaciunile lor; [COLOR=#0000ff]daca le spuneti ca aceasta credinta a lor este desfranare, nu va vor asculta. Spuneti oamenilor ca fac bine crezand in Dumnezeu, ca fac bine cinstind pe Maica lui Dumnezeu si pe sfinti; ca fac bine mergand la biserica pentru slujbe, rugandu-se acasa, citind cuvantul lui Dumnezeu, si celelalte; dar ca in cutare sau cu­tare punct sunt in greseala, ca trebuie sa-si indrepte aceasta greseala si ca atunci totul va fi bine.[/COLOR]
Domnul se va bucura in ei si asa cu totii ne vom mantui prin mila lui Dumnezeu. [COLOR=#ff0000]Dumnezeu e iubire; de aceea orice predica trebuie sa purceada si ea din iubire[/COLOR][COLOR=#ff0000], si atunci va fi mantuitoare atat pentru cel ce predica, cat si pentru cel ce o asculta.[/COLOR][COLOR=#ff0000] Dar daca ii veti osandi, sufletul poporului nu va va asculta si nici un bine nu va iesi de aici[/COLOR]“.

(in: “[COLOR=#000066]Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan Athonitul de arhimandritul Sofronie[/COLOR]“, Editura Deisis, Sibiu, 1999)

Doamne ajută, Cătălin2!

Cu stimă,
Laura Stifter

[catalin2]

În prealabil postat de laurastifter

Iată un mic fragment din biografia Sfântului Siluan Athonitul, scrisă de ucenicul său, părintele Sofronie Saharov. Cred că acest text ar trebui să fie un ghid duhovnicesc în orice discuţie teologică dintre noi şi catolici:

Laura, desigur ca sfantul are dreptate, din cate inteleg se refera la duhul blandetii. Chiar se spune sa certi cu duhul blandetii. Mai ales ca cei carora le vorbea acel arhimandrit probabil nu cunosteau ortodoxia si nici diferentele sau greselile din catolicism. Cum erau si paganii carora le propovaduiau Apostolii, unii dupa ce aflau adevarul deveneau crestini, nu auzisera de crestinism.

[Erethorn]

În prealabil postat de catalin2

greselile din catolicism. .

Domnule, nu exista "greseli" in catolicism. Sfanta Biserica Catolica este Biserica intemeiata de catre Isus Cristos la Pentecost, depozitara revelatiei divine.

Faptul ca dumneavoastra aveti ideea aceasta falsa, si o sustineti cu obstinatie, nu o face sa fie si adevarata.

Faptul ca ati ajuns sa scrieti "ca oricum Biserica era (ca si acum) doar una, nu exista catolicism" arata ca nu stiti nici macar ce spune Crezul de la Niceea: "Una, Sfanta, Catolica si Apostolica Biserica".

[catalin2]

În prealabil postat de Erethorn

Domnule, nu exista "greseli" in catolicism. Sfanta Biserica Catolica este Biserica intemeiata de catre Isus Cristos la Pentecost, depozitara revelatiei divine.

Faptul ca dumneavoastra aveti ideea aceasta falsa, si o sustineti cu obstinatie, nu o face sa fie si adevarata.

Faptul ca ati ajuns sa scrieti "ca oricum Biserica era (ca si acum) doar una, nu exista catolicism" arata ca nu stiti nici macar ce spune Crezul de la Niceea: "Una, Sfanta, Catolica si Apostolica Biserica".

E clar ca ma refer doar la BC (daca spun cum se numea inainte va suparati apoi, adica papistasi). Iar ca nu exista greseli in catolicism (adica cel de dupa schisma) sper ca nu credeti ca ortodocsii cred si ei asta si sunteti uimit ca sunt unii care nu cred.
Nu exista mai multe biserici, e una singura de la inceput si va fi pana la sfarsit, iar aceasta se numeste Biserica. In plus are si aceste atribute, e si Sfanta, Apostoleasca, Catolica si Ortodoxa. Mai pe scurt, dupa schisma se numeste Biserica Ortodoxa. Pe forumul ortodox putem spune asta, nu suntem banati sau sa trebuiasca sa o luam pe ocolite.

[nutucutu]

În prealabil postat de laurastifter

De aceea, confraţii catolici, având credinţă în Fiul lui Dumnezeu, ar fi bine să se mai gândească puţin... şi nu să ne dea nouă dreptate, ci să gândească pentru ei înşişi dacă este folositor şi potrivit voii divine să susţină o formă de ucidere. Sunt sigură că niciunul dintre ei nu ar fi capabil să pună în practică un astfel de păcat, dar chiar şi faptul de a susţine prin cuvinte aşa ceva îi poate influenţa negativ pe cei lipsiţi de credinţă... sau chiar pe cei credincioşi, dar naivi.

Ce concluzie gresita! In afara de mine, care m-am nascut catolica, si care privesc credinta in special prin perspectiva sfintilor bisericii mele, chiar vi se pare ca toti ceilalti catolici de pe forum ar avea niste creiere spalate de infailibilul papa?
Este un pic cam mult sa analizezi activitatea de 700 de ani a unei institutii NUMAI prin prisma a 100 ani si analizind numai partea negativa. Este ca si cum noi am analiza viata unui om luind in calcul numai perioada in care el a fost un pacatos.

Va marturisesc ca eu am avut un inchizitor in casa mea. A fost mama mea. Cu toate ca e o femeie blinda si nu ne-a batut niciodata, duminica sau in sarbatorile de porunca NE OBLIGA sa mergem la biserica. Imi amintesc ca prin liceu devenisem "liberala" si mi se parea ca mama e invechita. Chiar i-am spus, iar ea mi-a spus simplu: cind vei fi la casa ta vei face cum vei vrea, acum locuiesti in casa mea si te supui regulilor mele. Pare primitiv. Nu libertate, nu discutii filosofice... Mergeam la biserica oarecum aroganta; ma supuneam ca nu aveam incotro. Dar, cred eu, acest lucru mi-a folosit sa nu ma departez de Domnul. Stind acolo, la biserica, nu aveam altceva de facut decit sa ascult ce spunea preotul. Iar aceasta "inchizitie" era destul de comuna in satul meu. Cu siguranta ca au existati si "inchizitori" mai agresivi, care mai puneau mina si pe matura, dupa cum erau si persoane care mergeau la biserica pentru ca asa le dicta constiinta, insa asta nu ma face sa condam "inchizitorii" si nici "inchizitia sateasca". Iar acum constat ca si eu sint la fel.

Avem in fata doua extreme: aceasta institutie inseamna numai vrajitoare si eretici arsi pe rug sau imaginea idilica pe care o am eu despre inchizitie, imagine in care ea impune reguli de conduita morala pentru oitele turmei ; realitatea este bineinteles, intre cele doua extreme. Iar in acest context, in virtutea iubirii de adevar pe care o aratati, cercetati mai in amanunt ce a insemnat Inchizitia, pe de o parte, iar pe de alta parte sa nu va imaginati ca daca ne-am dori sa traim intr-un sistem riguros moral, bazat pe cele 10 porunci ale Lui Dumnezeu, asa cum a incercat Inchizitia sa faca, asta inseamna ca am fi in stare sa ucidem sau sa acceptam omorul pentru a ne atinge scopul.

[Mihai36]

Este o mare diferenta intre severitatea mamei dumneavoastra care avea dreptul asupra ta insa simultan asupra ei nu a avut nimeni dreptul si nici nu ar trebui sa aibe (vorbind de inchizitia de pina in 1910) fiindca mama nu v-ar fi omotit daca nu a-ti fi respectat cuvintul ei ci poate ar fi procedat ca alte mame care au avut rabdare lasind lui Dumnezeu in grija viata spirituala a copiilor si rugindu-se pentru ei).
Dar noi aici vorbim de sute de mi de victime ucise si praduite averile , alte mii prigonite ,epurari etnice, manevre politice si scaparea de adversari prin anchete false, intedictia de a avea biblie pedepsita grav, acuze mincinoase si decizii arbitrare ,sa zicem ca ar fi vrut sa faca treaba buna dar ar trebui analizata istoria si conditile in care a fost intiata inchizitia precum si diferenta intre ceea ce a cerut Iisus si ceea ce a facut concret Inchizitia ,
Iisus nu a cerut o societate epurata ci un suflet epurat in conditiile in care El insusi a fost epurat de evrei (si de imparat de frica El fiind de vita regala ar fi putut cere tronul).
La dumneavostra in sat se ard casele celor care nu merg la biserica si li se confisca averile de catre preoti si de politie doar pentru ca nu sint catolici- cum a facut vechea inchizitie?
Asta a cerut Iisus?
Asa incit in ce masura poate avea un papa insotit chiar si de 100 de consilieri teologi infailibilitate in fata lui Iisus? Pina la urma Cine trebuie ascultat?
infailibilitate inseamna fara greseala , desavirsit, pai daca e asa de sfint si binecuvintat obligatoriu doar ca sta pe un scaun de ce ar mai avea nevoie o intreaga echipa de consilieri teologi cu care sa se sfatuiasca?
Fiindca in realitate desavirsirea lui ex-catedra nu este decit o imagine in ochii celorlalti, ceva de iure si nu de facto.
Macar Iisus ca sa credem in El a facut ceva minuni pe cind papii trebuie doar votati de conclav si crezuti pe cuvint, nu trebuie sa faca nici o minune. Nu li se cere nici un fel de daruri de cunostere si nici nu le pot demonstra ulterior.
Asta nu inseamna ca intreaga dogma este falsa ci doar parti din ea, find mereu perfectibila ca toate dogmele.

[Erethorn]

În prealabil postat de Mihai36

infailibilitate inseamna fara greseala , desavirsit,

Cred ca este, fara exagerare, a suta oara cand vad ca se face (sau se intretine voit) confuzia intre infailibilitate si impecabilitate.

In conditiile in care in cadrul acestui forum in particular distinctia a fost explicata de atatea ori, iar pe internet in general e la doua clickuri distanta, nu mai sunt dispus sa acord prezumtia de buna credinta celor care continua sa perpetueze aceasta minciuna.

[laurastifter]

În prealabil postat de nutucutu

Ce concluzie gresita! In afara de mine, care m-am nascut catolica, si care privesc credinta in special prin perspectiva sfintilor bisericii mele, chiar vi se pare ca toti ceilalti catolici de pe forum ar avea niste creiere spalate de infailibilul papa?
Este un pic cam mult sa analizezi activitatea de 700 de ani a unei institutii NUMAI prin prisma a 100 ani si analizind numai partea negativa. Este ca si cum noi am analiza viata unui om luind in calcul numai perioada in care el a fost un pacatos.

Va marturisesc ca eu am avut un inchizitor in casa mea. A fost mama mea. Cu toate ca e o femeie blinda si nu ne-a batut niciodata, duminica sau in sarbatorile de porunca NE OBLIGA sa mergem la biserica. Imi amintesc ca prin liceu devenisem "liberala" si mi se parea ca mama e invechita. Chiar i-am spus, iar ea mi-a spus simplu: cind vei fi la casa ta vei face cum vei vrea, acum locuiesti in casa mea si te supui regulilor mele. Pare primitiv. Nu libertate, nu discutii filosofice... Mergeam la biserica oarecum aroganta; ma supuneam ca nu aveam incotro. Dar, cred eu, acest lucru mi-a folosit sa nu ma departez de Domnul. Stind acolo, la biserica, nu aveam altceva de facut decit sa ascult ce spunea preotul. Iar aceasta "inchizitie" era destul de comuna in satul meu. Cu siguranta ca au existati si "inchizitori" mai agresivi, care mai puneau mina si pe matura, dupa cum erau si persoane care mergeau la biserica pentru ca asa le dicta constiinta, insa asta nu ma face sa condam "inchizitorii" si nici "inchizitia sateasca". Iar acum constat ca si eu sint la fel.

Avem in fata doua extreme: aceasta institutie inseamna numai vrajitoare si eretici arsi pe rug sau imaginea idilica pe care o am eu despre inchizitie, imagine in care ea impune reguli de conduita morala pentru oitele turmei ; realitatea este bineinteles, intre cele doua extreme. Iar in acest context, in virtutea iubirii de adevar pe care o aratati, cercetati mai in amanunt ce a insemnat Inchizitia, pe de o parte, iar pe de alta parte sa nu va imaginati ca daca ne-am dori sa traim intr-un sistem riguros moral, bazat pe cele 10 porunci ale Lui Dumnezeu, asa cum a incercat Inchizitia sa faca, asta inseamna ca am fi in stare sa ucidem sau sa acceptam omorul pentru a ne atinge scopul.

Doamne ajută!
"vi se pare ca toti ceilalti catolici de pe forum ar avea niste creiere spalate de infailibilul papa?"
Nu, nici vorbă! Chiar îi consider pe catolicii de pe forum foarte deschişi şi cu o gândire critică. Am crezut doar că, având în confesiunea dvs. această dogmă a infailibilităţii papale, vă este mai dificil să analizaţi în mod obiectiv acţiunile papilor din alte epoci istorice, de exemplu deciziile celor care au susţinut şi promovat existenţa Inchiziţiei. Deci, m-am referit la faptul că este logic ca, analizând evenimentele istorice din perspectiva convingerilor noastre, să fim, mai mult sau mai puţin, subiectivi. :) Istoricul Neagu Djuvara scria, în acest sens, în lucrarea sa "Istoria românilor povestită celor tineri", că obiectivitatea ştiinţifică poate exista cu adevărat doar în cazul cercetătorilor ştiinţelor exacte. În cazul istoriei - ştiinţă umanistă - este mult mai dificil ca cercetătorul să-şi păstreze obiectivitatea şi să nu analizeze evenimentele din punctul său de vedere, din perspectiva propriilor convingeri, a epocii şi societăţii în care trăieşte etc. La fel şi cu Inchiziţia... Nouă, ortodocşilor, care n-am avut o astfel de instituţie în istoria Bisericii noastre, ne este mai greu să înţelegem modul în care priviţi dvs. rolul acesteia în societate. Bisericile noastre şi-au continuat existenţa, începând din 1054 şi chiar înainte de acest an, în contexte istorice diferite, au comunicat mai greu şi iată că, din nefericire, repercusiunile se pot observa şi astăzi în dificultatea de a empatiza şi de a ne înţelege unii pe alţii. Cred că acesta este motivul pentru care, cum aţi scris în mesaj, s-au format două opinii contradictorii despre istoria Inchiziţiei, unii dintre creştini (catolicii) tinzând să observe doar realizările pozitive ale acestei instituţii, iar ceilalţi (ortodocşii) fiind surprinşi de anumite aspecte negative ale acesteia.
"Este un pic cam mult sa analizezi activitatea de 700 de ani a unei institutii NUMAI prin prisma a 100 ani si analizind numai partea negativa. Este ca si cum noi am analiza viata unui om luind in calcul numai perioada in care el a fost un pacatos."

Da, sunt de acord. Intenţia mea nu este nicidecum aceea de a critica, în mod pătimaş şi fără discernământ, o instituţie a cărei istorie îmi este destul de puţin cunoscută şi care - în mod clar - a avut şi aspecte pozitive, de vreme ce a supravieţuit atât de mult timp (câteva secole). Unica mea intenţie, în aceste mesaje, este aceea de a-mi exprima opinia potrivit căreia orice formă de violenţă practicată în numele credinţei creştine (mai ales uciderea) este un grav păcat, o încălcare a poruncii iubirii. "Iubirea nu face rău aproapelui. Iubirea este, deci, împlinirea Legii" - ne învaţă "Apostolul neamurilor" în epistolele sale. De aceea, am susţinut că pedepsele cu moartea aplicate de Inchiziţie au constituit crime, fapte neîngăduite de Dumnezeu. Şi ca să înlătur orice bănuială că aş combate fără motiv o instituţie a B C, îmi voi reformula opinia astfel: mentalitatea răspândită în Evul Mediu, potrivit căreia adversarii credinţei creştine ar putea fi pedepsiţi fizic, este o concepţie incorectă şi incompatibilă cu spiritul evanghelic autentic. Deci, crimele realizate în numele lui Hristos (indiferent dacă autorii lor ar fi fost inchizitori, cruciaţi, domnitori şi împăraţi ortodocşi etc.) nu sunt nimic altceva decât acte de fanatism, fără nicio legătură cu dragostea pentru Dumnezeu şi pentru semeni. Voi reveni mai târziu, când voi avea mai mult timp la dispoziţie, pentru a vă răspunde cu atenţie şi la restul mesajului.

Toate cele bune!

Cu respect,
Laura Stifter