Papalitatea

[dobrin7m]

Domnul sa va binecuvinteze si sa va apere de vrasmasul.
Acelasi sfant Teofan Zavoratul
"21. Despre rătăcirea catolică
Mâhnirea mea, pricinuită de atacurile Apusului era cât pe ce să se domolescă. Acum,
însă, a revenit cu o forţă mai mare. O să vă expun în grabă câteva gânduri. La prima vedere,
noi avem cu romano-catolicii multe asemănări: dogmele sunt aceleaşi, cu excepţia celor noi,
inventate de ei despre obârşia Sfântului Duh şi - mai recentă - despre nepărtăşia Maicii
Domnului la păcatul primordial. O altă dogmă a lor este primatul papal. Tainele sunt aceleaşi,
dar aproape toate şi-au schimbat forma şi se deosebesc formal nu numai de Biserica
Răsăriteană, ci şi de propriile lor rânduieli strămoşeşti. Au vecernie, utrenie, liturghie şi alte
slujbe bisericeşti, ca şi noi. Dar, la o privire mai atentă, vedem cât de lipsit de suflet şi chiar
fără sens este totul! La o cercetare amănunţită, este evident oricui cât de departe sunt de
adevăr. Propagandişti vicleni încearcă să ne smintească cu imaginea de ansamblu,
ascunzându-ne deosebirile. Deosebirile care sar în ochi, ei le atenuează prin strâmbă tâlcuire.
De pildă, la Gagarin... „La voi - spune el - nu este lămurit soborniceşte cum trebuie să credem
în originea Sfântului Duh; de aceea, pentru voi credinţa despre purcederea Sfântului Duh şi de
la Fiul este o părere personală, pe care dacă cineva o acceptă, în nici un chip nu va fi supus
judecăţii Bisericii sale”. Observaţi sofismul? Dar, oare, credinţa neîncetată a Bisericii, că El
nu purcede de la Fiul, nu reprezintă tocmai glasul Bisericii? Şi dacă dogma lor nu a fost
acceptată, oare nu înseamnă că întreaga Biserică spune că nu trebuie să se creadă în ea? Iar
Sinodul din vremea patriarhului Fotie şi a papei Ioan al VIII-lea nu a anatemizat, oare, pe cei
ce acceptau purcederea Sfântului Duh şi de la Fiul? Apoi, toate scrierile teologice din Răsărit,
toate catehismele - ce altceva înseamnă, dacă nu exprimarea învăţăturii Bisericii Ortodoxe?
Potrivit acesteia, a crede că Sfântul Duh purcede de la Dumnzeu-Tatăl este o dogmă
obligatorie, iar „a crede latineşte” că El purcede şi de la Fiul este o abatere de la Biserică, o
erezie. Lămuriţi-vă în privinţa acestui sofism!
Se mai spune: „Ce ne împiedică să credem în provenienţa Sfântului Duh şi de la Fiul?
Asta nu vă distruge dogma, ci îi adaugă un nou adevăr; a cunoaşte cinci adevăruri este,
desigur, mai bine decât a şti patru”. Ce curse! E bine să se adauge la un adevăr un alt adevăr,
dar dacă se adaugă o minciună, atunci adevărul se deformează. Dacă amesteci amar cu miere,
strici mierea. Aspră judecată le e scrisă celor ce fac asemenea adaosuri.
Cu aceste şi alte asemenea sofisme ei netezesc deosebirile prea evidente. Eu cred că
bunul simţ este de ajuns pentru a desluşi viclenia. De aceea, ei nu propovăduiesc asemenea
lucruri cunoscătorilor, ci dau drumul în aer la baloane de săpun, la nimereală, poate se lasă
careva amăgit.
Am fost întrerupt, şi chiar pentru multă vreme... Am uitat ce am vrut să vă mai spun.
Aşa - iată ce! Duhul catolicismului este pământesc. Biserica este pentru ei, în concepţia lor, o
corporaţie politică, sprijinită prin forţe şi mijloace omeneşti - cum sunt Inchiziţia, indulgenţele
- şi cu o căpetenie văzută. Biserica Ortodoxă este comuniunea duhovnicească a tuturor în
Iisus Hristos şi, prin El, comuniunea reciprocă între semeni. Biserica este cârmuită în taină de
Domnul şi se îndreaptă spre scopul ei. La ei o conduce papa, şi încotro?!! Deocamdată, destul.
Pentru Dumnezeu, păziţi-vă de spiritele acestea linguşitoare, şi păziţi-i şi pe ceilalţi! Străduiţivă
să citiţi „Adevărul Bisericii universale”, „Cuvântul catolicismului ortodox” de A.N.
Muraviov8 şi în franceză: „Question religieuse d'Orient et d'Occident”, Moskva, 1857. Acolo
toate sunt bine lămurite..." Invataturi si scrisori despre viata crestina

[dobrin7m]

"40. Despre influenţa nefastă asupra noastră a Apusului şi despre frică

Mi-aţi amintit un sfat pe care vi l-am dat odinioară, în timpul ultimului război: să nu
mergeţi la teatru numai în timpul acelui război. Foarte bine. Pot adăuga ceva?
Întrucât războiul se iscă prin uitarea lui Dumnezeu în timp de pace, rezultă că în timp
de pace trebuie să fugim în fel şi chip de tot ce duce la uitarea lui Dumnezeu. Iar teatrele nu au, oare, această menire? Amintiţi-vă ce se întâmplă cu sufletul la teatru şi după aceea. Turcii
nu au teatru, ei îl înlocuiesc cu opiul. Opiul şi teatrul sunt unul şi acelaşi lucru. Teatrul este o
îndeletnicire total necreştină şi înţelept este cel care nu-l frecventează. Noi l-am preluat din
Apus. Cu Apusul ne-a pedepsit şi ne va pedepsi Domnul, iar noi nu ne învăţăm minte.
Un alt lucru rău este literatura noastră, îmbâcsită de spirit apusean, şi pe aceasta o
curăţeşte Domnul tot prin lovituri din Apus. Dar tot nu avem astâmpăr. Ne-am întinat în
murdăria apuseană până în gât şi totul e bine! Avem ochi, dar nu vedem; avem urechi, dar nu
auzim; şi cu inima nu pricepem. Doamne, miluieşte-ne! Trimite-ne lumina Ta şi adevărul
Tău!
Cum de-aţi devenit atât de temătoare? Nu este normal. Rugaţi-vă Domnului Celui
milostiv şi El vă va da bărbăţie, îndrăzniţi, deci, îndrăzniţi, oameni ai lui Dumnezeu, căci El
va învinge! În biserica mănăstirii care se află pe câmpul de la Borodino* se citeşte necontenit
Psaltirea pentru ostaşii ucişi. Noaptea o citesc pe rând măicuţele. Una dintre ele mi-a spus că,
atunci când îi venea rândul, mai că nu leşina şi adesea fugea afară din biserică, însă apoi
părintele duhovnic a îndrumat-o să se roage în mod special pentru alungarea fricii. Ea s-a
rugat cu post şi frica a părăsit-o.

*Locul uneia dintre cele mai importante bătălii din războiul ruso-francez, soldată cu înfrângerea armatei
napoleoniene (1812)." Sfantul Teofan Zavoratul - Invataturi si scrisori despre viata crestina

[Adriana3]

În prealabil postat de dobrin7m

"40. Despre influenţa nefastă asupra noastră a Apusului şi despre frică

Mi-aţi amintit un sfat pe care vi l-am dat odinioară, în timpul ultimului război: să nu
mergeţi la teatru numai în timpul acelui război. Foarte bine. Pot adăuga ceva?
Întrucât războiul se iscă prin uitarea lui Dumnezeu în timp de pace, rezultă că în timp
de pace trebuie să fugim în fel şi chip de tot ce duce la uitarea lui Dumnezeu. Iar teatrele nu au, oare, această menire? Amintiţi-vă ce se întâmplă cu sufletul la teatru şi după aceea. Turcii
nu au teatru, ei îl înlocuiesc cu opiul. Opiul şi teatrul sunt unul şi acelaşi lucru. Teatrul este o
îndeletnicire total necreştină şi înţelept este cel care nu-l frecventează. Noi l-am preluat din
Apus. Cu Apusul ne-a pedepsit şi ne va pedepsi Domnul, iar noi nu ne învăţăm minte.
Un alt lucru rău este literatura noastră, îmbâcsită de spirit apusean, şi pe aceasta o
curăţeşte Domnul tot prin lovituri din Apus. Dar tot nu avem astâmpăr. Ne-am întinat în
murdăria apuseană până în gât şi totul e bine! Avem ochi, dar nu vedem; avem urechi, dar nu auzim; şi cu inima nu pricepem. Doamne, miluieşte-ne! Trimite-ne lumina Ta şi adevărul
Tău!
Cum de-aţi devenit atât de temătoare? Nu este normal. Rugaţi-vă Domnului Celui
milostiv şi El vă va da bărbăţie, îndrăzniţi, deci, îndrăzniţi, oameni ai lui Dumnezeu, căci El
va învinge! În biserica mănăstirii care se află pe câmpul de la Borodino* se citeşte necontenit
Psaltirea pentru ostaşii ucişi. Noaptea o citesc pe rând măicuţele. Una dintre ele mi-a spus că, atunci când îi venea rândul, mai că nu leşina şi adesea fugea afară din biserică, însă apoi
părintele duhovnic a îndrumat-o să se roage în mod special pentru alungarea fricii. Ea s-a
rugat cu post şi frica a părăsit-o.
*Locul uneia dintre cele mai importante bătălii din războiul ruso-francez, soldată cu înfrângerea armatei napoleoniene (1812)." Sfantul Teofan Zavoratul - Invataturi si scrisori despre viata crestina

M-a facut sa zambesc. Tare ii mai era frica de occidentali. :)