Buna ziua

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de corinne

Tocmai pentru ca nu am crezut in fericirea casatoriei mele cu el m-am si eschivat de la planurile de casatorie de anul trecut. Poate am facut rau si poate daca as fi fost casatorita Harul Duhului Sfant ar fi putut lucra pentru noi doi, pentru indreptarea amandurora. Nu stiu ce sa mai cred..

Discutiile despre credinta, despre Dumnezeu nu l-au atras niciodata, dimpotriva, il iritau, sau pornea o discutie doar ca sa ma atace, ca sa-mi demonstreze ceva.

Daca ii aratam cum ca greseste in anumite judecati, atat imi trebuia, se supara, incepea cearta.

Nu prea se metamorfozeaza nimeni dupa casatorie, si asta e doar o iluzie care nu cred ca face bine. Nu zic ca nu e posibil sa se intample si asta, dar cred ca in general de aceea prietenesti...tocmai ca sa vezi daca se merita sau nu sa faci acest pas alaturi de un om...

Bine ai facut ca nu v-ati casatorit inca, chiar poate asta a fost voia lui Dumnezeu...sa ai timp sa vezi, sa analizezi, si sa intelegi ce e cu el, cu voi....

Din mesajele tale reiese destul de clar ca nu te simti implinita alaturi de acest om, asa ca incearca sa te rogi mai mult..nu numai pentru el, ci si pentru tine...si asa vei vedea care va fi voia lui Dumnezeu.

[korinna]

În prealabil postat de AlinB

Esti probabil indragostita, de iubit asa si asa.
Intreba-te in primul rand pentru ce anume esti indragostita, pentru ca din cate spui convingeri sanatoase nu are, un sistem de valori absolut nu, atunci ce garantii exista ca pe termen lung veti avea o casnicie fericita?

Cel mai puternic sentiment pe care il am acum in privinta lui este mila. Mi-e asa de mila de el ca-l vad zbuciumat, ca se framanta in lucrurile astea trecatoare si nu gaseste pace, cu greu il multumeste ceva, din pacate doar banii il fac fericit... nu ma lasa inima sa-l stiu asa, ratacit, si chinuit in nimicurile astea... deci din toata despartirea asta cel mai rau ma doare ca nu o sa pot sa-l mai ajut, sa-l mai sustin moral, psihic, sa ma mai rog pentru el (o perioada poate o sa ma mai rog, dar apoi probabil am sa-l uit si o sa-l mai pomenesc doar cand mi-oi mai aduce aminte).

Probabil ca exista si o "masura" a milei... unde trebuie sa se termine mila pentru ceilalti?

În prealabil postat de AlinB

Dumnezeu nu face chestiuni din astea, nu transforma caracterul unui om fara nici o dorinta din partea lui de schimbare, ca sa nu mai vorbim de efort sustinut.

Eu totusi ma tot leg de cazuri adevarate de oameni foarte pacatosi carora li s-a mai dat o sansa de la Dumnezeu tocmai pentru rugaciunile unor membri ai familiei... i-a mantuit Dumnezeu prin rugaciunile lor... si se mai pune intrebarea, daca ei au o problema de judecata, sau de patima si ori nu-si dau seama in ce situatie sunt, ori nu pot singuri sa iasa de acolo, nu trebuie sa ne rugam si noi pentru ei... ?

[AlinB]

În prealabil postat de korinna

Cel mai puternic sentiment pe care il am acum in privinta lui este mila. Mi-e asa de mila de el ca-l vad zbuciumat, ca se framanta in lucrurile astea trecatoare si nu gaseste pace, cu greu il multumeste ceva, din pacate doar banii il fac fericit... nu ma lasa inima sa-l stiu asa, ratacit, si chinuit in nimicurile astea... deci din toata despartirea asta cel mai rau ma doare ca nu o sa pot sa-l mai ajut, sa-l mai sustin moral, psihic, sa ma mai rog pentru el (o perioada poate o sa ma mai rog, dar apoi probabil am sa-l uit si o sa-l mai pomenesc doar cand mi-oi mai aduce aminte).

Probabil ca exista si o "masura" a milei... unde trebuie sa se termine mila pentru ceilalti?

Acolo unde incepe mila pentru propria ta persoana pentru ca nu cred ca e cazul sa sacrifici sansele de a avea o familie fericita, o familie crestina, pentru a ajuta pe cineva care nu se vrea ajutat, care in deplina cunostinta de cauza a ales sa se inchine lui Mamona.

Si chiar mila pentru copii tai, pentru ca e putin probabil ca o sa aiba in familie un exemplu de calitate si Dumnezeu stie ce alte pacate mai pot veni o data cu foamea dupa bani.
Daca dorintele de imbogatire care ii acapareaza toata atentia si energia nu isi vor gasi satisfactie, poate va apare si betia, poate si jocurile de noroc, si cine stie ce..

Eu totusi ma tot leg de cazuri adevarate de oameni foarte pacatosi carora li s-a mai dat o sansa de la Dumnezeu tocmai pentru rugaciunile unor membri ai familiei... i-a mantuit Dumnezeu prin rugaciunile lor... si se mai pune intrebarea, daca ei au o problema de judecata, sau de patima si ori nu-si dau seama in ce situatie sunt, ori nu pot singuri sa iasa de acolo, nu trebuie sa ne rugam si noi pentru ei... ?

Atunci cand e parte a familiei tale, prin nastere sau casatorie sau esti nas, n-ai incotro, trebuie sa te faci luntre-punte sa faci ce-ti sta in putere pentru ca despartirea si lepadarea de responsabilitate nu este o optiune.

Fata de el in schimb n-ai nici o responsabilitate directa, daca in toti acei ani n-a inteles nimic asta este, nu se poate spune ca n-a avut sansa lui.

Daca ati avut o discutie directa si i-ai spus ce vrei si ce astepti de la el daca vrea sa ramaneti impreuna si a spus un "nu" categoric sau a zis ca se schimba dar nu s-a vazut nici un progres, asta este.

Daca el tine musai sa mearga pe drumul spre Iad, poti sa te rogi pentru el, dar nu trebuie sa i te agati de gat, pentru ca e un sacrificiu absurd si fara sens.

Toti avem dreptul sa fim fericiti, si el are dreptul sa fie fericit, si tu ai, doar ca el a ales sa dea cu piciorul la fericire si sa alerge dupa iluzii, nu da si tu cu piciorul la fericire, nu o risca daca n-ai nici o promisiune si semne concrete de schimbare.

[korinna]

În prealabil postat de AlinB

Toti avem dreptul sa fim fericiti

Legat de dreptul la fericire, inca o problema de-a mea ar fi ca nu ma consider vrednica de fericire, "nu imi permit" sa imi doresc sa fiu fericita... si deznadajduiesc... ca si cum a fi fericit e ceva rau, mai ales vazand ca prin suferinta ne curatam si ne mantuim, deci cum se pot impaca astea doua, totusi? :)

[AlinB]

În prealabil postat de korinna

Legat de dreptul la fericire, inca o problema de-a mea ar fi ca nu ma consider vrednica de fericire, "nu imi permit" sa imi doresc sa fiu fericita... si deznadajduiesc... ca si cum a fi fericit e ceva rau, mai ales vazand ca prin suferinta ne curatam si ne mantuim, deci cum se pot impaca astea doua, totusi? :)

Pai cauta fericirea, la modul corect, si ai sa vezi cum te curatesti pe parcurs.. :)

La modul corect adica alaturi de o persoana cu care sa impartasesti acelasi sistem de valori, sa-l puneti impreuna in practica.
Si chiar pornind de la bazele astea, sa nu crezi ca totul va fi simplu si usor.

[korinna]

În prealabil postat de AlinB

Pai cauta fericirea, la modul corect, si ai sa vezi cum te curatesti pe parcurs.. :)

La modul corect adica alaturi de o persoana cu care sa impartasesti acelasi sistem de valori, sa-l puneti impreuna in practica.
Si chiar pornind de la bazele astea, sa nu crezi ca totul va fi simplu si usor.

Da... cred ca am cautat feircirea unde ea nu exista, adica in afara Domnului :) ... partea buna a relatiei este ca acum stiu exact ce imi doresc la capitolul asta, a fost cam costisitoare descoperirea :)) dar e bine si asa, Slava Domnului! :)