Mitropolitul Nicolae Corneanu pensionat?

[MariS_]

În prealabil postat de MariS_

Mitropolitul Nicolae Corneanu este o prima victima a luptei ce se va duce in interiorul BO, dar nu numai in BO ci in toate Bisericile se va duce aceasta batalie, intre corectitudine si bunatate. Vor urma si alte victime pentru ca lupta va fi castigata de corectitudine. Bunatatea nu poate castiga aceasta batalie, nu are nici cea mai mica sansa, pentru ca ea prin firea lucrurilor pierde asa cum a pierdut si Mantuitorul acum 2000 de ani. Fariseii si carturarii se vor impune caci asa cum a fost la prima venire a Mantuitorului, asa va fi si la cea de-a doua venire a Sa. Iar locul lui Ioan Botezatorul de la prima venire va fi luat de doi sfinti, probabil Ilie si Enoh, ce vor propovadui in sac si cenusa apropierea celei de-a doua veniri si care vor fi batjocoriti de catre cei mai sus mentionati si ucisi de catre antihrist. Istoria se repeta caci omul tinde sa se inalte mai presus decat ii ingaduie Dumnezeu, sa se faca el judecator in locul Judecatorului si vataf peste Har, dintr-o mandrie luciferica, mandrie de-a dreapta de data aceasta. Dumnezeu, insa, in marea Sa Bunatate si Iubire stie sa intoarca in bine chiar si multa noastra rautate.
Har, smerenie si jertfa de sine.

M-am citat tot pe mine ca sa aiba dreptate si catalin2, ca zicea ca ma citez singur.
Fariseii au patruns in Biserica Primara prin "poarta" iudaica a crestinismului, ca poarta cealalta, a neamurilor, era bine pazita de catre Pavel, cel ce provenea dintre ei si cunostea foarte bine mentalitatea fariseica. Cu aceasta mentalitate a lor au reusit sa provoace si prima disputa in interiorul Bisericii, cea intre Petru si Pavel pe tema taierii imprejur si interdictiei la anumite mancaruri. Sigur, Pavel a avut castig de cauza atunci, reusind sa stopeze acea actiune sau macar sa obtina un compromis rezonabil, dar mentalitatea fariseica a reusit sa puna la conservare o particica din aluat. Mai tarziu, au reusit acelasi lucru si carturarii. Totusi, adevaratii crestini erau cei din categoria slujitorilor, adica cei care se dedicau trup si suflet aproapelui. Si ei constituiau majoritatea covarsitoare a primilor crestini. Ei puneau toata averea lor in comun si se dedicau slujirii tuturor asa cum au avut pilda vie pe Mantuitorul, Cel ce a spus ca n-a venit sa I se slujeasca, ci ca sa slujeasca El tuturor. Aceasta slujire a aproapelui, aceasta comuniune EFECTIVA, REALA, se petrecea zi de zi si ceas de ceas. Studiul Scripturii si partea de inchinare faceau si ele parte din programul zilnic dar erau la rang egal cu slujirea aproapelui. In felul acesta se imbina armonios iubirea de Dumnezeu cu iubirea de aproapele, cele doua legi ale iubirii sau legea Duhului. Din pacate, pe masura ce Biserica crestea cantitativ, se dilua calitativ, adica se renunta treptat la partea de comuniune efectiva si slujire a aproapelui prin punerea in comun a averilor, impunandu-se incet, incet individualismul, separatismul. Sau altfel spus, s-a impus "comuniunea duminicala", in rest fiecare cu ale lui. In schimb a inceput sa se puna tot mai mare accent pe partea de inchinare si pe cea de cunoastere. Astazi, prin corectitudine inteleg acea atitudine care pune accent foarte mare pe respectarea tipicoanelor de inchinare si a dogmelor din doctrina, iar prin bunatate inteleg acea atitudine care pune accent puternic pe slujirea aproapelui. Or, din ce in ce mai mult slujirea aproapelui e sacrificata pe altarul inchinarii si al cunoasterii, adica bunatatea e sacrificata pe altarul corectitudinii.
Har, smerenie si jertfa de sine.