|  |  | 
|  | 
|  | 
| 
			 
			#1  
			
			
			
			
			
		 | |||
| 
 | |||
|   Citat: 
 Ce spui dumneata aici este superstiția incoulată în tradiția mediatică prin minciunile legionar-naziste și apoi legionar-comuniste, care s-au perpetuat la nesfârșit prin teroare și frică sau iluzia ei aruncând vina viceversa. Păi dacă să zicem că chiar i-ar fi propus Carol II-lea lui Zelea să-l facă pe el, pe regele Carol II-lea comandant onorific, și ei nu au acceptat, rezultă de aici că mișcarea legionară era antinațională și antiregalistă, întrucât Carol al II-lea era unsul Domnului și urmașul regilor care au luptat în războiul de independență și în primul război mondial și garantul suveranității, deci neacceptând ei propunerea regelui rezultă că nu aveau nici măcar interes politic de a menține unirea și simbolul țării care era Regele ei, și nici electoral altruist ci egoist și mândru ca să iasă ei și să preia ei puterea. Deci e clar că voiau o lovitură de stat până la urmă și s-a văzut asta în încercarea lor de a-l debarca mai târziu chiar pe Antonescu după ce l-au alungat pe Carol al II-lea susținând că el e vinovat de moartea căpitanului. Păi cum se face atunci că înainte de moarte Zelea se adresează gâdelui său pe un ton camaraderesc zicându-i „camarade ...” și cum se face că șefii închisorii și medicul închisorii mușamalizaseră urmele topind cadavrele cu acid ? Păi nu era ordin? Și cine a mai văzut ca dacă era un ordin informal tu să ieși cu deținuții folosind recuzita regală? Deci Carol al II-lea după vizita la furer și amenințările aceluia cu legionarii a înțeles ce pun la cale legionarii, închinarea țării furerului, și atunci a autorizat folosirea focului în confruntările jandarmeriei deoarece a înțeles că atentatele nu sunt doar judecări și răzbunări ci planuri ascunse și interese oculte și antinaționale. Cât privește apărarea pielii, este ciudat cum spui dumneata că își apăra piele când nu a dorit să intre în război și nici să închine țara naziștilor sau comuniștilor căci ei împreună ne luaseră Basarabia și Bucovina la fel cum sfârtecaseră Polonia, și apoi le-a dat iredentiștilor hortiști Ardealul de nord, că cică nu pierduseră ei primul război, că nu le convenea lor granițele... păi nu ei au încercat desfințarea României? Deci cum își apăra el piele din moment ce nu s-a lăsat sedus nici de naziști și nici de comuniști și le-a cerut legionarilor ca să respecte autoritatea regelui României, unsul Domnului? Era clar că pentru unii populiști mai vechi și mai noi, naționalismul și credința strămoșească sunt doar vorbe ce le poți folosi în obținerea puterii chiar dacă prețul plătit este trădarea și închinarea țării străinilor. În ce privește pe Mihai, rușii sovietici nu voiau să-l ucidă, căci nu putea să se facă de râs în toată lumea ca după ce regele a acceptat propunerea lor și și-a sacrificat țara pentru noi și pentru ei în contra voinței lui Antonescu soldatul că mareșal nu mai poate fi numit, întrucât a cerut mereu pacea fricoasă, sau sacrificiul suprem ca nu cumva să-l trădeze pe furer, adică pe cel care ne-a răpit și Ardealul de nord dar și Basarabia și Bucovina împreună cu Stalin... zicând că e naționalism și pragmatism ce avea el, defapt îi era frică și de naziști și de comuniști sfârșind prin a le fi cea mai bună unealtă atât în viață cât și în moarte, căci neacceptând voința regelui de a fi el conducătorul armatei române în lupta de eliberare de sub naziști, lucru care ar fi însemnat apoi participarea și la tratatele de pace, de mai târziu căci personalitatea lui nu ar fi putut scoasă din joc prea ușor, iată că prin acest refuz de a asculta de regele Romîniei, de unsul Domnului și de decizia partidelor politice întrunite în taină, nu a fost decât un mareșal insubordonat care nu a dorit să împlinească voința țării ci „proorociile” fricoase din mintea lui, și astfel a slujit iată comuniștilor prin refuzul său, și regele a judecat corect predându-l comuniștilor căci făcuse prin acest gest jocul lor, ca orice trădător. Iar despre frica Regelui Mihai, cred că e o glumă când afirmi că a dorit să-și scape pielea cel ce a provocat întoarcerea armelor cu naziștii în țară. Dar el a abdicat căci știa ce urmează, sovieticii nu doreau să-l ucidă ci urma un șir nesfârșit de compromiteri și învârtoșări prin propagandă, punând crimele studenților regaliști și a oporului în cârca lui, dar el nu putea pretinde să rămână rege din moment ce alegerile fiind furate de către comuniști, aceștia pretindeau că e voința poporului ca să se transforma regatul în republică populară și socialistă, deci neavând pârghii a plecat ca prezența lui să nu declanșeze războaie și jertfe inutile în rândurile studenților regaliști, și mai ales pentru că știa că nu l-ar fi omorât comuniștii, deoarece ar fi făcut din el un erou și un martir, ci ei voiau doar să-l compromită, așa cum au încercat inclusiv după 1989. Deci luați pilda de la regele Carol al II-lea și curățați-vă sentimentele naționale de toate populismele socialiste și naziste și legionare și comuniste și oculte căci sentimentul naționalist nu este unul egoist și nerecunoscător ci el recunoaște meritele Casei regale a României și a tuturor popoarelor și țărilor prietene împreună cu care ne-am format: americani, ruși, franceji, poloneji, maghiari, bulgari, turci, sau care or mai fi contribuit la formarea româniei și eliberarea de sub dictatura mincinoșilor ceaușiști și de partidul trădării naționale PCR sau alții că dacă privim în istorie, răul pornește de la țărăniști și liberalii brătieni și de la alții care cu toți au complotat împotriva lui Carol al II-lea, cel mai înțelept rege din toate timpurile, care a luptat mai mult cu noi înșibne decât cu străinii, căci știa de unde vine sentimentul mincinos naționalist și populist. Deci întâi a fost dorința lui Ferdinand și iată acum ea este împlinită, căci Casa Regală este a României, tot așa cum Universitatea de Medicină din Cluj purta numele de Universitatea Regele Ferdinand! Last edited by vsovivi; 12.05.2011 at 11:50:10. | 
| 
			 
			#2  
			
			
			
			
			
		 | ||||
| 
 | ||||
|   Citat: 
 Faceti un alambic de pareri si fapte istorice din care rezulta , vorba lui ,,Nea Marin de Bailesti " un ,,carcalete" , adica o amestecatura pe care nu cred ca nici macar dvs. mai puteti sa o descilciti . Nu in totodeauna un rege este trimisul lui D.zeu cum nici in totodeauna un crestin nu se mintuieste sigur , indiferent de ce fapte face . Carol II este un rege criminal si uritor de popor, un renegat chiar de tatal sau si de mama sa care a sfirsit in dezamagire , regret si suferinta tocmai din cauza barbatiei lui aratata, culmea, tocmai mamei sale , s.a.m.d. . Daca nu sunteti convins de asta am sa va postez fapte si documente istorice relevante , desi sunt mult mirat ca aveti o alta cunostinta , informatie , despre fapte istorice clare , dovedite, publice ! 
				__________________ Credinta dreapta este medicamentul cel mare si cel dintii al mintuirii !- Sf. Maxim Marturisitorul . | 
| 
			 
			#3  
			
			
			
			
			
		 | ||||
| 
 | ||||
|   
			
			@anita Inceteaza cu statistica aia care nu demonstreaza nimic. Monarhia se intampla sa fie forma de guvernare in statele europene care o duc cel mai bine, asta nu inseamna ca monarhia cauzeaza stabilitatea si prosperitatea. La noi, daca maine l-am pune pe Mihai I in fruntea tarii, aceleasi partide ar continua sa suga banii statului. @zaharia_2009: o completare, Carol al II-lea a fost renegat chiar si de propriul fiu. Daca va aduceti aminte, la aducerea in tara a ramasitelor acestuia, cu onorurile militare destinate fostilor sefi de stat, Mihai I a refuzat sa participe, impreuna cu toata casa regala. Va invit pe toti, dar mai ales pe monarhisti, sa cititi un articol la care scriu de vreo saptamana: http://godless-bastard.blogspot.com/...monarhiei.html 
				__________________ Quidquid latine dictum sit, altum sonatur. User vechi: hmiron. User si mai vechi: scrabble. | 
| 
			 
			#4  
			
			
			
			
			
		 | |||
| 
 | |||
|   Citat: 
 Ai dreptate ,prea multa atentie acestui eveniment ,dar nu uita ,banul guverneaza ,gandeste cate televiziuni au transmis evenimentul. Asa cum prezinti faptele ai o gandire de crestin. Hristos .Fiul lui Dumnezeu ,Imparatul Imparatilor a ales sa vina in lume intr-un grajd. Si a murit intre doi talhari. Iar acolo ,in Anglia ,atata fast. Tot ce au aratat ei la televizor sunt desertaciuni si atitudinea acelor batranele venite din America sau a atator mii de fani prezenti la acest plictisitor eveniment dovedesc o lipsa totala de credinta , o incredintare in valorile umane. In acelasi timp nu pot sa te dezaprob cand spui ca orice dezaxat poate ajunge rege. Nu e adevarat ,pentru ca asta nu s-a intamplat pana acum. Au ajuns numai oameni responsabili ,pentru ca regele este pus acolo prin voia lui Dumnezeu si Dumnezeu nu ne vrea raul. Doamne ajuta ! Stiu ca nu esti de acord cu ce am scris in multe privinte ,dar asa gandesc eu | 
| 
			 
			#5  
			
			
			
			
			
		 | ||||
| 
 | ||||
|   Citat: 
 Iata cum actiunile unui singur om au initiat o serie de nenorociri pentru tara: dictatura regala, dictatura legionara, dictatura antonesciana, dictatura comunista si regimurile neo-comuniste post-decembriste. Nu Carol al II-lea a pornit al Doilea Razboi Mondial, nu el a adus comunismul in tara, insa prin actiunile sale se inscrie pe linia celor care au lovit fara mila in Romania. A fost un om care nu trebuia sa conduca, nu avea ce cauta la carma tarii. Si totusi a stat si a facut rau. Ba mai mult, a plecat si a revenit la putere dupa cum a binevoit, infirmand teoria conform careia cei „crescuti de mici sa domneasca” sunt buni capi ai statului. Oricat de mult ne place sa acuzam guvernarile de dupa 1989, cele de dinainte au fost mult mai nenorocite, iar dictatura regala a fost prima. 
				__________________ Quidquid latine dictum sit, altum sonatur. User vechi: hmiron. User si mai vechi: scrabble. | 
| 
			 
			#6  
			
			
			
			
			
		 | |||
| 
 | |||
|   Citat: 
 După ce a făcut toate astea și a început pisma pentru bani și putere a unelțicilor, nemulțumirea, că de ce regele e democratic și-l pune priministru pe patriarh și pe Iorga și scoate sindicatele din luptele politice dându-le drepturi și legi clare, iar evreilor privilegiați de ce le taie închiziția monopolistă... și atunci s-au supărat toți, își plângeau după putere și după privilegii și pentru că nu sufereau un rege care era drept și înțelept l-au scos afemeiat și dictator prin minciună și propagandă... iar azi se folosește aceiași tactică cu noi și noi mijloace, tot mai bine perfecționate. Și exact așa vor și acuma să-l scoată tot pe el țap ispășitor... deci știa Mihai ce capcană o să-i întindă ''băieții buni de tot'' și nu s-a dus la funeraliile de ochii gLumii. Și cine sunt ei cei care îl scot pe el vinovat de prăpădul pe care l-au făcut ei? Niște pootori viceversatile și mincinoase pline de cafia care obijnuiți la ciolan nu se pot desprinde de scaun și de funcția de torționar și de sporurile și pensiile cele grase, urlând pe toate tembeliviziunile: dictatorul, ușuraticool, vicleanul. Rămân la părerea mea, Carol al II-lea a fost regele soare al României iar Mihai pare-mi-se că e și mai înalt, iar principesa Margareta a lovit babilonul pe la mijloc. Amin. Last edited by vsovivi; 13.05.2011 at 12:10:11. | 
| 
			 
			#7  
			
			
			
			
			
		 | |||
| 
 | |||
|   Citat: 
 Istoria va dovedi adevarul. Nu despre el este vorba ci despre faptul ca Dumnezeu nu a ingaduit ca el sa stea prea mult la carma tarii ,asa cum spui ca era . Chiar rege fiind el a fost silit sa plece. Cati presedinti ,in cei 20 de ani de guvernare democratica si-au dat demisia sau au recunoscut vreo greseala ,cu toate gafele si relele facute ? Noi nu suntem pregatiti sa avem monarhie ,am iesit din comunism indoctrinati. Iar generatiile care vin si nu au habar de istorie nici atat. Faca-se voia lui Dumnezeu ! | 
| 
			 
			#8  
			
			
			
			
			
		 | |||
| 
 | |||
|   Citat: 
 Last edited by vsovivi; 13.05.2011 at 12:48:47. | 
| 
			 
			#9  
			
			
			
			
			
		 | ||||
| 
 | ||||
|   Citat: 
 "Smerenia" de care dati dovada cand vine vorba de conducatori e graitoare. Daca toti oamenii gandeau ca dumneavoastra, am fi vorbit acum de dinastia Ceausescu. Carol a abandonat puterea silit, Antonescu la fel, Ceausescu la fel. Nu observati asemanarea? Astia au fost dictatori cu totii, oameni bolnavi dupa putere. Generatiile care vin vor avea habar de istorie la fel cum au avut si generatiile precedente. Istoria nu se pierde, n-aveti grija. Am mai auzit pe unii care plang ca folclorul autentic se pierde, uitand ca folclorul este, ca si limba, un organism viu, o exprimare a natiunii. Poate ca folclorul de azi nu ne mai place, poate ca ne dezgusta, dar asta nu-l face mai putin al nostru. Asa si cu istoria; buna sau rea, e a noastra si trebuie sa ne-o insusim. Observ ca lansati si o acuza voalata, anume ca cei care sunt antimonarhie sunt automat indoctrinati in spirit comunist. Tot asa, altii ma acuza ca am idei comuniste pentru ca sunt ateu. Toti oamenii astia uita ca atat ateismul, cat si republica sunt concepte infinit mai vechi decat comunismul. Plus ca eu aveam 5 ani in 1989 si in familie la mine e plin de idei monarhiste. Faca-se voia poporului. 
				__________________ Quidquid latine dictum sit, altum sonatur. User vechi: hmiron. User si mai vechi: scrabble. | 
| 
			 
			#10  
			
			
			
			
			
		 | ||||
| 
 | ||||
|   Citat: 
 Cunosc si amanunte legate de propunerea organizatorilor care se ocupau de reinhumarea celor doi precum si framintarile publice ale lui Mihai de Hohenzolern legat de subiect ! 
				__________________ Credinta dreapta este medicamentul cel mare si cel dintii al mintuirii !- Sf. Maxim Marturisitorul . Last edited by zaharia_2009; 12.05.2011 at 17:36:12. | 
|  | 
| 
 | 
|  Subiecte asemănătoare | ||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari | 
| pierduta.. | LadyinBlack | Preotul | 16 | 27.05.2010 02:51:13 | 
| Romania bunului simt ...sau ....Romania nesimtirii ! | elenavioletacocos | Generalitati | 22 | 22.11.2009 23:58:28 | 
| facultatea de drept: o alegere potrivita? | darlik | Generalitati | 4 | 14.09.2008 08:33:50 | 
| Crestinism sau islamism - la alegere | Dodi | Botezul | 5 | 26.11.2006 15:10:18 | 
|  |