Umilirea ca metoda de curatare de mandrie

[Traditie1]

În prealabil postat de Melissa

Acest fragment Traditie draga, reprezinta actiunea de sarire a mustarului! Ca tot ziceai ca nu intelegi ce-ti spune Cristi.Desigur, tu n-o sa vezi nici aici decat ADEVARUL..:-)))..desigur, tot acela despre care Cristi te intreba atat de frumos..:-)

Interpretezi tu aiurea.
Iar Cristi, ca și tine, ar trebui să-și vadă de ale lui, nu să contabilizeze greșelile reale sau imaginare ale altora.

Vă rugăm să ne vorbiti despre falsa smerenie.

- La noi în mânăstire este cineva care face câteva plecăciuni - asa, când este într-o toană foarte bună - si, dacă-l mai zgândări putin, spune: ''Iartă-mă, părinte, că am făcut un gest de smerenie bizantină'', adică un gest de smerenie falsă. Sunt unii care mimează smerenia: sunt tăcuti, cuviinciosi, respectuosi, dar te lucrează pe ascuns; te vorbesc de rău, te hulesc si răutatea ascunsă din inima lor alungă acest duh al Mântuitorului Care zice: ''Învătati-vă de la Mine, că sunt blând si smerit cu inima”. E vorba aici de o smerenie interioară, plină de sinceritate, de curătie. Smerenia aceasta, numai a gurii, nu are nici o valoare, dimpotrivă, înjoseste virtutea smereniei. Sunt falsuri dintr-acestea - să mă ierte cine mă aude si nu-i convine - si în politică: politicianul promite foarte generos, dar după aceea face tot ce stie el. Dar acesta este un domeniu pe care-l cunoasteti foarte bine si nu-i nevoie să-l mai discutăm.

***

- În zilele noastre, a fi smerit nu echivalează cu a te lăsa călcat în picioare? Cum rămâne atunci cu demnitatea noastră de crestini? Cum trebuie procedat pentru a nu face confuzie între aceste lucruri?

- Stiu că este un gând răspândit între crestini după care smerenia este umilintă netrebnică. Nu trebuie să uităm însă că, pe Cel care S-a smerit pe cruce, cu mâinile si picioarele găurite de cuie si cu sulita împunsă în coastă, în Vinerea Mare, smerirea cea adevărată, dumnezeiască, L-a ajutat să învieze din morti. Smerenia este o mare demnitate sufletească. Dumneavoastră stiti, fără să vă mai spun amănunte, că un om mândru, plin de sine, orgolios, se bate cu pumnul în piept, iar ceilalti nu mai există pentru el. O părere pe care i-o spui nu o primeste; eu sunt un prost, el e foarte destept. Pe asemenea oameni nu prea îi aveti la inimă, asa cred. Sunt si în familii, sunt si în universităti si în toate institutiile omenesti asemenea persoane, care se supraevaluează. Dar există si persoane care răspund cuviincios, smerit, în orice împrejurare. Si pe cine alegeti? Eu cred că alegeti pe un om cu bună-cuviintă. Ai încredere în el, e serios si tot ce produce el e valoros. Sunt popoare, de pildă poporul german, care fac niste lucruri plăcute, totdeauna lăudate, pentru că pun în ele cinste si constiinciozitate, nu usurătate; si îi pretuim, pentru că sunt niste oameni seriosi si niste oameni cinstiti sufleteste.
Un act de smerenie măruntă - asa cum mărunti suntem si noi -, de bună-cuviintă si de seriozitate este sinceritatea.Asa este omul: când este smerit, este si sincer, este si constiincios, iar ceea ce face el dăinuieste.
Pe când la oamenii mândri si lucrul lor e superficial, făcut în grabă si cu lipsă de vrednicie, de seriozitate. Ei nu cred în nimic, nu cred în Dumnezeu sau, chiar dacă mai cred, se închină de formă.
Un om smerit e un om care tine legătura cu Dumnezeu prin rugăciune. Si Dumnezeu, fiindcă este smerit si plin de dragoste, îl inspiră pe cel smerit ca în toate să fie pe cât se poate de împlinit.
Aceasta însă rămâne pentru fiecare să experimenteze în propria sa viată.

***

- Teoretic stim cât este de folositor să fim smeriti. Cum să facem să si simtim acest lucru?

- E o problemă foarte grea si foarte necesară. În Pateric un frate l-a întrebat pe un avvă: ''Părinte, ce este smerenia?'' Si părintele bătrân i-a răspuns: ''Smerenia este dumnezeiască si nu se poat dobândi decât prin lucrare, prin lucrarea poruncilor, plinirea poruncilor".
Dacă vrem să fim smeriti, să tinem rânduielile crestine. Când vă întâlniti acasă cu Noul Testament, cititi predica de pe munte a Mântuitorului care se află în capitolele V, VI si VII de la Evanghelia după Matei. Acolo este vorba despre smerenie, e vorba despre post, e vorba despre generozitate, dăruire, e vorba despre păzirea în curătie a trupului, a acestui templu al Duhului Sfânt. Multi, începând din tinerete, îsi pervertesc trupul, dragi tineri si vârstnici, îsi pervertesc trupul si au acest răspuns pentru părintii sau prietenii lor: ''Lasă-mă să-mi trăiesc viata". Ce-i viata pentru ei? Petrecere, desfrâu, lux si necredintă. Nu au nevoie de Dumnezeu.
Ca să fii smerit, v-am spus ce conditii ni se cer, dar depinde de fiecare dintre noi să le împlinim. Spune părintele din Pateric: ostenelile trupului contează foarte mult pentru dobândirea smereniei. Adică postul, metaniile, asceza aceasta trupească si sufletească, păzirea ochilor să nu vadă desertăciunile vietii, păzirea gurii să nu spună vorbe rele - ''pune, Doamne, pază gurii mele si usă de îngrădire împrejurul buzelor mele”, asa cum se cântă la slujba de seară.

[glykys]

Multumim pentru linkul par. Sofian.

[Traditie1]

Adevărate cuvintele părintelui.

Concret, ce trebuie să facem? Cum am zis, trebuie să renunțăm la protejarea omului nostru lumesc prin fățărnicie. Să renunțăm la comportamentul sociabil interesat, la imaginea publică, inclusiv la înfrumusețările cosmetice (coafuri, farduri etc). Să fim noi înșine și atunci lumea ne va percepe ca niște ființe asociale, motiv pentru care vom suporta umiliri din partea celorlalți.

În prealabil postat de Traditie1

Interpretezi tu aiurea.
Iar Cristi, ca și tine, ar trebui să-și vadă de ale lui, nu să contabilizeze greșelile reale sau imaginare ale altora.

Interpretezi tu aiurea.
Probabil se joaca smerenia cu tine de-a prinselea..dar ea fuge mai tare ca tine..

[Traditie1]

În prealabil postat de Melissa

Interpretezi tu aiurea.
Probabil se joaca smerenia cu tine de-a prinselea..dar ea fuge mai tare ca tine..

Ai primit report pentru atacurile la persoană.

[anna21]

Nu va mai certati.
O "boala" ciudata bantuie pe forum..

Revenind la thread.. Eu nu sunt de acord intotdeauna cu postarile lui Traditie (dar desigur, poate ca avem un bagaj de cunostinte si experienta diferite si ca urmare nu ii inteleg deplin postarile)
Pot sa explic si de ce: mi se pare ca are o viziune oarecum mecanicista asupra lucrurilor duhovnicesti. Adica faci asta/renunti la aia si rezultatul este cu necesitate acesta. Dumnezeu iese cumva din ecuatie, ca si cum daca traiesti viata conform unor prescriptii originare (manualul de functionare fireasca a omului), efectul garantat va fi induhovnicirea..

Din experienta mea, eu vad ca nu sunt in stare sa fac nimic. Dar nimic nu e in puterea mea. In fiecare seara imi promit ca de maine voi face aia si ailalta, voi sta tare inaintea ispitelor, imi voi controla toate cuvintele si afectele... Iar a doua zi esuez jalnic in juma de ora de cand deschid ochii.
Eu cred ca mai degraba in tot ce facem trebuie sa cerem ajutor lui Dumnezeu. Doamne ajuta-ma acum, Doamne ajuta-ma din nou si tot asa clipa de clipa.. Ca altfel e vai! (Dar si asa tot vai este)

Tu prezinti lucrurile asa simplu, de parca ai fi in control total asupra persoanei si poti sa lepezi usor patimile, mandria, dorinta de a placea etc..
Eu mi-am propus un lucru simplu cu luni in urma (ca am zis ca apoi trec la alea "grele"): sa nu-mi pierd cumpatul in relatiile cu copiii mei. Este de vreo 4-5 luni pe agenda mea si nici un progres nu am facut, nu e zi in care sa nu ridic vocea la ei. Asta asa, ca un exemplu.

[MariS_]

În prealabil postat de anna21

Nu va mai certati.
O "boala" ciudata bantuie pe forum..

Revenind la thread.. Eu nu sunt de acord intotdeauna cu postarile lui Traditie (dar desigur, poate ca avem un bagaj de cunostinte si experienta diferite si ca urmare nu ii inteleg deplin postarile)
Pot sa explic si de ce: mi se pare ca are o viziune oarecum mecanicista asupra lucrurilor duhovnicesti. Adica faci asta/renunti la aia si rezultatul este cu necesitate acesta. Dumnezeu iese cumva din ecuatie, ca si cum daca traiesti viata conform unor prescriptii originare (manualul de functionare fireasca a omului), efectul garantat va fi induhovnicirea..

Din experienta mea, eu vad ca nu sunt in stare sa fac nimic. Dar nimic nu e in puterea mea. In fiecare seara imi promit ca de maine voi face aia si ailalta, voi sta tare inaintea ispitelor, imi voi controla toate cuvintele si afectele... Iar a doua zi esuez jalnic in juma de ora de cand deschid ochii.
Eu cred ca mai degraba in tot ce facem trebuie sa cerem ajutor lui Dumnezeu. Doamne ajuta-ma acum, Doamne ajuta-ma din nou si tot asa clipa de clipa.. Ca altfel e vai! (Dar si asa tot vai este)

Tu prezinti lucrurile asa simplu, de parca ai fi in control total asupra persoanei si poti sa lepezi usor patimile, mandria, dorinta de a placea etc..
Eu mi-am propus un lucru simplu cu luni in urma (ca am zis ca apoi trec la alea "grele"): sa nu-mi pierd cumpatul in relatiile cu copiii mei. Este de vreo 4-5 luni pe agenda mea si nici un progres nu am facut, nu e zi in care sa nu ridic vocea la ei. Asta asa, ca un exemplu.

Imi place f mult aceasta postare a ta. In primul rand pentru ca ai venit cu un apel la pace. In al doilea rand se SIMTE omul din ea. Si in al treilea rand are maxim de sinceritate. Nu inseamna ca nu-mi plac si celelalte pe care le-ai post. Nu, ci doar ca in asta iti simt inima. Eu, unul, nu pun mare pret pe vorbe, ca stiu ca sunt "furate" (citeste citate), dar pun cel mai mare pret pe SINCERITATE. Sa fugim de fariseu cat ne tin picioarele, nu-i bai ca ne indreptam spre vames. E mai placut vamesul lui Dumnezeu decat fariseul.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[cristiboss56]

În prealabil postat de anna21

eu vad ca nu sunt in stare sa fac nimic. Dar nimic nu e in puterea mea.
Eu cred ca mai degraba in tot ce facem trebuie sa cerem ajutor lui Dumnezeu. Doamne ajuta-ma acum, Doamne ajuta-ma din nou si tot asa clipa de clipa.. Ca altfel e vai! (Dar si asa tot vai este)

Aceasta-i smerenia de care , sau fara de care nimic nu vom cladi bun si durabil . . . ! E inima infranta , e recunoasterea neputintei noastre , e infrangerea mandriei ! Da , Ana , asta-i drumul cel bun si adevarat !

[romanbun]

As dori sa vorbesc si eu despre acest subiect. Smerenia adevarata doar de la Dumnezeu vine. Adevarat. Pana nu ne intra El in suflet, nu putem discuta despre asta. Am vazut interventii pe subiect cu adevarat din inima si din...practica! Smerenia este intr-adevar un subiect personal, toate vasele Lui sunt deosebite, lucrarile unice. Ma vad nevoit ca si aici sa insist pe aspectul practic. De citate si citite suntem fenomenali noi romanii, cu practica stam rau. Intr-o tara cu oameni in accelerata degradare morala, cei smeriti sunt anormali. Stresul cotidian macina si pe cei buni si pe cai mai putin buni. Cum sfinti nu putem fi, vom incerca sa impacam interesul personal cu cel al aproapelui. Prinsi in statul-corset, vrem nu vrem, vom face ca si ceilalti, dar pana la o limita.
Din punct de vedere spiritual, avem o educatie crestina, care ne cere sa fim umili. Adica sa nu "ridicam" capul.
Din punct de vedere al societatii trebuie sa "ridicam" capul ca sa supravietuim si sa fim si COMPETITIVI.
Educatia facuta pana nu demult era uniformizarea, de fapt necompetitivitatea, peste care se asterne si umilinta. Totalul da o fiinta neadaptata vremurilor. Dar cum trebuie sa supravietuim, ne dovedim "caldicei" fata de vremuri si nu ne integram in vremurile de azi. Ne descurcam cum putem.
Astazi ca sa supravietuiesti, trebuie sa fi competitiv, incisiv, sa ai calitati mai "necrestine".
Avem de-a face cu o contradictie. Cum ziceti sa rezolvam antagonismul?
Va rog sa nu judecati in spirit "manastiresc" cum din pacate destule subiecte au fost tratate pe forum. Traim in lume, cu diferiti oameni si noi nu suntem calugari. Subiectul are si caracter personal, spre autocunoastere si perfectionare, dar cred ca tratarea de asemenea maniera va ajuta si altora. Ar fi benefic sa ne spuna ceva oameni de afaceri, dac-o fi pe form, sa ne spuna din experienta lor.
Doamne-ajuta!