Umilirea ca metoda de curatare de mandrie

Mândria poate apărea şi când eşti umilit. Ca exemplu, atunci când eşti umilit de cei din jur, în sufletul tău te poţi simţi oarecum superior deoarece te autointitulezi ca fiind om cu suflet bun, care nu îşi bate joc de nimeni şi numai ei sunt cei păcătoşi şi vai de suflet pentru că îşi umilesc aproapele. În alt caz, poţi cădea în mândrie chiar cerşind pentru că îi vezi ca fiind oameni nemilostivi şi aşa mai departe, atunci când nu-ţi oferă ajutor şi totul ajunge tot undeva la mărirea de sine şi judecarea aproapelui. Sunt oameni care umiliţi fiind de alţii se smeresc în timp ce alţii, poate chiar umilindu-se pe sine, cad în mândrie tocmai văzându-şi starea umilă. Cât despre acceptarea umilirii, este folositoare doar în cazul în care primeşti lucrurile ca pe o încercare de la Dumnezeu, ca pe o metodă de a te autodepăşi din punct de vedere spiritual. Tot de fiecare om în parte depinde cum priveşte lucrurile

[Erethorn]

O scurtă istorioară care are, poate, legătură cu subiectul, auzită de mine în cadrul unei omilii:

E vorba despre un sfânt (nu-mi aduc aminte numele) la care, în calitatea sa de duhovnic, a venit un membru al parohiei pentru a-i cere încuvinţarea să poarte ciliciu (adică cămaşa din păr, purtată pe piele, sub haine).

Sfântul a înţeles că ceea ce-l îndemna pe omul respectiv să-şi dorească a purta ciliciul era, în fond, mândria, şi că dacă i-ar fi dat încuvinţarea acesta ar fi ajuns să considere că această practică de auto-mortificare îl face superior altor credincioşi.

Ca urmare, pentru că ceea ce îi era necesar din punct de vedere duhovnicesc omului nu era auto-mortificarea, ci o lecţie de umilinţă, sfântul i-a poruncit să poarte ciliciul, dar nu sub hainele sale obişnuite, ci deasupra acestora, la vedere.

[MariS_]

În prealabil postat de Erethorn

O scurtă istorioară care are, poate, legătură cu subiectul, auzită de mine în cadrul unei omilii:

E vorba despre un sfânt (nu-mi aduc aminte numele) la care, în calitatea sa de duhovnic, a venit un membru al parohiei pentru a-i cere încuvinţarea să poarte ciliciu (adică cămaşa din păr, purtată pe piele, sub haine).

Sfântul a înţeles că ceea ce-l îndemna pe omul respectiv să-şi dorească a purta ciliciul era, în fond, mândria, şi că dacă i-ar fi dat încuvinţarea acesta ar fi ajuns să considere că această practică de auto-mortificare îl face superior altor credincioşi.

Ca urmare, pentru că ceea ce îi era necesar din punct de vedere duhovnicesc omului nu era auto-mortificarea, ci o lecţie de umilinţă, sfântul i-a poruncit să poarte ciliciul, dar nu sub hainele sale obişnuite, ci deasupra acestora, la vedere.

Perfect adevarata povestea. Daca vei cauta umilirea vei sfarsi in mandrie. Mandrie de-a dreapta, cea mai periculoasa pentru ca din cauza ei a cazut Lucifer. Dar ceea ce spune Traditie1 are si partea sa de adevar. Umilirea bate mandria, e adevarat. Dar nu umilirea cautata, ci umilirea acceptata. Nu caut umilirea, dar o accept daca vine. Autoironia e o alta arma impotriva mandriei. Dar toate astea nu sunt inca smerenia. Smerenia ne vine de Sus, e haina fara de care nu se intra in Imparatie, si vine doar daca acceptam umilinta.
Har, smerenie si jertfa de sine.