Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Sfanta Scriptura > Din Vechiul Testament
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #3  
Vechi 13.03.2011, 13:12:06
Scotsman
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.Acesta era întru început la Dumnezeu.Toate prin El s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viață și viața era lumina oamenilor.Și lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o (Ioan 1:1-5)

Eu, înțelepciunea, locuiesc împreună cu prevederea și stăpânesc știința și buna-chibzuială.Domnul m-a zidit la începutul lucrărilor Lui; înainte de lucrările Lui cele mai de demult.Eu am fost din veac întemeiată de la început, înainte de a se fi făcut pământul.Nu era adâncul atunci când am fost născută, nici chiar izvoare încărcate cu apă.Înainte de a fi fost întemeiați munții și înaintea văilor eu am luat ființă.Când încă nu era făcut pământul, nici câmpiile, nici cel dintâi fir de praf din lume,Când El a întemeiat cerurile eu eram acolo; când El a tras bolta cerului peste fața adâncului,Când a întărit norii sus și izvoarele adâncului curgeau din belșug, Când El a pus hotar mării, ca apele să nu mai treacă peste țărmuri și când El a așezat temeliile pământului,Atunci eu eram ca un copil mic alături de El, veselindu-mă în fiecare zi și desfătându-mă fără încetare în fața Lui (Pildele lui Solomon 8:12,8:22-30)

La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul.Și pământul era netocmit și gol. Întuneric era deasupra adâncului și Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.Și a zis Dumnezeu: "Să fie lumină!" Și a fost lumină.Și a văzut Dumnezeu că este bună lumina, și a despărțit Dumnezeu lumina de întuneric. (Geneza 1:1-4)

Last edited by Scotsman; 13.03.2011 at 13:23:03.
Reply With Quote
 



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Ce parere aveti despre geneza crezuta de sumerieni?Mult cunoscuta. modestulaici Generalitati 13 22.03.2013 16:49:43
Intrebari din Geneza Agkelos Din Vechiul Testament 54 23.07.2011 09:30:44
Legatura intre limba chineza si Geneza (in engleza) elcipo Din Vechiul Testament 4 09.07.2011 23:51:40
Interpretarea in duh sau in litera a Scripturii (Geneza 1,2) si a Parintilor? Fani71 Teologie si Stiinta 229 09.07.2009 16:01:56