Mantuirea si Indumnezeirea

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de anna21

Cred ca simplificam nepermis si banalizam astfel de relatari.

Acel om din sat traia intr-o stare de pocainta adanca, aceasta il ridica: smerenia.
El isi punea ca toti ceilalti sunt mult mai drepti decat el, ca este cel mai mare pacatos, ca ceilalti se vor mantui, iar nu el.

Noi trebuie sa speram la mantuire, speranta e o virtute teologica. A-ti spune ca "ceilalti se vor mantui, iar nu eu" nu prea suna a smerenie, ci mai degraba a deznadejde. Zic si eu... :)

[anna21]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Noi trebuie sa speram la mantuire, speranta e o virtute teologica. A-ti spune ca "ceilalti se vor mantui, iar nu eu" nu prea suna a smerenie, ci mai degraba a deznadejde. Zic si eu... :)

Asta este pilda, aceasta este smerenia care o intrecuse pe a Sfantului Antonie, de l-a trimis Dumnezeu sa vada si sa invete.

Nu era un om care muncea cinstit intr-un sat si .. ce sa spun, de-aia se mantuia.
Omul traia in Alexandria, vedea probabil pacatul la tot pasul.
Dar din cauza ca-si vedea clar propriile pacate, ceilalti oameni ii pareau mult mai buni.
Cel putin asa inteleg eu.. ca nu am ajuns la asa masura sa fac aprecieri ca aia e deznadejde deci omul ar fi in pacat.

Sf. Siluan Athonitul ne invata si despre linia fina dintre dejnadejde si smerenie.

PS: ii dau dreptate lui Daniel: prea ne grabim sa ne socotim buni, drepti, smeriti etc..