Mantuirea - numai la ortodocsi?!

[calator prin ploaie]

[quote=Geony;333291]Aviz NP si P!!!![/QUO

Mmmm ce valabil iar si iar proverbul cu paiul si barna....Sa fim atenti....ca doar suntem buni crestini! Doamne ajuta!

O adventista si -a inmormantat de curand sotu, adevantist si el. I s-au cantat cateva cantari si cam asta a fost, din cate mi-a povestit cine a participat. Intreband-o, ulterior, fiind daca i se mai face vreo pomenire, mi-a spus ca nu e cazul, deoarece a fost un om bun si ea e sigura ca se va duce in rai. Apoi mi-a spus ca la ei nu se fac astfel de pomeniri. Concluzia o trageti singuri.

[calator prin ploaie]

Sincer nu stiu ce apreciaza Domnul mai mult....Credinta celui plecat dintre noi , sau rugaciunile celor ramasi dupa plecarea lui...Eu cred ca singuri ne ispasim toate pacatele , eventual putem fi mai usurati de posibila pedeapsa , daca se mai roaga cate cineva pt noi...Asta inclin sa cred...Judecata este mereu in mana Lui, slavit sa ii fie numele !

[Marius22]

În prealabil postat de calator prin ploaie

Sincer nu stiu ce apreciaza Domnul mai mult....Credinta celui plecat dintre noi, sau rugaciunile celor ramasi dupa plecarea lui...

In Biserica Ortodoxa, mantuirea nu este vazuta ca o realitate strict personala, o problema care ne priveste doar pe noi insine si pe Dumnezeu. In aceasta taina a mantuirii mele, intervine si "celalalt", semenul meu, intervin sfintii. Marturia semenului, buna sau rea, cu privire la mine, isi va avea rolul ei fundamnetal la Judecata.

Cu atat mai mult, cred in ajutorul rugaciunii celor care se roaga pentru noi atat cat suntem in viata, cat si dupa mutarea noastra la cele vesnice.

Este imposibil de spus catre ce priveste Dumnezeu mai cu seama (credinta personala + fapte, sau rugaciunile celorlalti), dar nu este imposibil sa spunem ca ne putem mantui prin rugaciunile celorlati si mai cu seama ale sfintilor.

Intr-o cantare din Sfanta Liturghie spunem "Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi!"

[calator prin ploaie]

În prealabil postat de Marius22

In Biserica Ortodoxa, mantuirea nu este vazuta ca o realitate strict personala, o problema care ne priveste doar pe noi insine si pe Dumnezeu. In aceasta taina a mantuirii mele, intervine si "celalalt", semenul meu, intervin sfintii. Marturia semenului, buna sau rea, cu privire la mine, isi va avea rolul ei fundamnetal la Judecata.

Cu atat mai mult, cred in ajutorul rugaciunii celor care se roaga pentru noi atat cat suntem in viata, cat si dupa mutarea noastra la cele vesnice.

Este imposibil de spus catre ce priveste Dumnezeu mai cu seama (credinta personala + fapte, sau rugaciunile celorlalti), dar nu este imposibil sa spunem ca ne putem mantui prin rugaciunile celorlati si mai cu seama ale sfintilor.

Intr-o cantare din Sfanta Liturghie spunem "Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi!"

da, cred ca ai dreptate....adevarul oricum ii apartine Lui..

[crocomau]

În prealabil postat de antoniap

O adventista si -a inmormantat de curand sotu, adevantist si el. I s-au cantat cateva cantari si cam asta a fost, din cate mi-a povestit cine a participat. Intreband-o, ulterior, fiind daca i se mai face vreo pomenire, mi-a spus ca nu e cazul, deoarece a fost un om bun si ea e sigura ca se va duce in rai. Apoi mi-a spus ca la ei nu se fac astfel de pomeniri. Concluzia o trageti singuri.

La adventistii exista nadejdea invierii mortilor (urmare a credintei in Invierea lui Hristos - asa cum ne invata Sfantul Apostol Pavel).

Asteptarea revenirii Mantuitorului si invierii mortilor este un act de credinta biblica.

P.S. Adventistii stiu ca rasplata (in rai sau in iad) o vom primi la revenirea Mantuitorului si invierea mortilor. "Iata, Eu vin curand si rasplata Mea este cu Mine ca sa dau fiecaruia dupa fapta lui." (Apocalipsa 22:12)

[bairstow]

Adevarat graiesc voua: Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea pana ce nu vor vedea pe Fiul Omului, venind in imparatia Sa. (Mat.16:28)
Vad ca esti pe langa!

[crocomau]

În prealabil postat de bairstow

Adevarat graiesc voua: Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea pana ce nu vor vedea pe Fiul Omului, venind in imparatia Sa. (Mat.16:28)
Vad ca esti pe langa!

Cum intelegeti dvs. aceste fagaduinte ale Mantuitorului?

[Florin-Ionut]

Adevarat graiesc voua: Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea pana ce nu vor vedea pe Fiul Omului, venind in imparatia Sa. (Mat.16:28)

În prealabil postat de crocomau

Cum intelegeti dvs. aceste fagaduinte ale Mantuitorului?

E clar ca Imparatia Cerurilor a devenit accesibila inca din timpul vietii ucenicilor sai, dupa Jertfa Sa pe Cruce si dupa Cinzecime cand a fost infiintata Biserica. Deci Imparatia Cerurilor nu este un spatiu promis pentru dupa Judecata de Apoi, ci inca din timpul vietii sau imediat dupa moarte noi avem posibilitatea sa ne bucuram de comuniunea contemplativa cu Dumnezeu prin rugaciunea extatica. Insa la nivelul asta au ajuns numai Sfintii care au gustat fericirea dumnezeiasca inainte de moarte.

In momentul în care ne-am renăscut prin Sfântul Botez, diavolul lucrează din afară, iar harul lui Dumnezeu, din inimă. In inima omului se săvârseste războiul satanei, care fiind nevăzut nu-l simt cei mai multi crestini. Prin Sfântul Botez diavolul este scos afară din suflet, dar i se îngăduie să lucreze asupra lui prin trup.



Când Harul Dumnezeiesc părăseste pe om, diavolii foiesc ca niste serpi în adâncul inimii, neîngăduind deloc sufletului să caute spre dorinta binelui.



Iar când, prin rugăciune, Harul lui Dumnezeu pătrunde în minte, diavolii se strecoară ca niste nori întunecosi prin portile inimii, spre patimile păcatului.



Deci, după Botezul crestin, diavolii petrec împrejurul inimii crestinului, lucru pe care vrăjmasii mântuirii noastre nu vor să fie stiut de oameni, ca nu cumva să se întrarmeze împotriva lor cu postul, rugăciunea si Sfintele Taine. Astfel, diavolul rămânând în exterior seduce pe om cu mândria, slava desartă si mai ales cu senzualitatea, cu îngăduinta lui Dumnezeu, care pune astfel la încercare virtutile oamenilor. Astfel diavolul, prin libertatea pe care o are de la Dumnezeu, împlineste o mare iconomie (Simeon Metafrastul, Filocalia vol. 6,p.315).