Facere 1:2-5

[delia31]

În prealabil postat de Danut7

Cum intelegem versetele astea ?



Ma intereseaza mai ales versetul 2..

Versetul 2. Dar pământul era nedesluşit şi ne'mplinit ; şi întuneric era deasupra genunii; şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.

Nedesluşit: invizibil sau de-abia vizibil, ca prin abur. Ne'mplinit: ne'ntocmit pe de-a'ntregul; pustiu; gol; deşert, fără viaţă. Ebraicul tohu-bohu sugerează ideea de haos, materie informă, creată din nimic, dar încă neorganizată, nedesluşită.

Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor - În limba greacă, acelaşi cuvânt, pneuma, înseamnă şi „vânt“, şi „duh“. Aşadar, mişcarea aerului care va face posibilă ivirea pământului; Duhul dătător de viaţă al lui Dumnezeu.

Versetul 3. Şi a zis Dumnezeu: „Să fie lumină!“ Şi a fost lumină.

A zis- Rostirea lui Dumnezeu: actul prin care voinţa Sa devine faptă; participarea cuvântului (Cuvântului) la actul creaţiei

Sa fie Lumina- Activarea luminii necreate a lui Dumnezeu, Cel ce El Însuşi este lumină, aşa cum lumină este şi Cuvântul Său (Logosul) întrupat, Iisus Hristos, vizibilă în momentul schimbării Sale la faţă . Aşadar, nu e vorba de lumina naturală (astrele vor fi create de abia în ziua a patra – vezi versetele 14-19), ci de acea lumină pe care o vor experia mai târziu isihaştii şi pe care teologia răsăriteană o va cunoaşte îndeosebi prin scrierile Sfântului Grigorie Palama.

Versetul 4. Şi a văzut Dumnezeu lumina că e buna (frumoasă) ; şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric.

cuvantul buna - ca adjectiv, kalós înseamnă „frumos“ (vv. 4 şi 31); ca adverb, înseamnă „bine“ (vv. 8, 10, 12, 18, 21 şi 25). „Lumina frumoasă“ e opţiunea exegetică a Sfântului Vasile cel Mare. „Frumos“ şi „bine“, laolaltă, induc ideea de „armonie“.

Vezi biblia tradusa de mitropolitul Bartolomeu Anania. Are vreo 8ooo de note explicative.
http://www.dervent.ro/biblia.php

[Danut7]

nu poate fi aici intunericul imaginea absolutului, indefinibilului ? dar atunci ce este adancul? dar apa, singurul element material din tot versetul?

Ar fi posibil dar depinde de viziunea interpretativa:,,Traducerea greaca la tohu-wa bohu(se presupune ca inseamna gol,pustiu,neant)lasa sa se inteleaga o materie preexistenta ca la Platon in ,,Timaios".In ,,Intelepciunea lui Solomon" 11:17,text marcat de gandirea elenistica,se spune de altfel ca Dumnezeu a creat lumea dintr-o materie informa.Totusi Parintii Bisericii vor insista asupra principiului creatiei din nimic(ex nihilo)incepand cu Teofil al Antiohiei."

Exista posibilitatea ca elementul apa sa fi fost introdus in text pentru a simboliza stihiile ce ar fi ramas la stadiul haotic si dezlantuit in lipsa ordinii din creatie.Aici intervine o opinie extrem de interesanta,a lui Vasile cel Mare: ,,Duhul lui Dumnezeu(pnevma)inseamna si vant si duh.Fizic ar fi ca miscarea aerului face posibila aparitia pamintului,adica ,,Duhul datator de viata a lui Dumnezeu".

Fara actiunea Duhului apele ar ramine simple stihii>,,Cuvantul ,,se purta"se interpreteaza prin ,,incalzea si dadea viata apelor".Duhul se purta,adica pregatea apele pentru nasterea vietii.Inca din acest text se poate vedea ca nici Duhul Sfant nu este lipsit de de putere creatoare"(Vasile cel Mare,Omilii la Hexaimeron)

[delia31]

În prealabil postat de Danut7

nu poate fi aici intunericul imaginea absolutului, indefinibilului ? dar atunci ce este adancul? dar apa, singurul element material din tot versetul?

Danut, cred ca starea initiala ante fiat lux nu poate fi supusa descrierii in cuvinte decat prin negatii vagi, indefinibile: „netocmit’’, „gol’’, „adanc intunecos”, „genune” care sa exprime oarecum starea lumii de a nu fi nici fiinta, nici nefiinta, de a fi in afara onticului.

Ca sa vorbeasca despre o lume care inca nu exista, asupra careia nu intervenise inca Logosul Divin (Ratiunea, Cuvantul), autorul biblic s-a folosit de expresii care sugereaza lipsa: nedeslusit, neant, adanc intunecos, ceata, aburul primordial (vaporii de apa), abis= fara fund (a-element privativ, indica lipsa / byssos= fund), a-narhia (a=fara / arkhos=conducator), haos (gr. khaos) = vid, abis.

Limbajul filozofico poetic de factura metafizica incearca exprimarea inexprimabilului si nemaiganditului in termeni care doar induc starea de aproximatie. Vezi in celebrele versuri ale lui Eminescu din Scrisoarea I:
„ la-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă”, conjunctia „nici” e specifica exprimarii vidului ontologic si face parte din registrul lingvistic al „a-croniei si al a-topiei cosmice (din afara timpului si spatiului).
In exprimarea „nici fiinta, nici nefiinta” – acest „nici” nu numai ca sugereaza inexistenta creatiei dar o si transfera in afara puterii omenesti de a o concepe: „N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă”...
Nu exista nici de-vazutul, nici vazatorul in afara Creatorului: „Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază.”

„La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă,
Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,
Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns...
Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns.
Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?
N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă,
Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,
Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază.
Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!...
Dar deodat-un punct se mişcă... cel întâi şi singur. Iată-l
Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!...
Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii...
De-atunci negura eternă se desface în făşii,
De atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii...”