Sfaturi date altora...

[Fani71]

În prealabil postat de dobrin7m

Minunile nu sunt o dovada ca fiecare cuvintel spus de cineva este adevarat.
Minunile sunt o dovada ca fiecare cuvintel spus de cineva nu este adevarat.
Conform logicii.

iata o fraza care nu are sens.
iata o capcana in care cad multi.

Cu scuzele de rigoare fani71

Nu inteleg ce vrei sa spui.
Minunile nu sunt considerate ca dovada de infailibilitate, atat am vrut sa spun.

[Rodica50]

În prealabil postat de eu_rationez

de unde stii tu de unde-s primite? ai stat la masa lor cand primeau mesajele din cer? n-a zis oare iisus ca multi vor vorbi in numele lui si multi se vor da drept mantuitori, dar sa nu-i credem?
si de ce ar mai primi? nu si-a desavarsit mantuitorul mesajul pe pamant?
iisus a spus ca nu exista diferenta intre femeie si barbat, altii, care vorbeau cica in numele lui, au spus ca nu, femeia este inferioara, are de facut aia si aia, ii este interzis ailalta, etc. nu o fi cumva o erezie?

cei din manastiri sa-si dea cu parerea despre ce cunosc si au experimentat, asa cum a zis parintele cleopa. sau nu crezi ca parintele cleopa are dreptate? :D

Cele mai miscatoare cuvinte despre familie, calugarii le-au scris- oare ei nu au avut o familie - cea parinteasca, probabil una in care credinta a fost la mare cinste?Sa nu punem la indoiala inspiratia primita de la Dumnezeu.

[Mihnea Dragomir]

Isus Cristos nu a fost căsătorit. A dat unele sfaturi pentru cuplurile căsătorite. Sfaturi pentru viaţa în căsătorie a dat şi Sf Ap Paul. Nici el nu era căsătorit. Oare Isus şi Apostolul Nemurilor să nu fi avut destulă competenţă, nefiind căsătoriţi ? Nu mă gândisem niciodată în mod serios la asta...

Din ce citesc pe acest topic, îmi dau seama cât de diferit este văzută legătura omului cu Biserica la ortodocşi şi la catolici. Pentru un catolic, singurele care sunt obligatoriu de urmat sunt sfaturile pe care le dă Biserica, iar acestea sunt în forma actelor magisteriale, emise de cei care au autoritate de a învăţa şi a vorbi în numele Bisericii: papa, sinoadele, episcopii. Numai asemenea acte îl leagă pe credinciosul catolic. Îl mai leagă şi duhovnicul (preotul confesor), dar numai în privinţa canonului primit în cadru sacramental. De exemplu, dacă vocea lui Dumnezeu din confesional spune: "iar canonul de pocăinţă pe care ţi-l dau acesta este: trei nopţi la rând vei sta într-un picior în faţa patului soţiei şi vei spune, privind la ea cum doarme, "Preasfântă Născătoare", acesta e un lucru care trebuie făcut. Dacă, însă, sfatul este în afara cadrului sacramental, adică nu Dumnezeu, ci preotul spune: "Fiule, după părerea mea, ar fi bine ca trei nopţi la rând să stai într-un picior în faţa patului soţiei şi să spui, privind la ea cum doarme, "Preasfântă Născătoare" ", atunci asta e chestie mai mult decât opţională.

La ortodocşi, îmi pare că Biserica este duhovnicul şi că nu e mare deosebire între greutatea a ce spune în cadrul sacramental ori în afara lui. În vreme ce actele magisteriale ortodoxe sunt tratate cu mai multă uşurătate, ca fiind păreri personale ale episcopilor sau patriarthilor ortodocşi, de care oricum nu prea aveţi părere grozavă. Adică, dacă o zis mitropolitul Ardealului într-o pastorală o chestie, luăm cu titlu de inventar. Dacă, însă, o zis Arsenie Boca aceeaşi chestie, apăi e musai...

[anna21]

În prealabil postat de sophia

Am citit putin link-ul pe care mi lai dat si am si cartea. Nu scrie acolo despre viata lor intima, daca au postit si cat si cum. Unii au avut copii, de altii nu se stie, sau nu au avut. Lor le-a dat Dumnezeu destine speciale si taria de a le infrunta. Inteleg ca s-au sfintit prin martiriu, deci nu are legatura cu discutia noastra.
M-a socat puternic povestea cuplului Sf. Adrian si Natalia si n-am inteles cum s-a putut asa ceva. De ce? Au renutat unul la altul, la familie, la cununie si mi se pare ca aveau si un copil. Asa a vrut Dumnezeu? Si daca da, de ce?
Daca nu, cine i-a invatat sa faca asa ceva?

Sa stii ca si sfintii Ioachim si Ana au stat separati si au petrecut timpul in pocainta, plans si rugaciune:

"Acestea auzindu-le Ioachim s-a mîhnit şi s-a dus de la biserica Domnului foarte întristat, ruşinat şi defăimat şi i s-a întors lui praznicul acela în plîngere şi bucuria praznicului aceluia în tînguire. Şi nu s-a întors atunci la casa lui, de mîhnirea cea mare, ci s-a dus în pustie, la păstorii turmelor sale, şi acolo a plîns pentru două lucruri: pentru nerodire şi pentru defăimare şi ocară. Apoi, adu-cîndu-şi aminte de Sfîntul Avraam strămoşul, căruia i-a dat Dumnezeu fii după ce îmbătrînise, a început a se ruga Domnului cu dinadinsul, ca şi el de aceeaşi binecuvîntare să se învrednicească, ca auzit şi miluit să fie, ca să se ridice ocara lui dintre oameni şi să se dea rod însoţirei lui la bătrîneţe, precum oarecînd lui Avraam, ca să poată a se numi tată de fii, iar nu ca un neroditor şi lepădat de Dumnezeu să rabde de la oameni ocară. Şi a adăugat la rugăciune post, patruzeci de zile, nevrînd să guste pîine. "Nu voi da - zicea - gurii mele hrană, nici mă voi întoarce la casa mea, ci lacrimile me-le să-mi fie mie hrană şi pustia aceasta casă, pînă ce va auzi şi mă va cerceta pe mine Domnul Dumnezeul lui Israel".

Asemenea şi Ana, femeia lui, în casă şezînd şi înştiinţîndu-se că arhiereul nu a vrut să primească darurile lor, ocărîndu-i pentru nerodire, şi că bărbatul ei, de mîhnire, lăsînd-o pe ea, s-a dus în pustie, plîngea cu nemîngîiate lacrimi. "Acum - zicea - sînt mai ticăloasă decît toţi: de Dumnezeu lepădată, de oameni defăimată şi de bărbat lăsată. Deci de care lucru mai întîi voi plînge? Oare pentru văduvia mea sau pentru nerodire? Oare pentru sărăcia mea sau că nu m-am învrednicit a mă numi maică?" Şi se tînguia cu amar în toate zilele acelea. Iar o slujnică a ei, anume Iudit, o mîn-gîia pe ea, dar nimic n-a sporit, pentru că cine putea să o consoleze pe dînsa?!"
Sursa:http://paginiortodoxe.tripod.com/vss...im_si_ana.html

[gabriela8]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

La ortodocşi, îmi pare că Biserica este duhovnicul şi că nu e mare deosebire între greutatea a ce spune în cadrul sacramental ori în afara lui. În vreme ce actele magisteriale ortodoxe sunt tratate cu mai multă uşurătate, ca fiind păreri personale ale episcopilor sau patriarthilor ortodocşi, de care oricum nu prea aveţi părere grozavă. Adică, dacă o zis mitropolitul Ardealului într-o pastorală o chestie, luăm cu titlu de inventar. Dacă, însă, o zis Arsenie Boca aceeaşi chestie, apăi e musai...

Ortodocsii asculta de Biserica, sinoade, invataturile Sfintilor Parinti. Nu sunt tratate cu usurinta sau superficialitate iar parerile personale ale unor forumisti nu se refera la Fiinta Bisericii.

[Fani71]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Isus Cristos nu a fost căsătorit. A dat unele sfaturi pentru cuplurile căsătorite. Sfaturi pentru viaţa în căsătorie a dat şi Sf Ap Paul. Nici el nu era căsătorit. Oare Isus şi Apostolul Nemurilor să nu fi avut destulă competenţă, nefiind căsătoriţi ? Nu mă gândisem niciodată în mod serios la asta...

Din ce citesc pe acest topic, îmi dau seama cât de diferit este văzută legătura omului cu Biserica la ortodocşi şi la catolici. Pentru un catolic, singurele care sunt obligatoriu de urmat sunt sfaturile pe care le dă Biserica, iar acestea sunt în forma actelor magisteriale, emise de cei care au autoritate de a învăţa şi a vorbi în numele Bisericii: papa, sinoadele, episcopii. Numai asemenea acte îl leagă pe credinciosul catolic. Îl mai leagă şi duhovnicul (preotul confesor), dar numai în privinţa canonului primit în cadru sacramental. De exemplu, dacă vocea lui Dumnezeu din confesional spune: "iar canonul de pocăinţă pe care ţi-l dau acesta este: trei nopţi la rând vei sta într-un picior în faţa patului soţiei şi vei spune, privind la ea cum doarme, "Preasfântă Născătoare", acesta e un lucru care trebuie făcut. Dacă, însă, sfatul este în afara cadrului sacramental, adică nu Dumnezeu, ci preotul spune: "Fiule, după părerea mea, ar fi bine ca trei nopţi la rând să stai într-un picior în faţa patului soţiei şi să spui, privind la ea cum doarme, "Preasfântă Născătoare" ", atunci asta e chestie mai mult decât opţională.

La ortodocşi, îmi pare că Biserica este duhovnicul şi că nu e mare deosebire între greutatea a ce spune în cadrul sacramental ori în afara lui. În vreme ce actele magisteriale ortodoxe sunt tratate cu mai multă uşurătate, ca fiind păreri personale ale episcopilor sau patriarthilor ortodocşi, de care oricum nu prea aveţi părere grozavă. Adică, dacă o zis mitropolitul Ardealului într-o pastorală o chestie, luăm cu titlu de inventar. Dacă, însă, o zis Arsenie Boca aceeaşi chestie, apăi e musai...

Da, la noi nu exista aceasta notiune a magisteriului de care trebuie sa asculti orbeste.
Exista notiunea de sobornicitate, dar vad ca nu prea mai e predicata si multi credinciosi nu stiu ca si ei sunt respoinsabili pentru invatatura crestina, nu numai duhovnicii si episcopii si unii ca parintele Cleopa sau Arsenie Boca.
Pe mine acest lucru ma intristeaza.

Unde Dv. vedeti dezordine (asa inteleg eudin ce spuneti), eu vad viata si libertate si este o calitate ca Biserica ortodoxa nu fixeaza si nu obliga. Dar acest flu care era pozitiv vad ca acum se transforma intr-o habotnicie de tip tiranic - trebuie sa ascultam orbeste de ceea ce spune fiecare parinte cu faima sau de fiecare canon, fie el actual sau nu (caci canoanele ortodoxe niciodata nu au fost aduse la zi sau sistematizate ca la voi).

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Fani71

Unde Dv. vedeti dezordine (asa inteleg eudin ce spuneti),

Eu nu am făcut o judecată de valoare, ci o judecată de existenţă. Adică, nu am spus că e mai bine aşa sau altfel, ci am constatat un fapt. Fapt care ar putea avea o explicaţie culturală mai degrabă decât religioasă. Pe de altă parte, cultura însăşi e influenţată de religie, dar asta e un subiect aşa de vast şi de general, că nu o să-l terminăm niciodată.

Eu personal, mă simt bine cu principiul că de referinţă în materie de credinţă este Magisteriul. Deşi întregul popor credincios este chemat să păstreze tezaurul credinţei (depositum fidei), Magisteriul şi numai el are abilitatea de a-l interpreta în lumina vremii de azi şi cu aplicaţie la situaţiile concrete de azi. Îmi e uşor aşa. Pentru fiecare problemă mai importantă, care ar putea afecta un număr mai mare de oameni, există un document. Vreau să ştiu dacă pot sau nu pot să folosesc contraceptivele ? Citesc "Humanae Vitae". Vreau să ştiu dacă pot îmbrăţişa nazismul ? Citesc "Mit brenneder Sorge". Vreau să ştiu dacă o decizie papală este normativă în materie de ştiinţă ? Zdup la "Pastor Aeternus". Sunt invitat să intru în masonerie. Oare un catolic are voie să urmeze acest drum ? "In Eminenti". Adulterul e păcat, asta scrie şi în Biblie, pentru asta nu e nevoie de acte magisteriale. Dar apare situaţia concretă inexistentă în Biblie: se dezbate problema dacă adulterul ar trebui sau nu ar trebui incriminat penal. Oare ce poziţie trebuie să aibă un catolic ? Răspunsul este în "Mirari Vos".

Desigur că există şi domenii "libere", în care magisteriul nu s-a pronunţat. Acestea sunt fie situaţii absolut speciale, fie atât de noi încât nu a fost destul timp pentru reflexie teologică, fie există motive de prudenţă. Numai în acest spaţiu credinciosul este liber să creadă ce vrea (dar în bună conştiinţă). Numai în acest spaţiu directorii spirituali îşi pot exercita imaginaţia. În rest, dacă întreb 100 de preoţi de este bine sau nu: să practic contracepţia, să îmbrăţişez nazismul, să particip la întruniri masonice ori să votez pentru dezincriminarea adulterului, toţi 100 este de aşteptat să îmi dea aceleaşi răspunsuri, fiindcă o autoritate superioară lor s-a pronunţat deja în mod formal în aceste chestiuni.

Biserica este asemenea unei armate. Aşa îi şi zice: Ecclesia Militans (Biserica Luptătoare). Pe cât de mult contează într-o armată zelul trupei, pe atât de mult contează disciplina şi ascultarea celor de la comandă. Iar cei de la comandă sunt chemaţi la unitate de vedere, la claritate în ordinele lor, la adecvare cu lumea în care trăim şi nu cu altă lume. Pe de altă parte, ordinele lor trebuie să nu fie contrare Scripturii şi Tradiţiei cu "T" mare, deşi uneori pot fi şi trebuie să fie contrare tradiţiei cu "t" mic.

Sunt de acord că şi modelul ortodox (cel puţin acesta promovat pe forum) în care Magisteriul este duhovnicul, are funcţionalitatea lui. Dar îmi pare mai adecvat luptei de gherillă, în care mici grupuri se reunesc în jurul unei surse de lumină spirituală, în echipe oarecum disparate. Să sperăm că nu vom ajunge din nou în catacombe, caz în care modelul acesta şi-ar dovedi adecvarea superioară.

[Cameluta]

Poate cineva sa-mi spuna cit costa cazarea la Manastirea Suzana ptr. o noapte, 2 persoane?

[sophia]

Manastirea Suzana este de sine, adica fiecare maicuta are casa ei si cazeaza oaspeti. Numai acolo poti sa afli cat costa.
Unele maicute gatesc, la altele trebuie sa-ti iei mancare cu tine.
In rest nu stiu sa-ti spun.
Dar numai o noapte vreti sa stati acolo?

În prealabil postat de Fani71

(caci canoanele ortodoxe niciodata nu au fost aduse la zi sau sistematizate ca la voi).

Nici nu trebuie. Nu schimbi Biserica dupa vreme si dupa moda. Canonele ortodoxe nu sunt invechite, n-au iesit din uz. Sunt de actualitate asa cum au fost acum aprox 1500-2000 de ani cand au luat fiinta, la Sinoadele Ecumenice. Invataturile si canoanele Sfintilor Parintini nu se vor invechi niciodata. Noi oamenii am luat alt drum si ni se par grele si invechite din cauza patimilor si a pacatelor pe care le avem. Ni se par grele ptr ca noi nu vrem sa ne lasam de patimile care si-au facut culcus in inima noastra. Doar ptr.ca oamenii si-au schimbat mintea si vad cu lejeritate orice, nu inseamna ca Biserica este de vina si neactualizata. Sunt atatea carti in care sunt explicate canoanele, in care invataturile Sfintilor Parinti sunt lamurite. Ai de unde intelege si invata, numai sa vrei. Parintii si-au castigat acea "faima" ptr.exemplul si invatatura pe care ei au dat-o. Ei au trait cu adevarat crestineste, ne-au aratat cum trebuie trait, ne-au dat invataturi extraordinare, pe care ar trebui sa le consideram un dar. Nici un parinte,sfant ortodox nu si-a castigat "faima" pe nemerit. Ca noi nu suntem de acord cu ce ne invata ei, este alta chestiune, tine de noi, nu de ei.