În prealabil postat de tricesimusquintus
Ne tot învârtim asupra acestor vorbe ale lui Christos și le interpretăm după înțelegerea noastră limitată la timpul prezent. Aceste texte sunt poate cele mai controversate citate din Noul Testament. Pe tema aceasta s-a scindat la început Reforma în două tabere. Cei care susțin prezența reală sau corporală a lui Christos în semnele Cinei Domnului pun accentul pe existența verbului [εϊμί] (a fi) între subiect și obiect: “Trupul meu este hrană… sângele meu este băutură”. “Acesta este trupul”. Acești comentatori nu se gândesc la regula hermeneutică a interpretării textelor în unitatea corelațiilor și a analogiilor textuale.
Din declarațiile Mântuitorului vă pot da și alte exemple de texte "foarte explicite":
“Eu sunt Pâinea vieții.” Ioan 6,48.
“Eu sunt ușa oilor.” Ioan 10,7.
“Eu sunt ușa.” Ioan 10,9.
“Eu sunt calea.” Ioan 14,6.
“Eu sunt adevărata viță.” Ioan 15,1.
“Stânca era Hristos.” 1 Cor. 10,4 (“Eimi” la trecut).
La ce concluzii am ajunge dacă în aceste propoziții simple și "explicite", în care între subiect și obiect se află ca predicat verbul “eimi” (a fi), iar noi am pune semnul egalității între subiect și obiect? Dacă în aceeași construcție de frază Hristos este ușa, calea, viața și stânca figurată, de ce ar fi străină de adevăr că pâinea este trupul Lui figurat și vinul este sângele Lui figurat?
Reformatorul elvețian Ulrich Zwingli (1494-1531) în exegeza sa asupra textului latinesc “hoc est corpus meum” înțelegea că “est” este egal cu “significat” (reprezintă, înseamnă), cum de altfel interpretau valdenzii, Wicliffe și Honius.
Vreau să vă atrag atenția asupra faptului că sensul cuvintelor lui Hristos trebuie căutat în semnificația în gândirea iudaică a “sângelui” care era oprit consumului deoarece reprezenta viața (Fac. 9,4). Auditorii lui Isus Christos aveau să înțeleagă că a mânca trupul și a bea sângele Lui înseamnă a-și însuși, prin credință, viața Mântuitorului.
A mânca trupul și a bea sângele lui Hristos înseamnă a-L primi ca Mântuitor personal, crezând că El ne iartă păcatele și că suntem făcuți desăvârșiți într-Însul. Admirând iubirea Lui, stăruind asupra ei, sorbind-o, devenim părtași ai naturii Sale. Ceea ce hrana e pentru corp, trebuie să fie Hristos pentru suflet. Hrana nu este de folos decât atunci când o mâncăm, când devine o parte din ființa noastră. La fel și Hristos, n-are nici o valoare pentru noi când nu-L recunoaștem ca Mântuitor al nostru personal. O cunoaștere a Lui din teorie nu ne va face nici un bine. Trebuie să ne hrănim cu El, să-L primim în inimă, astfel viața Lui să devină viața noastră. Iubirea Lui, harul Lui trebuie să fie asimilate.
|