l-am iubit pe dzeu dar acum simt manie

[adrian010155]

În prealabil postat de ingerul_pazitor

eu vreau doar o explicatie atat, nu judec.
dar faza este ca nu stie nimeni, trist, foarte trist.

Este important sa si vrei sa gasesti intelesul explicatiilor care ti s-au dat, pentru toti cei care ti-au raspuns au spus ce iti era necesar sa intelegi. In esenta, Dumnezeu nu te-a parasit. Faptul ca tu dai o astfel de interpretare eronata, face ca sufletul tau sa sufere, iar in cer este tristete pentru tine. Intoarce-te la Dumnezeu cu toata inima si se vor insenina si cerul si sufletul tau, indiferent care va fi situatia ta lumeasca.

[Marimira]

pt.ingerul pazitor
Alta solutie eficienta participarea pe termen lung la slujba Sf.Maslu si Moliftele Sf.Vasile cel Mare...nu se poate sa nu ajute!Cine merge cu credinta si nadejde in timp va primi ajutorul de care are nevoie.
Doamne ajuta! Sper din suflet sa auzim ca sunteti mai bine!

Omul cazut ajunge sa-si iubeasca in mod pervers temnita,sa se indragosteasca de miasmele propriei putreziciuni,sa gaseasca cea mai mare desfatare in secretiile purulente si pietroase ale patimilor proprii...Nu vrea vindecare,vrea doar sa-si planga de mila.Nu vrea sa fie salvat,ajutat,schimbat,eliberat,vrea numai sa se simta o victima neconsolata a unui Creator nemilos si a unei societati ingrate,vrea sa spuna cu glas tare si tanguitor tuturor cat este el de bolnav,de nedreptatit,de neajutorat,cat de mult ii lipseste iubirea celorlalti,cat de parasit si singur se afla...iar cand bate la usa lui omul care-i poate darui vindecare,si iubire,si dezlegare de toate chirgile rautatii,cand i se intinde mana mantuitoare,atunci el o azvarle cat colo si o ia la fuga mancand pamantul...ca in povestea cu omul lenes,-,,mai bine la spanzuratoare''...mai bine cu porcii si cu demonii decat cu HRISTOS la bucuria cea nestricacioasa.De ce ne e frica de iubire?De ce ne frica de HRISTOS?

[ingerul_pazitor]

În prealabil postat de cristian67

Omul cazut ajunge sa-si iubeasca in mod pervers temnita,sa se indragosteasca de miasmele propriei putreziciuni,sa gaseasca cea mai mare desfatare in secretiile purulente si pietroase ale patimilor proprii...Nu vrea vindecare,vrea doar sa-si planga de mila.Nu vrea sa fie salvat,ajutat,schimbat,eliberat,vrea numai sa se simta o victima neconsolata a unui Creator nemilos si a unei societati ingrate,vrea sa spuna cu glas tare si tanguitor tuturor cat este el de bolnav,de nedreptatit,de neajutorat,cat de mult ii lipseste iubirea celorlalti,cat de parasit si singur se afla...iar cand bate la usa lui omul care-i poate darui vindecare,si iubire,si dezlegare de toate chirgile rautatii,cand i se intinde mana mantuitoare,atunci el o azvarle cat colo si o ia la fuga mancand pamantul...ca in povestea cu omul lenes,-,,mai bine la spanzuratoare''...mai bine cu porcii si cu demonii decat cu HRISTOS la bucuria cea nestricacioasa.De ce ne e frica de iubire?De ce ne frica de HRISTOS?

deci ce sa inteleg din acest mesaj ca eu nu vreau sa fiu ajutata, imi place mocirla, multumesc de mesaj te rog nu mai imi scrie.

[ingerul_pazitor]

În prealabil postat de Delirul

A incerca sa cauti mereu vinovati nu te va ajuta la nimica, asta nu-ti va rezolva problemele. Crezi ca daca X sau Y pe care tu gandesti ca este vinovat de starea ta, chit ca s-ar putea sa nu fie dupa cum am incercat sa-ti explic in postul anterior, ala cu iz politic, ar fi pedepsit lucrul asta iti va aduce tie vre-un folos ?, sau iti va face bine ? Nu astfel doar te vei adanci si mai mult in depresii, incercand sa cauti mereu alti si alti vinovati pentru ati scuza probabil slabiciunea ta.

Mai demult am auzit o pilda "Odata traia un parinte cu mult har si la el veneau multi oameni de pretutindeni sa-i vorbeasca despre necazurile lor si sa-i sfatuiasca. In satul de unde era el traia un om foarte indaratnic cu porniri rele si mai tot timpul veneau la el oameni si i se plangeau parintelui ca respictivul le face numai neajunsuri si nu-l mai pot suporta. Asa azi asa maine ca la un moment dat cand venise la el cineva sa i se planga despre "rautaciosul "cu pricina parintele s-a maniat si i-au scapat vorbe prin care l-a judecat pe respectivul cum ca este un om rau si netrebnic. La un moment dat "rautaciosul" moare si in timp ce parintele statea la rugaciune apare un inger ce avea dupa el sufletul aceluia si-i spune parintelui "Daca ti-ai luat libertatea sa-l judeci cat era in viata inseamna ca te consideri in masura sa-l judeci si acuma, i-a spune ce ar trebui sa facem cu sufletul acestui nefericit sa-l trimitem in Rai sau la chinurile vesnice ?" si parintele cand a auzit acestea s-a albit la fata fiindca stia ca nu este un lucru usor sa condamni pe cineva pe vecie chiar daca aparent ar merita-o si si-a cerut iertare ca intr-un moment de slabiciune a spus lucrurile acelea.

Si eu am judecat adesea, am facut-o si in postul anterior cu ceva substrat politic, cand am spus despre unul ca este asa sau altfel insa cand ma gandesc la pilda aceasta zau ca parca nu-mi mai arde de asa ceva si ultimul lucru pe care mi l-as dori ar fi sa mi se intample si mie ceva similar ca parintele din acea pilda desi sunt departe de a ma considera vrednic de asa incercari.

n-ai inteles......desi mesajul e f clar ....intrebasem dc basescu nu sufera la cat rau face nu ca sufar eu din cz lui.dah

[ingerul_pazitor]

În prealabil postat de ioanmaria

Draga ingeras pazitor, eu sunt sigura, absolut sigura ca Il iubesti in continuare, si mult inca, esti doar obosita-obosita si necajita. Daca nu L-ai mai iubi ai mai fi atat de suparata pe EL ?
Iar dragostea pe care o simtim pentru El este tot darul sau si este o reflectie slaba-slabuta a iubirii Lui pentru noi. Este chemarea Lui. Deci fii sigura ca si El te iubeste, mai mult inca.

E ca atunci cand ne suparam pe cineva pe care il iubim si care ne iubeste, cand ne suparam pentru ca la un moment dat ni se pare ca/banuim ca vedem de la el un lucru care ne raneste. Dar cand aflam explicatia acelui lucru ne linistim, ne rusinam ca am putut sa credem asa ceva despre el si il iubim si mai mult pentru ca acela e mai bun decat putem noi sa concepem, adica mai bun de o mie de ori decat noi.
Iar acela care ne iubeste se grabeste sa ne copleseasca mai mult apoi cu iubirea lui pentru ca, chiar daca el nu a fost vinovat, sufera odata cu noi pentru suferinta noastra, sufera chiar mai mult pentru ca ne iubeste. Si pentru ca ne iubeste nici nu ii trece prin cap sa se supere ca ne-am indoit de el, ci se bucura ca totul s-a clarificat si putem fi din nou impreuna, se grabeste sa ne consoleze.
Mie mi s-a intamplat asa cu cineva pe care l-am acuzat in mintea mea pe nedrept.
Cred ca e la fel, numai ca acest El din situatia ta e infinit mai bland, iubitor, darnic si iertator, adica poti fi sigura ca nu se va supara si va fi mai capabil sa iti mangaie sufletul.

Daca i-ai spune direct Lui ce simti, tot ce ai scris aici, cu toata sinceritatea, aceste cuvinte dure, fara nici o frica ? Cred ca se va bucura ca ai incredere in El sa-i spui adevarul inimii tale, chiar tu banuind ca Il poti supara, dar arati ca Il iubesti atat de mult incat ai curajul sa Ii spui un adevar chiar dureros, dar adevar. Nu Il vei supara pentru ca El insusi este dupa cum stim cand ne rugam "Duhul Adevarului".

Suferintele nu vin numai ca pedeapsa a pacatelor noastre sau stramosilor nostri, asa spunea parintele Arsenie Boca in "Cararea Imparatiei", sunt si alte cauze.
Tot parintele mai spunea ca "Domnul pe cine iubeste cearta" si alti parinti spuneau ca suferim pentru ca ne iubeste si ne vrea aproape de El, vrea sa ne curete ca sa putem fi in El si El in noi. Si ca odata cu noi sufera si El, ca atunci cand primim o greutate si El e acolo langa noi sa ne ajute cand Ii cerem.
Si ca rasplata Lui, aici sau dincolo, este mult mai mare decat suferinta indurata de noi.

Suferim, de exemplu:
- ca sa ne intarim credinta;
- sa izbavim pacate ale stramosilor nostri pe care noi nu le stim, dar pe care curatindu-le ne mantuim mosii, dar si urmasii nostri - atunci Domnul ne da astea pentru ca are incredere, stie ca le putem duce, El stie ce putem noi daca Il chemam in ajutor si avem rabdare;
- necazurile cu rabdare aduc din strafundurile fiintei noastre la suprafata darurile tainice ale Duhului Sfant ascunse in noi la SfBotez, "talantii imparatiei", care ne ajuta sa ne descoperim menirea vietii noastre si sa ne apropiem de Domnul. Ne fac "aur lamurit in foc".

Ai incredere ca daca te-ai spovedit absolut sigur ai fost iertata. Suferinta indurata pe nedrept, fara a fi pedeapsa deci, cum este cazul tau, este cea mai pretioasa, caci ea este in intregime si pe deasupra de masura platita de Domnul - reflectia ei in dragostea Lui este darul cu supra-masura.

Ai incredere ca absolut sigur El a auzit toate rugaciunile tale, a primit zbaterea ta si sufera si El cu tine. Si iti pregateste ceva bun de tot.

Cand ai facut tot ce trebuie cum ai facut tu - spovedanii curate, pomelnice etc. - cand ai epuizat toate caile de actiune, parintele Arsenie spunea ca rabdarea pana in sfarsit este ea insesi o rugaciune.

Inima sus, ingeras pazitor, o sa fie bine, Domnul sigur este cu tine, iar tu sigur esti cu El.

asa este, foarte adevarat am plans mult la acest mesaj de incurajare si nu stiu cum sa iti multumesc, poate am avut fata de unii niste reactii malitioase dar ptr nu ptr ca as fi un om rau ci ptr ca nu eram crezuta ptr ca sunt satula de suferinta si ptr ca cineva imi zicea sa ma bucur si cica sa mai si cer in plus nestiind deja prin ce trec si ca am fost de nu stiu cate ori la un pas sa imi doresc moartea, chiar ma mir ca mai traiesc....cum poate un om sa dea asa sfaturi fara ratiune nu stiu....

În prealabil postat de ingerul_pazitor

deci ce sa inteleg din acest mesaj ca eu nu vreau sa fiu ajutata, imi place mocirla, multumesc de mesaj te rog nu mai imi scrie.

Daca aveam sa-ti scriu ceva personal,faceam acest lucru pe privat,inseamna ca intr-adevar te-ai regasit,iata forta cuvantului,iata energia lui,e foarte adevarat ca multora dintre noi ne e frica de HRISTOS.Domnul sa te binecuvanteze,sa-ti dea putere sa te apropii de El.

[umilul]

Ingere pazitor, ti-ai pus un nume frumos, acest nume pentru mine insemna dragostea Domnului si Mantuitorului nostru pentru noi, isi trimite ingerii sa aiba grija de noi. Referitor la cele scrise de tine iti marturisesc cu sinceritate ca la capitolul vorbe si exprimare nu stau prea bine, drept pentru care iti citez un mare Sfant, Ioana Gura de Aur despre problemele vietii din trecut, dar care din punct de vedere duhovnicesc sunt atat de adevarate si in prezent :
"
E partea unui suflet mărinimos de a nu se lăsa deloc abătut, de a nu deznădăjdui câtuşi de puţin în faţa multelor rele care-l împresoară – de a nu se depărta întru nimic de Dumnezeu, ci prin rugăciuni repetate şi fără izbăvire, de a stărui până ce El va avea milă, aşa cum zice prea-fericitul David.
Imbrâncindu-ne în deznădejde, diavolul caută să smulgă din inimile noastre nădejdea în Dumnezeu, singura ancoră temeinică, acest susţinător al vieţuirii noastre, care ne duce de mână pe drumul cerului – şi chezăşuieşte mântuire sufletelor aflate în cădere.
“Prin nădejde – zice Pavel – am fost mântuiţi. Ca şi un lanţ trainic coborât ca din cer, nădejdea ne susţine sufletele. Ea atrage încetul cu încetul către cereştile înălţimi pe acei care se ţin bine „legaţi” de ea; ea ne ridică deasupra învolburărilor mizeriilor lumii acesteia.
Cine slăbeşte şi se scapă din ancora aceasta sfântă, cade de îndată şi se îneacă. Cel rău ştie bine aceasta, când zăreşte că suntem zdrobiţi de gândul relelor noastre fapte, se arată şi adaogă acestei greutăţi gândurile deznădejdii, mai grele decât plumbul însuşi. Dacă le primim, este cu neputinţă să nu fim târâţi de îndată de această adăugire de greutate, desprinşi cu putere de lanţ şi aruncaţi în fundul ticăloşiei…
Mulţi oameni, după ce au fost puşi jos şi depărtaţi de calea cea strâmtă a virtuţii, s-au ridicat atât de minunat, încât restul zilelor lor a şters ceea ce fusese mai înainte, primiră premiul, îşi puseră cununa, fiind aşezaţi printre învingători şi număraţi în obştea sfinţilor.
Atâta vreme cât stăm în cuptorul plăcerilor, cu toate multele pilde de acest fel, lucrul ni se pare cu neputinţă. Dar de îndată ce-am făcut cei dintâi paşi ca să ieşim la lumină, lăsăm, treptat, înapoia noastră flăcările cele arzătoare şi drumul pe care-l vedem deschizându-ni-se înainte ni se arată ca împrospătat de rouă – şi plin de uşurinţă.
Trebuie să nu ne descurajăm – şi să nu deznădăjduim, cu privire la această întoarcere. La această întâmplare, de vei avea putere şi bunăvoinţă – şi bunăvoinţă şi putere multă îţi vei dobândi. Când cineva şi-a închis sieşi poarta pocăinţei, – când, ca să zic astfel, şi-a zidit uşa care duce la mântuire, cum va putea, stând afară, să facă ceva bun? Astfel că cel rău pune totul în lucrare ca să sădească acest gând în noi – căci, pe urmă, nu va mai avea voie, ca să ne biruiască, nici de efort, nici de trudă – la ce bun, dacă stăm căzuţi la pământ, doborâţi, şi nevrând a ne împotrivi?
Cel ce va fi în stare a se desface din această legătură, îşi va lua din nou tăria şi nu va înceta, până la cea de pe urmă suflare, de a se împotrivi diavolului. [COLOR=red]De mii de ori doborât fiind, el se va ridica necontenit şi-şi va împovăra duşmanul. Acela care, dimpotrivă, este înlănţuit de gândurile deznădejdii, îşi nimiceşte propria-i putere şi cum va putea el să izbândească, să se împotrivească, fugind din faţa duşmanului?…
Să nu ziceţi că toate acestea sunt cu privire numai la cei care s-au făcut vinovaţi de greşeli uşoare. Presupuneţi un om plin de toate stricăciunile; că acest om ar fi săvârşit toate greşelile care pot pune pe cineva afară din împărăţie – că nu fusese la început dintre cei necredincioşi, ci că, făcând parte dintre credincioşi, din cei plăcuţi lui Dumnezeu, ar fi ajuns în urmă stricat, desfrânat, poftitor, hoţ, beţiv, sodomist, batjocoritor – şi toate alte culpe pe care le voiţi. Chiar acestui om nu i-aş îngădui să deznădăjduiască, chiar de ar fi ajuns în cea de pe urmă bătrâneţe, cuprins de această stare de stricăciune tară de nume.
Dacă mânia lui Dumnezeu ar fi o patimă, omul ar avea dreptate să deznădăjduiască, neputând stinge flacăra aprinsă de toate crimele lui. Dar patimile nu sunt cunoscute de Dumnezeu; chiar când el se răzbună şi pedepseşte, este fără mânie, plin de bunătate. Aşa că, se cade să avem temeinic curaj. Şi să fim încrezători în puterea pocăinţei.
Deznădejdea nu are numai această tristă urmare de a ne închide porţile cetăţii cereşti, de a ne împinge spre multă trândăvie şi mult dispreţ – ea ne prăbuşeşte, aşadar, în rătăcirea cea diavolească.
Diavolul însuşi nu a ajuns ceea ce este decât deznădăjduind la început – şi prăbuşindu-se, pe urmă, din deznădejde, spre vorbe şi fapte potrivnice mântuirii.
Nu deznadajdu-i frate si iarta-ma daca ti-am gresit . Pace tuturor si iertati-ma daca v-am gresit !!

[faniii]

În prealabil postat de OmuBun

"Aproape"? Ma intreb care e parerea Lui? De la noi si pana la El... o fuga de cal pana moare!...

Da , aproape dar nu pentru ca ne-am indrepta noi spre El ci pentru ca vine El la noi . Permanent , bate la usa inimii noastre si asteapta tacut si smerit sa-i deschidem . In orice clipa , alaturi de noi merge si El , ba de foarte multe ori , merge doar El si ne poarta pe noi in bratele sale , atunci cand obosim sau cand crucea ni se pare prea grea .

Doamne , ajuta-ne !

[Marimira]

În prealabil postat de cristian67 Vezi mesajul
Sfintirea vietii de familie
"Daca vreti preoti buni, aduceti pe lume copii buni, din care sa iasa preoti buni"

In jurul izvorului era o poiana cu o pajiste frumoasa, curata. Oamenii se asezau pe iarba in jurul Parintelui Arsenie, care le vorbea din Pateric, din Vietile Sfintilor, din Filocalie, din Vechiul si Noul Testament. Noua, celor mai mici, ne dadea bomboane si ne trimitea sa bem apa si sa ne jucam. Cand noi lipseam, le dadea celor maturi sfaturi de convietuire conjugala crestineasca, pentru o viata morala. Pe noi, pe copii, nu ne lasa sa asistam la acele discutii. Zicea ca ne cruta urechile. Le spunea oamenilor cum trebuie adusi copiii pe lume, in credinta si rugaciune: "Daca vreti preoti buni, aduceti pe lume copii buni, din care sa iasa preoti buni". Ii indemna sa fie buni si sa se roage lui Dumnezeu sa le dea conducatori buni, cu frica de Dumnezeu, cu dragoste de tara si popor.

"Lacul studentilor" de la Sambata



Parintele se ocupa si de copii. Cand termina cu cei mari, ne chema si ne spunea povesti si legende din Vietile Sfintilor. Imi aduc bine aminte ca ne-a povestit despre Sfantul Efrem Sirul. Acesta, pe cand era inca in lume, fiind intr-o calatorie, a ratacit drumul. Intr-o padure a vazut o lumina, unde mai erau cativa oameni, si s-a dus sa se adaposteasca acolo pana la ziua. Aceia erau talhari si, pe la miezul noptii, a venit potera care ii cauta, i-a prins si l-au inchis si pe Efrem impreuna cu ei. In inchisoare, Efrem se framanta, stiindu-se nevinovat: "Doamne, de ce m-ai lasat? Stii ca nu-s vinovat!...". In vis i s-a aratat ingerul, care i-a zis: "Nu te razvrati pentru ca esti inchis, adu-ti aminte ce ai facut cand erai copil!". S-a gandit si s-a tot gandit si si-a adus aminte ca odata a alungat vaca unei femei, a bagat-o in padure si acolo au mancat-o fiarele salbatice. Femeia a ramas fara hrana pentru copiii ei. Despre acea greseala nu stia nimeni. Efrem a plans pentru greseala din copilarie si s-a rugat lui Dumnezeu sa-l scape din inchisoare, fagaduind ca se va face pustnic in manastire. Dumnezeu i-a vazut parerea de rau pentru fapta savarsita cu multi ani in urma. La judecata, s-a constatat ca el nu era talhar si a fost eliberat. Si-a tinut promisiunea facuta lui Dumnezeu, s-a dus la manastire si a devenit unul dintre cei mai mari Parinti ai Bisericii Ortodoxe. Sfantul Efrem Sirul ne-a lasat o rugaciune foarte folositoare, pe care o putem spune zilnic: "Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanie si al grairii in desert nu mi-l da mie; iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei daruieste-l mie, robului Tau. Asa, Doamne, Imparate, daruieste-mi sa-mi vad gresalele mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin".
Prin pilda din viata Sfantului Cuvios Efrem Sirul, Parintele Arsenie voia sa ne spuna ca multi sunt cei care zic ca sufera pe nedrept, dar daca ar cauta mai adanc in viata lor, ar vedea ca pentru pacatele lor sufera.
Le spunea oamenilor: "Pentru necazurile voastre osteniti. Caci numai prin necazuri scoate Dumnezeu pe oameni din intepeneala, din uscaciunea vietii. Iar necazurile te vor ustura tot mai tare, pana cand vei cauta sa te tamaduiesti. Caci iata ce pricina are cu noi Dumnezeu. Nu cu noi, ca doar suntem fiii Lui, ci cu relele noastre. Asupra relelor, a pacatelor, a faradelegilor noastre atarna sabia lui Dumnezeu. Ce trebuie sa facem? Sa ne marturisim toate faradelegile noastre fara nici o ascundere si indata va inlatura Dumnezeu osanda. Si indata sabia nu va mai atinge viata ta. Sa vrei si tu ce vrea Dumnezeu, sa te desfaci de rele, caci Dumnezeu nu vrea sa atarne in veac sabia Sa asupra ta.
Sa zicem ca cineva iti face o nedreptate. Tu, in toate privintele esti cinstit si te trezesti ca o vecina, sotul, sotia ori unul din copii se razvrateste impotriva ta si-ti zice cuvinte de ocara, cuvinte grele, care-ti patrund inima ca o sabie. Si nu pricepi ce poate fi, ba te cuprinde mania si dai si tu cu o sabie asupra celuilalt, si asa se ajunge la vrajba si la lucruri slabe.
Sa stii ca nedreptatea aceea totusi nu-i o nedreptate, ci este o nuia cu care Dumnezeu iti aduce aminte de pacatele pe care nu le-ai marturisit. Si pacatul e chiar cuvantul acela zis de vecina, de sotul sau de propriul copil, cuvant care te-a sagetat la inima. Pentru ca tu ai uitat sa marturisesti preotului unul din pacatele tale din tinerete. Si Dumnezeu iti aduce aminte.
Tu poate ai uitat c-ai inceput casatoria cu stangul si apoi te-ai cununat. Sau ai lepadat vreun copil si aceasta e mare faradelege inaintea lui Dumnezeu, chiar daca esti cununata dupa lege. Sau poate ai osandit sau ai gandit despre cineva acelasi cuvant care acum ti-e aruncat tie in obraz si ai uitat sa-l spui la marturisire.
Dumnezeu insa n-a uitat gresalele sau cuvintele tale si vrea sa te spele, sa te curete de toate relele tale. Dumnezeu ne aduce aminte prin ceilalti de relele pe care le-am facut. De aceea, toate relele care iti vor fi improscate in obraz, nu le socoti nedreptati, ci stai locului si cugeta: n-am si eu vreo greseala ca asta?... Sa faceti spovedanie curata, cum n-ati facut in viata voastra! Si pentru cel care te ocaraste roaga-te, ca pentru un binefacator. Biruiti raul cu binele, caci de partea binelui este Dumnezeu!".
- Foarte frumos si EDIFICATOR!!! Ajuta-ne Doamne sa ne putem cunoaste asa cum ne cunosti TU.