l-am iubit pe dzeu dar acum simt manie

Omul cazut ajunge sa-si iubeasca in mod pervers temnita,sa se indragosteasca de miasmele propriei putreziciuni,sa gaseasca cea mai mare desfatare in secretiile purulente si pietroase ale patimilor proprii...Nu vrea vindecare,vrea doar sa-si planga de mila.Nu vrea sa fie salvat,ajutat,schimbat,eliberat,vrea numai sa se simta o victima neconsolata a unui Creator nemilos si a unei societati ingrate,vrea sa spuna cu glas tare si tanguitor tuturor cat este el de bolnav,de nedreptatit,de neajutorat,cat de mult ii lipseste iubirea celorlalti,cat de parasit si singur se afla...iar cand bate la usa lui omul care-i poate darui vindecare,si iubire,si dezlegare de toate chirgile rautatii,cand i se intinde mana mantuitoare,atunci el o azvarle cat colo si o ia la fuga mancand pamantul...ca in povestea cu omul lenes,-,,mai bine la spanzuratoare''...mai bine cu porcii si cu demonii decat cu HRISTOS la bucuria cea nestricacioasa.De ce ne e frica de iubire?De ce ne frica de HRISTOS?