Sfintirea icoanelor

[Marius22]

Nu intamplator practica sfintirii icoanelor prin randuieli speciale apare in sec. XVII. Incepand cu acest secol, viata Bisericii Ortodoxe sufera o "criza de identitate". Acum incepe "captivitatea babilonica" a teologiei ortodoxe care, sub multe aspecte, impumuta elemente din Biserica Apuseana, straine de adevarata sa spiritualitate. Practica sfintirii icoanelor este o astfel de influenta.

In vechime, stim ca atunci cand chipul si numele reprezentate erau grav deteriorate, icoana era retrasa din cult si totodata arsa. Nu din motive estetice se facea acest lucru, ci intemeindu-se profund pe teologia icoanei (chipului si numele, ca simboluri ce indica prezenta celui reprezentat). Icoana nu isi mai implinea scopul existentei, nu mai trimitea la prototip.

Or, daca icoana aceasta ar fi fost sfintita prin randuieli speciale, sfintenia ei poate fi inteleasa ca independenta de prototip, ca ceva exterior. In acest sens, o icoana al carei chip si nume sunt neinteligibile, ar putea fi pastrata in cult, din moment ce aceasta si-a primit sfintenia prin ungerea cu mir sau prin stropirea cu aghiasma etc. Si astfel de exemple nu sunt putine.