De ce suntem singuri?

[costel]

Strigi dupa ajutor si nu ti se raspunde. Esti chemat pe nume ca sa se profite de tine. Nu iti scrie nimeni, nu te mai intreaba cineva "ce faci?", nu te mai viziteaza nimeni, sunt doar cateva motive care duc catre singuratate. Ea nu este atat de dureroasa cand ramai singur pe un munte, fata de cea pe care o traiesti printre oameni. Bine s-a spus, cea mai cumplita singuratate este aceea de a fi singur printre altii. De ne vom ruga, nu vom ramane niciodata singuri.

[Rodica50]

În prealabil postat de costel

Strigi dupa ajutor si nu ti se raspunde. Esti chemat pe nume ca sa se profite de tine. Nu iti scrie nimeni, nu te mai intreaba cineva "ce faci?", nu te mai viziteaza nimeni, sunt doar cateva motive care duc catre singuratate. Ea nu este atat de dureroasa cand ramai singur pe un munte, fata de cea pe care o traiesti printre oameni. Bine s-a spus, cea mai cumplita singuratate este aceea de a fi singur printre altii. De ne vom ruga, nu vom ramane niciodata singuri.

E mult adevar in tot ce spui- am trait sentimentul - si nu in familie. Din fericire, totul s-a schimbat- poate o transformare a mea, poate o transformare a celor din jur...dar eu cred ca totul ii datorez lui Dumnezeu!Slava lui Dumnezeu pentru toate!Toate au fost spre folosul si indreptarea mea.

[emiliabirgau]

În zilele acestea, când aud cuvintele ,,singur'' şi singuratate'', mă regăsesc, din păcate.Deşi în jurul meu am oameni care mă iubesc, în felul lor, deşi sunt sigură numai când ajung în camera mea...eu care altădată spuneam că mă simt bine aşa, acum mă apasă foarte mult. Abia acum la 30 de ani, mă simt mai singură ca niciodată şi mă doare că aş putea face atâtea lucruri, dar fac prea puţin.Singura mângâiere e prezenţa lui Dumnezeu, El mă ajută si-mi arată de multe ori că singura dragoste care contează este ,,dragostea care niciodată nu cade'', dragostea lui Dumnezeu.Ştiu că mă simt singură pt. că nu mă pot resemna în faţa singurătăţii, dacă aş accepta viaţa aşa cum e n-aş mai suferi, dar nu sunt decât un om plin de slăbiciuni.Mă rog doar să nu mă lase Dumnezeu niciodată să-l părăsesc, pt. că ştiu că mă iubeşte.

[Mia Mia]

Cel mai bun mod de a scapa de singuratate este a te dedica cuiva care are nevoie: sa asculti pe cineva cand e suparat, sa dai un sfat bun celui aflat in cumpana, sa ajuti pe cei aflati in nevoie, sa vorbesti despre Dumnezeu, sa zici rugaciunea Lui Iisus si singuratatea dispare inainte sa iti dai seama.

[silent assasin]

Dumnezeu ne-a dat posibilitatea de a ne inmulti deci fiecare om trebuie ca in viata sa-si intemeieze o familie si am inteles ca este pacat sa treci prin viata fara de a-ti lasa mostenitor fara sa ai copii sotie si a duce semintia omului mai departe ...Si intrebarea e:Acei ,care sunt totusi credinciosi si buni la suflet,si nu reusesc a-si gasi consoarta de a-si intemeia o familie ,fie ca ei isi doresc asta,fac un pacat?

[glykys]

În prealabil postat de silent assasin

Dumnezeu ne-a dat posibilitatea de a ne inmulti deci fiecare om trebuie ca in viata sa-si intemeieze o familie si am inteles ca este pacat sa treci prin viata fara de a-ti lasa mostenitor fara sa ai copii sotie si a duce semintia omului mai departe ...Si intrebarea e:Acei ,care sunt totusi credinciosi si buni la suflet,si nu reusesc a-si gasi consoarta de a-si intemeia o familie ,fie ca ei isi doresc asta,fac un pacat?

E pacat atunci cand fugi de cruce (la reclamele de la Trinitas, mai apare par. Papacioc cu aceasta "sintagma", spunand ca raul cel mai mare din zilele noastre este fuga de cruce). E si asta o cruce, sa ai sot / sotie, copii, si sa iti faci datoria crestineasca fata de ei. Trebuie avut nadejde in Dumnezeu, care le randuieste el pe toate! Deocamdata, esti tanar, sunt sigura ca iti va scoate in cale persoana potrivita pentru tine la timpul potrivit!

În prealabil postat de silent assasin

Dumnezeu ne-a dat posibilitatea de a ne inmulti deci fiecare om trebuie ca in viata sa-si intemeieze o familie si am inteles ca este pacat sa treci prin viata fara de a-ti lasa mostenitor fara sa ai copii sotie si a duce semintia omului mai departe ...Si intrebarea e:Acei ,care sunt totusi credinciosi si buni la suflet,si nu reusesc a-si gasi consoarta de a-si intemeia o familie ,fie ca ei isi doresc asta,fac un pacat?

Daca un om e "credincios si bun la suflet" (sa trecem peste pleonasm, cum ar putea sa fie rau la suflet daca e credincios in Hristos?...) atunci e simplu: traieste deja intr-o mare familie! Daca vrea o familie mica (mama, tata, copilul sau copiii) tocmai credinta si bunatatea lui aduc inevitabil perechea, familia.
Uneori Dumnezeu plaseaza oamenii credinciosi in manastiri. Nu au familie in sens laic. Alteori oamenii buni si credinciosi duc o viata solitara, cel putin o vreme, din varii motive. Totul e sa nu fugim de oameni, sa nu ne insinguram cu buna stiinta.
Toate la vremea lor, cum sugera Ana Maria.
Are Domnul grija de toate, deci, Domnului sa cerem!

[MariS_]

În prealabil postat de silent assasin

Dumnezeu ne-a dat posibilitatea de a ne inmulti deci fiecare om trebuie ca in viata sa-si intemeieze o familie si am inteles ca este pacat sa treci prin viata fara de a-ti lasa mostenitor fara sa ai copii sotie si a duce semintia omului mai departe ...Si intrebarea e:Acei ,care sunt totusi credinciosi si buni la suflet,si nu reusesc a-si gasi consoarta de a-si intemeia o familie ,fie ca ei isi doresc asta,fac un pacat?

Raspunsul meu e da. Da, e pacat sa nu lasi mostenitori. Numai ca exista si mostenitori duhovnicesti, nu numai trupesti. Si acestia sunt mai importanti decat cei trupesti. Avem datoria de a ne inmulti si trupeste dar si duhovniceste. Un parinte duhovnicesc lucreaza la mantuirea sa si prin fiii sai duhovnicesti. Si nu trebuie sa fii duhovnic pentru a avea fii duhovnicesti.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[George.m]

Unde ma voi duce de la Duhul Tau si de la fata Ta unde voi fugi?
De ma voi sui in cer, Tu acolo esti.
De ma voi cobori in iad, de fata esti.
De voi lua aripile mele de dimineata si de ma voi aseza la marginile marii, si acolo mana Ta ma va povatui si ma va tine dreapta Ta (Ps.138, 7-10).

Sentimentul singuratatii devine cu atat mai presant cu cat ne indepartam mai mult de Dumnezeu. Cumva, ne adancim in singuratate pe masura ce ne afundam in tot felul de pacate, intorcandu-I spatele Celui ce ne iubeste.
Ciudat e faptul ca noi alegem sa fugim de Dumnezeu si tot noi ne plangem de singuratate.

În prealabil postat de George.m

Ciudat e faptul ca noi alegem sa fugim de Dumnezeu si tot noi ne plangem de singuratate.

Parintele Paisie Aghioritul (vol. 5, Patimi si virtuti) spune ca in aceasta situatie intram sub actiunea legilor duhovnicesti, care exact asa functioneaza: fugim apoi resimtim consecinta si (ne) plangem.
Sentimentul apasator de singuratate imi pare un semn, catre constiinta noastra neglijenta, al indepartarii noastre de Dumnezeu, asa cum dealtfel ai spus.
Un indicator cert al indepartarii de Dumnezeu este si anxietatea care insoteste mai mereu sentimentul de singuratate (nelinistea, frica resimtita ca fiind fara motiv, o apasare aproape permanenta care poate fi presarata si cu pusee de panica).
Apropierea de Dumnezeu prin tot ce ne ofera Biserica (de la slujbe si Sfintele Taine pana la indemnul permanent la rugaciune - pe care o practicam in comuniune in Biserica sau/si singuri in "camara" noastra) amelioreaza apoi vindeca si sentimentul de singuratate si anxietatea.
Evlavia, frica de Dumnezeu taie celelalte frici, prin harul Domnului.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh! Amin.