sotul vs familia de origine

[ory]

În prealabil postat de I.Calin

Se vede că nu ești căsătorită sau dacă ești mă îndoiesc că ți-ar merge prea bine în căsnicie.
Nu am intervenit deloc cu răutate, e doar o constatare și dacă vrei să înțelegi, bine, dacă nu vrei, iarăși bine, e doar viața ta în joc. Cât despre credința noastră: Să-l punem mai presus pe Dumnezeu și să uităm de mofturile "traiului" cu prima familie ("va lăsa omul pe tatăl și pe mama sa"), cel mai important este traiul cu persoana pe care ți-ai ales-o să-ți fie soț / soție pe viață.

Cred că bănuiesc de unde vine înverșunarea ateilor sau "căldiceilor" de a nu accepta ca unică (sau, mă rog, prioritară) familia ta și nu familia extinsă. Cred că este vorba de acceptarea tacită a faptului că soțul / soția nu e pe viață, dar părinții sunt unici, nu-i așa, stimabili atei sau "căldicei"? Ateul sau "căldicelul" își va lua tot timpul o "marjă de siguranță", el nu va avea încredere desăvârșită în partenerul de viață, fiindcă nu are încredere desăvârșită în însuși Creatorul său. Fiindcă dacă ar avea încredere în Dumnezeu și și-ar închina viața întru Hristos, ar IUBI și n-ar mai avea atâtea probleme despre ce, cât și cum are, va conta doar ceea ce este.

În concluzie, fiecare soț / soție să-și vadă de propria familie (e prima noastră obligație), ceea ce nu exclude respectul și atenția față de părinții noștri sau chiar ajutorul nostru când aceștia au nevoie. În nici un caz, nu înseamnă naveta zilnică (sau aproape zilnică) între domiciliul părinților și domiciliul conjugal. Nu contează dacă e vorba de băiețelul mămichii sau fetița mămichii, e și responsabilitatea unor părinți care nu pot pricepe că soții trebuie să-și vadă de viața lor, iar ceea ce se întâmplă între ei e numai problema lor. Acest tip de părinți, probabil că ar trebui să-și vadă de frustările și neîmplinirile lor pe parcursul vieții și să nu influențeze relația tinerilor soți cu tot soiul de prejudecăți și "sfaturi utile".

Sunt de-acord cu tine .

[ory]

Oricum, lucrurile sunt exprimate superficial aici, nu avem de unde sa stim din ce motive intemeiate isi face probleme sotul, sau chiar, de partea cealalta, sotia. Totul este relatat mult prea simplu si fara consistenta, ori eu cred ca foarte multe lucruri din viata noastra sunt determinate de multi alti factori, directi sau indirecti.
Depinde foarte mult de motivele pentru care sotul simte nesiguranta in familie atunci cand sotia merge la parintii ei, fiindca, pana la urma aici este vorba de incertitudine si neincredere, care poate fi justificata sau nejustificata. Problema trebuie rezolvata din interiorul casniciei, cred ca altceva nu merge in aceasta, dincolo de pretextele si motivatiile exterioare, aproape intotdeauna acestea sunt mult mai profunde decat se arata.
Personal, nu as face caz de aceste lucruri, as comunica destul de mult cu sotul meu astfel incat sa gasim radacina adevaratelor divergente, sa gasim, de asemenea, si remediul acestora pentru ca cel mai important intr-o casnicie este linistea si echilibrul din interiorul acesteia .
Este posibil ca sotul sa exagereze, dar tot atat de posibil este ca sotia sa exagereze, ori sa dea motive sotului pentru nemultumire . Nu am de unde sa stiu, eu stiu doar ceea ce este in casa proprie.
Uneori parintii gresesc, de fapt, de foarte multe ori parintii gresesc si nu le convine mai nimeni din cei care le intra in familie, cei " straini " . Alti parintii raman cu idei preconcepute, cu resentimente si cu tot felul de invataturi neconforme cu realitatea sau cu rationamentul specific fiecarei casnicii in parte. Nu sunt toate casniciile la fel, asa cum nu sunt nici oamenii la fel.
Este foarte dureros cand vad ca aproape toate casniciile, daca ajung la destramare, partenerii devin straini, efectiv nu-si mai spun nimic, nu le mai ramane nici prietenia, nici omenia si nici respectul reciproc.
Cum poate fi posibil asa ceva ? Este o eroare mare a familiei si societatii umane !
Sfaturile sunt de prisos in acest sens, fiecare si le stie pe ale lui si le rezolva asa cum poate si cum gandeste si, de asemeni, suporta consecintele acestor decizii.
Personal, cred ca nici fratele, nici prietenul si nici parintii nu ajung sa te cunoasca asa de bine cum te cunoaste sotul/sotia !

[moldoveanu]

Din cate stiu eu la crestini binecuvantarea parintilor tine loc de porunca. Odata ce parintii nu au fost de acord si ea s-a casatorit impotriva voii lor ea deja a incalcat porunca lui Dumnezeu. Din experienta mea aceste casnicii nu aduc in general nimic bun. Stiu cel putin cateva cazuri de asemenea casnicii esuate. Este acelasi scenariu repetat la nesfarsit!

Exista o logica pentru filtrul parintilor! Cel tanar nici nu are prea mare experienta de viata nici nu gandeste prea limpede pt ca are hormonii care gandesc in locul lui/ei! Prea multi tineri nu-si mai asculta parintii si se casatoresc gandind cu pasarica/pasarelu.

Ea zice ca inainte de casatorie nu era asa partenerul ei. Deci este clar ca l-a evaluat gresit! Acest lucru nu va pune niste semne de intrebare?

Evident e si o vina mare a parintilor pentru ca nu i-au educat ascultarea crestineasca, iubirea pentru cuvantul lui Dumnezeu. Pun pariu ca sunt atei. Si atunci sa se mire ca nu i-a ascultat??

Stiti de ce a intrat pe forumul asta? Pentru ca vrea sa divorteze. In mintea ei ea deja a luat decizia, vrea doar validare!

Eu asa iti voi spune doamna draga: ai facut dupa capul tau, acum descurca-te! Si nu, divortul nu este o solutie! Divortul ar insemna dezicere de binecuvantarea lui Dumnezeu care vi s-a dat la biserica!

Rabda-l pe sotul tau, incearca sa fii diplomata cu el, si roaga-te pentru el si pentru parintii tai ca sa le dea Dumnezeu minte sa se inteleaga intre ei.
Doar asa poate se va ameliora situatia si va reveni la normal.

[irinairina]

Dragi oameni care ati daruit timpul si priceperea voastra mesajului meu, va multumesc!
Iata-ma la trei ani de la situatia descrisa, cum credeti? La fel..Sigur ca e mare vina mea. Nu m-am rugat nu destul ci mai deloc.
Sunt curioasa, oare ce crede Dumnezeu despre casnicia mea? Hm..aici ar trebui sa mai taci,dincolo sa asculti. Da, doar El ar fi obiectiv si sincer.
Ne-am casatorit la putine luni distanta de intalnirea noastra. Un avantaj credeam eu, dar care imi trimite nota de plata. Aceste frecusuri poate n-ar fi existat daca ne-am fi cunoscut mai bine inainte. Sau poate tot ar fi existat, cine stie.
Aveti dreptate, fiecare in parte si in felul lui. Imi amintesc de cel ce spunea ca familia extinsa sau nu insemna si o usoara experienta urbana sau rurala a familiei din care provine.La noi s-a potrivit. Sotul are mai multe generatii de orasenit decat mine, orasenca prospata.
Cineva spunea ca am luat deja decizia, astept doar confirmari. In parte adevarat, am nevoie sa fiu convinsa ca ceea ce fac e bine. Pentru ca nu sunt. Nu-l pot banui pe sot de asa rele intentii. El asa a crescut/a fost educat si asa crede, cu tot sufletul lui ca-i bine. Eu din contra.
Iubesc familiile mari care se intalnesc la sarbatori macar...ce vis frumos! La care sa renunt sau sa lupt pentru el?
Intreba cineva ce relatii are cu familia lui. Normale dar reeci dupa parerea mea.
La inceput a fost o ciudata lupta pentru suprematie. Acum nu mai suntem atat de inversunati dar nu ne-am schimbat pozitiile.
Pe de alta parte, parintii. Ai mei in acest caz. Parinti extraordinari care au stiut sa faca orice sacrificiu pentru odraslele lor, dar care n-au depasit prea tare momentul plecarii de-acasa al copiilor si se simt singuri cum si sunt.
Adevarat, pentru mine sunt parinti si-i iubesc, altfel nu cred sa fie prea usor de suportat. Nu rai, dar plini de bune intentii asa obositoare..
Am vazut inca o poverste similara intre mesaje, sper din suflet sa situatia sa se fi imbunatatit.
Asa-i cheia e la mine. Nu dau dovada de acea uitare de sine si contopire cu celalalt.
Sunt uneori prea mult fiica si sora cum spune sotul meu.
In concluzie, sa nu va iau prea mult din timp cu nimicurile gandirii mele, sper la o armonie pe care n-o cunosc inca. Visam la un sot bland si bun ori sotul meu e puternic in caracter si nedispus la concesii prea mari.
Iertati-ma ca n-am mai dat un semn de viata, mi-am schimbat adresa de email si n-am mai putut accesa contul dar sa fac alta adresa nici ca m-am gandit:)
Poate mai fac si ceva curatenie cat bebe doarme...
Cu multumiri,

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de irinelu

Buna seara,
Citesc cu drag subiectele de pe acest forum. Dar daca am si eu un subiect sensibil?

Ne-am casatorit de curand.Toate bune pana la relatia lui cu familia mea. Vrea contacte cat mai rare cu ei (eu as zice deloc). S-au opus la inceput casatoriei noastre. Dar asta n-a durat mult. Ni s-au alaturat in scurta vreme si mai ales, in afara sfaturilor in bucatarie, nu s-au amestecat.Se supara crunt cand eu merg pentru o ora la ai mei. La un interval de 3-4 sapt.Imi reproseaza totul la ei. Patologic mi se pare ca nu-l suporta nici pe cel mai mic membru al familiei, de cativa anisori. Si eu...care sunt atat de legata de familie. Care am atata admiratie pentru ei, cand ma simt atat de indatorata. Sufar mult iar negocierile esueaza. Isi doreste o familie compusa din doi oameni, nu una extinsa. Nu cedeaza iar eu ma gandesc serios ca asa nu voi putea trai. Si desigur, inainte de casatorie nu era asa...

Va multumesc!

Din ceea ce am observat, ceea ce vă îngrijorează şi vă duce în asemenea situaţie de conflict interior este de cele mai multe ori rezultatul unei diferenţe culturale. "Familiile extinse" sunt expresia unei culturi pe care Alvin Toffler o numea "de priml val", pe când "familiile nucleare", adică cei doi şi eventualii copii, sunt expresia "celui de al doilea val". Primele sunt mai des întâlnite în societăţi mai rurale, bazate mai mult pe agricultură, iar celelalte în cele bazate mai mult pe industrie şi servicii, citadine. Din cauza faptului că românii nu au avut o civilizaţie a urbei (până foarte recent în istorie am avut oraşe mici, puţine, cosmopolite şi având caracter de "sate mai mari"), mai mult sau mai puţin suntem cu toţii "ţărani veniţi la oraş" ca să zic aşa. Dar diferim prin a câta generaţie la oraş suntem. Cu cât citadinizarea unei familii s-a petrecut mai de mult, cu atât descendentul unei asemenea familii evoluează spre o mentalitate căreia îi e proprie familia nucleară. Şi invers, în cazul în care venirea la oraş s-a petrecut mai recent (pe vremea părinţilor sau bunicilor), încă este viu modelul unei familii extinse. Între conştiinţa socială şi realitatea socială e mereu un decalaj. Întâlnim des probleme ca cea semnalată de dv când există inegalitate a "numărului de generaţii la oraş".

Ceea ce am dat aici este o posibilă explicaţie, dar nu o justificare a unei pretenţii care sună un pic tiranic. Desigur că prima noastră îndatorire este faţă de soţ (şi de copii, când există), dar asta nu înseamnă să ne tăiem rădăcinile şi să nu ne mai vizităm părinţii, fraţii, rudele. Cu 2000 de ani în urmă, o femeie plină de har a rămas însărcinată în chip minunat. Avea multe griji şi situaţia ei materală şi socială nu era prea strălucită. Totuşi a găsit resurse să meargă să o ajute timp de trei luni pe verişoara sa, care locuia în cu totul alt sat, destul de departe pe vremea acea. Verişoara ei îmbătrânise tot rugându-se să aibă şi ea un copil, iar acum minunea se întâmplase. Din cauza vârstei era de aşteptat ca sarcina să meargă cu probleme. Totuşi, Iosif a acceptat ca Maria să meargă să o ajute până ce Elisabeta a născut, şi asta timp de 3 luni ! Dacă Iosif a acceptat asta, oare soţul dv de ce nu ar accepta să plecaţi nu timp de trei luni, ci timp de o jumătate de zi şi ca să vă vedeţi nu verişoara, ci părinţii ?
De aceea, trebuie să discutaţi cu soţul astfel de lucruri. La urma urmei, modelul de familie al creştinilor nu este nici Primul Val, nici al Doilea Val, ci Sfânta Familie. Rugaţi-vă împreună. Spuneţi-I lui Dumnezeu că dv aţi dori să fiţi asemenea Mariei, iar el asemenea lui Iosif, cereţi-i întărire şi haruri lucrătoare pentru aceasta. Nu uitaţi că nu există "familii în doi", ci că, glumind un pic, orice familie este un "menage a trois": el, ea şi, între ei, Dumnezeu care i-a unit.

Cu fraternitate în Cristos,
M.D.

[windorin]

În prealabil postat de irinelu

Isi doreste o familie compusa din doi oameni, nu una extinsa.

Acest detaliu arata cat de bolnav sufleteste este.
A fi in comuniune (periodic) cu oamenii nu impiedica o familie de a fi compusa din doi oameni.
Potrivit principiului lui, ar trebui sa nu aveti nici prieteni.

Daca ai avut o copilarie frumoasa si parinti iubitori, buba este la el... anume mandrie si egoism.
Daca ai avut o copilarie grea, ce face el este din dragoste.

[ioana290]

Aceiasi problema o am si eu cu sotul meu. Inainte de casatorie am fost prieteni timp de 4 ani, parintii mei n-au fost de acord sa locuim impreuna in apartamentul pe care mi-l cumparasera deoarece nu eram casatoriti plus ca erau innebuniti caci eram in ultimul an de facultate si se gandeau ca nu cumva indragostita lulea cum eram sa nu renunt la scoala....nici eu nu am inteles atitudinea lor atunci, eram tanara, indragostita. Ne-am casatorit, ai mei s-au ocupat de nunta, s-au implicat, toata familia tinea la el ca la propriul copil. Inainte de a ne casatori avea o problema si cu fratele meu pentru ca nici el nu a fost de acord sa stam impreuna. Timp de doi ani am reusit sa avem o relatie cat de cat normala in care i-a inclus si pe ei, isi dorea sa-i vada, isi dorea sa-l vada si pe fratele meu, dar din cand in cand mai ales in momentele cand aveam pareri contradictorii spunea vorbe urate la adresa lor.
Intre timp ne-am hotarat sa avem si un copil, din momentul in care i-am propus sa-l punem nas pe fratele meu a luat foc.....a evitat sa se mai intalneasca cu el, imi spunea sa ma intalnesc eu singura....Acum dupa ce s-a nascut cel mic nu tine cont de faptul ca sunt vulnerabila emotional, ca sunt obosita vrea neaparat sa-si impuna punctul de vedere...mi-a spus ca doar peste cadavrul lui va fi fratele meu nas, ma ameninta cu divortul....in final ma gandesc pentru ce atata inversunare?!

Familia ne-a fost intotdeauna alaturi, nu s-au bagat in relatia noastra, ne-au ajutat de fiecare data, suntem la 300 de km departare unii de altii.....

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de ioana290

Aceiasi problema o am si eu cu sotul meu. Inainte de casatorie am fost prieteni timp de 4 ani, parintii mei n-au fost de acord sa locuim impreuna in apartamentul pe care mi-l cumparasera deoarece nu eram casatoriti plus ca erau innebuniti caci eram in ultimul an de facultate si se gandeau ca nu cumva indragostita lulea cum eram sa nu renunt la scoala....nici eu nu am inteles atitudinea lor atunci, eram tanara, indragostita. Ne-am casatorit, ai mei s-au ocupat de nunta, s-au implicat, toata familia tinea la el ca la propriul copil. Inainte de a ne casatori avea o problema si cu fratele meu pentru ca nici el nu a fost de acord sa stam impreuna. Timp de doi ani am reusit sa avem o relatie cat de cat normala in care i-a inclus si pe ei, isi dorea sa-i vada, isi dorea sa-l vada si pe fratele meu, dar din cand in cand mai ales in momentele cand aveam pareri contradictorii spunea vorbe urate la adresa lor.
Intre timp ne-am hotarat sa avem si un copil, din momentul in care i-am propus sa-l punem nas pe fratele meu a luat foc.....a evitat sa se mai intalneasca cu el, imi spunea sa ma intalnesc eu singura....Acum dupa ce s-a nascut cel mic nu tine cont de faptul ca sunt vulnerabila emotional, ca sunt obosita vrea neaparat sa-si impuna punctul de vedere...mi-a spus ca doar peste cadavrul lui va fi fratele meu nas, ma ameninta cu divortul....in final ma gandesc pentru ce atata inversunare?!

Familia ne-a fost intotdeauna alaturi, nu s-au bagat in relatia noastra, ne-au ajutat de fiecare data, suntem la 300 de km departare unii de altii.....

Poate ca ai putea sa ii arati ca desi suferi pentru ca el nu il vede potrivit pe fratele tau ca nas, dar in acelasi timp sa te gandesti si la o alta pereche de nasi...pentru ca asa poate ca si lui i se poate parea ca tu esti cea incapatanata si nu tii cont de ceea ce isi doreste el.

Pana la urmatorul copilas situatia se poate schimba, veti avea timp sa vorbiti mai mult...si sa afli eventual ce e in sufletul lui cu adevarat, si astfel relatia dintre el si fratele tau sa devina mai apropiata.

Doamne ajuta!

Cu siguranta vei gasi solutia cea mai potrivita!

[ioana290]

Totul a inceput cu propunerea mea si apoi a degenerat totul...tot timpul am fost ingaduitoare...cand eram in luna a 9 a si-a dorit sa plece doua saptamani, n-am avut nimic de obiectat (m-am gandit ca poate va aprecia), copilul avea doua luni a plecat un week-end in teambuilding, acum isi organizeaza inca o iesire de trei zile. Cand avea bebelusul 6 saptamani l-am prins cu o minciuna si in loc sa recunoasca, ma facea nebuna, ma ameninta cu divortul, iar eu eram lauza. Sunt multe de spus...eu chiar nu sunt o fire incapatanata, dar in momentul acesta, dupa toate cele intamplate nu pot sa-i fac pe plac.

Pentru tot raul pe care mi l-a facut toata perioada, parintii mei si fratele nici nu vor sa-l mai vada...mama lui pe de alta parte are acelasi comportament fata de mine cu toate ca stie ce inseamna sa ai grija de un copil fara a beneficia de ajutor........fratele lui a venit in tara si a avut pretentia sa-l sun eu si sa cobor eu sa-l salut......m-a tinut la respect toata sederea lui aici cu toate ca am incercat sa aplanez conflictul....iar sotului meu i se pare absolut normala atitudinea lui.......cand il intreb ce are impotriva familiei mele, sa-mi spuna punctual, nu gaseste motive........comportamentul nu incearca sa si-l schimbe.

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de ioana290

Totul a inceput cu propunerea mea si apoi a degenerat totul...tot timpul am fost ingaduitoare...cand eram in luna a 9 a si-a dorit sa plece doua saptamani, n-am avut nimic de obiectat (m-am gandit ca poate va aprecia), copilul avea doua luni a plecat un week-end in teambuilding, acum isi organizeaza inca o iesire de trei zile. Cand avea bebelusul 6 saptamani l-am prins cu o minciuna si in loc sa recunoasca, ma facea nebuna, ma ameninta cu divortul, iar eu eram lauza. Sunt multe de spus...eu chiar nu sunt o fire incapatanata, dar in momentul acesta, dupa toate cele intamplate nu pot sa-i fac pe plac.

Pentru tot raul pe care mi l-a facut toata perioada, parintii mei si fratele nici nu vor sa-l mai vada...mama lui pe de alta parte are acelasi comportament fata de mine cu toate ca stie ce inseamna sa ai grija de un copil fara a beneficia de ajutor........fratele lui a venit in tara si a avut pretentia sa-l sun eu si sa cobor eu sa-l salut......m-a tinut la respect toata sederea lui aici cu toate ca am incercat sa aplanez conflictul....iar sotului meu i se pare absolut normala atitudinea lui.......cand il intreb ce are impotriva familiei mele, sa-mi spuna punctual, nu gaseste motive........comportamentul nu incearca sa si-l schimbe.

Eu nu m-am gandit ca tu esti incapatanata pentru ca iti doresti ca fratele sa fie nasul copilasului, ci m-am gandit ca cine stie cum priveste el aceasta propunere.

Acum...daca el a avut cateva divergente cu familia ta, chiar ca nu va fi de acord...indiferent ca are dreptate, sau nu...i s-a lezat orgoliul probabil, si are un zid in fata ochilor pur si simplu.

Cred ca trebuie sa incerci sa vezi cam ce-o fi cu el, si de asemenea un anumit ton la care reactioneaza el pozitiv, care l-ar face sa mediteze mai mult la ceea ce ai tu de spus eventual.

In aceasta situatie normal ca ar fi foarte bine sa dai pomelnice la cateva Biserici, sa te rogi si tu...in primul rand pentru a-ti gasi linistea interioara, si a avea puterea de aborda situatiile cu mai mult calm.